PARADIGMA MEANDRELOR ARTISTICE
La Chișinău, în perioada 9 – 14 iulie 2024, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Taberei Internaționale de Pictură și Grafică „Meandre cromatice”, sub egida mai multor instituții de cultură: Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, Salonul Profesorilor de Arte Vizuale din Republica Moldova, Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Coordonatorii proiectului sunt două cunoscute artiste: prof. univ. dr. Eleonora Brigalda din Republica Moldova și prof. dr. Ofelia Huțul din România.
Ediția aceasta s-a derulat sub directoratul artistic al dlui prof. dr. Ștefan Popa din Chișinău, care a și curatoriat expoziția ce a reunit lucrările realizate de participanți. Conceptul său s-a referit la unitatea în diversitate a tuturor produselor create în tabără, unitate exprimată de designul expozițional al cărții deschise. Conceptul curatorial propus este, așadar, legat de cunoașterea conservată în obiect. Un asemenea obiect este și cartea și tabloul; minunată întâlnire!
Chiar și așa, semnul sub care atât tabăra cât și expoziția au avut, de fapt, loc - este semnul meandrelor, cuvânt care ne întâmpină pe afiș și care ne direcționează imediat înțelegerea spre ideea de drumuri sinuoase, cu urcușuri și coborâșuri, spre ideea de mișcări circulare și spiralate, în dreapta și în stânga, în sus și în jos. Așadar primul contact cognitiv este cu reprezentarea mișcării ne-rectilinii și a drumului ne-drept, ne-direct. Adevărul este că rareori drumul direct ne conduce la țintă. Atât în viață cât și în artă.
Privind lucrările din expoziția finală, dar privind și îndărătul lor, acolo unde este efortul creator al artistului, înțelegem semnificația titlului „Meandre cromatice”. Mereu revine în acest proiect internațional conceptul de „meandre”, care îmi evocă, și vizual și semantic, semne sau motive fundamentale de pe cusăturile noastre tradiționale, pe care le găsim pe ii și cămăși și care descriu trei „căi”: calea cu flori, calea ocolită și calea rătăcită. Ele sunt poteci prin pădure, trasee ale cunoașterii, itinerarii spirituale, drumuri în viață.
„Calea rătăcită” este ispita abaterii din drum, ispita renunțării la orice efort, ispita abandonării scopului propus; schimbarea completă a direcției, a țelului, în cele din urmă a sinelui.
„Calea ocolită” desemnează necesitatea îndepărtării temporare, a distanțării în vederea înțelegerii, așa cum facem un pas înapoi pentru a vedea mai bine un tablou de mari dimensiuni, pentru a-l înțelege în integralitatea sa.
Iar „calea cu flori” exprimă înaintarea în lumină; așa cum lumina simbolizează cunoașterea adevărului, și calea aceasta simbolizează înaintarea nu doar către adevăr, ci și în adevăr. În cusăturile de pe iile și cămășile tradiționale românești, cele trei căi nu sunt neapărat segmente ale aceluiași întreg, dar dacă le privim ca părți ale unui proces, atunci ultima dintre ele, cea care finalizează procesul, este calea cu flori.
Meandrele le conțin pe toate acestea, asemenea unui proces care se reia mereu și mereu, cu fiecare om în parte, cu fiecare lucrare de artă în parte. Toate tablourile expuse în această lună la Biblioteca Națională a Republicii Moldova sunt rezultate ale parcurgerii unor astfel de drumuri care reprezintă tot atâtea călătorii interioare ale artiștilor, înaintări și întoarceri, îndepărtări și reveniri, distanțări și apropieri. Toate acestea sunt moduri de ieșire din sine însuși, moduri specifice actului de cunoaștere.
În acest fel, printr-un ocol de gândire, re-ajungem la ideea curatorială de bază, a cunoașterii conservate în obiect, „recte” în tablou. Artistul iese din sine și se îndepărtează de el însuși pentru a înainta către ceea ce îl preocupă, către ceea ce îl interesează, fie obiect neînsuflețit, fie persoană, și apoi se întoarce la sine cu tot cu acesta, cu tot cu aceasta, configurându-și-l / configurându-și-o mental sieși și (re)prezentându-l / (re)prezentând-o artistic celorlalți.
Prin urmare, meandrele semnifică cursurile inegale și ne-rectilinii ale cunoașterii artistice, iar lucrările expuse sunt rezultatul în formă estetică a acestora, care ni se adresează și nouă, privitorilor. Deși noi primim de-a gata, într-o sintaxă care nu ne aparține, dar pe care suntem chemați să o descifrăm, frumusețile create cu mult efort de alții, constatăm totuși că avem în comun cu creatorii lor plasarea în aceeași paradigmă a meandrelor sub semnul căreia s-a desfășurat această expoziție.
Și creatorul și privitorul operei de artă se îndepărtează de propriul sine pentru a cunoaște semnificații, în cunoașterea de sine. În cele din urmă, scopul nostru comun este cunoașterea de sine.
Noi cu certitudine suntem privilegiații acestei călătorii printre meandrele cromatice, tematice, conceptuale și emoționale ale artiștilor expozanți. Acolo unde încetează sentimentul de efort apare sentimentul de triumf și de bucurie. Triumful este al artiștilor, bucuria este a noastră. Ne bucurăm cu privirea și cu înțelegerea, în toate registrele noastre afective.
Orice tablou este un prilej de a ne cunoaște pe noi înșine, fie că suntem artiști, fie că suntem doar privitori, intrând în paradigma meandrică. Și dacă aceasta ne evocă tema labirintului, atunci centrul nu poate fi decât frumusețea, cea despre care Dostoievski spunea că va salva lumea.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
Postări
