Adâncurile sensibilității artistice
La sfârșitul anului 2025 a apărut, la editura ieșeană Vasiliana '98, albumul „Euritmii albastre” semnat de Cella Negoiescu, o maestră a uleiului pe pânză, descendentă a clasicismului românesc. Am îngrijit cu plăcere și bucurie această primă ediție care își propune să reliefeze continuitatea unui stil artistic național ce își găsește noi ritmuri de exprimare plastică. Albumul are un dublu rol: pe de o parte de a determina familia artistică din care face parte pictorița Cella Negoiescu, iar pe de altă parte de a (re)deschide discuțiile privind capacitatea artei plastice autohtone de a se regenera, în contextul multiplelor provocări culturale contemporane, prin noi moduri de a gândi și de a simți ce aleg să se exprime în aceleași forme, niciodate perimate, să le numim cu un termen kantian „forme apriori”, ale sensibilității românești. Așa cum precizam în prefață, ansamblul pictural propus de Cella Negoiescu în album are două rădăcini complementare: una cromatică și cealaltă afectivă. Rădăcina cromatică se află în vibrația albastră a compozițiilor complexe, dramatice și puternic elaborate. Atenția la detalii modifică amprentarea luminii în obiecte: amplifică uneori culoarea până la nuanțele persane din „Evantai” sau cele de cobalt din „Ceramică”, alteori o diminuează până la limita cenușiului lichid din „Lagună” și „Dezgheț”, sau a celui aerian din „Fum de havană”. Variațiunile pe tema culorii albastre sunt generate de obiectul plasticizat, de materialitatea receptivă sau nu la lumină sau de clipa ce tocmai surprinde vag un simțământ. Cea de-a doua rădăcină se află în ansamblul trăirilor afective ce se traduc prin reprezentările obiectuale a căror cromatică se subîntinde albastrului.
Un spațiu notabil revine portretelor. Personajele sunt femei și bărbați deopotrivă, cu chipuri distincte, clare, aproape carteziene. Cu toate acestea, empatia artistului se simte discret. Arta potretului, care conține nu doar reprezentarea fidelă a realității personale a modelului, ci și iubirea față de oameni a pictorului, reflectată în înțelegerea și redarea frumosului din ei ca o caracteristică esențială, profundă, nu doar de suprafață materială, trupească, este unul dintre semnele distinctive ale artei românești pe care îl găsim la Cella Negoiescu în acest album.
Alături de structurile arhitecturale și cele ceramice, de structurile acvatice și aeriene, de păsări și de fluturi, un loc special îl are corporalitatea. Corpul uman deschide orizonturi nebănuite, celeste („Zburătorul”) sau acvatice („Cascada”), muzicale („Păpădia”, „Iberică”) sau teatrale („Pescărușul”), dar le și închide, rând pe rând, într-o tonalitate introspectivă de factură intimistă („Muzica mării”, „Fluturi”). Seria nudurilor se caracterizează prin linii anatomice îndulcite de culorile calde, de vară toridă, în timp ce seria balerinelor se distinge printr-o fluiditate bine temperată de nuanțele mai reci furișate printre transparențele costumelor.
În aceeași categorie a corporalității, dar într-un registru distinct, se plasează reprezentările calului, simbol uranian și acvatic, în egală măsură, având conotații atât de vitalitate regenerantă cât și de ocultare funerară. Calul apare uneori ca un produs al imaginației, tratat în nuanțe filigranate de lumină albăstruie („Nori”, „Talaz”), alteori ca un element al realului, abordat în coloristica minunat-naturală a Deltei Dunării („Plimbare pe țărm”).
Toate aceste manifestări cromatico-afective descriu spațiul puternic personalizat al artistei, provenind din experiență directă și din amintire, din vis și reverie, ce încântă ochiul și inima. Un album în care adâncul unei sensibilității cheamă adâncul altei sensibilități.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga,
critic de artă
Postări
