Cetățeanul conform

CETĂȚEANUL "CONFORM"

În strânsă legătură cu regimurile politice și interesele imbricate implicite - dominate de cele personale ale decidenților momentului, fenomenele legate de oameni și societate, în esența lor, se repetă de-a lungul timpului.

Corpul uman, în comunismul românesc, nu mai era un bun propriu al omului, fiind controlat în mod opresiv (controlul reproducerii, torturile fizice și psihice mai ales din închisori, care anulau intimitatea individuală și înstrăinau conștiința de trup), cetățeanul fiind „domesticit” până la uniformizare.

În închisorile comuniste, după anii '60, odată cu „îmblânzirea” regimului stalinist, oficial nu au mai existat deținuți politici, acuzațiile politice fiind transformate în unele de drept comun sau economic.

Distorsiunile informaționale, mistificările și supunerea oprobiului public brutal sau insidios făceau parte din uneltele specifice perioadei. Relațiile superficiale, de tip conjunctural au fost implementate în societatea în care se aclama politica de partid și unitatea dintre membrii societății către "binele comun", în timp ce unii, dacă nu cei mai mulți, în ciuda conformismului afișat, căutau un drum individual, de obicei ascuns, pentru supraviețuire sau crearea unei vieți mai comode și mai îmbelșugate, în dauna celorlalți.

În timp, violențele asupra cetățeanului au ajuns să se rafineze, spre distrugerea conștiințelor de sine și de grup, dezrădăcinare, distrugerea legăturilor sociale, de familie și de prieteni, înstrăinarea oamenilor unii de alții sub umbrela conformității cu "omul de tip nou" și uneori, izolarea de și în societate a conștiințelor superioare considerate ca fiind exemple negative.

Precum demonstrează istoria, în vremuri grele se nasc oameni puternici iar în vremuri bune (sau mai puțin grele) se nasc oameni slabi. În această logică se poate încadra și faptul că generațiile ce au urmat celor peste cincizeci de ani de comunism au transformat obiceiurile predecesorilor (născute din necesitate sau nu) într-un mod de a fi, care, fără minima justificare a vitregiei comunismului, evoluează haotic și irațional în țarcul numit acum "conformitate politică".

Irina IOSIP

(din "Note despre conformitate")