Expoziție de pictură, Galeria Căminul Artei, București, 1 - 14 decembrie 2024

credit foto: Irina IOSIP

Gabriel RUSU, România: "Pablo Picasso"

 

Gabriel RUSU, România, "Pablo Picasso", culori de apă, 29,7x42 cm, Mențiune Specială, The 32th Biennale Internazionale dell*Umorismo nell*Arte, Tolentino, Italia, 2023

Irina IOSIP: Manipularea timpului, un experiment social?

MANIPULAREA TIMPULUI, UN EXPERIMENT SOCIAL?

- Vreme de câteva luni din ultima perioadă, unele rețele de socializare nu au permis afișarea datei publicării postărilor -

Pentru început, iată un exemplu cât se poate de edificator privind evenimente relativ recent încheiate în 2023: articole și postări despre pandemia de SARS-CoV-2 s-au rostogolit în ultimele 3-4 luni, în social-media, fără a se eticheta momentul postării, astfel că nu s-a putut înțelege dacă am fost, suntem în pandemie sau va urma una. Deși, practic, pandemii au fost și vor mai veni. Dar starea continuă de suspans legată de pericolul pandemiei rămâne și se răspândește în toate direcțiile, amenințător, apocaliptic chiar, deoarece nu ne mai putem raporta corect la o realitate prezentă, aceasta constituind veriga dintre trecut și viitor. Nu ne-am mai putut asocia unei logici a desfășurării cronologice a evenimentelor. Timpul s-a dorit a fi fragmentat, logica începutului și sfârșitului desfășurării evenimentelor fiind destructurată. 

 

Timpul, în ciuda imaterialității sale, cel puțin din punctul de vedere actual al nivelului nostru de cunoaștere și acceptare, este, în sens unic, continuu curgător. Iar noi oamenii, ființe finite din punct de vedere temporal, ne aflăm în raport de determinare față de de a patra dimensiune a spațiului nostru, timpul. Fiecare dintre noi, ca ființe limitate la o perioadă existențială foarte redusă, trăim prin marcarea curgerii timpului cu secunde, minute, ore, zile, luni și ani asociate unor evenimente trăite într-un fel sau altul.

Omul își desfășoară activitatea marcând temporal evenimentele, fapt ce îi dă o anume siguranță a adevăratei produceri a evenimentelor, având o anumită cauzalitate și scop previzibil, într-o anumită ordine și cu anumită localizare. Lipsind aceste marcaje, se pierde esența evoluției individuale și a societății, iar valorizările se perturbă deoarece omul acționează conform unor reevaluări continue, a comparației între evenimente, momente, stări trecute și prezente, în ordinea apariției și desfășurării lor. Dacă ordinea / cronologia acestora este perturbată atunci și ordinea interioară a sinelui este perturbată.

 

Precum în exemplul de mai sus, pe unele dintre rețelele de socializare, postările nu au mai fost datate, acestea nemaiputând fi regăsite în ordinea apariției lor. Dispariția raportării la timp a evenimentelor a dus la o primă destabilizare care a generat incertitudinea, stările psihice determinate de evenimentele și momentele malaxate temporal variind de la incertitudine și neliniște la angoasă și, ca urmare, ajungând la dezinteresul indivizilor față de prezent și viitor.

Fără o structurare a evenimentelor trecute omul își pierde țelurile - scopurile, clădite pe baza ordinii temporale a evenimentelor interioare și exterioare sinelui, care ar marca și produce o evoluție.

Se pierde timp prețios în a recupera și aranja temporal evenimentele, astfel că oamenii își pierd capacitatea de a acționa la momentul oportun, în sensul logic și benefic fiecăruia. A te întreba secundă de secundă „care a fost primul oul sau găina”, în cursul firesc al vieții de zi cu zi, devine obositor, frustrant iar traiul dificil.

Așadar, omul ajunge în imposibilitatea adaptării la condițiile impuse în viața reală, care apar a fi când noi când vechi, când trecute când viitoare, pierzând logica desfășurării evenimentelor și a faptelor ca o consecință a acestora. Atâta vreme cât omul nu știe dacă a depășit anumite situații, bune sau rele, va rămâne ancorat într-o buclă a timpului, nu va ști unde se află și când, nu va putea să planifice nimic, nici să-și mențină scopurile în viață. Se va constata, în cele din urmă, o lipsă a progresului individual și social.

