Cu și despre Tudor-Andrei OSTAFIE: "Sunt actor păpușar și meseria mea este să mă joc cu mesaje, idei, nuanțe..."

 

"Sunt actor păpușar și meseria mea este să mă joc cu mesaje, cu nuanțe, cu idei..."

Tudor-Andrei Ostafie a absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași: în 2017 Facultatea de Teatru, la specializarea Păpuși/Marionete studiile de licență, clasa prof. univ. Aurelian Bălăiță, și în 2019 studiile de master în Artele Spectacolului, clasa prof. univ. Ciprian Huțanu.

 

 A urmat un an de master (2022 - 2023) în cadrul Universității Hyperion, București la clasa prof. Univ. Constantin Florescu & Maia Morgenstern. În această perioadă a debutat și ca regizor prin montarea spectacolului Domnișoarele de pe Mătăsari, după „Domnișoarele din Avignon” de J.S. Vidal, la Teatrul Infinit (Independent).
 

Ca artist liber-profesionist, a avut colaborări în diverse proiecte din Iași, printre care:la Clubul C.F.R – Cenaclul „George Topîrceanu”, la compania de animație Andirino, precum și participari la diverse festivaluri în țară dintre care se amintesc: Festivalul de „Teatru Tanța și Costel” – Medgidia, „Zilele medievale ale Bălgradului” – Alba Iulia, „Monolog Slam”, România – București, Festivalul „Teatrul e un om”, Timișoara (recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor).

A obținut Premiul al III-lea la „Concursul Național de Literatură  Moștenirea Văcăreștilor”,  ediția a LVII-a, Secțiunea Teatru scurt, cu piesa  Ultimul sărut din Pompei.

Din octombrie 2025 este angajat al Teatrului Municipal Baia Mare, Secția Păpuși.

 

Se poate spune despre Tudor-Andrei Ostafie că are sensibilitatea și abilitatea de a accesa multiple domenii ale artei: artele spectacolului, cele plastice și, nu în ultimul rând, cele ale scrisului. Pentru fiecare Tudor-Andrei manifestă o aplecare deosebită și stăruință, fapt dovedit de realizările apreciate de mediile artistice.

 

Privind activitatea literară, Tudor-Andrei menționează: «Am în lucru un volum de poezii, la care scriu foarte rar, căci îmi doresc ca fiecare poezie să fie bazată pe o puternică emoție iar conceptul volumului îmi doresc să fie cât de cât unitar, poeziile jonglând în jurul aceleiași teme.
Îmi place cel mai mult să scriu dramaturgie inclusiv pentru copii și tineret. Am câteva piese definitivate, iar multe începute, neterminate sau în stadiul de corectură.
În prezent lucrez la piesele: Cain (spectacol în 5 tablouri) – pentru un fragment din care am primit Premiul II pentru dramaturgie la „Lirismograf” CCS, Sibiu în 2024 și Corina (textul fiind gândit structural ca o oscilație între dramă socială și comedie bulevardieră, într-un singur act).
Iar dintre piesele definitivate le menționez pe următoarele: Marionetă (scrisă în 2017) – text selecționat și publicat (fragment) în antologia „Lirismograf”, CCS, Sibiu în 2025,  Macedonie cu brânză și un pic de îngeri (piesă de teatru de păpuși) – publicat în antologia „Parfum de Primăvară” – editura OrhiDeea, Cornu, Prahova, 2022 și Sangvinel și săpunul de aur – un fragment publicat în Revista „Planeta Babel”.
Am mai publicat poezii în diverse reviste (menționez poezia Eu plec cu care, în 2016, am luat Premiul I pentru poezie la „Șevalet la cafenea”, Iași) și proză scurtă (Picătura de sânge în revista „Mezomorf”).»

 

Pot fi amintite două expoziții la care Tudor-Andrei a participat cu grafică pe tema artei paleolitice:  GENERAȚII, Ediția a III-a, la Galeria Alfa, Bacău din 2025 (cu trei lucrări) și MITUL PEȘTERII din 2023, o expoziție  organizată împreună cu artista plastică Ana-Alexoaie Conachi.

