Cristina VASILIU, o cronică întârziată despre un baroc cotidian

 

Imi amintesc de Cristina VASILIU, o artistă cu un adevărat potențial plastic, care gestiona o mică galerie de artă, „Atelier Cafe”, poziţionată pe Şelari: ironic, undeva între un magazin de animale vii şi unul de alămuri lucitoare.

O galerie mică, un loc de tihnă şi reculegere pentru privitor, precum puține locuri mai sunt în București, unde truda artistului iese la iveală prin lucrări de valoare. Aici tablourile îşi devoalează treptat secretele, sub o privire atentă, sfidând comoditatea „citirii” instant a înţelesurilor, caracteristică zilelor noastre.

Inedita apariţie pe simeze cu expoziția „Baroc 2011”, mi-a atras atenția atunci atât prin tematica și interpretarea contemporană cât și prin încadramentul mai încărcat.

O primă explicaţie a conceptului expoziţional a dat-o chiar autoarea: „Cred că o epocă este reflectată în artă, iar artistul este asumat spiritului epocii sale. Asta am încercat şi eu să pictez, să observ, să citez şi să critic valori / nonvalori contemporane. Lucrările mele sunt rodul unor convingeri şi ale unor constatări care au ca referinţă contemporaneitatea şi noile mituri citadine: maşina, telefonul mobil, ipad-ul...mituri care au devenit dimensiuni ale luxului, repere cu ajutorul cărora individul societăţii contemporane se identifică. Epatarea şi opulenţa devin principalele mijloace de expresie...
Decadenţa, obsesia de a ne înconjura de lux sunt pretexte pentru picturile mele şi pentru plăcerea reinventării picturii ca mijloc de expresie. Astfel, fiecare lucrare este o atitudine, este o lume, o poveste care se conturează în jurul aceluiaşi subiect - spaţiu: un interior de BMW, Bentley, Rolls...” 

În lucrările Cristinei Vasiliu influenţa barocă se conturează prin densitatea şi complexitatea compoziţiei şi detaliului, însă modernitatea lucrărilor este dată şi de ineditul şi aproape nefirescul alăturării unor elemente compoziţionale, de originalitatea temei, de simbolistica utilizată, ca şi de ironia subtilă, dar omniprezentă.
Obiecte sau personaje cu valoare de simbol, fiecare fiind amplasat într-o poziţie bine studiată, sumează în imagini complexe un ansamblu solid-coerent, oferind maximul de efect şi informaţie necesară. Culorile sunt dense, vii, strălucirea lor însă este bine temperată de spaţiile de trecere ce neagă orice posibilitate de agresiune vizuală - zone în care pâlpâie pe alocuri, delicate griuri colorate sau tonuri vegetale.

În consonanţă cu ideea propusă, personajele şi obiectele sunt adesea statice, blocate fiind într-o poziţie fotogenică, rămase parcă în afara spaţiului şi timpului, dar căldura vibrantă a culorilor, optimismul ce reiese din fiecare tuşă şi idee sugerată şi ironia gentilă dinamizează compoziţiile asigurând un confort psihic şi spiritual privitorului.

Personajul uman apare numai în mod excepţional în cadrul lucrărilor, prezenţa acestuia însă se subânţelege, el fiind cauza şi destinatarul final al mesajului.

Depăşind principiul esteticii ce se impune la asamblarea lucrării în ramă, autoarea merge mai departe şi completează ideatic unele compoziţii „îmbrăcându-le” în rame modelate din mătăsuri sau catifele sofisticate, oferind privitorului un surprinzător baroc contemporan.

Este o bucurie a execuţiei şi o implicare emoţională în fiecare tablou rar întâlnite, care conferă o altă dimensiune lucrului împlinit, într-un plan spiritual ce depăşeşte blocajele sau asperităţile personale.

 

Îmi amintesc cu plăcere locul dar și artista și îmi propun să le mai caut pe amândouă. Oare le mai găsesc aici, și oare, atmosfera mai este aceeași? Sau voi găsi numai cafenele în care tolănesc alene tineri prosperi și indiferenți privitori la frumusețea artei? 

Irina IOSIP