INSOMNIACUL lui decembrie 2017

"O lume nebună", Irina IOSIP

Thank you for wishes! Happy New Year 2018!

Thank you for wishes, dear friends! 

Happy New Year 2018!

Salt & Pepper Magazine

Merry Christmas ! Happy New Year 2018 !

Happy Winter Holidays!

A Very Happy Holiday Season !
 A Happy New Year 2018

Bursting with

Health, Happiness and Creativity !
Warm Holiday Greetings from

Irina IOSIP

http://irinaiosip.weebly.com/

&
Salt & Pepper Magazine

http://saltandpepperm.blogspot.ro/

Talent de talent

Talent versus supradotare, talent versus geniu

 

Supra-dotarea conform accepțiunii pedagogice înseamnă: existența la copil a unei capacități peste medie, de a învăța rapid și cu ușurință volumul de informații propus grupului cu aceeași vârstă, iar din punct de vedere psihologic, supra-dotarea presupune că persoana deține o vârstă mentală superioară celei biologice. Dar din punct de vedere social, supra-dotarea presupune obținerea unor rezultate speciale, deosebite, utile social pe care persoana le poate obține în urma unei educații speciale. În plus, definiția dată de biologie presupune existența la persoana respectivă a unui sistem nervos central ale cărui structură și funcționare să fie astfel dezvoltate încât să-l facă pe individ apt să memoreze, să învețe, să raționeze, peste media populației.
A fi supradotat înseamnă a avea profunzime, originalitate, grad mare de abstractizare a gândirii, trăsături de personalitate, creativitate cu mult peste media omului obișnuit.
Spre deosebire de supra-dotare, talentul presupune excelența cantitativă și calitativă precum au fost descrise mai sus, dar numai pe un anumit domeniu de studiu sau activitate sau pe o anumită zonă de performanță.
În plus, pentru deosebirea dintre cele două, se poate face apel la modelul psihologic Gagné care diferențiază supra-dotarea de talent astfel: supra-dotarea reprezintă perfecționarea / competența peste medie în una sau mai multe aptitudini iar talentul presupune perfecționări peste medie, dar în activități umane.
Geniul presupune în plus față de cele două, o creativitate mult peste medie și o personalitate puternică, puternic motivată. 

Talente și talente

În 1989 a avut loc la Barcelona primul congres „Emotalent” în cadrul căruia a fost abordată tema talentului prin prisma mai multor domenii de activitate. De asemenea, au fost enunțate mai multe puncte de vedere.
În acest cadru, Tannembaum a clasificat talentele pe mai multe categorii: extrem de rare, excedentare, în limite normale, neobișnuite (funcție unicitatea aptitudinilor).
Alții, precum Taylor, au definit mai multe tipuri de talente: talent academic, creativ-productiv, pentru planificare și organizare.

 

Născut sau făcut?

 

Adevărul este cumva la mijloc: s-a demonstrat prin studii de specialitate că acei copii născuți din părinți cu un anume talent au mai multe șanse să dețină acel talent / abilitate dar și că o abilitate înnăscută neexersată rămâne la nivelul unui potențial.
În cazul studiilor pe gemeni identici și fraternali s-a demonstrat că cei identici au avut o incidență mai mare în a deține talentul respectiv.
Ca urmare a numeroase studii, majoritatea psihologilor sunt de părere că rolul genetic este preponderent în existența talentului.

 

Dar, cum îl găsești?

 

Încă din copilărie, acele activități de care copilul este mai interesat, le face cu plăcere și ușurință, trebuie urmărite în mod special de cei din jur.
Sunt cunoscute cazurile în care copilul răsfoiește o carte, se pare că are o plăcere în a repeta acest lucru, dar nu este interesat neapărat de conținutul acesteia, ci imită acțiunile cu importanță în viața adulților. În cazul în care copilul nu solicită repetarea poveștilor, nu urmărește legătura dintre imagini și conținutul poveștilor, nu repetă cu corectitudine și logică cele auzite și nu solicită ascultarea și a altor povești, înseamnă că acesta „lecturare” este un fals și nu reprezintă un talent.
Dacă la vârsta copilăriei, rolul cel mai important îl are familia în depistarea talentului, la vârste mai mari, rolul acestora trebuie completat de societate, care trebuie să ofere oportunitățile, contextul, cu diversitatea și continuitatea necesare pentru depistarea, dezvoltarea abilităților respective, înnăscute sau dobândite.
La pre-adolescență, adolescență și adult, activitățile fiind mult mai bine conștientizate, are mare importanță căutarea rațională și autocunoașterea ca rezultat al unei deplinei sincerități față de sine însuși.
Pentru a se vorbi de talent, copilul sau adultul nu trebuie motivat de un record sau de vreo recompensă, trebuie ca motivarea să fie de natura satisfacerii unei nevoi interioare, unei plăceri personale, fără o motivare rațională anume. Aceste aspecte trebuie avute în vedere în depistarea și dezvoltarea talentului.