 

Privind lucrările sale din expoziția MITUL PEȘTERII, se poate spune că Tudor-Andrei abordează în mod critic tema  artei paleolitice prin intermediul graficii, sesizând funcția practică primordială a însemnelor grafice de pe pereții peșterilor în viața comunității : „Epoca paleolitică este prima parte a erei preistorice unde întâlnim viață inteligentă. Atunci au apărut primele unelte pentru vânătoare și pentru cultivare, dar, a apărut și prima formă de artă, numită pictură rupestră (pictura de pe pereții peșterilor sau de pe stânci). Eu aș numi pictura rupestră o „artă utilă”, datorită faptului că majoritatea desenelor paleolitice reprezintă animale - care erau sursa de hrană pentru oamenii vremurilor, în special bizoni, reni, feline și mamuți. Printre acestea se pot regăsi și animalele domesticite de om, precum calul. Îmi pot imagina dăruirea și perseverența cu care artistul din acele timpuri a trasat liniile pe piatră. Pictura rupestră mă duce cu gândul la picturile cubiste și suprarealiste, iar dacă e să dau un exemplu concret, celebra Capelă sixtină a paleoliticului (Altamira, Spania) mă duce cu gândul la Guernica lui Picasso. Această asociere mi-a indus ideea actoricească de-a mă juca și de a intra în pielea acestui personaj, artist al paleoliticului. Totul a început ca o joacă, dar apoi m-am simțit din ce în ce mai atașat de această formă de expresivitate, căci arta preistorică este sinceră, are inspirația din lumea reală dar are și fantezia, copilăria și maturitatea ei. Toate reinterpretările mele fac referire la desene care există în diferite peșteri din Spania, Franța și România, cărora eu le dau doar o altă pată de culoare, aducându-le în contemporan. Animalele reprezentate m-au trimis cu gândul la diverse personaje fabulate în teatrul de păpuși (preofesia mea de altfel, poate și aici este o legătură).”

 

Ca actor liber-profesionist, Andrei-Tudor a interpretat roluri în piese ale căror povești au călătorit mereu în alte locuri, fie ca one-man-show, fie în distribuții, fie ca artist păpușar. De aceea, pe afișe, locul de desfășurare al spectacolului a fost, adesea, înlocuit de altul: un șir nesfârșit de localități. Neobosit, a împărtășit din sensibilitatea sa artistică unor diverse grupe de vârstă, medii sau niveluri de înțelegere, în spații temporar înnobilate de actul artistic. Cu entuziasm și bucurie, el a adus surprize frumoase, singur sau alături de colegii săi, adesea în locuri unde greu pătrunde arta, înțelegând că actul artistic este democratic și, poate, nu întotdeauna posibil de răsplătit cum se cuvine.
 

Privitor la actorie - profesia de bază, și în același timp cea mai apropiată de sufletul său, Tudor-Andrei a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări, dezvăluind, astfel, parte din personalitatea și activitatea sa, dar nu înainte de a mărturisi: „Sunt actor păpușar și meseria mea este să mă joc cu mesaje, idei, nuanțe...”:

II: Sunt producții artistice care se adresează intelectului, cultturii sau spiritului spectatorului. În ce gen de spectacole te simți cel mai confortabil?
T-A: În orice spectacol care îmi pune creativitatea la încercare, fie pentru de copii fie pentru adulți.

II: Actorul aduce în fiecare reprezentație a piesei ceva nou, momente gândite, regândite sau de inspirație spontană. Sigur, fiecare reprezentație este o retrăire a celor trecute dar și un nou experiment cu vibrațiile emoționale ale momentului. Care este spectacolul care consideri că te reprezintă mai mult și care ar fi motivația?

