Festivalul „Salt & Pepper” ediția a II-a ADEVĂR versus MINCIUNĂ: Lucian Sebastian RADU, România

 

 

Festivalul „Salt & Pepper”

ediția a II-a 

ADEVĂR versus MINCIUNĂ

 

 

 

Lucian RADU, România

artist plastic

 

 

"Math,chocolate and coffee", acrylic / canvas, 120x150cm, 2026

"Put her to sleep", acrylic / canvas, 200x150cm, 2026

 

Festivalul „Salt & Pepper” ediția a II-a ADEVĂR versus MINCIUNĂ: Irina IOSIP, România

 

Festivalul „Salt & Pepper”

ediția a II-a 

ADEVĂR versus MINCIUNĂ

 

 

 

Irina IOSIP, România

artist vizual, critic de artă

 

 

 Fațete ale adevărului și minciunii

Filozoful Ludwig Wittgenstein (1889-1951), autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului, enunță în „Caietul albastru” , „teoria jocului de limbaj” aplicabil în estetică, conform căruia, înțelesul unui enunț depinde atât de felul în care este folosit acesta cât și de comunitatea în care este folosit. Așadar, înțelesul nu mai depinde strict de informația cuprinsă în enunț ci și de modul în care este acesta formulat, intervenind aici utilizarea unor tehnici și a unor reguli de care depinde folosirea corectă a elementelor componente. Acest joc este rezultatul unor obiceiuri, prejudecăți, tradiții din cadrul societății. Privind astfel lucrurile, putem înțelege de ce anume texte și imagini evocă alte înțelesuri în spații socio-culturale și la momente istorice diferite. Acest limbaj social și temporal specific, este asimilat și reprodus în urma unor antrenamente și conform unor reguli impuse nu numai de practică ci și, în cele din urmă, de legități etice și de morală. Astfel privind lucrurile, putem înțelege, de ce opera lui Édouard Manet „Dejun pe iarbă” a scandalizat comunitatea la vremea respectivă, ea implicând încălcarea unor norme de morală ale epocii. Același mesaj și în aceeași exprimare vizuală, în contemporaneitate nu mai ridică aceleași probleme, din contră, se privește cu din ce în ce mai multă indiferență relația de gen, articulându-se, în spațiul globalizat, normalitatea sexului nedefinit și a legăturilor intra-sexuale.

Un alt exemplu, în comunism, utilizarea nudului într-o reprezentare antropomorfă neideologizată nu era posibilă, personajele trebuind să reprezinte omul nou, într-o estetică cosmetizată, conform realismului socialist, pe când, chiar și în România actuală – asimilând obiceiurile occidentale, toate zonele culturale abundă de reprezentări exacerbate ale sexului.

Pe de altă parte, față de momentul expunerii pisoarului lui Marcel Duchamp, în Postmodernism, utilizarea ready-made-ului a devenit o practică, elemente de estetică industrială au pătruns în artele vizuale dar, mai ales, în domeniul publicității.

Conform legității teoriei lui Wittgenstein, înțelesurile pot fi mereu altele, depinzând de contextul utilizării, în principal fiind vorba de societate, spațiu geo-politic și moment. Sigur, individual, fiecare se poate prezenta și se reprezenta în societate conform liberului său arbitru, prin adevăr sau minciună, asumate și conștientizate sau nu.

Umberto Eco, urmărind teoriile lui Wittgenstein, evidențiază în „I limiti dell' interpretazione” (1990) faptul că „a spune că un text este, potențial, fără sfârșit nu înseamnă că orice act de interpretare poate avea un scop nobil și binevenit”1, introducând astfel ideea că unele interpretări por fi „inacceptabile și clamoroase”2 și că textul impune anumite restricții. Generalizând lucrurile în acest sens, putem interpreta și publicitatea, respectiv meta-mesajele publicitare, care induc anume înțelesuri în mod intenționat, pentru a-și atinge scopul final, cel comercial.

În acest limbaj codat special, al publicității, se regăsește și estetica media, care urmărește a comunica un mesaj cu eficiență maximă pentru scopul propus, analizând modul în care sunt structurate imaginile statice și în mișcare. Conceptele esteticii media au în vedere construcția și codificarea textelor și mesajelor care, conform lui Herbert Zettl (2005), analizează cinci elemente estetice principale ale imaginii utilizate în media clasică vizuală (fotografie, televiziune, film, video, presa scrisă etc.) și new media (cyberspațiu): lumina și culoarea, spațiul (dimensional și tridimensional), mişcarea și timpul și sunetul. Aceste elemente sunt manipulate printr-un limbaj specific, asemănător cu cel comunicațional verbal specific, paralimbajul.

Paralimbajul are următoarele componente: tonul (funcție de intensitatea sentimentelor), rezonanța (gravitatea și înălțimea vocii care pot indica: siguranță sau slăbiciune, nehotărâre), articularea (nedeslușit sau clar, implicând nehotărâre sau relaxare), tempo (viteza articulării care denotă anumite emoții și atitudini, precum: entuziasm elocvență, convingere sau lent, ezitant, ce indică nesiguranță, sinceritate, profunzime), volum (ridicat care indică entuziasm, siguranță, agresivitate sau demn de încredere, afecțiune, înțelegătoare, supunere, lipsa încrederii în sine sau transmiterea unui mesaj lipsit de importanță), ritm (accentuarea unor cuvinte ce dau alt înțeles). Funcție de toate acestea, pot exista înțelesuri diferite sau chiar opuse pentru același text, în aceleași context.

Funcție de lumina clar obscură (direcționată) sau lumina plată (fără umbre, fundaluri luminoase) se obțin efecte dramatice puternice sau se sugerează eficiență și exactitate, imagini curate, energie, vitalitate și veselie.

Unul dintre elementele principale ale imaginii, culoarea, produce asupra publicului, funcție de tip, ton, intensitate, frecvență, amplasare în spațiu, preponderență etc., efecte variate în intensitatea și calitatea emoțiilor. Emoțiile sunt cele care amprentează publicul, dirijându-l spre anume atitudini și decizii. Totalitatea obiectelor și textelor sunt, astfel, legate în mod automat de ambianța colorată a prezentării acestora.

