CIRCULAȚIA OPERELOR DE ARTĂ - OBICEIURI ȘI TRANZIȚIE ÎN ROMÂNIA ACTUALĂ

CIRCULAȚIA OPERELOR DE ARTĂ

-

OBICEIURI ȘI TRANZIȚIE ÎN ROMÂNIA ACTUALĂ

În contextul societății românești actuale de tip neo-liberal, artistul nu mai este cu adevărat stăpân pe munca sa, adesea fiind lipsit de condiții contractuale minime (pentru drepturi de autor) în timpul circulației lucrărilor de artă. El beneficiază, la vânzarea lucrării, înaintea confirmării valorii sale de artist și chiar după aceea, de o sumă mai mică de bani decât ar valora aceasta pe piața de artă. Artistul însuși nu va putea niciodată să-și vândă lucrările la prețurile spectaculoase obținute de casele de licitații după numeroase rulaje ale lucrării. Un exemplu, în acest sens, este artistul român Adrian Ghenie, care a vândut inițial lucrări cu câteva sute sau mii de euro, acestea ajungând, astăzi, în circuitul mondial, după multiple rulaje, la valori de zeci și sute de mii de euro. Dar, poate, cel mai cunoscut pe plan internațional, este cazul renumitului Van Gogh care nu a vândut nici o lucrare în timpul vieții, dar astăzi lucrările sale valorează milioane de euro. 

În general, valoarea operei de artă este dictată de gustul estetic al colecționarilor precum și de interesele lor financiare. În dorința de a accede la o piață de artă, artiștii acceptă uneori prețuri mici pentru lucrările lor sau chiar renunță la pretențiile financiare în favoarea colecționarilor, în speranța beneficiului publicității. Există colecții clădite pe aceste considerente, care însă nu dau o valoare reală colecțiilor și implicit artei autorilor, lucrări cu valoare estetică oarecare făcând, uneori, obiectul unor expoziții de colecționar. Astfel, unii colecționari beneficiază din plin de condițiile de trai precare ale artiștilor, de imposibilitatea acestora de a intra în circuitul artei fără sprijinul necesar, precum și de lipsa unei legislații viguroase privind circulația operelor de artă. Realitatea dureroasă, este că, fie particulari fie instituții, colecționarii sunt cei care decid atât valoarea de piață cât și cea estetică a operelor de artă, inclusiv informațiile difuzate referitoare la acestea, impunând, astfel, gusturi și valori.

Valoarea artei aflată în circulație este decisă și de casele de licitație, și chiar mai puțin de artiști sau curatori și instituțiile de artă, care au totuși și ei un cuvânt de spus, prin participarea la clădirea renumelui unui artist. 

Acceptarea lucrărilor și autorilor în casele de licitații ține de de genul artistic, de interesele tematice ale acestora, dar, mai ales, de cele financiare. Uneori norocul și conjunctura fac jocurile. 

 

În România actuală, genul artei și perioada căreia îi aparține lucrarea sunt condițiile de selecție principale în circuitul artei. Deocamdată, aici se vinde cu preponderență artă interbelică, testată ca fiind profitabilă pe piață.

Arta contemporană românească, aflată în interacțiune crescândă cu multele domenii sociale și ale cunoașterii acum devenite accesibile artistului local, este animată de tendințe contradictorii și convergențe mai mult sau mai puțin aleatoare și persistente. Ea se află, într-o stare de tranziție, neexistând, încă, tendințe artistice de putere, fapt ce nu permite o selecție adecvată pe piața de artă. Pentru a face față noilor și multiplelor tendințe și schimbări în arta românească și a cerințelor pe plan internațional, se impune ca lumea locală a artei să beneficieze de legi adecvate pe care să fie capabilă și doritoare să le aplice, respectiv de sprijinul financiar și educativ dacă nu și coordonator al instituțiilor culturale și educative statale.

Irina IOSIP