MARGINALII POLIFONICE
În expoziție este vorba despre chipul omului. Textul vechi-testamentar consemnează că Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Sa. Acest chip este rațiunea și voința liberă, nu chipul material al primului Adam. Și cu toate acestea, chipul fizic al omului, cu ochi și gură și frunte și obraji, are o plasticitate unică pe care aș numi-o divinoplasticitate: el este în așa fel creat încât să poată fi purtat de Fiul lui Dumnezeu. Prezența unor portrete alături de icoane sau de lucrări doar cu caracter iconografic ortodox face să transpară această idee. Icoanele Maicii Domnului sau ale Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril deschid un spațiu a cărui sacralitate nu exclude nici o vecinătate profund umană. În această vecinătate Mădălina Forțu Îl plasează pe Hristos însuși, om adevărat și Dumnezeu adevărat, în momentul răstignirii și după înviere. Răstignirea are aici un caracter de maximă subiectivitate. În nuanțe de sepia, desenul înțeapă sufletul privitorului prin coroana de spini care face să se închidă și ochii și gura, dar nu dragostea infinită pentru oameni. Iar lângă această suferință însângerată și izbăvitoare este o prezență feminină incertă, cel mai probabil Maica Doamnului, o prezență însă care poate fi chiar a artistei care și-a putut găsi mângâiere lângă chipul înspinat al Domnului.
Într-o altă lucrare, interpretarea personală a textului scripturistic ni-L înfățișează pe Hristos înviat ținând în mâna dreaptă pocalul cu vin, iar în cea stângă pâinea. Jur-împrejur sunt scrise cuvintele liturgice din momentul epiclezei: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu care pentru voi se frânge spre iertarea păcatelor. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” . Interesante sunt aici planurile succesive de profunzime ontologică și totodată de sacralitate: materialitatea primă a pâinii și a vinului, umanitatea lui Iisus Hristos care le ține în mână pe amândouă, dumnezeirea Lui ca Fiu alături de Tatăl și de Sfântul Duh. În același timp, ca în episodul petrecut la Emaus, pâinea și vinul, adică primul plan, cel al materialității, este transfigurat și devine purtător al dumnezeirii treimice nevăzute.
În ordinea aceasta a existenței sfințite se află și chipul canonic al unui înger, cu ochii mari, nas subțire, păr bogat, strîns la ceafă și împodobit cu o panglică albă. El poate fi un arhanghel, dar la fel de bine poate fi și unul dintre cei trei îngeri aflați în drum spre Sodoma și Gomora, care au poposit la stejarul din Mamvri, în fața cortului lui Avraam și al Sarei, dându-le tainice binecuvântări. Acest moment este considerat primul din istoria mântuirii în care se dezvăluie Sfânta Treime.
Vecinătatea umană este reprezentată de portretul tatălui artistei, impunător ca un patriarh, asemenea lui Leonardo, scrutând adâncurile existenței. Alături de acesta poetul Mihai Eminescu, Domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt, Părintele Arsenie, Regina Maria, Elvis Presley. Nimeni nu este exclus de la aspirația spre sacru. De altfel, sacralitatea în pictura Mădălinei Forțu are nivele diferite de intensitate, de la cel al desăvârșirii până la cel mai aproapiat de profan.
Ritmurile expoziționale sunt polifonice, unele redau spiritualitatea maximă, altele exprimă o spiritualitate în devenire, iar altele reprezintă doar o orientare spre aceasta. Caracterul polifonic al marginaliilor consemnate pe paginile acestui jurnal artistic dezvăluie și totodată ascunde momentele de fericire supra-mundană ale Mădălinei Forțu.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
Postări
