“Gest şi Culoare”, Paul I. POPESCU alături de Gheorghe DICAN, Galeria Simeza, Bucureşti (continuare)

În completarea spaţiului bidimensional vibrant colorat al lui Gheorghe Dican, sculptorul Paul I. POPESCU deschide a treia dimensiune printr-o dizertaţie spiritual-filozofică asupra zborului, fin cizelată în marmură albă.

Fiind chiar din Târgu-Jiu, Paul Popescu, sculptor şi doctor în arte vizuale, este unul dintre stabilii participanţi şi iniţiatori ai restaurării şi conservării lucrărilor brâncuşiene, fie ele din ţară sau străinătate, printre care: Poarta Sărutului şi Ansamblul monumental din Tg-Jiu.

Dar legătura cu genialul Constantin Brâncuşi este una profundă, de esenţă spirituală, de gest şi formă materială, fapt recunoscut şi apreciat de contemporanii şi confraţii săi.

“Surrealismul alb acoperă patetic şi grav orizontul încă îndepărtat al unei păduri de statui, închipuită cerebral şi atrasă manifest în plasa unui absolut făgăduit pe cauţiune unui imaginar proiect iniţiatic. Fragmente de obeliscuri supuse unei mistici ductile rămân întipărite fotografic în cadrele severe ale unui demers original, dispus unui raport grav şi fidel cu un întreg ciclu despre ideea de zbor. Aluzii baroce consimt sfielnic, probând adevărate tandreţuri cu lumina, pentru dimensionarea exactă a efectelor de umbră multiplicată în matca lucrărilor ...” Vasile VASILESCU

Ca toate cele ce se întâmplă în această lume, fiinţă sau concept, zborul trece metamorfozic dintr-o stare în alta, de la banuiala existenţei până la zborul înalt ascensional spre zări îndepărtate, de la incubare, prin naştere, dezvoltare şi în sfârşit lansarea pe drumul firesc al menirii sale.

Inceputurile sunt prinse în forme rotunde, uşor deschise spre exterior, sugerând efortul naşterii, inocenţa, nesiguranţa, iar la vârsta “adultă” de zbor, forma capătă dimensiuni mari, se alungeşte, se diversifică cerebral, apar asperităţi şi forme unghiulare, fragmentări şi urmele unor traume prin scrijelirea suprafaţei de altfel fin şlefuite.

Prin aliura formelor, într-un abstract articulat cu gingăşie aproape maternă, surprinde fragilitatea unor stări mai mult intuite, depăşind percepţia fotografică a ochiului uman, precum în clipa desprinderii, înfiorarea înainte de zbor.

 

Irina IOSIP