Unele studii au indicat faptul că percepţia persoanelor asupra mediului înconjurător (persoane, obiecte, situații) se realizează în primele 90 de secunde, iar în 60% până la 80% din acest proces este datorat culorii. Culorile calde atrag mult mai mult comparativ cu cele reci, iar juxtapunerea celor două tipuri de culori maximizează impresia. Asocierile lipsite de armonie de culori pot să producă o impresie de agresivitate sau chiar violentă, iar asocierile armonioase se dovedesc a fi atrăgătoare. Culorile deţin, individual, o acţiune dinamică diversă. O culoare poate să evoce fără ambiguitate un nivel de temperatură, un sentiment, un nivel de plasticitate (moale/dur).3 Utilizarea numai a non-culorilor este percutantă, dar în societatea actuală, culoarea este cea care atrage ochiul și mintea majorității publicului. Excesul de culori și tonuri sau puținătatea acestora sunt și ele stimuli pentru denaturarea adevărului, a realității, a normalității.

În utilizarea culorilor se are în vedere atât corelaţia dintre culori şi personalitate cât și tendințele în modă. S-a arătat că există o conexiune puternică între preferinţa pentru o anumită culoare şi stările afective, respectiv atitudinale interne, preponderente sau de moment.

În analizarea modurilor de funcţionare a reflexului atenţiei vizuale, s-a descoperit faptul că atenţia vizuală este mai sensibil trezită atunci când se iveşte mişcarea. Ritmicitatea și frecvența mișcării captează atenția și concentrarea publicului asupra mesajului atingând uneori cote hipnotice.

Amplasarea luminilor, funcție de focalizarea pe anumite zone, respectiv umbrirea altora, precum și intensitatea acesteia, oferă sensuri și înțelesuri diferite pentru același conținut al imaginilor.

Dintre spațiile bidimensional și cel tridimensional, ultimul dar mai ales imaginile la 360º, asigură imersia din ce în ce mai profundă a publicului, în mirajul creat de povestea oferită de publicitate.

Toate cele cinci elemente estetice care concură la constituirea unui mesaj publicitar fluid, mixate într-un anume fel, conform unor studii aprofundate ale specialiștilor din cele mai diverse domenii (artiști plastici, sunetiști, regizori, specialiști în marketing, statisticieni, sociologi, actori, psihologi etc.), prin emoțiile induse publicului și direcționarea atenției acestuia, dirijează un consum preferențial, accelerat, de produse și servicii, trenduri noi, modele de consum, ierarhii și relații interumane și induce modele comportamentale modelând, în cele din urmă, societatea în consens cu anume interese economice, politice sau conform unor alte scopuri neexplicite sau ascunse. Din punct de vedere comercial, mesajul publicitar trebuie să îmbrace poate îmbrăca cele mai atrăgătoare și emoționante forme, făcând exces de simboluri culturale, arhetipuri și mituri producând un impact puternic, în vederea creșterii rapidității și cantității de produse achiziționate.

Cu scopul principal al profitului economic, populația este stimulată să consume, în ciuda lipsei unei nevoi reale, produse cu calități uneori discutabile sau inexistente și de la o anumită firmă. În cazul unor produse similare utilitar calitativ și estetic, se recurge adesea la augmentarea artificială a semnificației acestora pentru populație și a calității lor sau a necesității imediate de achiziționare. Permisivitatea legii a devenit atât de mare în unele țări, încât chiar se practică și nominalizarea unei firme concurente (SUA).

Mesajele, mediatizate prin oricare dintre mediile clasice sau altele noi, puternic direcționate pe categorii de populație, clasificabile pe vârste, genuri, interese, religie, adeziune politică etc., produc înțelesuri special gândite pentru fiecare dintre aceste categorii și medii de difuzare, putând reflecta adevăruri, eluda altele sau include mistificări.

Influența asupra populației, în dauna intereselor reale ale acesteia, aduce în discuție etica unor aspecte ale publicității, precum: inducerea și stimularea unor nevoi inexistente, impunerea unor gusturi străine poate de personalitatea, obiceiurile sau interesul fiecăruia sau a grupurilor, impunerea necesității sociale de a se alia trendurilor mereu în schimbare sau de a consuma produse sau servicii care nu le satisfac corespunzător nevoile sau chiar sunt nocive consumului. Tehnicile publicității merg de la persuasiune până la manipulare. În acest context, se pot analiza meta-mesajele ce fac obiectul publicității.

Meta-mesajele (imagini și text) sunt structurate pe două niveluri de semnificație: informația de bază și influențarea unor atitudini și sentimente. Aceeași propoziție comunicată în alt mod, conform paralimbajului adoptat, prin accentuarea unor cuvinte, prin utilizarea unui anumit ton sau ritm, introducerea unor cuvinte speciale (modificatori verbali, de tipul sigur că, de obicei, bineînțeles, este necesar, numai, sigur, fără îndoială), schimbă sensul mesajului. Așadar, din punct de vedere al textului, câteva cuvinte ce par inofensive în alt context, o schimbare a ritmului și tonului vorbirii sunt suficiente pentru a alcătui un meta-mesaj.

Iar în privința imaginilor, asemănarea cu paralimbajul constă în utilizarea elementelor componente ale imaginii (și textului), într-o pondere anumită, precum: frecvența schimbării, preponderența, accentuarea sau atenuarea, focalizarea, viteza derulării, jocul cu planurile și luminile sau cu importanța personajelor sau / și mixajul tuturor celor enunțate.

Tot ceea ce intră în spațiul media, artă și non artă, poate căpăta o dimensiune artistică prin prelucrările sofisticate de ultimă oră ale specialiștilor care contribuie la dezvoltarea produsului: artiști, operatori, regizori, alături de economiști, oameni de știință, psihologi, sociologi, ingineri etc., dar nu este obligatoriu să fie așa. Multe reclame pot fi însă asociate kitsch-ului.

