Reveriile unui arhetip feminin
Expoziția „Reverii” a Elenei NAZARE, de la Galeria „Monique Roussel” din Iași, însumează pictură în ulei pe pânză și fotografie, într-o sinteză inedită, curajoasă și asumată. Cele două tehnici utilizate pot vorbi despre două discursuri vizuale, despre două limbaje artistice și despre două atitudini culturale, ceea ce nu înseamnă, însă, lipsa unității expoziționale. Elementul lor comun și de continuitate artistică este reprezentat de tipul de emoționalitate care se află în subsidiarul creativității autoarei, filtrat printr-un imaginar arhetipal ce gravitează în jurul hetairei, personificare a recuperării conștiinței de sine prin înfrângerea fricii.
Universul aproape oniric pe care îl generează grupajul fotografic al Elenei Nazare reunește ipostaze contemporane ale acestei feminități arhetipale, pe care le realizează prin amplificări cromatice contrastante amplasate în compoziții echilibrate, vibrate de ecouri prerafaelite. Alături de flori, care descriu, prin dimensiuni și culori, spații decorativ-imaginare, sunt prezente obiecte simbolice, precum oglinda, pieptănul și foarfecele care, prin alăturarea cu o corporalitate feminină atemporală, realizată în multiple nuanțe de negru și griuri ale volumelor, la care se adaugă note difuze de verde reverberat diferit pe suprafețele lor, insinuează dimensiuni existențiale spectrale.
Registrul pictural al expoziției se construiește pe structurile concentrice ale existenței, de la naturile statice ale unor interioare perene cu vase, lămpi de gaz și legume, până la natura dinamică a unor interioare onirice cu lumini selenare și prezențe masculine plutind printre cețuri, prin mijlocirea naturii umane a unor personaje feminine, de aceeași esență arhetipală ca cea din registrul fotografic. Nemișcată în ațintirea ei spre ceva din afara acestei lumi, Slujnica, de pildă, privește drept înainte, cu conștiința sinelui său etern care-i transcende condiția socială efemeră.
Elena Nazare ne propune aici o abordare sincretică, sub semnul bifrontalității: pictură și fotografie, trecut și prezent, noapte și zi, vis și conștiență. Totodată, ea ne atrage atenția asupra faptului că, în subteranul acestor direcții aparent contradictorii ale expoziției, ca și ale vieții de fapt, se află aceeași magmă afectivă, fluidă și incandescentă.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
Postări