Prin lipsa marcajelor temporale sau redistribuirea lor în mod aleatoriu în spațiul media și prin căutările multiple necesare, se distrug ordinea și logosul interior. Ca urmare se pierd verigile logice necesare evoluției, ori logica și ordinea sunt legate de legile care guvernează viața, în planul, chiar și minuscul, al omenirii așa cum o știm sau o percepem noi. Logica evoluției se bazează pe ordine temporală.

Un alt exemplu edificator. Legislația oricărei țări urmează fapte și întâmplări indisolubil legate de marcaje temporale. În momentul în care omul nu mai știe între ce limite să se desfășoare, în societate va apărea dezordinea, iar frustrarea generată de penalizările impuse de lege va fi greu sau imposibil de suportat de cei care nu înțeleg de ce sunt sancționați. De aici se întrevede care ar fi posibila urmare: distrugerea unor vieți omenești la propriu și figurat, anarhia, distrugerea societăților așa cum le avem acum.

Un val de informații, repetate la nesfârșit într-un unume interval de timp, au permanentizat evenimente care altfel au fost singulare, izolate dar care, în genere, nu influențează în bine starea societății. Astfel, a fost generalizată neliniștea și s-a produs o dezagregare a societății în indivizi izolați, fiecare cu propriile lor concluzii, decizii și scopuri care, în cele din urmă nu au putut fi armonizate în societate cu logica evenimentelor și a desfășurării lor. Ceea ce nu a realizat pandemia decât parțial, a accentuat social media: o distanțare socială și o alienare socială.

 

Au fost permanentizate nesiguranța, stările confuzionale, neliniștea, frica, angoasa, frustrarea, stări din care se poate ieși cu greu sau chiar de loc. Iar un om nesigur este vulnerabil, maleabil, mai ușor de influențat și direcționat, mai supus.

Nevoia oamenilor de siguranță și stabilitate fizică, socială, psihică, materială este esențială. Oamenii au nevoie de confirmări, de apreciere și susținere, din partea semenilor și a societății. În lipsa acestora, oamenii se vor îndrepta spre ocultism, astrologie și se vor îndepărta de trăirile specifice prezentului și cele autentice spirituale. În aceste condiții apar falși profeți iar oamenii își pierd capacitatea de a înțelege prezentul și realitatea , devenind sclavii acestor profeți sau moderatori ai vieților lor private.

Manipularea timpului înseamnă manipularea informației, unul dintre rezultatele finale posibile fiind mistificarea istoriei: evenimentele nu sunt prezentate în ordinea lor cronologică sau unele dispar și sunt înlocuite cu altele, care nu s-au produs niciodată. Atunci apare minciuna, care nu scuză, nu este scuzabilă dar poate deveni o armă de nimicire a culturii, științelor și a spiritualității, a moralității și eticii de la toate nivelurile și în toate domeniile de activitate în societatea actuală.

 

În cele din urmă se poate pune problema manipulării unei mari mase de oameni, care nu a știut, nu știe sau nu va ști ști când, cum și de ce apar anumite evenimente care le influențează viața. Ca urmare, nu va fi posibilă o previzionare a viitorului și nu se vor mai putea atinge scopurile legate de bunăstarea fizică, psihică sau, nici individual nici ca societate.

La nivel global, așa cum se poate manifesta în rețelele de socializare, pe termen lung, manipularea timpului poate influența și determina chiar schimbări majore la nivel planetar, în ceea ce privește sănătatea, securitatea și viața fiecărui individ în parte și a tuturor laolaltă.

Dacă, în contextul globalizării, cu cele de mai sus se asociază și incertitudinea apartenenței la o națiune, la un grup, gen, sistem socio-economic, unui sens al curgerii vieții, atunci tabloul apocaliptic se poate considera a fi în plină desfășurare în cadrul unei societăți dezagregate, gregare, uniformizate acultural, lipsită de scopuri și țeluri spirituale și, în ansamblu, lipsită de motivație și de putere creatoare. 

 

Deoarece nu lipsa de spațiu media sau economia de mijloace și timp poate fi cauza acestor schimbări în social-media ne putem întreba care a fost scopul acestei alterări a informației cauzate prin lipsa marcajelor temporale ale postărilor.

Ca o concluzie, în lipsa unei certitudini a cauzelor și a intențiilor care au generat o manipulare a timpului și informațiilor, ne exprimăm speranța și dorința ca teoriile catastrofice expuse mai sus să nu se confirme niciodată și nicăieri în această lume... chiar dacă istoria ne indică unele precedente.