Mediul cel mai utilizat de publicitate, pentru a-și atinge scopul, este mass-media - considerată în contemporaneitate ca fiind cea de a treia putere în stat, față de care societatea a dezvoltat o puternică dependență.

Adesea, în domeniul publicitar, conceptele pereche de frumos-urât, bine-rău și adevăr-minciună nu sunt disjuncte, ele lucrează împreună, fiind reprezentate în proporții variabile, configurând înțelesuri specifice scopurilor propuse. Publicitatea se conjugă cu politicul și economicul, care prin interese speciale depășește de multe ori limitele eticului și moralei, dar mai ales, barierele liberului arbitru al publicului.

Persistența, frecvența și redundanța produselor publicitare, adaptate tuturor mediilor, nu face apel la rațiune ci la simțuri și determină obișnuință și dependență, imprimă dorințe și nevoi, obiceiuri și schimbări la nivel emoțional, intelectual și social, creând impresia că totul este posibil, accesibil și necesar.

Atenția publicului contemporan este prinsă în mod hipnotic, în abundența și varietatea de informații imposibil de gestionat individual, în lipsa unei comunicări reale, în practicarea în mod susținut a impersonalului mediu on-line, în schimbările rapide în context socio-cultural, între real și imaginar - spațiu permeabil cu atât mai mult ficțiunilor incluse în produsele publicitare.

În obsesia consumistă - stimulată de abundența și varietatea de produse cu aceeași utilitate, diferențiate practic prin reclame și nu prin experiență proprie și facilitată uneori de lipsa din viața de zi cu zi a produselor de strică necesitate timp îndelungat - proprie generațiilor mature din România, acumularea a cât mai mult și neapărat imediat, oferă populației o satisfacție psihologică greu de obținut în lipsa altor ocupații, de ordin intelectual sau cultural.

În ciuda reglementărilor existente - așa cum mai pot fi ele la ora actuală și lipsa unei etici a publicității, pot fi incluse în produsele publicitare imagini și mesaje subliminale, înfrângând rațiunea și voința publicului consumator (exemplu: astfel de practici au fost folosite în termenii activităților paranormale în timpul războiului rece).

Publicitatea, mai ales în perioada post-industrială actuală, accesând cunoștințe din varii domenii, inclusiv științifice și artistice, a devenit un fenomen cuprinzând genuri și niveluri de exprimare spectaculare, proprii industriei de divertisment sau proprii cyberspațiului, în care timpul de transmitere se apropie de zero iar dimensiunea informațională crește exponențial.

Produsele publicitare fac adesea obiectul unei industrii a divertismentului, în care imaginile superfinisate, strălucitoare asamblate într-o anumită regie, la care se adaugă elementele sonore și coregrafice oferă publicului impresia, despre obiectul sau evenimentului din reclamă, că ar fi perfect, bun, corect, adecvat, dezirabil, frumos, util. Un spectacol variat și intens, adesea grandios, la care publicul este bucuros să privească și să participe. Așadar, publicitatea înseamnă nu numai comunicare dar și ludic și seducție, joc și ficțiune.

Privind tipul de publicitate, cu scop economic sau nu, se pot recunoaște diferite forme (adesea mixate), ce se pot diferenția, în cele din urmă, prin modul și gradul de sugestie induse publicului. Dintre acestea reținem pe cele mai susceptibile a încălca morala și etica privind libertatea de exprimare, de a alege și a de decide, de a avea acces la adevăr, de a putea discerne între bine și rău, adevăr și minciună, de a-și organiza viața după necesități și dorințe reale: publicitatea ce folosește vedete, fetișul sau publicitatea testimonială.

După tonul utilizat, se poate deosebi forma cea mai evident abuzivă: publicitatea agresivă, care folosește un ton imperativ, fie o intensitate mare a comunicării. Totuși aceasta poate fi blândă în rezultate comparativ cu cea care insinuează sau manipulează. Principala trăsătură a publicității este ubicuitatea, care face ca indivizii sau consumatorii să nu mai aibă siguranța că deciziile lor sunt întemeiate, bazate pe nevoi reale.

Publicitatea este deci o formă de comunicare în spațiul larg al mass-mediei comandată, plătită și controlată de un „anunțător”, produsă de o organizație comercială adresată unui public țintă cu scopul de a-i modifica percepția celui ce a făcut comanda în mod favorabil sau preferențial, referitoare la un anume produs sau serviciu, care are sau nu calitățile enunțate. Folosind tehnicile specifice, urmărește psihologia consumatorului, pentru a-l seduce cu anume scop declarat și a-l manipula. Manipularea este o formă de violență non-fizică, zisă și simbolică, dar cu atât mai condamnabilă, cu cât atacă ființa umană la nivelurile sale cele mai sensibile, urmărind obținerea controlului asupra comportamentului, gândirii, sensibilității și exploatarea nevoilor esențiale de existență ale acestuia, fiziologice sau sociale.

În contemporaneitate, frumosul, adevărul și binele sunt în mod repetat reevaluate, în conformitate cu modificările survenite în societate, ca urmare a suveranității politicului și economicului, ceea ce pune încă o dată problema necesității unei etici și a unei moralități cu grad de mare de acoperire a situațiilor posibile sau experiențiale.

Știința și tehnologia au un mare aport în realizarea produselor de acest tip, oferind o mare capacitate de adaptabilitate la medii și publicuri diferite, condiții socio-culturale diferite, portabilitate mare, permițând ca, prin modificări și inserări minime, să se obțină importante și rapide modificări de sens al mesajului. Utilizarea AI, în mod uzual deja în toate domeniile, permite utilizarea concomitentă a tuturor metodelor de manipulare, în toate formele de activitate media. Pot fi realizate produse media cu minime acțiuni și costuri, în timp redus dar cu maxime beneficii. 

Conform celor de mai sus, se constată că estetica media și mai mult, cea specifică publicității, nu ține cont de conceptele de frumos, adevăr și bine, decât într-o mai mică măsură, acestea fiind în mod expres subordonate intereselor financiare (sau politice) ale unor entități private, de tip ONG sau chiar ale statului. Prin aceasta se deosebește esențialmente de arte care urmăresc transmiterea unui adevăr propriu autorului sau un adevăr universal.

