INVITAȚIE LA HERMENEUTICĂ
Ambivalența lingvistică și semiotică caracterizează și însoțește expoziția de grafică a Mihaelei Știrbu de la începutul acestui decembrie, la Galeria Absida din Iași. Didascaliile sunt realizate în grafică mixtă pe pânză, capitol de capitol sau indicație cu indicație, fiecare citind cum îi place. Pentru că sensul termenului poate fi la fel de bine unul teatral și unul bisericesc, unul regizoral și unul catehumenic, laic și sacru, în funcție de registrul cultural la care ne raportăm. O adevărată invitație la hermeneutică!
Lucrările surprind prin stil și provoacă prin detalii. Într-o gamă cromatică redusă, cel mai probabil autorestrictivă, se împletesc griuri aparent neutre cu cercuri mantrice aurii în spații alb-deschise sau negru-obturante, în orizonturi argiloase de ocru, rareori făcând loc unui accent roșu sau unui influx albastru.Impresia poate fi de complicate structuri fictive sau onirice, asemănătoare unor mecanisme disfuncționale de ceasornice din cabinetele de curiozități. Cu toate acestea, privirea atentă găsește sensuri - nu ascunse, dar parțial ocultate, parțial transfigurate.
Multe dintre ele au o consonanță barbiană, evocând ritmuri din ”Domnișoara Hus” (S-a-mbuibat/Şi s-a dus/Ceasul rău,/Ceasul tău, domniţă Hus!), deschizând jocuri secunde, descântând suflete ascunse în cochilii și privind din unghi obtuz râpa Uvedenrode (Ordonată spiră,/Sunet/Fruct de liră,/Capăt paralogic,/Leagăn mitologic,/Din şetrele mari/Apari:/O cal de val/Peste cavală/Cu varul deasupra-n spirală!).
Corabia sufletului descrie o mare izvorâtă dintr-o cochilie, ca trupul vulnerabil al melcului ademenit în gerul Păresimilor, pe care plutesc siluetele aureolate ale gândurilor care se răsucesc printre zboruri și ziduri stelare. Un adevărat autoportret este
Povestea mea, un fel de zeiță cu trei panglici în loc de șerpi, cu
privirea lui Pavel printre solzii sau zalele unei cunoașteri
autosuficiente, cu zbor de înger și lacrimi de om, făptură demnă de a fi
descoperită de porumbelul potopului.
Lucrarea care dă titlul expoziției, Didascaliile, reprezintă un munte, poate al transcendentului, poate al cunoașterii - care se înalță ca o cupolă sau care atârnă ca un felinar. Mișcarea cognitivă este clepsidrică, trecând printr-un punct de desfacere a științei în cele trei direcții ale benzilor albe, dinspre centrul înalt înspre mulțimea de jos. Un joc transcendent-imanent fixat intermediar prin mantre suprapuse care, auzite, ar produce, probabil, sunetele ”miraculoase” ale silabei om.
Mihaela Știrbu desenează, printre șoapte suprarealiste și curbe fractalice, frânturi de sentimentele și de vise, mundane și supramundane.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
Postări