 

Irina IOSIP

Liviu STĂNILĂ, România: "The Tweeting clock"

Liviu STĂNILĂ, România, "The Tweeting clock", tuș și culori de apă

Ana-Irina IORGA: "Scenografiile unui artist bijutier"

SCENOGRAFIILE UNUI ARTIST BIJUTIER

De la prinderea în diferite forme de materialitate până la reflectarea și transmiterea către orice orizont de existență, toate ipostazele luminii sunt prezente în expoziția Cristinei Ghiciuc, o artistă a decorativului inedit și a decorului sofisticat. Lucrând cu ceramică glazurată, oglindă, mozaic, porțelan și aur coloidal, ea creează lumi posibile prin linii de lumină care ating sau intersectează materia.

Pe suprafețe de catifea neagră, de 120/80 cm, Cristina Ghiciuc construiește, asemenea unui scenograf, bijuterii teatrale, uriașe, de ceramică lucioasă, cu reflexii vii și entuziaste. Colierele sidefate, din mărgele în nuanțe aurii și albastru-argintii sau din plăci tăiate în forme geometrice ce amintesc de feliile de granat verde invadat de fire de cupru, alternează cu cercei ritualici, lungi, din clopoței dispuși pe trei rânduri, cu acvile ale căror pene par din cuarțuri roz. Există și obiecte despre care nu poți spune ce nume ar avea, poate cercei, cu tije subțiri foarte lungi ce susțin perle trezite din somnul lor submarin. Toate aceste artefacte supradimensionate, un fel de „over jewellery”, trimit la hiperbola unei civilizații feminine niciodată apuse și la reflectarea ei într-o reverie solară.

Pentru civilizația noastră postmodernă și cotidianul ei stradal, Cristina Ghiciuc a creat bijuterii din porțelan lustruit, cu luciri discrete, înnobilate de atingeri aurii, asimetrice, inegale, cu o complementaritate aparte de formă și culoare.

Cele care impun ritmicitate expoziției sunt oglinzile, existențe bizare și mereu neliniștitoare, care însoțesc sau metaforizează orice conștință. Rotunde, ovale sau dreptunghiulare, oglinzile se remarcă prin rame create din piese mici de ceramică glazurată, dispuse într-un mozaic subtil. Lumini multiple se întretaie în aceste planuri mozaicate, sporind misterul pe care îl ascunde suprafața goală, dar adâncă. La limita cu oniricul, ea poate genera aventuri psihice suprarealiste.

 

În centrul acestor reflexii de diferite origini se întrevede o scenografie speculară în care apar și dispar lumi, chipuri și sensuri posibile; o scenografie care deschide, totodată, și un spațiu al speculației intelectuale și estetice.

Expoziția Cristinei Ghiciuc ne spune că alături de „haute-couture” există și ceva ce s-ar putea numi „hauts-bijoux”. 

 

Prof. dr. Ana-Irina Iorga

Dănuț Adrian Chidon – Frunză cu expoziția „Punct și virgulă”

 

COMUNICAT

Galeria de Artă „Absida”, situată în Casa cu Absidă „Laurențiu Ulici” din Iași, găzduiește în perioada 4 – 30 noiembrie 2024 expoziția „Punct și virgulă”, semnată de artistul plastic Dănuț Adrian Chidon – Frunză
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri 6 noiembrie la ora 16:00
Prezintă: Prof. univ. dr. Constantin Tofan – vicepreședinte al UAPR – Filiala Iași și Prof. univ. dr. Petru Bejan, critic de artă. Curator: Ciprian Romaniuc

«Format în ambianța generoasă a Școlii ieșene de pictură, Dănuț Adrian Chidon - Frunză tatonează cu pasiune „lumea artei”, în căutarea unei stilistici personale cât mai expresive, preocupate să descrie altfel omul și întâmplările vieții de zi cu zi. Care este miza unui asemenea interes? Gestiunea și experimentarea fericirii, în formule epurate de convenții și eliberate de clișeele obișnuite ale reprezentării. Fericirea este o iluzie, dar și obligație, și fundătură, și promisiune mereu amânată, împlinită rareori, în momentele faste ale întâlnirii cu arta. Dacă studiile de portret deosebit de expresive par mai curând „decupate” dintr-o realitate sumbră, marcată de griji și de angoase, incursiunile în cotidian surprind cadre aleatorii, sugestive, în acord cu intensitatea evenimentelor trăite. Simbolicul și evazivul surclasează relevanța vizibilului și explicitului. În cazul peisajelor citadine, tonalitățile afective sunt mai curând negative, amplificând impresiile de vag și anxietate. Autorul zăbovește cu prisosință asupra locurilor de trecere (uși, ferestre, străzi, alei...), dincolo de care se întrezăresc spațiile indeterminate ale necunoscutului, întunericului sau neprevăzutului. Privirea este solicitată discret să-și augmenteze posibilitățile, bizuindu-se pe resursele nebănuite ale imaginației.

