Întâlnire cu serenitatea
În perioada 24 noiembrie – 15 decembrie 2025, Galeria ASI-lor din Centrul Cultural Multifuncționl din Iași găzduiește expoziția de pictură „Topopgrafii vizuale”, semnată Iulia Albu.
Prin stilul cald, luminos și generos, Iulia Albu se plasează în descendența picturii românești a secolului al XX-lea, marcată de un autentic profesionalism artistic infuzat de sentimente profund naționale. Lucrările pictoriței își au originea în privirea ei calmă, liniștită, aș zice drăgăstoasă, cu care învăluie toate lucrurile. Nu altfel priveau lumea și toate ale ei Cecilia Cuțescu-Storck sau Nicolae Dărăscu sau Gheorghe Petrașcu, în a căror lumină o văd pe Iulia Albu cu interioarele ce reflectă personalitatea de nimic tulburată a gospodinei, în care vasele cu flori se odihnesc tăcute, cu casele aflate în dialog prietenos și vesel, cu portretele atemporale de copii.
Sufletul moldovenesc, blând și senin, răzbate printre volumele construcțiilor înghesuite unele în altele și unele peste altele pe străduțe dosite, printre turlele bisericilor, și se odihnește alături de cărți, fructe, flori, borș și prăjituri. Pictura Iuliei albu este una asumat feminină, în care trăsăturile specifice, legate de tematică sau cromatică, sunt ridicate la rang de matriarhat. Familia este un centru în jurul căruia pivotează viața: în casă, în curte, în excursie, oriunde.
Opțiunea pentru naturile statice cu flori, evidentă în această expoziție, reprezintă modul personal în care artista realizează, indirect, adevărate portete de familie, pe ai cărei membrii, nereprezentați, i-am putea reconstitui. De toate vârstele, de toate profesiile, de toate gusturile. Buchetele de crizanteme sau de dumitrițe sunt tot atâtea portrete de grup în care se întrevăd discuțiile dintre cei care mănâncă struguri și cei care citesc, sau în care, pur și simplu, își fac siesta lor tăcută, alături de gutui, albume, mere și ștergare. Dacă naturile statice ale Iuliei Albu ar avea sonor, s-ar auzi apa curgând la bucătărie, clinchet de vase și pahare, cuvinte printre uși, frânturi de refrene, poate acorduri scurte de vioară, mieunat de pisică și zgomotul înăbușit al unei jucării căzute. Sunete unei vieți care își urmează, plină de serenitate, cursul.
Compozițiile echilibrate, cu volume puternice, uneori suprapuse, nu au nimic dramatic. Spațiile pe care le generează sunt pline de armonie și candoare. Cromatica devine o componentă fericită a acestei viziuni în care complementaritatea dedurizează orice asperitate. Urbană prin excelență, rurală prin accident voiajor, arta Iuliei Albu omagiază viața în care duhul ieșean al seninătății și bucuriei supraviețuiește, ascuns ca o comoară, în lucrurile simple de lângă noi.
Prin stilul cald, luminos și generos, Iulia Albu se plasează în descendența picturii românești a secolului al XX-lea, marcată de un autentic profesionalism artistic infuzat de sentimente profund naționale. Lucrările pictoriței își au originea în privirea ei calmă, liniștită, aș zice drăgăstoasă, cu care învăluie toate lucrurile. Nu altfel priveau lumea și toate ale ei Cecilia Cuțescu-Storck sau Nicolae Dărăscu sau Gheorghe Petrașcu, în a căror lumină o văd pe Iulia Albu cu interioarele ce reflectă personalitatea de nimic tulburată a gospodinei, în care vasele cu flori se odihnesc tăcute, cu casele aflate în dialog prietenos și vesel, cu portretele atemporale de copii.
Sufletul moldovenesc, blând și senin, răzbate printre volumele construcțiilor înghesuite unele în altele și unele peste altele pe străduțe dosite, printre turlele bisericilor, și se odihnește alături de cărți, fructe, flori, borș și prăjituri. Pictura Iuliei albu este una asumat feminină, în care trăsăturile specifice, legate de tematică sau cromatică, sunt ridicate la rang de matriarhat. Familia este un centru în jurul căruia pivotează viața: în casă, în curte, în excursie, oriunde.
Opțiunea pentru naturile statice cu flori, evidentă în această expoziție, reprezintă modul personal în care artista realizează, indirect, adevărate portete de familie, pe ai cărei membrii, nereprezentați, i-am putea reconstitui. De toate vârstele, de toate profesiile, de toate gusturile. Buchetele de crizanteme sau de dumitrițe sunt tot atâtea portrete de grup în care se întrevăd discuțiile dintre cei care mănâncă struguri și cei care citesc, sau în care, pur și simplu, își fac siesta lor tăcută, alături de gutui, albume, mere și ștergare. Dacă naturile statice ale Iuliei Albu ar avea sonor, s-ar auzi apa curgând la bucătărie, clinchet de vase și pahare, cuvinte printre uși, frânturi de refrene, poate acorduri scurte de vioară, mieunat de pisică și zgomotul înăbușit al unei jucării căzute. Sunete unei vieți care își urmează, plină de serenitate, cursul.
Compozițiile echilibrate, cu volume puternice, uneori suprapuse, nu au nimic dramatic. Spațiile pe care le generează sunt pline de armonie și candoare. Cromatica devine o componentă fericită a acestei viziuni în care complementaritatea dedurizează orice asperitate. Urbană prin excelență, rurală prin accident voiajor, arta Iuliei Albu omagiază viața în care duhul ieșean al seninătății și bucuriei supraviețuiește, ascuns ca o comoară, în lucrurile simple de lângă noi.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
critic de artă
Postări