 

Irina IOSIP

Dispariția artistului minimalist de marcă, italianul Enrico CASTELLANI (1930-2017)

Disparița artistului a fost anunțată de galeria londoneză Lévy Gorvy.

Avangardistul italian, decedat pe 1 decembrie a.c. la vârsta de 87 de ani, a lăsat în urma sa o operă care a marcat secolul al XX-lea. El este cunoscut pentru lucrările sale monocrome ale căror prețuri ating astăzi cote maxime pe piața de artă.

 

Termenul de minimalism a fost menționat în 1965 de către filozoful englez Richard Wollheim, în articolul intitulat „Minimal Art”, în cadrul revistei Arts Magazine. Acesta definește mișcarea în sensul conținutului artistic minimal, în acord cu "less is more" (mai puțin înseamnă mai mult) după Mies van der Rohe.

De multe ori complet albe, suprafețele pânzelor, prin volumele realizate prin diverse tehnici, inițiază efecte de umbră schimbătoare, funcție de înclinarea față de sursa de lumină. Această abordare considerată ca fiind originală pentru avangarda secolului al XX-lea, l-a determinat pe artistul Donald Judd, unul dintre actorii mișcării, să-l numească pe Enrico Castellani „părintele minimalismului”, în articolul său "Obiecte specifice" (1965).

„Suprafață albă”(1962), triptic, acrilic pe pânză, 299x381x16 cm

https://www.levygorvy.com/exhibitions/enrico-castellani/

În 1959 Castellani a realizat prima suprafață în relief, dând naștere unei poetici picturale persistent urmată în opera sa, definită de critici „ripetizione differente”, de o puritate extremă, o cale nouă în artă, datorită ritmului exact al spațiilor goale și pline, date de prelucrarea suprafeței.

În cariera sa a participat în multe expoziții de notorietate, dintre care: Bienala de la Veneția (1964, 1966 - solo, 1984 și 2003), „The receptiv Eye“ la MoMA din New York și Bienala São Paulo în Brazilia (1965). În 1970 a participat la expoziția colectivă "Vitalitatea negativului în arta italiană", curatoriată de Achille Bonito Oliva, la Palazzo delle Esposizioni din Roma, iar în 1981 a participat la "Identité Italien, L'art en Italie depuis 1959", la Centrul Pompidou din Paris.

Ultimele expoziții au fost 2016 la Dominique Lévy Gallery din Londra (UK) și la New York, iar în 2017 a avut un duo împreună cu Carl Andre la galeria Meert din Bruxelles.

 

Irina IOSIP

Expoziţia internaţională “Salonul de Umor” Suceava 2017, EDIŢIA A XXV-A Campionatul naţional de caricatură

Miniature Print Competition - The competition accompanies the International Print Triennial in Cieszyn 2017

Miniature Print Competition

The competition accompanies the International Print Triennial in Cieszyn 

KONKURS NA MAŁĄ FORMĘ GRAFICZNĄ  

Impreza towarzysząca Międzynarodowemu Triennale Grafiki w Cieszynie

Deadline for submissions: 2.02.2018

Termin nadsyłania prac: 2.02.2018

http://instytutsztuki.us.edu.pl/konkurs-na-mala-forme-graficzna

 https://www.facebook.com/IPTCieszyn/

Un talent, două talente

Comunul dar enigmaticul cuvânt talent

... un cuvânt atât de uzitat dar cu semnificații atât de ascunse pentru marea majoritate dintre noi. Conform dicționarelor explicative, el semnifică o aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu sau capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare.

Limba română abundă de sinonime, cu semnificații parțiale sau metaforice: ca dar, har, aptitudine, dotare, capacitate, înzestrare, chemare, vocație sau ca iscusință, pricepere, îndemânare, dibăcie, dexteritate, dar care per ansamblu pot da o idee asupra acestui termen.

