C R I S T I A N M A R C U
Graficianul
Cristian MARCU a plecat dintre noi de ceva vreme, luând cu sine
condeiele colorate și mesajele sale profund spirituale. Zilele acestea
ar fi împlinit 57 de ani.
Cineva
acolo sus a deschis o ușă pentru el și l-a invitat să sălășuiască în
lumina atotcunoașterii, fără de ură, fără de regret, acolo unde timpul
nu-și calcă niciodată pe urme.
Aici însă, au rămas amintirile, regretele și singurătatea.
Am primit o scrisoare de la soția artistului, în care ne povestește despre
oamenii de ieri și cei de azi, despre promisiuni și prietenie, despre
demnitate și suferință, despre dreptate și adevăr.
O SCRISOARE DESCHISĂ menită să restabilească adevărul prea bine știut de dânsa, în care condensează o viață de om, o viață de artist, de soț și de fiu.
Irina IOSIP
"Poveste de iarnă!
Abia acum, după trei ani, îndrăznesc să-i privesc pozele fără să-mi vină să strig de durere...
Unicul fiu al Mariei și al lui Dimitrie
Marcu, vede lumina zilei la Galați, într-o zi geroasă de iarnă. Tatal său,
fiu de "chiabur" persecutat de comuniști, abandonându-și facultatea, a
trebuit să se ascundă prin șantierele țării, ca să poată
supraviețui. Acolo a întâlnit-o pe Maria, o educatoare de la Cheile
Bicazului. Întorcându-se în orașul natal, Dimitrie Marcu și-a terminat studiile universitare
devenind astfel profesorul multor generatii de hușeni. Când Cristi a
crescut, temperament vulcanic, fire boemă, cutreiera dealurile înalte ale
Hușilor, un oraș ca în povești, cu o așezare de relief de o frumusețe rară.
Atras
de artă încă de mic, începe să deseneze. Am aflat târziu că ar fi fost
"un elev problemă": cu o personalitate puternică, în ciuda trupului sau
firav, avea curajul să nu se lase umilit.
Mediul
natural romantic, al patriarhalului oraș, i-a hrănit imaginația
artistică. Încurajat de directorul casei de cultură, de la vremea aceea, a început să facă filme de animație (visul lui de copil).
După
terminarea liceului, Cristi se îndreaptă spre București, pentru a urma
cursurile facultății de Arte Frumoase. Studiază desenul în atelierul unui
remarcabil profesor universitar, care îl încurajează foarte mult.
Câțiva ani mai târziu, se angajează la "Anima Film", unde este desenator și apoi regizor de film.
După
anii '85, începe să publice grafică satirică în ziarele
timpului. Astfel, în decursul a 30 de ani, va publica aproape în toate
ziarele și revistele bucureștene. Succesul lui profesional se bazează
mult pe muncă și căutare. Cu o minte creativa și un desen care are o
inocența a culorii și a liniei, începe să caștige premii naționale și
internaționale
Personalitate
controversată, Cristian Marcu, inițiatorul multor proiecte culturale,
inclusiv la Huși, în orașul natal, pune bazele unui salon de grafică
satirică și adună an de an, tot mai mulți talentați graficieni.
După dispariția sa, opera Cristian Marcu s-a risipit ... recunosc, și datorată stării mele de vulnerabilitate de la acea vreme.
Multe
din lucrările trimise la saloane internaționale au rămas acolo!
Lucrările de la "Jurnalul Național" au fost vândute, cu tot cu drepturi
de autor! L-au "recompensat" cu banii de înmormântare, descotorosindu-se însă înainte de a muri de el! Era bolnav!
Multe dintre ele sunt la Huși, în patrimoniul Casei de Cultură.
Macar
de le-ar fi adunat într-un mic muzeu, cum au promis, imediat după
decesul sau! Restul, au fost încredintate unui "prieten", care i-a promis
privindu-l în ochii săi de muribund, că nu se va pierde munca sa de
peste 30 de ani!
Numit
post-mortem "cetățean de onoare al orașului Huși", nu a schimbat cu nimic
situația! Mama sa, care a supraviețuit pierderii unicului său fiu, este și acum umilită pe străzi, fiind bolnavă de Alzheimer, jefuită, fără ca
autoritățile, care cunosc adevărul, să facă ceva!
Salonul de la Huși, copilul său de suflet, nu poartă numele său, așa cum s-ar fi cuvenit..., cum i s-a promis!
Într-un cimitir, de provincie, se află rămășitele pământești ale creștinului Cristian.
Marea sa iubire a fost pentru Hristos!
Nimic
nu a întrecut-o pe aceasta! Un om înalt în spirit, rafinat
intelectual, cu un temperament de foc, inconvenabil pentru unii, Cristi
Marcu, s-a întors de unde cu 30 de ani in urma, venise.
Pe o ploiaie liniștită ... .într-o zi de vară insuportabilă, fără să fie condus pe ultimul drum de nici un coleg de breaslă.
E
greu să trăiești lângă un artist care face artă pentru artă, și nu
pentru bani, lângă un om care creează și nu face șuruburi... E nevoie de
liniște, de renunțări ... și de frustrări!
I-am spus că l-am iubit, chiar înainte de a intra în comă, în ultimile sale zile ... Și mi-a șoptit "...eu te-am iubit mai mult...și tu mai mult, ...și eu...." Zâmbea, cu resemnare!
A murit, cu demnitate, așa cum a trăit.
Nu s-a plâns niciodată, deși a suferit enorm.
Un om cu o sensibilitate pe care puțini au înțeles-o...."
Iolanda Marcu
30.01.2016
N.B. Imagini publicate cu permisiunea soției artistului, Iolanda Marcu
Postări
