Ana-Irina Iorga: CARTOGRAFIEREA VIBRAȚIEI SUFLETEȘTI

 

CARTOGRAFIEREA VIBRAȚIEI SUFLETEȘTI

 

Stilul Elenei Felicia Cîmpian este inconfundabil. Îl regăsim și în expoziția ieșeană „Cartografii emoționale” de la Galeria „Nicolae Tonitza”, de la începutul acestui august fierbinte. O succesiune de „hărți” care indică și ascund spațiile afective care se formează și re-formează continuu în prezența divinului.

Trăirile noastre afective sunt dificil de exprimat în ceea ce au ele specific și irepetabil. O descriere poate părea banală. O alegorie solicită interpretări a căror subiectivitate variabilă poate nemulțumi. Poezia este cea mai aproape de esența emoției. Dar cum să scrii o poezie cu vopsele pe pânză? Cum să reprezinți vizual simțămintele cele mai profunde? Cred că aici, ca într-un adevărat loc geometric mental, se află problematica artistei noastre.

Nu întâmplător lucrările din această lună sunt reunite sub semnul unei cartografieri afective, a unei încercări de reprezentare a ceea ce nu este reprezentabil: ce simțim în fața realității reale dar nevăzute, în fața urmei lui Dumnezeu.

Expoziția aceasta mi-a amintit de Gioacchino da Fiore și de efortul său de a reprezenta relațiile dintre persoanele Sfintei Treimi sub forma unor desene sau scheme, pe cât de incitante din punct de vedere teologic pe atât de dinamizante din punct de vedere plastic și estetic. Îmi pare că se poate vedea și la Elena Felicia Cîmpian aceeași nevoie de exteriorizare plastică atât a emoției indicibile cât și a înțelegerii intelectuale pe care le are, se pare constant, în perimetrul religios.

Dar nu icoana este ceea ce caută artista. Cel puțin nu deocamdată. Soluția găsită la problema din locul geometric conturat deja constă în accentuarea coexistenței paradoxale a conținutului cert religios cu forma indubitabil modernizantă. Desenul puternic, apăsat, este însoțit de culori vibrante, dar ferme în așezarea lor pe suport, configurând un văl, când mai transparent, când mai opac, sub care se pot bănui entități sau scene fragile din viața cea mai lăuntrică a autoarei.

Structura compozițională este la fel de încifrată ca și anterior, exprimând nevoia de ocultare a realității obiective care aproape că o consumă pe artistă. Pe de o parte ea vrea să exprime această realitate, iar pe de altă parte vrea să o mențină ascunsă, nu altfel decât Lucian Blaga în orizontul poetic: eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Din acest punct de vedere mecanismul creator al pictoriței se apropie de cel oniric despre care vorbea Freud. Ca și în visul din timpul somnului, sub forma unui hazard de linii și culori aflăm certitudinea unui eveniment supra-mundan cum ar fi întruparea Fiului, Crucea sau minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor.

Unele lucrări sunt adevărate hărți care redau spații și drumuri dintr-un foarte intim palat al minții sau al conștiinței. Vedem locuri pe care nu le înțelegem, labirinturi fără ieșire, ascunzișuri scoase la lumină într-o semiotică mută.

Gândirea pictoriței este blagian-contradictorie, prin urmare profund artistică, aducând împreună tendințe care se exclud reciproc: revelarea cu ocultarea, dez-văluirea cu în-văluirea, aprinderea luminii cu stingerea luminii, risipirea întunericului cu sporirea întunericului. Toate principiile aristotelice par a fi încălcate, dar nu pentru a le distruge, ci pentru a face loc albiei prin care să treacă șuvoiul trăirilor subterane, puternice, tensionante, care se aud din ce în ce mai tare și care se cer neapărat și văzute. „Hărțile” sufletești sunt instantanee ale vuietului acestui șuvoi de neoprit. 

 

Emoțiile care însoțesc „evenimentele” plasticizate sunt deosebit de puternice, așa cum ne indică orizontul cromatic personal al pictoriței: răbufniri albastre și țipete roșii pe câmpuri perceptive aurite sau perlate. Uneori pare a fi prezentă o durere imensă temperată de nădejde, alteori o neliniște, un frison, un entuziasm care leagă oameni și îngeri împreună, alteori o uimire sau un entuziasm sau o încremenire.

O mișcare sufletească adâncă care se răsfrânge în dinamica tușelor și a culorilor – aceasta este chintesența Cartografiilor emoționale propuse de Elena Felicia Cîmpian la Iași.

 

Prof. dr. Ana-Irina Iorga