Expoziția de la Galeria de Artă „Absida” din Iași oferă publicului ocazia de a lua contact cu lumea reală, imediat accesibilă, dar și cu cea expansiv-ficțională, a unui autor aflat la vârsta deplinei maturități creative, deopotrivă talentat și expresiv.» (Petru BEJAN)

 

Gabriel RUSU, România: "Albert Einstein"

Gabriel RUSU, România, "Albert Einstein", culori de apă, 29,7x42 cm, Honorary Distinction, Concursul International de Desen Satiric "ALBERT EINSTEIN", Varșovia, Polonia, 2023

 

Liviu Stănilă, România: "Chairs"

 

Liviu Stănilă, România, "Chairs", tuș

 

Ana-Irina IORGA: Privirea îngerului

 

 

PRIVIREA ÎNGERULUI

Cine este pictor de biserici? Este cel care răspunde unei vocații, unei chemări, iar răspunsul, care poate dura uneori toată viața, trasează un destin artistic și duhovnicesc în egală măsură. Mariana Saraiman este pictor de biserici și ”zugrav de subțire”, cum era numit altă dată iconarul. Lumea căreia îi dă viață este celestă și terestră, bivalentă și totodată unitară. Uneori pare a fi la răscrucea dintre cele două registre, acolo unde se inserează spațiul angelic.

Conform erminiei ortodoxe, sfinții din lucrările Marianei Saraiman ne privesc grav și profund din locul lor supramundan, pe noi cei care îi privim la rândul nostru. Suntem ochi în ochi. Ceea ce caracterizează chipurile acestea este suflul lor delicat, aproape imperceptibil, care confirmă regula canonică și tocmai prin aceasta trece dincolo de ea.

Adâncimea sfințeniei iese la iveală prin liniile prestabilite, prin cromatica de tip transcendent și prin aurul din jur care anulează spațiul fizic și anunță un alt fel de spațiu, care pare a fi cel al iubirii. Găsim aceste lucrări în altarul bisericii Sf. Columba din Dublin (Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos Pantocrator, Sf. Cuv. Parascheva de la Iași, Sf. Ier. Nectarie de la Eghina), în catapeteasma bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Balciu, la biserica Sf. Nicolae din Slobozia Nouă sau la mânăstirea Radu Negru din Călărași.

Artista creează și tablouri cu tematică religioasă, în note plastice a căror subțirime produce vibrații chiar în recepția noastră laică. Personajele sunt aici îngeri. Din interregnul lor, printre aripi și zboruri ce conectează ființa umană cu cea divină, îngerii ne privesc cu ochii lor care nu sunt ochi și ne vorbesc cu gura lor care nu este gură. Mariana Saraiman redă, cu sensibilitatea pe care o conferă doar rugăciunea, prin forme universal acceptate și culori gradat calde, această realitate imponderabilă a făpturilor care nu se văd și nu se aud, dar a căror prezență este pentru ea certă. În fața tabloului, privitorul însuși, în tumultul cotidianului desacralizat aproape, se surprinde pe sine ca fiind atent, mai atent, tot mai atent pentru că, din pânză, din carton sau de dincolo de toate acestea, îngerul îl privește.

Întreaga artă a Marianei Saraiman, în dimensiunea ei robustă sau în cea delicată, în registrul profund sau în cel ludic, se află la intersectarea drumurilor existențiale, acolo unde stau veghetorii, adică sub privirea îngerilor.

  Prof. dr. Ana-Irina Iorga

GENERALUL UMAN ÎN ARTA LUI JOHNSON TSANG

 

GENERALUL UMAN ÎN ARTA LUI JOHNSON TSANG

Pe artistul vocațional, sculptorul ceramist Johnson Tsang (n. 1960), care trăiește și lucrează în Hong Kong, îl găsești adesea pe site-urile galeriilor cu vânzare directă sau prin licitație, care se întrec în a prezenta lucrările sale, îndeosebi pe cele din ceramică sau porțelan.

