Marian Avramescu cu și printre "Cetățeni din satul Terra"

Răzvan Supuran cu "LUMINISH", la ANAV

Mai sunt foarte puțini oameni în lume care să continue facerea hârtiei în sens tradițional”, Răzvan Supuran

Răzvan Supuran, jurnalist de formație filozof, participant la Bienala de carte-obiect (EIBAB) de la București, expune la Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane lucrări care, îmbină meșteșugul cu arta în realizarea unor obiecte din hârtie manuală. La realizarea acestora, fie ele obiecte de iluminat, fie cărți-obiect, urmează un plan în cinci pași, explică autorul: varianta conform ideii inițiale, o primă încercare, apoi o variantă simplificată și, în cele din urmă, varianta finală.

Supuran practică o meserie aproape uitată în lume, un meșteșug al hârtiei manuale făcute din pastă, care, prin mulare și uscare pe diverse forme, se transformă în obiecte, mai rezistente decât dacă ar fi realizate prin tehnica papier marché.

Arta lui Supuran nu rezultă numai dintr-un meșteșug practicat cu măiestrie ci mai ales din găsirea și rafinarea unei forme moderne de exprimare. Mâini ce ating, manevrează sau stau numai suspendate într-un gest esențial de firele reale, brute al unor evenimente care, cine știe, undeva, cândva chiar se întâmplă. Sau, o sugerată horă din torsuri marcate, conform timpurilor în succesiunea lor, cu fragmente din cusături populare, din macrameurile anilor '60 - '80 sau cu strălucirea artificială a anilor 2000. O horă ce poate fi privită ca o succesiune a timpurilor dar care, iată, sugerează și o succesiune de caractere, căci timpurile influențează omul dar numai în măsura în care acesta se lasă influențat sau marcat.

Lumina, venind din interiorul obiectelor sau dinafara lor, impregnează atmosfera cu insinuări, indicând prezență, mișcare, atitudine și chiar sugerând fine comentarii filozofice.

Lucrările nu au nume, titlu sau explicații specifice lucrării de artă, dar, povestește autorul cu modestie, „reprezintă felul meu de a face lucrurile în atelierul pe care l-am construit și care, el este lucrarea mea de fapt” iar obiectele „intenționează să arate ceva: meșteșugul pe care-l propun este construit și fermentat ca un sens original, care, în accepția mea, este anterioară exprimării.”

Dar povestea mâinilor și trupurilor o va continua autorul însuși, într-o întâlnire ulterioară, în care va putea explica fiecare gest, fiecare detaliu al expunerii sale vizuale, și, bineînțeles va detalia tehnica sa de lucru cu pastă de hârtie.

 

Irina IOSIP