Dintre toate caracteristicile publicității, caracterul persuasiv și manipulator este cel mai condamnabil din punct de vedere filozofic, etic și moral, fiind nociv individului și societății.

În general, toate teoriile legate de estetica media vizează abordarea sistematică a unor modalități și căi, verificate și controlabile, capabile de a ajuta creatorul să manipuleze publicul. Diferența dintre celelalte arte orientate cu deosebire spre un scop eminamente artistic obținut prin sugestie subtilă și inefabil, manipularea, pentru obținerea unor avantaje extra-artistice programează mass-media, societăți și generații întregi spre o gândire exclusiv pragmatică ce se îndepărtează de la esența spirituală a omului. În aceste condiții sunt puse în pericol conceptele de bine, adevăr și frumos. Morala și etica se diluează și subordonează, într-o continuă ascendență, economicului și politicului.

Adevărul și minciuna, au fost percepute în mod diferit de-a lungul istoriei. Din varii motive, dintre care factorii de putere au predominat, dacă nu s-a pierdut, acoperit fiind de importanța altor evenimente, adevărul a fost uneori ascuns, alteori eludat sau mistificat. De la cosmetizarea adevărului la modificarea lui completă nu este decât un pas, marcat de interese, politici, lipsă de cultură sau pura inconștiență.

Ori, întotdeauna, când a predominat interesul material în fenomenul artistic, producțiile artistice au pierdut din calitățile lor estetice percepute în sistem clasic, din adevăr și caracterul de universalitate.

 

1 D.N. Zaharia, Estetica postmodernă, Ed. Dosoftei, Iași, 2008, p.206-207
2 Idem

3 N.B.: cele mai obișnuite acțiuni ale culorilor asupra psihicului uman, sunt, de exemplu, pentru roșu: culoare caldă care inspiră vivacitate. Reprezintă o culoare dinamică care nu doreşte dominaţia altei culori. Pentru că este culoarea focului şi a sângelui, i se oferă însemnătatea simbolică a iubirii, a dorinţei, a orgoliului, însă şi a violenţei, durităţii şi puterii; pentru orange – una dintre cele mai calde culori: deţine un fel de forţă hipnotică. Atunci când are şi puţin roşu, aceasta oferă un sentiment plăcut, însă care se modifica într-un sentiment de agresivitate pe măsură ce ponderea de roşu se măreşte

Festivalul „Salt & Pepper” ediția a II-a ADEVĂR versus MINCIUNĂ: Constantin SEVERIN, România

 

Festivalul „Salt & Pepper”

ediția a II-a 

ADEVĂR versus MINCIUNĂ

 

 

 

Constantin SEVERIN, România

scriitor, artist vizual

 

"Adevăruri atemporale 112", ulei / pânză, 70x90 cm

"Adevăruri atemporale 113", ulei / pânză, 70x90 cm

 

Festivalul „Salt & Pepper” ediția a II-a ADEVĂR versus MINCIUNĂ: Constantin SEVERIN, România

 

Festivalul „Salt & Pepper”

ediția a II-a 

ADEVĂR versus MINCIUNĂ

 

 

 

Constantin SEVERIN, România

scriitor, artist vizual

  MĂȘTI PENTRU ÎNGERII PĂZITORI

Industria conștiinței înflorește,
specialiștii în cercetarea himerică
lucrează în secret la un program revoluționar
pentru binele omenirii:

măști pentru îngerii păzitori,
carantină pentru toate făpturile invizibile,
camere de tortură pentru zei,
lagăre de exterminare pentru Adevăr,
Bine și Frumos.

Guvernele din umbră au parafat
o singură excepție
de la calvarul lumii invizibile:
Diavolul. 

                                

MEGALOPOLIS DE STICLĂ

Motto: „Omul e adevăratul haos.” (Novalis)
În satul global, totul se vede, totul se știe.
E o transparență așa de mare
că și norii par fișiere video agățate pe cer.
Iubim și murim într-o cușcă de sticlă,
iar sentimentele trec prin fibre optice,
cu viteza luminii,
ca și cum ți-ai trimite sufletul la poștă,
dar cu ramburs zero.
Dragostea se aprinde și se stinge
mai repede decât o țigară în vânt,
iar Dumnezeu a fost exilat demult –
nimeni nu-și mai aduce aminte unde.
Poate pe-un deal din Bucovina,
poate într-o carte cu coperți verzi
uitată în pod.
Tinerii nu mai știu ce-i intimitatea.
Ei caută oglinzi pentru gânduri,
filtre pentru tristețe,
sex online ca un fel de anafură neagră,
iar serverele gem,
pline de înregistrări cu onaniști,
ca niște hambare pline cu grâu stricat.
Memoria nu mai există –
doar camere video care veghează
și se uită la noi cum ne uităm la ele.
Nimic nu mai e real în afara ecranului.
Fericirea e o noțiune medievală,
ca o monedă de argint uitată în iarbă.
În școli, istoria nu mai are voie să vorbească
despre regi, imperii și bătălii –
ci doar despre cum a evoluat inteligența artificială,
de parcă am fi niște algoritmi obosiți
într-o sală de sport cosmic.
Atunci, îngerul meu păzitor –
care mai miroase încă a brad și a tămâie –
îmi șoptește:
„Lumea e un megalopolis de sticlă,
fragil ca un pahar de horincă
scăpat din mână pe podeaua cârciumii.
Ți-e teamă, și pe bună dreptate,
că va veni un Nero
și-i va da foc într-o zi.”
Și atunci îmi imaginez:
cu tălpile goale calc peste cioburile înroșite,
cu pieptul avântat respir prin foc,
și, cu sufletul spălat în izvorul de munte,
sau în tăul adânc și tainic al iubirii,
mă ridic.
Cu inima ca o săgeată înroșită,
sparg oglinzile publice,
acele ecrane în care, la nesfârșit,
se reflectă chipul fardat al minciunii.
Și parcă aud cum, undeva în depărtare,
un clopot bucovinean bate pentru vii și morți,
și pentru toată omenirea asta de sticlă
care se pregătește să se spargă.
                               

