Tema protopărinților în epocile de tranziție ale artei creștine din primele secole
În istoria artei, ca și în istoria politică evenimențială, epocile de tranziție însumează un conglomerat de aspecte cultural-stilistice grefate pe moduri de viață, moșteniri și creativități diverse.
Tema păcatului originar și a alungării omului din rai reprezintă o adevărată paradigmă de gândire și de reprezentare artistică în cultura universală. Ea este de interes în orice epocă istorică, dar în perioadele de tranziție dobândește o forță, o semnificație și o expresivitate deosebite, reflectând cu mai multă acuitate conștiința naturii căzute a omului, a limitelor sale, a nefericilor constante de-a lungul istoriei și, în cele din urmă, a morții.
Textul biblic din „Facerea” descrie evenimentul succint:
„Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii:
- A zis oare Dumnezeu: Să nu mâncați din orice pom din grădină?
- Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, i-a răspuns femeia șarpelui, dar Dumnezeu a zis: Să nu mâncați din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeți, pentru că veți muri negreșit!
Dar șarpele i-a zis femeii: - Nu veți muri nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu știe că, atunci când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.
Când a văzut că rodul pomului era bun de mâncat, plăcut la înfățișare și de dorit să facă pe cineva înțelept, femeia a luat din rodul lui și a mâncat; i-a dat și soțului ei, care era cu ea, și a mâncat și el. Atunci li s-au deschis ochii, și-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut învelitori cu ele.” 1
1. Antichitatea târzie. Paleocreștinismul.
La întâlnirea dintre vechea artă păgână și cea nouă, creștină, apar încercări artistice a căror stilistică nu este conturată clar. Formele de exprimare plastică sunt în continuare cele grecești, dar conținutul propus este fără îndoială de factură creștină.
Primele reprezentări ale păcatului originar se află în Catacombele lui Marcellinus și Petru din Roma, în jurul secolului al IV-lea. Se remarcă o tentă psihologică accentuată, datorită încărcăturii spirituale a situației reprezentate și, de asemenea, a influenței artei romane preocupate de redarea trăirilor lăuntrice ale personajelor. Chipurile primilor oameni pictați în catacombe sunt triste, transmițând o rușine viscerală și indicând o cădere interioară ireversibilă. Sunt oameni care înțeleg faptul că tocmai și-au pierdut nemurirea!
Copacul care îi desparte pe Adam și Eva este doar schițat și pare uscat, mort. În mod clar, accentul este pe conștiința celor doi, nu pe decorul natural. Sau, mai putem interpreta ca fiind vorba despre influența majoră a păcatului omenesc asupra întregii naturi: intrarea morții în om produce intrarea morții și în natură. Asemenea unei creangi uscate, de aceeași nuanță a unui verde al vieții care a devenit un gri al morții, șarpele se îndreaptă spre piciorul stâng al Evei, în locul de unde va încerca, de acum încolo, mereu, s-o atace.
Se observă o diferențiere corporală a trupurilor, a detaliilor anatomice și a proporțiilor: Adam are o musculatură puternică, de tip mezomorf, iar Eva o formă fină, mai alungită, de tip ectomorf. Culoarea roșiatică a pielii amintește de stilul etrusc și de cel pompeian.
În același secol, în arta etiopiană, tema este abordată într-un stil pictural distinct, de factură coptă. Adam și Eva au ochi de mari dimensiuni, chiar dacă nu sunt hiperdimensionați și lipiți ca în pictura egipteană. Sunt prezente trei registre cromatice orizontale, corespunzătoare în mod simbolic segmentelor corporale: roșu în spatele capurilor, galben în spatele trupurilor de la gât până la glezne, negru în spatele tălpilor. Capul este partea divină și eternă din om, chipul lui Dumnezeu; trupul este partea din care care a căzut din sfințenie și a devenit istorică, urmând a fi recuperată; tălpile și ceea ce se află sub ele reprezintă partea cea mai de jos, păcatul însuși din care omul va fi scos de Fiul lui Dumnezeu.
Spre deosebire de descrierile scripturistice, în această miniatură frunzele sunt înlocuite cu două discuri de aceeași culoare cu a pământului pe care calcă, care par a fi chimvale, instrumente muzicale de percuție, utilizate în perechi, ceea ce poate sugera inseparabilitatea celor doi oameni în muzica vieții, ce acompaniază derularea evenimentelor istoriei.
2. Iconoclasmul
Perioada următoarelor secole a fost nefastă pentru arta creștină. Sub influența concepțiilor iudaice și islamice care interziceau reprezentări figurative în cultul liturgic, iconoclasmul, în mod intransigent și violent, a distrus majoritatea operelor de artă plastică din Constantinopol și din alte zone ale Imperiului Bizantin. Stilul artistic creștin ortodox a fost brusc întrerupt în procesul său de cristalizare, iar perioada secolelor al IX-lea – al X-lea reprezintă o dureroasă tranziție.
Cu toate aceste interdicții iconoclaste, se confecționau obiecte de orfevrărie cu imagini din scenariul creștin al mântuirii. De pildă, există un relicvariu, realizat la Constantinopol în secolul al IX-lea, din metal înnobilat cu argint și aur, cu emailuri colorate, și decorat cu chipuri de sfinți ce înconjoară cele patru reprezentări majore ale artei creștine: Bunavestire în stânga sus, Nașterea în dreapta sus, Răstignirea în stânga jos și Învierea în dreapta jos. Aceasta din urmă este imaginea în care sunt prezenți, într-o formă schematică dar inteligibilă, Adam și Eva.
Putem admite că în perioada zbuciumată a iconoclasmului și a post-iconoclasmului tema proto-părinților Adam și Eva este abordată din altă perspectivă decât cea vechi-testamentară. Atât duhul Noului Testament cât și viziunea artistică ce îi urmează îndeaproape se referă la aceștia ca fiind primii oameni căutați de Iisus Hristos când coboară la iad și, totodată, primii ridicați din împărăția cea întunecată. În iconografia clasică, Hristos îi trage de mână, atât pe Adam cât și pe Eva, cu putere și dragoste.
Accentul se mută, așadar, de pe momentul păcatului lor originar, mustrat atât de apăsat și pedepsit atât de radical de Dumnezeu - central în Vechiul Testament, pe salvarea și mântuirea lor, după promisiunea ce le fusese făcută la poarta raiului - esențială în Noul Testament.
De asemenea, unele relicvarii din fildeș, din secolul al X-lea – al XI-lea, sunt decorate cu imagini din viața pământească a lui Adam și a Evei, cum ar fi cultivarea grâului. Aceste reprezentări atestă, desigur, urmările dramatice ale greșelii făcute în Paradis, dar preocuparea stringentă doar pentru momentul întâlnirii cu șarpele și al mâncării fructului oprit este mult diminuată.
3. Concluzii
Așadar, abia în secolul al X-lea, odată cu înfrângerea iconoclasmului, încep să reapară lucrări artistice figurative reprezentative. Formarea unui stil propriu al artei creștine, întârziată atât de multe sute de ani în Orient, se edifică treptat. Acesta este un bun argument pentru a susține ideea că perioada aceasta este una de tranziție pentru arta creștină ortodoxă din spațiu cultural răsăritean către o artă bizantină al cărei stil devine, în timp, inconfundabil.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
Surse
utilizate
1 https://www.biblegateway.com/passage/?search=Geneza%202%3A4-3%3A24&version=NTLR
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=508887
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=27934949
https://smarthistory.org/wp-content/uploads/2020/11/Met-reliquary-annotated-copy-scaled.jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/Early_Christian_art_and_architecture
Postări
