Talent de talent

Talent versus supradotare, talent versus geniu

 

Supra-dotarea conform accepțiunii pedagogice înseamnă: existența la copil a unei capacități peste medie, de a învăța rapid și cu ușurință volumul de informații propus grupului cu aceeași vârstă, iar din punct de vedere psihologic, supra-dotarea presupune că persoana deține o vârstă mentală superioară celei biologice. Dar din punct de vedere social, supra-dotarea presupune obținerea unor rezultate speciale, deosebite, utile social pe care persoana le poate obține în urma unei educații speciale. În plus, definiția dată de biologie presupune existența la persoana respectivă a unui sistem nervos central ale cărui structură și funcționare să fie astfel dezvoltate încât să-l facă pe individ apt să memoreze, să învețe, să raționeze, peste media populației.
A fi supradotat înseamnă a avea profunzime, originalitate, grad mare de abstractizare a gândirii, trăsături de personalitate, creativitate cu mult peste media omului obișnuit.
Spre deosebire de supra-dotare, talentul presupune excelența cantitativă și calitativă precum au fost descrise mai sus, dar numai pe un anumit domeniu de studiu sau activitate sau pe o anumită zonă de performanță.
În plus, pentru deosebirea dintre cele două, se poate face apel la modelul psihologic Gagné care diferențiază supra-dotarea de talent astfel: supra-dotarea reprezintă perfecționarea / competența peste medie în una sau mai multe aptitudini iar talentul presupune perfecționări peste medie, dar în activități umane.
Geniul presupune în plus față de cele două, o creativitate mult peste medie și o personalitate puternică, puternic motivată. 

Talente și talente

În 1989 a avut loc la Barcelona primul congres „Emotalent” în cadrul căruia a fost abordată tema talentului prin prisma mai multor domenii de activitate. De asemenea, au fost enunțate mai multe puncte de vedere.
În acest cadru, Tannembaum a clasificat talentele pe mai multe categorii: extrem de rare, excedentare, în limite normale, neobișnuite (funcție unicitatea aptitudinilor).
Alții, precum Taylor, au definit mai multe tipuri de talente: talent academic, creativ-productiv, pentru planificare și organizare.

 

Născut sau făcut?

 

Adevărul este cumva la mijloc: s-a demonstrat prin studii de specialitate că acei copii născuți din părinți cu un anume talent au mai multe șanse să dețină acel talent / abilitate dar și că o abilitate înnăscută neexersată rămâne la nivelul unui potențial.
În cazul studiilor pe gemeni identici și fraternali s-a demonstrat că cei identici au avut o incidență mai mare în a deține talentul respectiv.
Ca urmare a numeroase studii, majoritatea psihologilor sunt de părere că rolul genetic este preponderent în existența talentului.

 

Dar, cum îl găsești?

 

Încă din copilărie, acele activități de care copilul este mai interesat, le face cu plăcere și ușurință, trebuie urmărite în mod special de cei din jur.
Sunt cunoscute cazurile în care copilul răsfoiește o carte, se pare că are o plăcere în a repeta acest lucru, dar nu este interesat neapărat de conținutul acesteia, ci imită acțiunile cu importanță în viața adulților. În cazul în care copilul nu solicită repetarea poveștilor, nu urmărește legătura dintre imagini și conținutul poveștilor, nu repetă cu corectitudine și logică cele auzite și nu solicită ascultarea și a altor povești, înseamnă că acesta „lecturare” este un fals și nu reprezintă un talent.
Dacă la vârsta copilăriei, rolul cel mai important îl are familia în depistarea talentului, la vârste mai mari, rolul acestora trebuie completat de societate, care trebuie să ofere oportunitățile, contextul, cu diversitatea și continuitatea necesare pentru depistarea, dezvoltarea abilităților respective, înnăscute sau dobândite.
La pre-adolescență, adolescență și adult, activitățile fiind mult mai bine conștientizate, are mare importanță căutarea rațională și autocunoașterea ca rezultat al unei deplinei sincerități față de sine însuși.
Pentru a se vorbi de talent, copilul sau adultul nu trebuie motivat de un record sau de vreo recompensă, trebuie ca motivarea să fie de natura satisfacerii unei nevoi interioare, unei plăceri personale, fără o motivare rațională anume. Aceste aspecte trebuie avute în vedere în depistarea și dezvoltarea talentului.

 

Irina IOSIP