DIMITRIE GAVRILEAN – un realist magic contemplativ
1. Lumina nevăzută
Dimitrie Gavrilean se prezintă pe sine ca fiind un artist cu dublă valență: laică și religioasă. Înțelegerea sa ca pictor religios, ca zugrav de biserici, solicită instrumente speciale. Spre deosebire de privirea unui pictor laic, privirea zugravului este altfel. Cocoțat pe schele și pe rugăciuni, ca pe Tabor, atârnat de tavan și de providență, ca între regnuri angelice, vede și împletește tot felul de lumini. Dintre toate, cea care îl interesează pe Dimitrie Gavrilean este lumina necreată, nevăzută, lumina cea adevărată[1] ca în Nuntă la Voroneț, Nuntași, Pelerini sau Cometa.
Componenta teologică este evidentă. Lumina nevăzută despre care vorbește Sf. Grigorie Palama este un țel al artei lui Dimitrie Gavrilean, dar – în egală măsură – și al vieții sale. Substratul isihast poate fi identificat în tematică, cromatică și vibrație inefabilă. Mâna care ține pensula este cea care se așează peste inimă în rugăciune, care face semnul crucii, care ține pâinea sfințită.
Pictura lui Dimitrie Gavrilean este duală. Există o pictură bisericească, canonică, de tip bizantin; există și o pictură laică, cea pe care el însuși o încadrează în realismul magic, de sorginte sud-americană. Spre deosebire de acesta însă, puternic fantezist și discontinuu creștin, pictura sa laică este o continuare a celei religioase.
Privirea care face posibilă icoana chipului lui Dumnezeu se îndreaptă, desigur, și asupra lumii create de El, pe care o vede în chip inocent. Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor[2]. Cel care devine ”copil” este des-pătimit și poate contempla frumusețea lucrărilor lui Dumnezeu în materialitatea lor originară și în legătura lor spirituală cu El, spunând că sunt bune foarte. De aceea cred că Dimitrie Gavrilean este un pictor contemplativ.
Realismul magic aduce privirea inocentă. Dar, spre deosebire de clasicii realiști magici, care creează prin descompunere/deconstrucție și aglutinare/construcție universuri magice, cu un vădit caracter tehnicist, valorizat individual de către privitor, Dimitrie Gavrilean re-activează reprezentări ancestrale definitorii pentru comunitate. Pictor și privitor se întâlnesc în inocența lor comună, care le deschide o lume nevăzută celorlalți, dar nu mai puțin reală. Acest tip de realism este ne-magic, ne-iluzoriu și ne-mincinos.
2. Rădăcini transcendentale
Operând o deducție cultural-religioasă putem identifica afinități cu pictura exterioară a bisericilor din perioada Domnitorului Petru Rareș relativ la aglomerarea detaliilor pe suprafețe mici, la narațiunea mistică printre decorațiuni vegetale: Arborele lui Iesei și Legende românești, o policromatică vie, aproape ascuțită.
De asemenea, pare transparentă aceeași trăire ca a meșterului care a modelat ceramica din Cultura Cucuteni-Tripolie: aceeași constanță a culorilor roșu-negru-alb în diverse nuanțe, aceleași nuanțe de lut, dar și prezența unor obiecte de tip neolitic: un altar în miniatură în Alchimistul II.
O constantă a simțirii lui Dimitrie Gavrilean în care mă recunosc definitiv este trimiterea la basmele și poveștile populare românești care sunt, fără nici un dubiu, constitutive personalității sale și care facilitează transformarea acesteia din personalitate umană într-una angelică.
Nu în ultimul rând, pot fi decelate rezonanțe din arta slavă. Pe de o parte se vede avangarda vestului soviectic din Belarus, prin Marc Chagall cu instrumente sale muzicale, cu nelipsitul violonist, cu zborul ca stare de spirit, cu distorsionarea intenționată a realității, sau din Ucraina, prin scriitorul M. Bulgakov care a creat, în Maestrul și Margareta, un univers copleșitor, exterior și interior, obiectiv și subiectiv, real și supra-real, sensibil și inteligibil, aflat sub asediul îngerilor întunericului.
Pe de altă parte, se constată valorizarea animalului cu rol psihopom, care este prezent ca semn distinctiv în pictura laică și iconografică slavă: cocoșul la Marc Chagall, ursul împreună cu Sf. Serafim de Sarov sau calul cu Sf. Ilie.
3. O estetică arhetipală
Două tipuri de modele ființiale găsim la Dimitrie Gavrilean: cel creștin, euharistic, și cel precreștin, ne-euharistic dar comunional.
Euharistia reprezintă o realitate supra-naturală, alcătuită din materia pâinii și a vinului, din supra-materialitatea Trupului și Sângelui Mântuitorului, care intră în trupul material al credinciosului și în sufletul și duhul său nematerial, care cuprinde întreaga existență a celui care se împărtășește și întreaga existență a celorlalți cu care el intră în comuniune. Estetica lui Dimitrie Gavrilean, filtrată între zidurile goale ale bisericii, este una a comuniunii.