                        
AMINTIRI DIN VIITOR CU PASĂREA COLIBRI

Rătăcesc prin orașul modular,
un oraș făcut din cutii de sticlă și gene modificate,
case crescute în laborator ca niște ciuperci
pe marginea drumului,
unde oamenii și roboții se schimbă între ei
ca niște cămăși de duminică:
astăzi ești viu, mâine ești programat,
poimâine nu mai contează.
Țin în mâna stângă pasărea colibri,
și ea, mică, tremurătoare,
îmi amintește de mângâierile tale,
când ne sărutam în șura bunicului
printre sacii cu fân și păpușoi uscat.
Dar îmi amintește și de lama cuțitului,
ascuțită ca o promisiune,
pe care ai vrut să mi-o înfigi în spate
după ce-ai citit, nervoasă,
poeziile alea murdare de Bukowski.
Ah, femeile și poeții bețivi,
ce combinație letală pentru bărbați!
Acum fiecare pas al meu e absorbit
de singurătatea colectivă –
o rețea de inimi artificiale,
de ecrane care se uită la noi mai atent
decât ne uităm noi unii la alții.
Aici nu mai există urme,
nici pași pe zăpadă,
nici semne în praf:
doar engrama, doar amprenta digitală,
doar suspinul înregistrat pe serverele din nori.
Și totuși pasărea colibri scapă din acest hățiș,
evadează din desfășurătorul genetic,
îmi scapă dintre degete
ca o insuliță policromă
plutind în aerul rarefiat al Bucovinei,
unde norii miros încă a iarbă cosită,
unde lumina și umbra se joacă
ca doi copii prin ceața de pe Obcina Mare.
Pasărea colibri e ultimul spațiu sacru,
unde nu intră algoritmii,
unde Leonardo ar fi putut picta
nu Gioconda, ci bunica,
cu năframa ei neagră și privirea sfumato,
într-o bucătărie de vară
unde se topesc aburii de lapte proaspăt
cu fumul gros al lemnelor ude.
Și tot ce rămâne e un ciripit în lanțuri,
un cântec mic, metalic,
care sparge liniștea orașului modular,
ca un ac de gramofon rătăcit
pe discul crăpat al lumii.

 

                        

Festivalul „Salt & Pepper” ediția a II-a ADEVĂR versus MINCIUNĂ: Eusebio SPÎNU, România

 

Festivalul „Salt & Pepper”

ediția a II-a 

ADEVĂR versus MINCIUNĂ

 

 

 

Eusebio SPÎNU, România

artist plastic, profesor

 

 

Festivalul „Salt & Pepper” ediția a II-a ADEVĂR versus MINCIUNĂ: Ioana-Lavinia STREINU, România

 

Festivalul „Salt & Pepper”

ediția a II-a 

ADEVĂR versus MINCIUNĂ

 

 

 

Ioana-Lavinia  STREINU, România

prof. dr., artist plastic

 

 

Adevar versus minciună

În arta vizuală putem vorbi mai mult despre autentic și fals. În momentul în care te cunoști cu bune și rele, actul creativ devine autentic - atunci găsești toate resursele de a valorifica la maxim chiar si ,"defectele". Munca desfășurată devine "marcă" proprie când nu sacrificăm nimic de dragul sigurantei, când creația noastră nu este subordonată anumitor constrângeri sociale.

În ceea ce mă privește, identitatea mea vine din realitatea interioară, pictura mea pune mereu în antiteză cele două dimensiuni – realitatea interioară și realitatea exterioară, motiv pentru care am apelat la o "reactualizare" a informației,, referitoare la mediul înconjurător. Ultimul ciclu de lucări poartă titlul generic ,"Amprenta memoriei spațiale". Una dintre ideile de bază a fost adevărul și suprafața - acea suprafață care a înmagazinat tot felul de aparențe, sensuri, sunete, senzații și imagini reactivate în subconstient.

Cu toții jucăm în câteva roluri sociale, dar un creator autentic recunoaște întotdeana adevărul și îl desparte de orice iluzie sau chiar de viciul de a crea o alternativă, un înlocuitor al adevărului. Adevărul conține un proces de analiză profundă iar despre minciună pot spune că are o gamă cromatică foarte bogată. În aceste memorii parțiale s-au construit alte "lumi", în imagini, așa cum le-am văzut eu.

Un important instrument de lucru, pe lângă cele clasice, devine potențialul emoțional al gestului plastic alături de acele date obiective ale compoziției plastice. Trăim intr-o epocă în care formarea opiniilor bazate pe adevăr se diluează până la dispariție în fața emoțiilor și propriilor preferințe cosmetizate, motiv pentru care în opinia mea și arta vizuală este expusă unui proces de degradare. Post adevărul vizual este definit de lipsa educației vizuale și de nevoia de a consuma emotiile primare.

 

 

Festivalul „Salt & Pepper”, ediția a II-a: ADEVĂR versus MINCIUNĂ

 

din  16 martie, pe simezele Revistei "Salt & Pepper"

 

Festivalul „Salt & Pepper”, ediția a II-a

ADEVĂR versus MINCIUNĂ 

 

 

 

Liviu STĂNILĂ, România: "Jean Constantin"

Grand Prize - "Jean Constantin portrait cartoon contest", Techirghiol / România, 2025

 

Liviu Stănilă, România,

"Jean Constantin"

 

Ana-Irina Iorga: "Portretul ca imponderabă singularitate circumscrisă cromatic"

 

Portretul ca imponderabă singularitate circumscrisă cromatic

La jumătatea lunii februarie a avut loc la Bârlad, la Galeria de Artă „N.N. Tonitza”, o inedită expoziție de pictură a Mădălinei FORȚU, intitulată „Chipul și asemănarea tatălui”. Deschisă a doua zi după Moșii de iarnă, când Biserica noastră îi pomenește pe cei trecuți la Domnul, expoziția s-a transformat într-o odovanie ad-hoc, dedicată părinților, dar mai ales tatălui, pictorul Năstasă Forțu, găzduind, astfel, și trăiri artistice și trăiri religioase. 

