Vernisajul expoziției va avea loc miercuri 6 noiembrie la ora 16:00
Prezintă: Prof. univ. dr. Constantin Tofan – vicepreședinte al UAPR – Filiala Iași și Prof. univ. dr. Petru Bejan, critic de artă. Curator: Ciprian Romaniuc
«Format în ambianța generoasă a Școlii ieșene de pictură, Dănuț Adrian Chidon - Frunză tatonează cu pasiune „lumea artei”, în căutarea unei stilistici personale cât mai expresive, preocupate să descrie altfel omul și întâmplările vieții de zi cu zi. Care este miza unui asemenea interes? Gestiunea și experimentarea fericirii, în formule epurate de convenții și eliberate de clișeele obișnuite ale reprezentării. Fericirea este o iluzie, dar și obligație, și fundătură, și promisiune mereu amânată, împlinită rareori, în momentele faste ale întâlnirii cu arta. Dacă studiile de portret deosebit de expresive par mai curând „decupate” dintr-o realitate sumbră, marcată de griji și de angoase, incursiunile în cotidian surprind cadre aleatorii, sugestive, în acord cu intensitatea evenimentelor trăite. Simbolicul și evazivul surclasează relevanța vizibilului și explicitului. În cazul peisajelor citadine, tonalitățile afective sunt mai curând negative, amplificând impresiile de vag și anxietate. Autorul zăbovește cu prisosință asupra locurilor de trecere (uși, ferestre, străzi, alei...), dincolo de care se întrezăresc spațiile indeterminate ale necunoscutului, întunericului sau neprevăzutului. Privirea este solicitată discret să-și augmenteze posibilitățile, bizuindu-se pe resursele nebănuite ale imaginației.
Expoziția de la Galeria de Artă „Absida” din Iași oferă publicului ocazia de a lua contact cu lumea reală, imediat accesibilă, dar și cu cea expansiv-ficțională, a unui autor aflat la vârsta deplinei maturități creative, deopotrivă talentat și expresiv.» (Petru BEJAN)