Arhetipurile pre-creștine, de tipul soare, arbore, măr roșu, taumaturg, mascat, capră, construiesc o lume în care oamenii vânează, dansează, merg cu uratul, adică își desfășoară activitățile de zi cu zi împreună unul cu altul, în comunitate, și împreună cu entitățile transcendente, în comuniune. Și din acest punct de vedere estetica sa este atât una comunitară cât și una comunională, o estetică a modului în care regnurile ontologice ordonate ierarhic există și funcționează împreună.
Împletirea acestor modele ființiale generează o adevărată mitologie personală[3], sau mai degrabă personalizată prin apropriere și grefată pe mitologia românească.
4. Un microcosmos personal
În universul mental, sufletesc și artistic al pictorului sunt prezente unele din arhetipurile inconștientului colectiv românesc: satul, casa, biserica, vânătoarea sacră, voievodul, pasărea măiastră, mascații etc. În acest decor arhetipal evoluează omul față în față cu cerul: Cometa, Vraciul, Vraciul satului, Noapte de Crăciun; lumea terestră față în față cu cea celestă: Nuntă la Voroneț, Nuntașii; viața cotidiană ca parte a veșniciei cu care împărtășește același sens; ritualurile arhaice ale sărbătorilor de iarnă: Ritual magic, În noaptea de Crăciun; obiectele ca elemente ale unui limbaj edenic autohton: biserica, muntele, căpițele de fân, casele, masa întinsă, copacul, animalul (câinele, calul, inorogul), instrumentele muzicale (vioara, psaltirea, trâmbița, naiul), păsări, îngeri, făpturi fantastice.
5. Particularități stilistice
Dacă fabulosul are o structură, atunci ea este prezentă în compozițiile lui Dimitrie Gavrilean. Sub și printre energiile obiectelor, personajelor și animalelor, spațiul se modulează leibnizian, ca relație de coexistență a acestora. Și obiectele și personajele și animalele au o existență duală: naturală și supranaturală, care se prelungesc una în cealaltă, se presupun una pe cealaltă ca într-o viziune la limita oniricului.
În seria Legendelor românești, cerul înghite aproape totul, într-o geometrie celestă covârșitoare.
Pământul are rolul elementului necesar pe care se înalță silueta foarte concretă a unei biserici, frumoasa lumii, axis mundi.
Impresionează compozițiile savante din Nuntă la Voroneț sau Legenda Muntelui Găina sau Soarele și vârcolacii, dispuse pe vericală, în spirală sau frontal, susținute de o simbolistică ce ține de inconștientul colectiv românesc.
Compozițiile atât de bogate descriu în detaliu aspecte ale aceleași lumi bune și frumoase pe care Dumnezeu a creat-o pentru Fiul său. Portretul lui Anton Pann, de pildă, este o frescă din povestea vorbei, în care Vorba este Cuvântul.
Vraciul este un exemplu de amplificare a suprafeței prin lumini și umbre albastre, de creare a nemărginirii spațiului cosmic și de coagulare a lui în jurul unui centru, prin diluarea contururilor și închiderea spectrului luminii. O modulare aparte!
Imaginile care vorbesc despre cele mai obișnuite lucruri care, însă, vibrează până mișcă universul, sunt realizate prin diferite tipuri de contraste: obiectuale, ca în Rugăciune (draperia de catifea a regelui și psaltirea cântărețului); simbolice, ca în Nuntă la Voroneț (nunta omenească și nunta dumnezeiască); cromatice, ca în Mere roșii.
Se vorbește despre o muzică a sferelor, o muzică supra-mundană. Și Pitagora, și Platon par să o fi auzit. Ritmicitatea din unele lucrări ale lui Dimitrie Gavrilean, cum ar fi Nuntă la Voroneț, Viața la țară, Cometa sau Vraciul, pare a fi aceeași; dar anumite detalii indică mai degrabă o asemănare cu armonia despre care scrie Sf. Dionisie Areopagitul în Ierarhia cerească[4]: toate făpturile sunt rânduite după puterea lor de a-L vedea pe Dumnezeu, într-o mișcare circulară sau în spirală, mișcare al cărei sunet umple de bucurie fiecare existență aflată în această comuniune cosmică. Relațiile dintre obiecte, oameni, animale, corpuri cerești indică simțământul și ”vederea” comuniunii universale, în chiar materialitatea ei.
