lLUSTRAȚIA SATIRICĂ POLITIZATĂ
Creatorul își depășește mereu timpul prin creația sa. În acest sens, putem privi și arta satirică și, bineînțeles, arta politizată a desenatorilor satirici, care necesită cunoaștere și discernământ în analiza evenimentelor, pe baza cărora este creată o lume virtuală asociată realității, mai cuprinzătoare și mai obsesivă decât aceasta, oferind o viziune critică cu un posibil impact asupra viitorului.
Artele satirice sunt menite să susțină în mod constant o atitudine critică în societate, provocând dezbateri și coagulând opinii publice, printr-o abordate ludică de meta-catalizator comunicațional al bunăvoinței, permisivității și empatiei publicului, înscriindu-se, astfel, printre cele mai progresiste arte. În acest sens, este de la sine înțeleasă importanța faptului că spațiul politic, ca domeniu specific al spațiului public, este abordat de artiști ca oameni de cultură care își canalizează gândirea oferind publicului, printr-o exprimare clară și succintă, o extindere a orizontului de înțelegere și opțiuni pentru a alege în viața publică, lucru util mai ales în contemporaneitate, când spațiul public de tip occidental este atât de complex, invadat și dominat de cel politic.
În ciuda caracterului ludic, artele satirice pot fi cele mai agresive forme de artă, prin conținutul și modalitatea critică de exprimare, resimțite uneori de cei vizați ca pe o formă de violență. Și nu numai imaginea este implicată aici ci și cuvântul și atitudinea manifestă. În abordarea subiectelor, autorii recurg adesea la exagerări menite să dea un înțeles tematic cât mai la obiect și mai percutant, astfel încât critica asociată cu ludicul poate fi mai dură și mai radicală decât orice expunere descriptivă vizuală sau verbală. Bineînțeles că pot fi ridicate obiecții și lansa învinuiri, obiective și subiective, privitoare atât la artist, la temă, la obiectul criticii cât și la modul de exprimare, dar nu trebuie pierdute din vedere nici esența și nici scopul acestor forme de artă. Chiar dacă istoria a demonstrat că desenul satiric, precum și orice altă formă de artă critică, nu poate dizolva o criză politică sau socială, s-a verificat totuși, în timp, că el poate deschide spațiul public pentru o situație de reflecție, analiză sau (re)cunoaștere, atribuindu-și astfel un rol utilitar de corecție în societate.
Pe de altă parte, realitatea a arătat că desenul satiric pus în slujba unor grupări partinice, difuzat mai ales prin mass media, poate deveni o armă puternică și un mijloc de propagandă, de intimidare și agresiune, în condițiile în care este subordonat unei ideologii și unor scopuri nu totdeauna conforme cu nevoile societății sau comunităților. Dar, chiar și în aceste condiții, se reține faptul că polifonia și diversitatea vocilor critice este o necesitate într-o societate contemporană sănătoasă.
În acest spațiu al ilustrației satirice politizate autorul poate fi un simplu pion sau poate deveni un erou, ambele poziții cumulând avantaje și dezavantaje, iar expunerea morală, psihică și chiar fizică a autorului se poate perpetua pe termen nedefinit...
 |
| Rumen Dragostinov (Bulgaria) |
Artele satirice sunt menite să susțină în mod constant o atitudine critică în societate, provocând dezbateri și coagulând opinii publice, printr-o abordate ludică de meta-catalizator comunicațional al bunăvoinței, permisivității și empatiei publicului, înscriindu-se, astfel, printre cele mai progresiste arte. În acest sens, este de la sine înțeleasă importanța faptului că spațiul politic, ca domeniu specific al spațiului public, este abordat de artiști ca oameni de cultură care își canalizează gândirea oferind publicului, printr-o exprimare clară și succintă, o extindere a orizontului de înțelegere și opțiuni pentru a alege în viața publică, lucru util mai ales în contemporaneitate, când spațiul public de tip occidental este atât de complex, invadat și dominat de cel politic.
În ciuda caracterului ludic, artele satirice pot fi cele mai agresive forme de artă, prin conținutul și modalitatea critică de exprimare, resimțite uneori de cei vizați ca pe o formă de violență. Și nu numai imaginea este implicată aici ci și cuvântul și atitudinea manifestă. În abordarea subiectelor, autorii recurg adesea la exagerări menite să dea un înțeles tematic cât mai la obiect și mai percutant, astfel încât critica asociată cu ludicul poate fi mai dură și mai radicală decât orice expunere descriptivă vizuală sau verbală. Bineînțeles că pot fi ridicate obiecții și lansa învinuiri, obiective și subiective, privitoare atât la artist, la temă, la obiectul criticii cât și la modul de exprimare, dar nu trebuie pierdute din vedere nici esența și nici scopul acestor forme de artă. Chiar dacă istoria a demonstrat că desenul satiric, precum și orice altă formă de artă critică, nu poate dizolva o criză politică sau socială, s-a verificat totuși, în timp, că el poate deschide spațiul public pentru o situație de reflecție, analiză sau (re)cunoaștere, atribuindu-și astfel un rol utilitar de corecție în societate.
Pe de altă parte, realitatea a arătat că desenul satiric pus în slujba unor grupări partinice, difuzat mai ales prin mass media, poate deveni o armă puternică și un mijloc de propagandă, de intimidare și agresiune, în condițiile în care este subordonat unei ideologii și unor scopuri nu totdeauna conforme cu nevoile societății sau comunităților. Dar, chiar și în aceste condiții, se reține faptul că polifonia și diversitatea vocilor critice este o necesitate într-o societate contemporană sănătoasă.
În acest spațiu al ilustrației satirice politizate autorul poate fi un simplu pion sau poate deveni un erou, ambele poziții cumulând avantaje și dezavantaje, iar expunerea morală, psihică și chiar fizică a autorului se poate perpetua pe termen nedefinit...
Irina IOSIP
Postări
