Veneţia ca o parabolă

-->

Veneţia ca o parabolă

„Veneţia” lui Crihană este o parabolă, o poveste cu infinite posibile deveniri. O punte peste spaţiu şi timp, pornind din real sau realul – posibil, făcând o voltă prin imaginar şi revenind apoi, într-un spaţiu şi timp ce poate fi acelaşi sau altul („Curcubeul”).

Veneţia ca spectacol şi cotidian („Intrarea festivă”, „Momente de relaxare”), ca o încercare morală („Săritura cu prăjina - Podul suspinelor”), ca simbol („Carnavalul”, „Poduri veneţiene”), ca pretext (”Dans sincron”, „Canoiştii”), ca oraş al deşertăciunii şi tarelor umane („Băuta”, „Scursorile Veneţiei”), ca oraş al romanticilor îndrăgostiţi („Serenada”, „Umeda serenadă”), ca oraş al bussines-ului („Familia”, „Punţi pe pedală”) este supusă distrucţiei („Deriva”) sau construcţiei („Poduri veneţiene”), sau unor schimbări fundamentale („Golf”, „San Marco”) sau extinderii către alte spaţii cu valoare de simbol al culturii internaţionale („La intrare”).

Fiecare lucrare este un adevărat test de inteligenţă, de analiză imaginativ - creatoare, ce dă bucuria descoperirii atât privitorului ocazional cât şi celui avizat.

Interesante şi jocurile de întâmplări cu gondole, îndrăgostiţi, întâlnirea dintre tehnica modernă de transport şi cea medievală.

Uneori apar şi încriptări ideatice menite intelectualului rafinat, iar suprapunerea unor multiple metafore şi simboluri în aceeaşi lucrare permite variate şi numeroase interpretări posibile.

Instructive exerciţiile de gândire şi meditaţie pentru o Veneţie lipsită de apă („San Marco”, „Golf pe canal”), sau o Veneţie dezmembrată în componentele arhitectonice elementare („Deriva”), sau o Veneţie acaparată de palate pentru păsări („San Marco” ), sau o Veneţie saturată de propriile simboluri („ Cascade”, „Poduri veneţiene”), sau o Veneţie ce oferă servicii interesante gen „Autostop”, „Umeda serenadă” sau cu iz românesc gen „Pizza Vlad Ţepeş”.

Emblematică este lucrarea „Carnavalul”, în care năvala mascaţilor pe podul veneţian matură totul în cale şi face ca oamenii obişnuiţi să se ascundă, trăindu-şi indignarea şi spaimele zilnice în apele tulburi ce trec pe dedesupt.

La final, propun un exercitiu de improvizaţie (gândire): să înlocuim podul din „Carnavalul” cu o instituţie publică din România, pizza din „Blocaj în trafic” cu orice căpuşă comercială din România, clădirile şi podurile din „Derivă” cu construcţiile istorice rămase încă în picioare în orice oraş din România, palatele pentru păsări cu proaspetele cladiri kitch din oraşele din România, ş.a.m.d.

Înlocuiti apoi „România” cu orice nume de ţară, la alegerea Dvs.

Ei, cum vă iese, oare asta sau altceva a vrut autorul să ne spună ?!

„Veneţia” lui Crihană este o poveste ce a devenit acum internaţională şi universală prin subiect şi expresie.

Semnificativ pentru pictura satirică de şevalet a lui Crihană este că lucrările sale devin obiect de analiză şi de contemplare în sine.

In stilul său caracteristic, prin tonuri calde, cuminţi, palide, parcă neutre, ale desenului descriptiv, descătuşează şi pune în valoare ideile ce saltă năvalnic şi imperativ din cadru.

O concluzie ce se impune, o dată ce ai văzut expoziţia „Veneţia” a lui Florian-Doru Crihană, trebuie să revii căci de fiecare dată ai parte de noi şi surprinzătoare descoperiri, revelaţii personale, motive de comparaţie, uneori, poate, chiar neintenţionate de către autor.

 

12 februarie 2010, Irina IOSIP

 

(Cuvânt în deschiderea expoziţiei online „Veneţia” , 
cu expunere reală pe simezele Galeriei „Nicolae Mantu” din Galaţi, în intervalul 15 martie – 4 aprilie 2010)