Horia Bernea – un neoexpresionist catehumenic
1. Artistul, opera și rădăcinile lor transcendentale
Artiștii
se definesc prin opera lor, deși ei sunt mai mult decât atât. Opera
este rezultatul transfigurării multor elemente care alcătuiesc ființa
autorului.
În cazul lui Horia Bernea, a cărui operă magnetizează
conștiința, căutarea rădăcinilor transcendentale este pe cât de
dificilă pe atât de frumoasă.
Se impune, cu precădere, filonul creștin ortodox,
prezent și activ în întreaga trăire decelabilă în spatele lucrărilor,
ca o condiție apriori, dar și în țesăturile de linii, texturi și culori,
cu alte cuvinte, în chiar trupul picturii. Știm că Horia Bernea a
susținut importanța materialității în artă ca o adevărată mărturisire
de credință a Cuvântului care S-a făcut trup.
De asemenea, este prezentă, când tăcut, când ostentativ, geometria euclidiană cu toată armonia ei incredibilă. O vedem în „Coloanele” sale
din ce în ce mai individualizate, dar o și intuim în arhitecturile
interioare ale turlelor de biserică reflectate în „Prapuri”.
Aceeași
întâlnire dintre tehnicile construcțiilor antice și trăirea modernă a
spațiului în care vrei să-L primești pe Dumnezeu din lucrările lui
Bernea o găsim și în pridvoarele brâncovenești, de unde ar putea
proveni, pe o filieră venețiană și, probabil, constantinopolitană. Fie
că este vorba despre arhitectura bisericească, fie despre cea laică,
tranziția interior-exterior nu este directă și abruptă, ci intermediată,
îndulcită de pridvorul care face posibilă o nouă respirație.
Nu în ultimul rând răzbat în opera lui Horia Bernea ecouri preistorice, ale artei vechi dunărene, poate din cultura Gumelnița,
una dintre cele mai interesante din sudul nostru neolitic.
Statueta „Femeie cu vas pe cap” atestă, desigur, vechimea și
continuitatea viețuirii și a trăirii spirituale din regiunea Olteniei,
ceea ce nu putea să-i scape etnologului, dar se constituie totodată ca
un eidos al unor nuduri în creion și ca prototip al coloanei. Cariatidele reprezintă un posibil argument în acest sens.
2. Centralitatea materiei în pictură
În opoziție cu teoriile abstracționismelor ultimului secol1,
Horia Bernea este preocupat de materialitatea picturii, despre care
spune că „se exprimă prin pastă, prin densitate, prin luciu, prin
raportul dintre densități, ornamente, vibrație. Nu leg materialitatea
strict de prezența materiei, ci de justa ei prezență”2.
Găsim o justă și benefică prezență a materiei în lucrările sale care
reprezintă hrana, cum ar fi „Natură statică cu mere” (1985) sau „Pâine”
(1976), dar și în cele care au generat adevărate serii, cum ar fi
„Dealurile”, „Prapurii” sau „Coloanele”.
Acestă materialitate pe
care vrea să o impună prin pictura sa este o adevărată mărturisire de
credință prin care re-așează, în prim-planul vieții sale lăuntrice,
realitatea materială a Întrupării și, implicit, a Euharistiei ortodoxe.3
Demersul său duhovnicesc este ca al unui catehumen care se pregătește, și cu trupul și cu sufletul, pentru luminare, pentru botez. Atenționarea liturgică Ușile! Ușile!,
destinată doar catehumenilor, pare să-l fi ținut în pragul întâlnirii
artistice cu absolutul. Bernea însuși a spus că ar fi vrut să picteze
icoane, dar nu a putut. Privirea sa nu ajunge deocamdată la persoana îndumnezeită.
3. O estetică a ajunării
Experiențele
duhovnicești estetizate sunt puse în pagină astfel încât materialitatea
prezentă să exprime spiritul activ, fie în mișcare, fie în odihnă.
Dacă
Horia Bernea a creat o estetică, ea este una a ajunării, ca să folosim
un termen teologic, a postului, a entuziasmului și a pregătirii
dinaintea marii sărbători. Marea sărbătoare întotdeauna este întâlnirea
cu Dumnezeu.