 

T-A: Asta este o întrebare foarte dificilă – dar aș putea numi: Ghinionul după Liviu Rebreanu este one man-show-ul meu de suflet. L-am dat ca spectacol de disertație în 2019 și de atunci tot îl joc. Am dat până acum, posibil 13 reprezentații de când îl am (am pierdut numărătoarea) dar de când am citit textul prima oară, am simțit cum mă cheamă. Textul, care, din căutările mele, nu a fost reprezentat niciodată fiind publicat postum, este o încercare de comedie a lui Rebreanu. Autorul  a reluat tema în scenariul său de film (tot Ghinionul) și, după care, în proza scurtă (tot Ghinionul). Acest spectacol l-am jucat prin diverse locații în țară (București, Constanța, Iași, Medgidia, Alba Iulia, Timișoara).
Aș adăuga aici și recitalul meu tragic cu păpuși: Medeea sau Despre Mânie, după Seneca, unde am îmbinat monologul de început al Medeeii cu tratatul lui Seneca, Despre Mânie. E un microrecital care, deși jucat puțin, a fost de impact, și am muncit cu plăcere în creația lui.

II: Cât din blândețea și sensibilitatea lui Tudor Andrei se regăsește în arta actoricească? Mă gândesc și la nenumăratele activități cu asociații și grupuri de copii.
T-A: Cred că peste tot, în tot ceea ce fac. De la activitatea de profesor la spectacole sau la mici pregătiri pentru diverse festivități și concursuri. 

II: Ești foarte activ în social media: Facebook, Instagram și Tik-Tok, cu monologuri, teatru de păpuși, recital de poezie etc. Actorul trebuie să comunice cu publicul, să atragă prin fire nevăzute privirile, mintea și emoțiile publicului. Cum vezi relația dintre scenă și public?

T-A: Canalul de Youtube s-a născut odată cu prima mea participare la Monolog Slam România. (organizat de Unfortunate Thespians) Acesta este un concurs de monoloage, care se desfășoară la București iar participanții trebuie să prezinte un monolog (poate avea infinit fel de forme, de la text pe coregrafie până la teatru de animație) dar totul trebuie executat în maximum 3 minute. Pe durata pandemiei, când Monolog Slam se desfășura online, organizatorii au cerut link de YouTube pentru fiecare participant. La început am fost ezitant dar am zis că, fiind pandemie nu ar strica să trăiesc pe pielea mea „arta online”. După câteva ediții de monolog Slam online (la o ediție am luat premiul al III lea) mi am zis că ar fi frumos să continui, canalul devenind o parte importantă a C.V.-ului meu. Canalul Youtube este un loc pentru „depozitarea” creațiilor mele. Publicul este public în orice situație, consider eu. Iar canalele mele, fiind publice, invit pe toată lumea să-mi comenteze produsele artistice. În teatrul pentru copii, comunicarea cu publicul este vitală. Când joc pentru copii simt o energie aparte, că totul este mai viu, mai puternic.

II: A scrie este altceva decât a interpreta textele, iar interpretarea propriilor scrieri este mai autentică și mai profundă. Care este ultima producție de acest gen?
T-A: Doar în cadrul unui cenaclu literar online, pe care noi l-am botezat cenaclul Drumuri, mi-am citit fragmentele din dramaturgia mea, cu interpretarea potrivită. Nu mi s-au jucat piese și nu îmi doresc atât de mult să joc în propriile lucrări.
Mențiunez: Scenariul meu Pietoana Neantului s-a jucat la București, sub regia mea, dar este un scenariu de obiecte animate, mut, bazat doar pe mișcare și creație de păpușă din obiecte vestimentare animate; momentul se poate vizualiza pe canalul meu de YouTube.

II: O piesă de teatru, dacă nu este one-men-show, implică colaborarea cu alți actori, scenariști, oameni care lucrează în domeniu, care performează unitar pentru realizarea acesteia. Poți enumera pe câțiva dintre aceștia, care ți-au marcat evoluția pe scenă sau cu care ai colaborat cel mai bine?
T-A: Doamna profesor Doina Iarcuczewicz – actriță la teatrul Luceafărul Iași – cea care mi-a deschis ochii spre universul păpușilor. Mike Săvuică, regizor – cu foarte multe proiecte și studii în străinătate, pe care l-am botezat mentorul meu – cel care m-a introdus în artele regiei și sub bagheta sa am montat spectacolul de la teatrul Infinit. Ionuț Gînju – actor la teatrul Luceafărul, el m-a luat cel mai recent în spectacolele sale de la trupa Habarnam. Laura Bilic – actriță și profesor la UNAGE Iași; lucrând în facultate sub îndrumarea sa, am înțeles cât de important este studiul pentru personaje, sinceritatea și adevărul din teatru. Colegii de la teatrul Municipal Baia Mare - secția păpuși: după cinci spectacole în care am jucat împreună cu ei, observ că sunt oameni frumoși, cu experiență și de la fiecare am de învățat.
Lista de oameni este oricum imensă, iar acești oameni se știu – de la profesori la colegi actori și păpușari. 

