![]() |
Gabriel Rusu, "Ștefan Mihăilescu Brăila", tehnică mixtă, 29,7 x 42 cm |
Magazine for Visual Arts and Artists ■ Founded in 2010 . Revistă pentru Arte Vizuale și Artiști ■ Fondată în 2010 ■ ISSN 2559-4958 ISSN-L 2559-4958
A doua jumătate a lunii februarie are conotații multiple în calendarul spiritulității naționale, în agenda culturală ieșeană, dar și în cea imaginară a fiecăruia dintre noi. Expoziția „Nuanțele iubirii”, organizată și curatoriată de prof. dr. Ofelia Huțul, la Galeriile de Artă ale Municipiului Iași „Dan Hatmanu”, începând cu data de 14 februarie, răspunde multora dintre ele.
Vernisajul din 19 februarie a analizat și apreciat, prin vocile dr. Aurica Ichim, a conf. univ. dr. Emanuela Ilie și a prof. univ. dr. Mihai Dorin, toate lucrările expuse – de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă și artă digitală – care exprimă, în modalități originale, înfățișările diferite, nuanțate, ale iubirii: emoții, sentimente, atașamente, pasiuni pentru sufletul și trupul uman, pentru natură și ritmicitatea ei cosmică, pentru patrie, pentru simetrie și frumusețe, pentru bine și adevăr!
Vernisajul a celebrat, de asemenea, omul și artistul căruia expoziția îi este dedicată: Constantin Brâncuși. Compozițiile inedite ale exponatelor, cromatica subiacentă, materialitatea pregnantă a sculpturilor, deplinătatea realității și dorința artistică de abstractizare a ei - evocă, în memoria colectivă a publicului românesc, demersul brâncușian de esențializare a formelor.
19 februarie este, în egală măsură, ziua în care este sărbătorit și Marin Sorescu, alt mare oltean al culturii noastre. Deși nerostite cu voce tare, versurile poetului se alăturau, discrete, lucrărilor din această expoziție adusă, cu delicatețe, în dar, Marelui Brâncuși:
„Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Și să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiți,
Câteva momente când era să fim frumoși
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niște munți, cu niște copaci, cu niște ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?),
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trăit.
O femeie pe care am iubit-o
Și cu aceeași femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înțelepciune am eliminat-o treptat.
Și, în sfârșit, o soartă
Și cu încă o soarta (de unde-o mai fi ieșit?)
Fac două (Scriem una și ținem una.
Poate, cine știe, există și viața de apoi).”
Din nuanțele evocate de această extraordinară expoziție, deschisă până pe 10 martie, nu lipsesc nici umbrele amintirilor învățătorului Ion Creangă, prezent în agenda noastră imaginară pe data de 1 martie, ca semn al primăverii literaturii românești.
În Galeriile de Artă „Dan Hatmanu” s-au întâlnit, așadar, voci, destine, arte și artiști ale căror iubiri au ctitorit și ctitoresc în continuare cultura noastră.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
- MANIFESTUL DOLIULUI UITAT -
Există imagini care nu ar trebui să existe. O jucărie rămasă tăcută lângă trupul inert al unui copil. Un leagăn gol pendulând în vânt, acolo unde râsul a fost frânt. Aici nu mai e metaforă, ci realul dus la extrem – realul care începe acolo unde gândirea tace. Într-o lume în care apusul cel veșnic se frânge la pământ cu aprobări tăcute, rugăciunile nu mai au cupolă, nu mai au cer să le asculte.
Poți să crezi ce vrei. Să te îmbeți cu idealuri, cu dogme, cu reflexii în oglinda unei morale de împrumut. Dar faptele sunt mai limpezi decât orice discurs. Și ele nu pot fi dezmințite. Nimeni nu va mai reda viață acelui suflet. Nimeni nu va mai alina brațele goale ale părinților. Iar cei care ar fi trebuit să privească drept în rană, privesc în altă parte. Pentru că e mai comod. Pentru că e mai profitabil. Pentru că nu e al lor. Ce rușine de umanitate.
Nu sunt mamă, dar știu: a pierde un copil nu e o experiență, e o explozie care lasă lumea în bucăți.
Și uneori mă întreb – chiar dacă aș fi fost sănătoasă, chiar dacă viața mea ar fi fost întreagă – cum aș fi putut fi cu adevărat fericită într-o lume care acceptă absurdul ca pe o normă?
E suficient să-ți pui lentile roz peste ochii aproape închiși și să declari că e pace? Realitatea nu cere părerea noastră. Ea e. Și e cumplită. În colțuri îndepărtate sau aproape de noi. În aerul rarefiat al marilor puteri, dar și în colbul tăcut al drumurilor de țară. Nedreptul nu se oprește la granițe.
Unora li se dă. Alții sunt lăsați pradă zarurilor aruncate în plictis. Exilul din viață nu face statistici etice. Uneori pare aleatoriu. Alteori pare doar un gest repetat din inerție până la uitare. Și nimic nu mai șterge asta. Nici timpul. Nici discursurile. Nici tăcerile. La fel cum nimic nu mai șterge alte tragedii uitate, înfășurate frumos în amnezia colectivă. Poate doar uitarea, da – acea formă de politețe a istoriei. Am devenit doar uitare.
Copyright "Salt & Pepper" Magazine © Irina IOSIP│unauthorized reproduction prohibited . "Salt & Pepper" Magazine © toate drepturile rezervate Irina IOSIP
■
E-mail: salt.pepper.m@gmail.com
For invitations, exhibitions, contests, events, info . Pentru invitații, expoziții, concursuri, evenimente, informații
Contact Form . Formular scrisoare
Mandatory writing . Conținut obligatoriu:
√ Your Name & Surname/Organisation . Numele și Prenumele dvs./Organizația