Dar sensul complet al cuvântului nu poate fi găsit numai prin abordarea unică, dintr-un singur domeniu (lingvistic, psihologic, biologic etc.), de aceea se vor enunța mai jos unele sensuri și explicații asupra termenului.

În accepțiunea generală aptitudine înseamnă o predispoziție specială spre ceva anume.

Conform unor teorii din psihologie, talentul înseamna o predispoziție genetică pentru performanța excepțională într-un anumit domeniu: academic sau intelectual, artistic sau creativ, sportiv, tehnic etc.

Excepțional înseamnă a fi semnificativ peste medie. Astfel, copilul sau adultul pot avea înclinații sau aptitudini într-un anumit domeniu fără a fi vorba, însa, despre talent. Acesta poate fi acceptat atunci când performanta sa este semnificativ peste cea a persoanelor de vârsta similară. Spre exemplu, la copii, în domeniul intelectual (cognitiv), la nivel internațional, este agreată ideea că talentul (sau supradotarea) înseamna un IQ general de minim 130 de puncte (conform testelor specifice general utilizate în psihologie).

Abordarea mai complexă din psihologie, descrie aptitudinile ca fiind dispoziții organice sau funcționale pentru care oamenii, cu același nivel mental, se departajează în manifestarea în diferite domenii de activitate. În acest sens, aptitudinile presupun un factor ereditar (totalitatea predispozițiilor), unul de capacitate (obținut prin experiențele de viață) și unul de perfecționare (asimilare, coordonare și diferențierea), la care se ajunge prin exercițiu.

Talent versus potențial

Fiecare copil este special, dar foarte puțini sunt și talentați, talentul fiind foarte rar. La vârste mici, poate fi definit ca talent o abilitate în domenii precum cel artistic sau sportiv. Pentru depistarea acestor abilități este necesară expunerea copiilor la multiple și cât mai diverse experiențe și contexte de învățare. În cadrul acestora pot fi observate domeniile lor de interes și cele în care obțin performanțe mai ușor. Și totuși, aceste abilități, neexersate, rămân la stadiul de potențial.

Aici are un rol important în primul rând familia și apoi școala, pentru a valorifica potențialul și a-l transforma într-un talent.

Chiar și capacitățile excepționale dobândite prin educație au la bază, totuși, o predispoziție genetică excepțională, adică o disponibilitate specială a creierului într-o anumite arie de funcționare.

Trebuie precizat faptul că, dacă asimilează ușor și în timp scurt un volum mare de informații într-un anume domeniu de interes, copilul nu înseamnă neapărat că are un talent ci un interes special.

De asemenea, trebuie diferențiat talentul de acele abilități specifice anumitor tipuri de boală precum ar fi autismul înalt funcțional.

Pentru a se vorbi de talent este necesar ca acel interes să se manifeste într-o activitate creatoare, inovatoare. Deci, talentul presupune o anume dezvoltare a aptitudinilor și o combinare specifică, nu o sumă a acestora.

În ceea ce privește copilul, se poate vorbi de talent dacă acesta manifestă un interes special pentru o activitate anume (de exemplu desen, muzica, matematica, construcții etc) și dacă performanța acestuia în domeniul respectiv depășește semnificativ nivelul vârstei sale.

Abilitățile intelectuale sau tehnice deosebite, însă, pot fi observate abia după ce copilul atinge un anumit nivel de dezvoltare cognitiva și este expus unui context educativ care să îi permită manifestarea acelui potențial.

Aceste abilități trebuie să se manifeste în mod repetitiv, ca o caracteristică, pentru a putea fi luate în considerare în sensul determinării unui eventual talent.

Se spune că toți oamenii se nasc artiști. Totuși, nu trebuie confundată abilitatea de orice fel, cu talentul. Copii, de exemplu, pot face legături surprinzătoare și par a avea o capacitate de abstractizare deosebită și, chiar în lipsa unei îndrumări de specialitate reușesc să surprindă prin reprezentări interesante pentru adulții care sunt deja încorsetați de reguli, experiențe, curicule școlare sau precepte morale și sociale impuse. Dealtfel, temperamentul și personalitatea copiilor preced și domină experiența, iar percepția lor este clară privind lucrurile dintr-un unghi restrâns de vedere, lipsit de experiențe, utilizând numai informații primare, pe care adulții le-au asimilat, uitat sau depășit de mult.

 

Irina IOSIP