Știm că memoria, activată la orice pomenire a celor adormiți, este o armă împotriva uitării, așa cum spune Pierre Janet, fie că este vorba despre lucruri, despre întâmplări sau despre oameni. A uita este o altă formă de moarte. A ne aminti este a altă formă de viață. Lupta împotriva uitării poate fi una utilitar-pragmatică, sub formă de crestături în lemn, de noduri de sfoară, dar și sub formă simbolică, de limbaj sau desen. În această accepțiune, desenul și desenarea sunt mnemotehnii, adică arme și strategii în lupta împotriva morții, așa cum expoziția Mădăline Forțu o intenționează și o dovedește.

În spațiul generos al galeriei au fost prezente lucrări în care predomină tehnici sincretice, prin intermediul cărora pictura se transparentizează lăsând desenul să devină actorul principal. Desenatoare prin vocație și pictoriță prin formație, Mădălina Forțu își reunește abilitățile care generează, la rândul lor, dualități tehnice. Uneori, liniile puternice sunt învăluite de tușe gingașe, alteori invers, culoarea transparentizată dezvăluie un robust concept grafic. Deși simbioza aceasta pare firească pe pânză, ea traduce de fapt o sensibilitate duală a autoarei ce rămâne deseori în ipostaze disjunctive, în pofida efortului unificator.

Întregul univers al expoziției este marcat de o cromatică minimalistă în care nuanțele pastelate, de pământuri aflate la diferite adâncimi geologice și emoționale, cu infiltrări variate de umiditate, cu grade diferite de oxidare mineralieră, se întâlnesc cu rare accente albastre sau roșii. Compozițiile, de mari dimensiuni, sunt puternice prin desen și delicate prin culoare. De remarcat trările intense ale autoarei, ale chipurilor reprezentate și ale publicului în actul recepționării lor.

În această expoziție predomină portretul. Interesul pentru fizionomie, înțeleasă de artistă ca ansamblu de linii și valorizări cromatice în registre joase, de șoaptă și de vibrație subsonică, vorbește despre extroversia pe care și-o asumă în reprezentarea ei, de parcă ar vrea să intre în chipul modelului, ca într-o încăpere. Sunt prezente portrete ale părinților, ale prietenilor, dar și ale lui Dumnezeu, cele mai multe semi-profil, inundând întreaga suprafață. Un exemplu în acest sens este portretul tatălui său, cu barbă lungă, asemenea unui patriarh plin de înțelepciune, sau al unei prietene ce-și ascunde privirea printre flori. 

Mădălina Forțu nu este un iconar în sensul clasic al termenului, dar este un pictor al chipului lui Dumnezeu în diverse ipostaze. Una dintre acestea este cea a durerii Mântuitorului pe cruce, în care, paradoxal, desenul este puternic transparentizat, lichefiat aproape, iar culoarea intensificată la maxim, de parcă pensula trasează urma gândului care vrea linii, nu culori.

Portretele ființelor umane sunt tratate dintr-o complexă perspectivă care împletește rigorile artei portretului cu adevărul religiei creștine și cu libertatea de expresie a pictorului. Așa cum sugerează titlul expoziției, care este o reluare a textului biblic vechi-testamentar conform căruia omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, oamenii re-aduși-în-prezență, re-prezentați pe pânză sunt chipuri ale lui Dumnezeu, de aceea fulgurarea Lui este în fiecare portret, iar alăturarea pe simeze a chipurilor, omenești și dumnezeiești, parcă vine de la sine, naturală, neforțată, fericită. În această tonalitate puternic subiectivă care vibrează în expoziție, nimic nu este mai firesc decât întâlnirea, și în această formă, practic în orice formă, a omului cu Creatorul său.

Fiind o portretistă prin har, Mădălina Forțu surprinde, parcă din interiorul omului, acolo unde se află taina sa personală concordantă cu rațiunea unică dumnezeiască a Creatorului care l-a gândit și l-a vrut să fie, ceva imponderabil ce-l distinge și îl particularizează. În acest demers, ea utilizează descompunerea tonurilor în nuanțe cu grade atât de apropiate încât personalitatea modelului nu se dispersează și nu se diluează, rămânând o singularitate circumscrisă cromatic.

O notă aparte face fragmentul de frescă ce îi reprezintă pe cei doi Arhangheli, Mihail și Gavril, într-una dintre ipostazele canonice, cu valori coloristice complemetare ce sugerează împreuna lor lucrare. Lucrarea simbolizează biserica ca întreg arhitectural și totodată arată prezența ei factuală ca întreg comunional duhovnicesc.

Prezența angelică, asemenea unei porți amplasate pe peretele celei mai mari adâncimi a spațiului expozițional, pătrunde printre obiectele și subiectele locului și ale momentului, asemenea unui susur de dincolo de lume.

Critic de artă, Prof. dr. Ana-Irina Iorga

,,Axis of Bloom’’, Galeria "Brăteanu", Timișoara

 

,,Axis of Bloom’’

 

Iubitorii artelor vizuale sunt invitați să viziteze în perioada 8-22 martie expoziția colectivă ,,Axis of Bloom’’ ce reunește pe simezele galeriei Brăteanu din Timișoara lucrări reprezentative realizate de nu mai puțin de cincizeci de artiste, din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Oradea, Suceava, Galați și Baia Mare.

Proiectul reunește o selecție de lucrări semnate de artiste care explorează, prin medii și abordări diverse, teme legate de identitate, memorie, corporalitate și transformare. Conceptul curatorial propune o imagine unificatoare în care axa și înflorirea funcționează simultan ca structură și energie a devenirii. Axa sugerează direcție, coerență și susținere, în timp ce „bloom” marchează momentul deschiderii și al afirmării expresive. Împreună, acestea definesc un cadru în care pluralitatea vocilor artistice se întâlnește într-o dinamică a creșterii și vizibilității. Expoziția configurează un spațiu de dialog între practici distincte, punând în valoare sensibilitatea, forța și complexitatea discursului artistic feminin contemporan. „Axis of Bloom” devine astfel o celebrare a creativității și a diversității expresive, articulată într-o structură curatorială coerentă.

