Ofelia HUȚUL și universul său, în care „rezistența în fața ispitelor de orice fel, liniștea și armonia sunt PRIMORDIALE!”

 

OFELIA HUȚUL și UNIVERSUL SĂU, 

în care „rezistența în fața ispitelor de orice fel, liniștea și armonia sunt PRIMORDIALE!”

 

Complexitatea unei expoziții aparținând unui artist crește o dată cu numărul, varietatea și intensitatea experiențelor vieții personale și profesionale, timpul fiind cel care cerne prioritățile și decantează ceea ce trebuie valorificat.

Ofelia HUȚUL, prof. dr., este unul dintre artiștii vizuali cu multiple valențe creatoare, care emană energie și oferă strălucire oricărui loc, fie sală expozițională sau tabără de lucru fie întâlnire cu prietenii sau colaboratorii săi. Este ca un vârtej care acaparează ființele și obiectele într-o continuă mișcare, experimentul fiindu-i și scopul și finalitatea lucrului, în căutarea celei mai vii și mai expresive exprimări plastice a unei idei, a unui gând sau a unor sentimente.

Un optimism (chiar dacă nu pare a fi) asociat cu o îndârjire a muncii și a căutărilor neîntrerupte, o duce pe foarte sensibila artistă în sferele superioare ale cunoașterii și înțelegerii lucrurilor, ca om și artist de recunoaștere internațională.

Chiar dacă opera sa de o viață artistică povestește îndeajuns și chiar mult mai mult despre Ofelia HUȚUL, vin momente când cuvintele artistei-poet pot exprima cel mai elocvent crezurile, scopurile și trăirile profunde care o impulsionează să continue, în același mod ca până atunci și parcă cu mai multă determinare, lupta sa mucenicească de cunoaștere și auto-cunoaștere prin artă și pentru artă.

Un astfel de moment s-a produs odată cu actuala expunere de la Galeria de artă „Nicolae Tonitza” a U.A.P. din România - filiala Iași, spațiu coabitat într-un armonios parteneriat vizual cu artista Susanna Păstrăguș, între 21 și 31 august, în cadrul evenimentului „Confluențe”, curatoriat de prof. univ. dr. Mihai Dorin.

 

Drumul devenirii fiecăruia dintre noi, indiferent de însoțirile temporare - oricât de excepționale ar fi ele, este unic și personal, de aceea, următoarele destăinuiri ale artistei, din intimitatea sa spirituală și existențială, de o incontestabilă valoare, pot fi receptate într-o subsecventă independență de timp, spații și conjuncturi, lăsând să se întrevadă crezul său uman și artistic, deopotrivă:

„Într-un carusel care nu se oprește vreodată, pe calea vieții, presărată cu ascensiuni și căderi repetate, suntem antrenați într-o luptă continuă cu propriul sine pricinuită de neputința de a ne depăși condiția de oameni supuși greșelii, în pofida dorinței noastre de devenire spirituală.

În speranța de a ne supune firea și slăbiciunile, descoperim că avem nenumărate opțiuni prin care să accedem la purificare, dar felurite piedici ne obstrucționează înfăptuirea desăvârșirii și acest fapt aduce propriului nostru eu o suferință abisală. Paradoxal, tocmai această agonizare continuă ne conduce spre lumină. Cheia decodificării acestui concept se află în semnele, simbolurile și mesajele prezente în lucrările mele: firul-calea, scara-ascensiunea, plasa-captivitatea în propriul trup, nodurile-legăturile toxice inerente, pomul vieții- dorința de a ne redobândi locul din lumină, semnul întrebării-interogații existențiale, mărul mușcat - pierderea edenului...

Capetele-portrete, decopertate de forța și complexitatea angoaselor inerente, lasă la vedere labirintul prin care alunecă, învălmășite și confuze, gândurile noastre bune, dar și cele rele...

Iar ramele-ferestre (cu lucrări), pe care trecutul se odihnește asemeni obiectelor așezate pe geamuri, întocmai ca pe policioare rustice, semnifică soluții ideale prin care am putea să redevenim mai aproape de a fi perfecți, apropiindu-ne de divinitate, soluții pe care oricine le poate accesa: întoarcerea la izvoare, la o viață simplă, la tradiții, la clasicul românesc!

Vă invit, așadar, în universul meu, în care rezistența în fața ispitelor de orice fel, liniștea și armonia sunt PRIMORDIALE!”

Irina IOSIP