Violența din spatele măștii
Imaginea se poate manifesta ca o unealtă a puterii, cu cât impresionează mai mult cu atât devine în psihicul maselor mai veridică și se confundă cu ideea și subiectul pe care le reprezintă și asupra cărora se transferă caracterul de veridicitate, fără ca acestea să mai fie chestionate în vreun fel. Astfel, este adormită conștiința publică, păstrându-se în fața calculatorului (sau televizorului), indivizi anesteziați mental, depersonalizați și inactivi social, înstrăinați în propria lume reală și malaxați în incomensurabilul spațiu virtual. Astfel, indivizii, obișnuiți cu spațiul virtual și producțiile imagistice ce circulă în acest spațiu, încep a confunda ficțiunea cu realitatea, asimilând obiceiuri, comportamente neconforme cu societatea în care trăiesc. Evenimentele fantastice, fenomenale și spectacolul create în media, acționează ca un drog ce trebuie consumat și reprodus constant.
Chiar și aducerea în fața publicului nediferențiat ca vârstă și nivel de înțelegere, a unor fapte reale de violență, în mod repetitiv, produce efectul psihic de posibilitate, accesibilitate, permisivitate a acestor fapte, în viața obișnuită.
Imaginea conținută de reclame ascunde sensuri mercantile sau politice, de multe ori greu sesizabile. Reclamele sunt elaborate atent de către o armată de psihologi, sociologi și chiar artiști, care studiază caracteristicile pieței și nevoile societății și ale unor grupuri țintă și, conform unor strategii elaborate, imprimă nevoi fictive și dependențe de toate tipurile. Culoarea, puternică și în exces, chiar dacă agresează retina și psihicul uman, prin repetabilitate creează dependență de mult, imprimând ideea că receptorul este puternic, important și adecvat prezentului. Reclamele agresează psihicul, sensibilitatea umană și interesele reale ale populației și dau iluzia unei comunicări și acceptări biunivoce.
În consecință, originea unor comportamente deviate, atitudini antisociale sau anti-personale poate fi găsită și în imaginea media televizată, internet, audio-video, care promovează direct, cu precădere, violența, sexul și intoleranța, dar se și infiltrează insidios în psihicul uman și în viața de zi cu zi a acestuia, hrănind demoni vechi și noi. Prin mimetism oamenii recurg la acte de violență precum cele observate și prezente în mod repetat în viața de zi cu zi sau în mass-media.
Violența, prezentă oriunde se află omul, se manifestă prin toate formele de comunicare ale acestuia, așadar, forme de agresiune (psihică, morală, și mai puțin fizică) pot fi regăsite și în artă, prin linie, culoare, temă, concept ori text, manifestate voit sau involuntar, cu sau fără scop și destinație bine definite.
Intensitatea violenței este resimțită în mod subiectiv atât de autor cât și de publicul pentru care acesta creează, funcție de capacitățile fiecăruia de redare sau receptare. Dar, trebuie reținut, că orice impunere forțată prin violența de orice fel, poate provoca un răspuns egal, dacă nu mai puternic din partea receptorului, iar utilizarea violenței în scopuri pozitive chiar, dar în exces, poate provoca de la reacții individuale la mișcări sociale extreme. Acest lucru înseamnă că și în artă, critica și sarcasmul trebuie utilizate în limitele și intensitățile necesare și suficiente pentru obținerea unui progres.
Acțiunile de protest din zona artelor, formulate într-un mod agresiv sau chiar violent, pot deschide spațiul public pentru o situație de critică și recunoaștere, constituindu-se, în cazuri de criză majoră, mai ales, în mișcări artistice progresiste.
Față de alte modalități de exprimare, artele, indiferent de scopul utilizării lor, nu exercită neapărat o agresiune fizică, ci mai degrabă una legată de comunicare și psihic, putând spune, în acest sens că violența se ascunde în spatele unei măști de catifea.
 |
"Without words" © Irina Iosip
|
Chiar și aducerea în fața publicului nediferențiat ca vârstă și nivel de înțelegere, a unor fapte reale de violență, în mod repetitiv, produce efectul psihic de posibilitate, accesibilitate, permisivitate a acestor fapte, în viața obișnuită.
Imaginea conținută de reclame ascunde sensuri mercantile sau politice, de multe ori greu sesizabile. Reclamele sunt elaborate atent de către o armată de psihologi, sociologi și chiar artiști, care studiază caracteristicile pieței și nevoile societății și ale unor grupuri țintă și, conform unor strategii elaborate, imprimă nevoi fictive și dependențe de toate tipurile. Culoarea, puternică și în exces, chiar dacă agresează retina și psihicul uman, prin repetabilitate creează dependență de mult, imprimând ideea că receptorul este puternic, important și adecvat prezentului. Reclamele agresează psihicul, sensibilitatea umană și interesele reale ale populației și dau iluzia unei comunicări și acceptări biunivoce.
În consecință, originea unor comportamente deviate, atitudini antisociale sau anti-personale poate fi găsită și în imaginea media televizată, internet, audio-video, care promovează direct, cu precădere, violența, sexul și intoleranța, dar se și infiltrează insidios în psihicul uman și în viața de zi cu zi a acestuia, hrănind demoni vechi și noi. Prin mimetism oamenii recurg la acte de violență precum cele observate și prezente în mod repetat în viața de zi cu zi sau în mass-media.
Violența, prezentă oriunde se află omul, se manifestă prin toate formele de comunicare ale acestuia, așadar, forme de agresiune (psihică, morală, și mai puțin fizică) pot fi regăsite și în artă, prin linie, culoare, temă, concept ori text, manifestate voit sau involuntar, cu sau fără scop și destinație bine definite.
Intensitatea violenței este resimțită în mod subiectiv atât de autor cât și de publicul pentru care acesta creează, funcție de capacitățile fiecăruia de redare sau receptare. Dar, trebuie reținut, că orice impunere forțată prin violența de orice fel, poate provoca un răspuns egal, dacă nu mai puternic din partea receptorului, iar utilizarea violenței în scopuri pozitive chiar, dar în exces, poate provoca de la reacții individuale la mișcări sociale extreme. Acest lucru înseamnă că și în artă, critica și sarcasmul trebuie utilizate în limitele și intensitățile necesare și suficiente pentru obținerea unui progres.
Acțiunile de protest din zona artelor, formulate într-un mod agresiv sau chiar violent, pot deschide spațiul public pentru o situație de critică și recunoaștere, constituindu-se, în cazuri de criză majoră, mai ales, în mișcări artistice progresiste.
Față de alte modalități de exprimare, artele, indiferent de scopul utilizării lor, nu exercită neapărat o agresiune fizică, ci mai degrabă una legată de comunicare și psihic, putând spune, în acest sens că violența se ascunde în spatele unei măști de catifea.
Irina IOSIP
Postări