Participă artștii: Claudia Junc-Marta, Clara Junc-Marta, Mariana Țepeș, Kara Molnar, Lidia Ștef Vârșăndan, Patricia Iusztin Stanga, Georgeta Monica Tornean, Diana Harja, Valentina Ștefănescu, Sofia Sîrbu, Hedy M-Kiss, Regina Damian, Nora Novak, Oana Munteanu, Lucia Preda, Oana Benedek, Flora Răducan, Réka Adorjáni-Györgypál, Patricia Bucko, Ildiko Maroșan-Micota, Daliana Elena Pavel, Camelia Sadovei, Geta Adam, Felicia Elena Selejan, Onița Mureșan, Ecaterina Schiwago, Mihaela Meral Urlica, Delia Danciu, Dana Petkov, Melania Chituc Stancu, Daniela Orăvițanu, Irina Oțoiu, Slavița Grigoroae, Liana Tripșa, Maria Puiu, Angelica Alexa, Sarah Raluca Miulescu, Dorothea Hîrjoi, Adriana Ilin Tomici, Roxana Netea, Paula Almași, Alina-Magdalena Andreica, Sorina Simona Marandiuc, Ileana Ciobanu Ioanovici, Cristina Găurean, Eugenia Elena Riemschneider, Cristiana - Emanuela Tărbuc, Diana Păunescu, Anca Delia Oros și Nina Maria Hîrjoi.

Vernisajul va avea loc duminică, 8 martie la ora 19. Cuvântul de deschidere va fi rostit de reputatul filolog Ileana Ciobanu Ioanovici și Prof. Univ. Carol David.

Expoziția poate fi vizitată în intervalul orar 10-13, 14-17 de luni până vineri sau în weekend cu programare la telefon +40 724 523 525.

Vă așteptăm cu drag,

Costin Brăteanu

- comunicat -

"ÎN NUMELE TATĂLUI, PESTE ANI" : Doru BRĂTEANU (1940 - 2010)

 

 ÎN NUMELE TATĂLUI, PESTE ANI

Doru BRĂTEANU (1940 - 2010)

"O mică incursiune în spaţiul vizual al lui Doru Brăteanu. În zona figurativă, Doru Brăteanu lucrează în tonuri de gri. Pare că există o teamă de a lăsa culoare peste albul pânzei. Şi totuşi, contururile se afundă în expresivitate. E un fel de încărcătură translucidă a evocării. Un balans între real şi ireal precum pendularea între două lumi separate printr-o perdea care permite doar esenţei emoţionale să se manifeste. Câteva accente cromatice, difuze, au rolul de a contura starea de spirit.

Autoportretele sunt marcate de o tristeţe… O tristeţe pe care numai autorul o poate explica nonverbal. Ori, completarea pânzei cu elemente specifice Pop Art plasează lucrările într-un curent contemporan autorului şi care-i permite să aducă un plus de tragism. O fi fost concepute într-o stare de profundă introvertire? Nu putem şti cu certitudine, ci doar presupune… Privind lucrările, îi devenim păstaşi trăirii de moment.Limbajul nonverbal e plin de melancolie. Poate că e doar sentimentul pe care îl percep eu. Fiecare privitor îşi poate crea firesc propria sa imagine… şi, chiar, poate fi radical diferită. Însă nu pot crede că ea poate aluneca spre idilic.

Poate că altfel stau lucrurile în sectorul nonfigurativ. Arta decorativă propusă de Doru Brăteanu se mută la antipoli. Contrastele, nu foarte adânci, au puterea de a revigora privirea. Realizate din elemente geometrizate, prin colaj, duc starea de spirit într-un palier al liniştii, a unei stări de suficienţă şi echilibru interior. Deşi abstracte, lucrările au efect anesteziant, dar într-atât de puternic încât te pot ţine totuşi atent. E o lume a confortului pe care autorul o caută şi reuşeşte să o materializeze jonglând cromatic pe accente hipnotice.
Doru Brăteanu s-a născut în data de 6 septembrie 1940 la Vatra Dornei, jud. Suceava, în plin război mondial. Părinţii săi, Maria şi Constantin Brătianu veniseră aici în refugiu.

În anul 1957 este absolvent Liceului de băieţi din Sighisoara, iar la începutul deceniului al şaselea studiază desenul cu maestrul Julius Podlipny. În anul 1968 este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice - Institutul Pedagogic de trei ani din Timişoara, perioadă în care lucrează sub îndrumarea profesorilor Leon Vreme şi Romul Nuţiu. Este coleg de generaţie cu Grigore Popescu, Iulian Vitalis Cojocariu, Mioara Bleier, Olivia Moga, Maria Radula. Ulterior, alături de Grigore Popescu urmează cursuri de restaurare, conservare si pictură bisericească la Bucureşti avându-l mentor pe Prof. Minulescu.

În perioada 1969-1970 lucrează ca pictor scenograf la Drobeta Turnu-Severin unde îl întâlneşte pe sculptorul Ștefan Călărăşanu, cu care leagă o strânsă prietenie, deschizând împreună o primă expoziţie la Severin, Ștefan desenând, în peniţă, cu tuş auriu, pe hârtie Canson, iar Doru realizând desene în tuş negru, cu băţul.

În perioada 1971-1973 lucrează ca profesor de desen la Liceul de Arte Plastice din localitate, unde preda şi prof. Ioan Mercea, iniţiatorul Taberei de creaţie Mraconia-Dubova, ajunsă astăzi la cea de-a XXXVI-a ediţie. Astfel, îi cunoaşte pe Iliuţă Mucioniu, Ioan Florea, Coriolan Babeţi, Gheorghe Feneşan şi participă cu regularitate la expoziţiile organizate la Galeria Apolodor.