Performer în tehnica milenară a poporului chinez - plămădirea pământurilor sub forma finită a ceramicii și a porțelanului, Tsang a realizat și instalație și sculptură în oțel inoxidabil precum și alte lucrări pentru domeniul public.

Dacă, în unele lucrări, celebrează viața - „Cross My Mind” (2020, porțelan, iarbă artificială și crengi de copaci), în altele descrie distrugerea ființei umane - „Lucid Dream II, Collapsed”, sau, precum în „Healing in Progress” (2019) pare a prevesti evenimente viitoare din destinul propriu, în sensul regenerării după moarte. El chiar s-a trezit la o nouă viață, ca pasărea phoenix, după accidentul cerebral din ianuarie 2022. După o intervenție chirurgicală pe creier, o coma timp de zece zile și o recuperare extinsă pentru a-și recăpăta mobilitatea și vorbirea, cu un oarecare umor, artistul s-a destăinuit astfel: „Mă concentrez pe crearea unei noi lucrări, care este corpul meu și viața mea.[...] Asta înseamnă că sunt sculptor și devin lutul pe care îl sculptez... Tocmai am început o călătorie diferită, iar pornirea în această aventură este de fapt, captivantă și plină de așteptări pentru că știu că această experiență vine doar o dată și trebuie să o prețuiesc. Eu cred în viată. Viața se bazează pe dragoste, concepută cu înțelepciune și ne permite să creștem prin experiență, așa că există întotdeauna un sens mai profund în spatele tuturor și întotdeauna cu dragoste și bunătate - chiar dacă nu pare, ca (cu) un accident vascular cerebral.”1 Ultimele vești anunță că artistul luptă în continuare pentru recuperare.

Viziunea filozofică în conceptul lui Johnson Tsang, care vizează general umanul, transferată în materie fragilă fiind, face ca opera sa să rămână de referință în ilustrarea fragilității ființei umane, în indiferent ce condiții sociale, istorice sau psihologice s-ar afla. Poate moștenirea culturală milenară chineză sau caracterul său calm și echilibrat, face ca lucrările sale să inspire o liniște vizuală în același timp cu o neliniște spirituală și reflexivă.

Universalitatea trăirilor, sentimentelor, aspirațiilor și gândurilor omenești configurate în lucrări adesea de mici dimensiuni, fac ca lucrările sale să fie recunoscute, apreciate și căutate pe tot mapamondul. Angoasă, moarte, teamă, deznădejde, anxietate și, în general, ceea ce reprezintă urâtul din caracterul sau viața unui om, sunt tot atâtea declinări ale frumosului în ceramica artistului.

Artistul se dovedește a fi un arhivar și un prețuitor al expresiilor, sentimentelor, gesticii și al gândurilor umane. Obiectele din ceramică, mai ales, emană căldură și firesc, nu numai datorită materialului folosit (pământuri) ci, mai ales, datorită înțelegerii adânci a psihicului uman și a condiției umane. Cu o înțelepciune nativă și un plus de înțelegere a necesității frumosului în viața de zi cu zi, adesea, artistul oferă și o utilitate casnică a obiectelor create, împreună cu o lecție de morală, de estetică și de cultură, în același timp.

Lucrările sale sunt tot atâtea metafore privind ființa umană, în care figurile cu trăsături clasice și expresii impersonale sensibilizează privitorul în sensul generalizării și conceptualizării ideii tematice. Adesea, pentru a nu închista lucrările într-o unică înțelegere, artistul nu dorește să le explice sau să le denumească, lăsând privitorul să se regăsească în acestea și să se apropie, astfel, de sinele-interior. Astfel, acesta este invitat să-și aleagă obiectul strict după afinitățile sale și nu după un anume concept, creându-se o interacțiune biunivoc avantajoasă, om – obiect. Dealtfel, aparținând unei tematici cu caracter universal, lucrările artistului sunt obiecte de sine stătătoare: nu depind de atmosfera sau conceptul sub care sunt expuse, putându-se încadra, cu ușurință, atât în interioarele orientale cât și în cele occidentale.

Atistul este impresionat și de evenimentele naturale devastatoare (cutremurul din Wenchuan), de evenimentele social-politice ale contemporaneității („Making tea”, „Not war” - războiul din Irak) sau de mai recenta carantină „Quarantine”.