La Horia Bernea nu este prezentă o estetică
paradisiacă, pentru că nu vorbește încă, pictural desigur, despre
persoanele din Împărăția Cerurilor, despre faptul că raiul este o stare de a fi persoană; de aceea, estetica sa este o estetică a privirii raiului din gura acestuia,
de la intrare. Taina acestui fapt ne-o relevă Părintele Arsenie
Papacioc când spune că nu putem vedea Raiul dacă nu-l lăsăm pe celălalt
mai întâi să-l vadă.
4. Compoziția ca „îngrășare”4 a picturii
Opera
lui Horia Bernea este centrată pe propria sa experiență lăuntrică,
mentală și emoțională, iar exteriorizarea ei are valori compoziționale
specifice5.
Modularea
este neostentativă, aproape delicată, prin suprapuneri transparente, ca
în seria coloanelor multiple, sau valorică, prin crearea senzației de
spațiu larg, ca în interioarele de biserică.
Contrastul este
abordat într-o manieră puternic personalizată. Pictorul atrage atenția
că pictura sa este vie și că se raportează cumva independent la lumină.
„Sunt
picturi care nu pun atât problema luminii, cât cea a corectitudinii
spectrului. Dar aici la mine este problema intensității, am nevoie de
intensitate. Pentru aceste picturi, care pornesc de la fonduri negre6, chiar dacă ajung cu ultimele tonuri la valori mai luminoase, am nevoie de foarte multă lumină. Sunt picturi care sug lumina.”7
Pictura
lui Horia Bernea are o muzicalitate aparte, cu tonuri puternice și
înalte, aproape strigăte – în „Coloane”, dar și cu linii ușoare și line –
în „Dealuri” sau „Grădini”, sau murmure abia auzite în „Turle” și
interioarele de biserici.
Tema lucrării este cea care impune
punctul sau punctele în care privirea se va îndrepta cu precădere. În
„Prapuri”, de exemplu, centrul de interes este chiar în centrul
imaginii. Prapurul este un steag sacru folosit la anumite slujbe
bisericești. Există prapuri cu Iisus Hristos, cu Maica Domnului, cu
diferiți sfinți. Prapurii lui Bernea au doar crucea, ca esență a
creștinismului, în multiple ipostaze geometrice sau florale, în variate
asocieri cromatice. Crucea prapurilor dă naștere unei simetrii radiale. Axis mundi este, desigur, crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Din ea radiază mântuirea oamenilor.
La fel și în cele mai multe din Coloanele
sale care sunt plasate în centrul lucrării ca într-un centru al lumii
din care izvorăște ordonarea materialității existențelor.
Liniile
sunt orizontale atunci când forma este mai importantă decât orice
altceva, ca în „Pâine” sau „Natură statică cu mere”, șerpuite ca în
„Dealuri”, verticale ca în „Coloane”, radiale ca în „Prapuri”,
fărâmițate ca în „Grădini” sau combinate ca în compozițiile complexe cu
turle și interioare de biserici.
Importanța materialității
pentru Horia Bernea se vede și în diversitatea texturilor utilizate. În
unele „Turle”, de pildă, diversitatea acestora este copleșitoare. Ele sunt
realizate ca niște dvere, ca niște perdele specifice spațiului
bisericesc, așa cum rezultă din încrețirea simetrică din partea de sus.
Textura perdelei se așează peste cea a peretelui de piatră, iar pe ea se
așează texturile obiectelor reprezentate: turla metalică sau lemnoasă a
bisericii din depărtare, cu valori calde sau reci, coloana de piatră a
caselor mânăstirești, netedă și fină, pereții zgrunțuroși ai acestor
case văruite, suprafața neuniformă a duralei cerdacului. Materie peste
materie peste materie. Reprezentarea ca proces cognitiv este atât de
solicitată încât generează serii de amintiri tactile, olfactive și
gustative. Suprapunerile texturale formează imaginea unui spațiu special
creat pentru privitor, un spațiu intim, un spațiu în care poți să
visezi, un spațiu desprins parcă dintr-un vis.
Crearea acestor
lumi pe cât de reale, în spiritualitatea lor, pe atât de subiective în
reprezentarea lor, folosește culorile la temperaturi impuse de
ritmicitatea dinamicii sufletești. Deseori ele sunt aproape fierbinți,
cu lumina mai întâi înmagazinată în corporalitatea obiectelor și apoi
suptă de acolo înafara lor. Privirea este complet invadată de imagine.