Fabuloasele narațiuni ale lui Dimitrie Gavrilean se derulează cel mai adesea bidimensional, pe orizontală sau pe verticală, ca în fresca bizantină, într-o simetrie de nedepășit. Particularitatea acestor narațiuni constă în faptul că ele se petrec în fața noastră, aici, dar nu numai aici. Este ca și când ar conține în bidimensionalismul lor plastic mai multe dimnesiuni ontologice. De aceea și centrele de interes ale reprezentării sunt dispersate în planul tabloului și înafara sa, ca în Întoarcerea de la vânătoare. Vânătoarea pare nereușită, fără nici un vânat. Ne uităm la prințul călare, cu șoimul în mână, cu slujitorii care îl urmează prin pădurea fermecată, dar important este la ce privește prințul. Persoana sa este un centru de interes numai întrucât ochii săi se uită către ceva. Acest alt-ceva se află înafara tabloului. Acest alt-ceva poate fi interpretat ca fiind tocmai obiectul vânătorii sale. Iar întoarcerea de la vânătoare nu este decât începutul ei fără sfârșit.
6. Originalitatea limbajului artistic
Cosmicitatea abordată, la nivel macro sau micro, impune curbe galactice, dar și verticale ale bisericilor de zid sau ale copacilor.
Chiar atunci când obiectele sunt masive, formele lor nu copleșesc privirea. Există o anume transparență a acestora, care face posibilă întrevederea altei dimensiuni.
Lucrarea Ritual magic sintetizează texturi multiple într-o bidimensionalitate hibernală. Zăpada umblată și aerul nocturn sunt coordonatele reci ale tabloului. Cei nouă mascați se întorc de undeva și se îndreaptă spre altundeva. Unii au în mână alții pe cap măști din carton sau din textile uzate, prevăzute cu cornițe de. Capra este înveșmântată, cu un țol în spate și capul de lemn, cu cornițe strălucitoare. Unii au clopoței, alții tobe. Personajul din dreapta are aripi. În centrul acestui grup se află un personaj îmbrăcat în alb, cu o furcă de tors în mănă, înconjurată de un caer de lână. Lâna, penele și curcubeul fac din registrul superior o fantă spre o altă lume.
Impresia pe care o lasă arta lui Dimitrie Gavrilean este că el redă imagini pe care le ”vede” cumva, undeva, în vis sau în amintire sau într-o altă dimensiune. Cromatica acestor imagini este cu adevărat magică, pentru că recreează senzații multiple în privitor, declanșând funcționarea memoriei și a imaginației în egală măsură, cu toate instrumentele lor. Așa sunt fabuloasele peisaje de iarnă, cu zăpezi infinite albe, pline de pașii celor care au trecut, pline de gerul care se întinde peste dealuri, pline de întâmplările care s-au petrecut sau de vorbele oamenilor care merg sau de mascații care au alungat deja spiritele rele ale anului vechi. Așa sunt asocierile de culori calde până la sufocare din Vremea secerișului, Cimpoiașa, Întoarcerea de la vânătoare sau Legenda muntelui Găina.
7. Concluzie
Dimitrie Gavrilean are o operă. Privirea ei ne luminează ochii. Înțelegerea ei ne deschide mintea. Trăirea ei ne croiește drum spre o altă lume, superioară nouă, dar și interioară nouă, făcându-ne pe noi, privitorii și trăitorii ei, un fel de ușă prin care comunică realitățile eterne, un fel de ușă ale cărei mișcări sus-jos, înafară-înăuntru generează totodată și capacitatea de a le desluși. Opera lui Gavrilean este o cheie a integrării spațiilor transcendente și imanente, a lumilor superioare și inferioare, a ierarhiilor cerești și pământești.
[1]
Mie, structural, mi-a plăcut lumina. Am crescut într-o zonă ce respira
prin fiecare por credința. De copil mama ne lua și ne ducea la biserică,
la închinăciune. Asupră-ne s-a revărsat de atunci acea lumină nevăzută,
lumina cea adevărată, nefăcută. Pe aceasta eu mă străduiesc s-o
reprezint în lucrările mele de artă, fie laice, fie bisericești.
(Confesiuni din emisiunile de televiziune „Dimitrie Gavrilean – pictura
ca metaforă“, 1999, și „Divanuri duminicale“, 2002, realizate de Grigore
Ilisei, https://suplimentuldecultura.ro/8839/examenul-postumitatii/ )
[2] Matei, 18, 3
[3] Romulus Vulcănescu, Mitologie română, editura Academiei, Bucureşti, 1987
[4]
Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete, traducere, introducere și
note de Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Paideia, București, 1996
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
Bibliografie
1. Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete, traducere, introducere și note de Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Paideia, București, 1996
2. Ilisei, Grigore, Confesiuni din emisiunile de televiziune „Dimitrie Gavrilean – pictura ca metaforă“, 1999, și „Divanuri duminicale“, 2002, în https://suplimentuldecultura.ro/8839/examenul-postumitatii/
3. Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Editura Academiei, Bucureşti, 1987
Postări
