Ana-Irina IORGA: "Scenografiile unui artist bijutier"

SCENOGRAFIILE UNUI ARTIST BIJUTIER

De la prinderea în diferite forme de materialitate până la reflectarea și transmiterea către orice orizont de existență, toate ipostazele luminii sunt prezente în expoziția Cristinei Ghiciuc, o artistă a decorativului inedit și a decorului sofisticat. Lucrând cu ceramică glazurată, oglindă, mozaic, porțelan și aur coloidal, ea creează lumi posibile prin linii de lumină care ating sau intersectează materia.

Pe suprafețe de catifea neagră, de 120/80 cm, Cristina Ghiciuc construiește, asemenea unui scenograf, bijuterii teatrale, uriașe, de ceramică lucioasă, cu reflexii vii și entuziaste. Colierele sidefate, din mărgele în nuanțe aurii și albastru-argintii sau din plăci tăiate în forme geometrice ce amintesc de feliile de granat verde invadat de fire de cupru, alternează cu cercei ritualici, lungi, din clopoței dispuși pe trei rânduri, cu acvile ale căror pene par din cuarțuri roz. Există și obiecte despre care nu poți spune ce nume ar avea, poate cercei, cu tije subțiri foarte lungi ce susțin perle trezite din somnul lor submarin. Toate aceste artefacte supradimensionate, un fel de „over jewellery”, trimit la hiperbola unei civilizații feminine niciodată apuse și la reflectarea ei într-o reverie solară.

Pentru civilizația noastră postmodernă și cotidianul ei stradal, Cristina Ghiciuc a creat bijuterii din porțelan lustruit, cu luciri discrete, înnobilate de atingeri aurii, asimetrice, inegale, cu o complementaritate aparte de formă și culoare.

Cele care impun ritmicitate expoziției sunt oglinzile, existențe bizare și mereu neliniștitoare, care însoțesc sau metaforizează orice conștință. Rotunde, ovale sau dreptunghiulare, oglinzile se remarcă prin rame create din piese mici de ceramică glazurată, dispuse într-un mozaic subtil. Lumini multiple se întretaie în aceste planuri mozaicate, sporind misterul pe care îl ascunde suprafața goală, dar adâncă. La limita cu oniricul, ea poate genera aventuri psihice suprarealiste.

 

În centrul acestor reflexii de diferite origini se întrevede o scenografie speculară în care apar și dispar lumi, chipuri și sensuri posibile; o scenografie care deschide, totodată, și un spațiu al speculației intelectuale și estetice.

Expoziția Cristinei Ghiciuc ne spune că alături de „haute-couture” există și ceva ce s-ar putea numi „hauts-bijoux”. 

 

Prof. dr. Ana-Irina Iorga