Alteori culorile se răcoresc, pe măsură ce înaintează în planurile de
adâncime ale spațiilor. Privirea se recuperează pe sine.
5. Un spațiu în care poți fi tu însuți
Horia
Bernea reinterpretează realitatea vizibilă din perspectiva
invizibilului, a lumii materiale la care avem acces cu simțurile noastre
din perspectiva inteligibilului, a ceea ce nu se prezintă simțurilor
noastre ca atare, dar care nici nu ni se poate face cunoscut decât prin
materialitate. De aici și obstinația lui pentru pictura „grasă”, în care
materia este prezentă, iar prezența ei are rolul de a revela, de a
dezvălui altceva, spiritul, duhul. Această reinterpretare conține o
dreaptă proporție între toate elementele aflate pe pânză care descriu un
spațiu frumos, un spațiu în care poți exista și poți fi tu însuți.
1 „… putem vorbi şi despre artă care, după îndepărtarea sa de origine (după rătăcirea în imitarea naturii), trebuie să se îndrepte spre arta pură, spre «lumea -fără-obiect». Arta mimesisului, pierdută şi denaturată de funcţii descriptive şi narative, îşi atinge desăvârşirea în arta abstractă …” în Laura Codrina Ioniță, Invizibilul în arta abstractă a sec. al XX-lea, Editura Artes, Iași, 2011, p. 13-14.
2 Interviu cu Raluca Alexandrescu, 27-06-2000, https://www.observatorcultural.ro/articol/materialitatea-picturii-pasta-densitate-vibratie-si-adecvare-interviu-cu-horia-bernea/
3 „Interesant este că aproape toată pictura modernă, «care a căutat spiritualul în artă» – pentru că a existat o obsesie în această direcție, de la Kandinsky la Mondrian – a încercat să o facă eliminând materia. Se considera, într-un mod iconoclast (s.n.), că materia - materia păcat în sine (!)- este pentru om un balast – idee profund străină creștinismului.
Este o idee contrară ideii de euharistie?
Exact, este un atac la întrupare (s.n.). Întruparea vine deja într-o civilizație care avea un mare cult pentru trup. Cu alte cuvinte, prigonirea trupului în arta occidentală nu este cu adevărat creștină.” (idem.)
4 „Cu cât vizezi mai mult spiritualul, cu atât ai nevoie de materialitate ca să te agăți de ceva. Am rămas înmărmurit când am văzut că anumite imagini cu sfinți pustnici, descărnați, erau extrem de gras pictate. Când folosesc cuvântul „gras” nu mă gândesc neapărat la ceva urât, la tigaia cu untură, dar nu sunt nici departe de asta. În cărți nu poți să vezi cât de consistentă este pictura pompeiană … ” (idem.)
5 Compoziția ca organizare a vizibilului: „Operele figurative şi-au organizat vizibilul, personajele sau obiectele, după structuri compoziţionale riguroase: proporţii de aur, «raporturi muzicale» sau «geometrice», «armătura dreptunghiului» şi altele” în Laura Codrina Ioniță, Invizibilul în arta abstractă a sec. al XX-lea, Editura Artes, Iași, 2011, p. 7.
6 De exemplu în „Natură statică cu mere” din 1985.
7 Costion Nicolescu, „Bucuria convorbirii”, Editura Teognost, 2007, în https://www.crestinortodox.ro/interviuri/pictura-este-sora-mica-misticii-96286.html
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
Bibliogafie selectivă
HORIA BERNEA - volum editat de Muzeul Național de Artă al României, Departamentul Artă Contemporană, tipărit de Arta Grafică S.A., București, 1997
Gimbutas, Marija, Civilizație și cultură. Vestigii preistorice în sud-estul european, Editura Meridiane, București, 1989
Ioniță, Laura Codrina, Invizibilul în arta abstractă a sec. al XX-lea, Editura Artes, Iași, 2011
Mircea, Corneliu, Arta astrală, Editura Paideia, București, 2023
Nae, Cristian, Moduri de a percepe. O introducere în teoria artei moderne și contemporane, Editura Polirom, Iași, 2015
https://www.observatorcultural.ro/articol/materialitatea-picturii-pasta-densitate-vibratie-si-adecvare-interviu-cu-horia-bernea/
https://www.crestinortodox.ro/interviuri/pictura-este-sora-mica-misticii-96286.html
Postări
