SĂRBĂTOAREA ARTELOR LA IAȘI
Suntem în ultima zi a perioadei de lungă sfințire a firii și împlinire a așteptării Nașterii Domnului, adevăratul „kairos”, în ziua Sfântului Ioan, înainte-mergătorul și botezătorul Domnului, în antecamera Zilei Culturii Naționale, în așteptarea lui Eminescu - și sărbătorim artele de pe tot cuprinsul țării la Iași, în atmosferă de armonie și comuniune artistică.
Organizarea tablourilor într-o expoziție se face într-un spațiu prestabilit, un spațiu dat, obiectiv. Astăzi la Centrul Cultural Multifuncțional al Seniorilor. Dar expoziția își creează, în paralel, alte spații, unul al ei, spațiul „ideatic”, generat de artiștii autori, și unul ”subiectiv”, pe care îl cucerește în lumea interioară a fiecărui privitor și îl populează cu idei, concepte, culori, linii, umbre, pete de culoare, perspective, teme, vise, sintaxe artistice etc. Unele dintre ele se intersectează, altele se paralelizează, unele se rotesc în sensuri giratorii, altele se înfundă. Descriu aici „labirintul recepționării lucrării de artă”.
O expoziție este un labirint atât în mod curatorial, cât și în mod intelectual. Curatorial, ea descrie un traseu care declanșează așteptări, iluzii, surprize, dezamăgiri. Intelectual, expoziția pune în mișcare lumi lăuntrice ale privitorilor, labirinturi neexplorate încă. În ambele cazuri, ea scoate la iveală caracteristici complexe, uneori coerente, alteori contradictorii, ale lumilor.
Spre deosebire de labirintul mitologic, care are un centru fix, stabil, absolut, labirintul expozițional al privitorului are un centru mobil și relativ. Fiecare tablou privit devine, printr-un mecanism perceptiv de selectare, un centru, iar tot restul expoziției rămâne un labirint învăluitor, a cărui stabilitate durează cât actul perceptiv, act ce înglobează identificarea sau conferirea sensului, semnificarea și proiectarea. Și așa, cu fiecare lucrare din expoziție în parte, labirintul re-configurându-se mereu. Câte tablouri, atâtea reconfigurări.
Spre deosebire de labirintul mitologic în care Minotaurul înfricoșător așteaptă pe cel înfricoșat, în labirintul său expozițional privitorul găsește în fiecare centru, în fiecare tablou, ca într-un ochi de uragan, oglindirea sinelui artistului. Vedem aici artiști al căror sine este adânc și negrăbit ca fluviul ce curge domol printre volume geometrice și culori aflate mereu în echilibru euclidian; artiști energici ca o cascadă sau entuziaști ca o fântână arteziană ce împrăștie forme, lumini și umbre, linii subțiri, caligrafice sau robuste și generoase; artiști senini ca izvoarele ce se regăsesc în flori, în ochi, pe buze sau morminte – vorba poetului; artiști al căror sine este larg ca întinsul mării de pot cuprinde toate peisajele vivaldiene.
Față în față cu sinele artistului, privitorul are o complexă experiență estetico-afectivă-cognitivă. Atât cât artisul se deschide prin lucrare, el poate fi cunoscut, iar cel ce privește regăsindu-se cumva aici, ajunge să se cunoască pe sine mai mult decât înainte. Expoziția se dovedește un mediu de autocunoaștere. Aici, în centrul labirintului, are loc o întâlnire non-minotaurică, dar la fel de esențială, între artist și privitor prin „ocheanul” lucrării de artă.
În labirint avem nevoie de un fir al Ariadnei, și el este reprezentat, de această dată, de curatorul expoziției, prof. dr. Ofelia Huțul, care a adus împreună următorii artiști în sărbătoarea artelor:
Un labirint plin de frumuseți și de provocări! Vă invităm!
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
Postări