Între anii 1974 şi 1978 este cadru didactic, profesor de desen la Şcoala Generală Nr. 5 din Petroşani, unde leagă o strânsă prietenie cu pictorul Ioan Cirjoi.

Se căsătoreşte în anul 1975 şi la sfârsitul anului 1978 decide să revină în Orşova unde-şi va continua activitatea, ca desenator în cadrul Şantierului Naval Orşova, ca profesor de tapiserie la Clubul şcolarilor şi, ulterior, la Școala Generală, până în anul 2003, când iese la pensie.

Pe tot parcursul activităţii sale didactice Doru Brăteanu a fost dedicat artelor vizuale şi un fervent susţinător al tinerilor artişti, un om erudit, modest, sincer şi devotat.

Criticul de artă și profesorul Călin Chincea spunea la Alba Iulia, la vernisajul expoziţiei colective „AXE” în anul 2010: „Doru Brăteanu, evoluează cu tragism într-un spaţiu ce ar trebui sa fie exuberant, colorat, fov. Descoperi printre jocurile pop art, însemnele unei tristeţi ce se relevă cu forţa şi dau un sens tragic unor expuneri ce par extrem de vivace”.

Într-o lume a contrastelor, a pendulării în multiple planuri emoţionale, Doru Brăteanu caută mijloace de expresie în care se regăseşte în funcţie de starea de spirit ce-l animă. Poate fi un pictor al melancoliei, dar poate fi şi un pictor al liniştii şi chiar al luminii. Multivalenţa sa artistică dezvăluie un caracter maleabil, care poate fi când trist, când vesel, când sobru, când exuberant. E un om care şi-a zugrăvit viaţa în culorile momentului, în starea de spirit în care sufletul său a emanat. Doru Brăteanu nu cred că
poate fi definit ca o constantă universală, ci mai degrabă în termenii unor ecuaţii cu multe variabile, a cărei soluţie, oricât ne-am strădui, nu poate avea orizont. Soluţia e numai dincolo de orizont." - Gabriel Todică, text publicat în Avântul Liber, /17 ianuarie 2023 și în  Ziarul Exclusiv / 17 ianuarie 2023

Informații și imagini,
Costin Brăteanu, artist vizual

Dănuț Adrian Chidon-Frunză: Expoziția "Sound of Silence", Galeria de Artă "Absida", Iași

 

Galeria de Artă „Absida” situată în Casa cu Absidă
”Laurențiu Ulici” din Iași și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9:00 și 13:00

Filialele ieșene ale Uniunii Artiștilor Plastici din România și Uniunii Scriitorilor din România organizează, în perioada 2-25 martie 2026, expoziția de pictură „Sound of Silence”, semnată de artistul plastic ieșean Dănuț Adrian Chidon-Frunză. Curator: Prof. univ. dr. Constantin Tofan, vicepreședinte al UAP din România - Filiala Iași. Critic de artă: Prof. univ. dr. Petru Bejan.

„Fire eminamente poetică, Dănuț Adrian Chidon-Frunză și-a modelat un anume tip de sensibilitate, funcție de capriciile sinuoasei experiențe de viață. O discreție excesivă și o anume reținere în a se arăta celorlalți l-au făcut să treacă drept un ins solitar, retractil la zgomotul și agitația mulțimilor. Nu refuză însă provocările, însoțirile și însoțitorii, fie și la distanță sau imaginari. Îi poartă în suflet pe Luchian, Tonitza, Petrașcu și Baba, dar ascultă și sugestiile majorității profesorilor care l-au îndrumat pe parcursul traseului masteral de la Iași, printre care C. Tofan, D. Pătrașcu, Mihai Tarași, Z. Bîrzu, C. N. Ungureanu.” - Petru Bejan, critic de artă

”Deseori vorbim fără să spunem nimic, ascultăm fără să auzim, fiind preocupați excesiv de tehnologia care ne-a acaparat existența. Incapabili de a comunica emoțional, uneori izolați social, fascinați de străluciri amăgitoare și predispuși oricând la compromisuri pentru a nu ne părăsi zona de confort, alergăm între cer și noroi - sunet de tăcere - în tranșeele eternului război, NOI contra NOI”. - Dănuț Adrian Chidon-Frunză

- Comunicat -

CALL FOR: SALONUL INTERNAȚIONAL AL STICLEI 38

 

APEL PARTICIPARE – SALONUL INTERNAȚIONAL AL STICLEI 3

Uniunea Artiștilor Plastici, Filiala Arte Decorative, organizează cea de-a 38-a ediție a Salonului Internațional al Sticlei, care va avea loc în perioada 30 aprilie – 24 mai 2026, la Galeria Orizont, București.

Artiștii interesați sunt invitați să participe prin completarea formularului de înscriere, necesar atât pentru selecția expozițională, cât și pentru includerea în catalogul oficial al evenimentului.

 Termen-limită pentru depunerea aplicațiilor:
27 martie 2026, ora 23:59

Vă mulțumim și vă așteptăm să faceți parte din această nouă ediție a Salonului Internațional al Sticlei.

---

CALL FOR PARTICIPATION – INTERNATIONAL GLASS SALON 38

The Union of Fine Artists, Decorative Arts Branch, is pleased to announce the 38th edition of the International Glass Salon, which will take place from April 30 to May 24, 2026, at Orizont Gallery, in Bucharest.

Artists interested in participating are kindly invited to complete the registration form, required both for exhibition selection and inclusion in the official exhibition catalogue.

 Application deadline:
March 27, 2026, at 23:59

Thank you, and we look forward to your participation in this new edition of the International Glass Salon.

REGULAMENT-SALONUL-STICLEI-2026Descarcă

INTERNATIONAL-GLASS-SALON-2026Descarcă

Fișierele pot fi descărcate aici: https://sis38.salonulsticlei.ro
The files are available for download here: https://sis38.salonulsticlei.ro

- comunicat -

Expoziții și vernisaje martie - aprilie 2026