 

II: Ce înseamnă pentru tine pregătirea pentru spectacol? Ai obiceiuri care te fac să te concentrezi și să intri mai repede în pielea personajului? Ce agreezi, ce nu agreezi să faci, să auzi, să vezi? Înainte de spectacol studiezi publicul din sală? Uneori acesta poate fi intimidant...

T-A: Înainte de spectacol, obișnuiesc să stau liniștit și să-mi fac tot traseul în minte. Primul lucru pe care îl analizez, cu orice fel de grup aș lucra, este calitatea umană. Cred cu tărie că artistul întâi și-ntâi trebuie să fie OM. Nu obișnuiesc să studiez publicul din sală deoarece teatrul este pentru toată lumea iar orice spectacol are o prezentare, fie pe afiș, fie pe site-ul instituției respective, și atunci oamenii decid dacă produsul artistic respectiv este ceea ce ei caută. Spre exemplu cu Medeea sau Despre mânie s-a întâmplat să mă întrebe lumea „ce-ai vrut să spui cu asta?”, iar la Ghinionul, am avut spectatori care să-mi spună că nu au rezonat cu povestea. Asta e, ce pot face eu este să-mi fac treaba cât mai bine.

 

II: Într-un rol, actorul se implică atât mental cât și fizic: ce rol te-ar determina să-ți razi mustața?

T-A: În spectacolul După faptă și răsplată (după fabulele lui Jean de la Fontaine) regia: Ionuț Gînju, chiar îmi rad mustața,  căci joc un copil care se joacă de-a lumea fabulelor și trebuie să fiu cât mai tânăr. Pentru rolul pe care l-am avut la București, în spectacolul lui Mike Săvuică, Sinucigașul după Nikolai Erdman chiar a trebuit să-mi rad jumătate de mustață și de barbă, jucând un poștaș nebun.

 

II: Care sunt principiile după care te ghidezi în viața de actor?

T-A: Sunt mai multe principii pe care le respect, dar dacă ar fi să menționez câteva, acestea sunt:  respectul față de colegi, punctualitatea, înțelegerea, omenia și profesionalismul.

II: Cum influențează evenimentele (actuale) din viața sociopolitică actul artistic de pe scenă? Ce gen de spectacole se cer astăzi?

T-A: Evenimentele actuale influențează puternic arta, deoarece, din experiența mea, acestea pot influența modul cum un spectacol este privit de către public. Astăzi, se cer spectacole care să reflecte realitatea și teme din realul care ne înconjoară. În cazul meu, iubitor de literatură clasică, atunci când lecturez un text pe care îl descopăr, prima mea întrebare este „cum poate fi acest text contemporan?” și îmi place să aduc clasicii în contemporan.

 

II: ... și tot păpușile, prima iubire, te atrag mai mult? 

T-A: Păpușile, prima iubire, mă vor atrage întotdeauna și nu doresc să renunț la arta mânuirii. Dar, acum, la teatru, direcțiunea este interesată să-mi citească piesele și să le propun proiecte de regie pe baza acestora și nu doar piese ale mele ci și un proiect de dramaturgie/regie pe care, din primăvară, îl voi pune pe masa de lectură - deci, nu sunt excluse proiectele de regie.

Mulțumind lui Tudor-Andrei Ostafie pentru timpul acordat și sinceritatea răspunsurilor, nu putem să nu remarcăm cum talentul și valoarea unui artist se înzidesc zi de zi, clipă de clipă, spectacol după spectacol, prin tenacitate și muncă continuă.

 

Irina IOSIP