Eveniment expoziţional: „Texturi, Colaj, Obiect” la galeria „SIMEZA”. Ultimele zile pentru a vizita expoziţia deschisă până pe 20 februarie a.c.
În peisajul plastic actual, mult prea verbalizat, artistele Claudia Viorica Muşat şi Olga Birman Sabău, cu grade didactice la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, aduc o notă aparte prin concizia şi sobrietatea exprimării.
In armonia şi susţinerea firească dată de elementul pur natural al clăii de fân amplasată în spaţiul expoziţional, fiecare artistă îşi desfăşoară referenţial demersul plastic specific.
Structuri plastice aparent simple, în elegante nuanţe de bej, uneori cu amprente în sau cu roşu, auriu sau albastru sau chipuri miniaturale delicate de sfinţi în devenire, dau mesajului artistic o profundă spiritualitate (Claudia Viorica Muşat), iar volumele mai ample, respectiv repetitivitatea elementelor simbol dau un plus de înţelegere evoluţiei spaţiului şi timpului (Olga Birman Sabău). Irina IOSIP