Recunoscând natura vieții ca fiind imperfectă și nepermanentă („Live’s Clock” și “Healing in Progress”), Tsang privește lucrurile dinspre profunzimea lor, abordând un limbaj metaforic ludic-aluziv. Chiar și în opera sa critică, Tsang păstrează tonul cumpătat al observatorului obiectiv al istoriei și vieții: în seria „A piece of China”, lucrări în porțelan lucios, superfinisat, regăsim chinezul, îmbrăcat regulamentar, care mătură sau șterge obedient, de pe platoul pe care este așezat, motivele tradiționale milenare chinezești, executând în același timp salutul prea bine cunoscut sau chinezul cel mititel, care încă din pruncie, înlocuiește moștenirea strămoșească cu șotronul, jocul copilăriei.

Adesea, în afara fragilităților umane exprimate prin lucrările sale, pentru fiecare dintre acestea pot fi găsite explicații și similitudini în viața cetății. Semnificativă, în sens aspirațional, este sculptura „Around the Rim”2: Tsang sparge și mobilizează dintr-un tot (un bloc ceramic de forma unui castron circular), părți identice independente, fiecare având o configurație umană esențializată, pe care le plasează într-o poziție și atitudine ce sugerează mișcarea în interiorul întregului din care au fost desprise, sugerând ideea îngrădirii libertății de mișcare și expresie a indivizilor.

Artistul își organizează lucrările ceramice pe câteva mari categorii tematice3, titlurile purtând indicații aluzive, precum: „Open mind”, „Lucid dreams” sau „Babies”. În majoritatea, chipul uman este redus la anonimat datorită trăsăturilor clasice, fără particularități, fiind însă deformat sugestiv de triada gând-idee-gest. Se remarcă suplețea și consistența ideatică și a expresiei artistice care atinge cote suprarealiste.

În seria „Open mind”, lucrările nu sunt individualizate de denumiri speciale dar, în esența lor, formulează idei ușor de identificat: capul uman este forțat să se deschidă cât mai larg sau capul suferă o mini-explozie sau capul din care ies mâini ca o rugă de mulțumire sau de dorință sau capul extins de mâinile care forțează deschiderea pentru a permite umplerea golului interior.

În seria seria „Lucid dreams II” (dimensiuni maxime în jurul a 60x40cm): „Here and There”- capul reprezentat ca o construcție în ruină, în interiorul căreia, în fiecare încăpere, se pot vedea resturi ale activității umane; „Lawful Custody” - capul ca o colivie frumos ornată, în spatele gratiilor aflându-se un alt chip; „Work in Progress” - capul strivit în palme sau cel stors de în mâini ca pe o rufă - „Love in Progress”; capul ca o piele în care se scufundă adânc restul corpului; capul din care izbucnesc eliberator două mâini - „Extrication”; „Sanctuary” - Christul crucificat pe figura umană; „Sub piele” - capul care este deformat de mișcarea mâinilor din interior; icon-ul emoticonului „smily” în „Happy Ever After” sau „Dreamland” - capul pe care stă în echilibru, ca o pălărie uriașă, o adevărată grădină verde.

Din seria „Lucid dreams” - unele dintre cele mai noi lucrări (2017) sugerează, ludic, o judecată critică: „Windows” - ochii acoperiți de mâini; „The Confort” - corpul care se apleacă și acoperă ochii capului; „The past” capul strivit în mână; „A tach of love” - zâmbetul forțat prin tracțiunea cu mâinile; „Soul Shopping” - un cap dus într-o pungă de plastic.

În seria „Babies”, ochiul exersat în peste 15 ani de lucru în cadrul poliției, când Tsang a văzut omul trecând prin toate trăirile și evenimentele posibile: moarte, spaimă, disperare, ură, speranță etc., precum și darul înțelegerii psihologiei și comportamentului uman fac ca acesta să deceleze foarte multe expresii faciale până și la copii. Configurația incomplet formată a craniului și a musculaturii feței pruncilor, îi face foarte asemănători unii cu alții, dar artistul vede deja adultul de mai târziu în fiecare chip: „Finding Love”, „Circle Game”, „Happiness is there”, „In Good Order” sau „Body and Soul”.

Chiar și în cadrul conceptelor complexe, filozofice, spirituale sau făcând parte din sensul vieții, figurile de copii sunt suportul imagistic cel mai plăcut pentru a facilita și augmenta asimilarea oricărui conținutu ideatic propus.

Nu în contrasens cu tendințele conceptualiste actuale, artistul se dovedește a fi un umanist și un gânditor vizionar, care înțelege și exprimă gândurile, sentimentele și aspirațiile ascunse adânc în ființa umană, dovedind că cel care nu le-a trăit nu le poate înțelege și cu atât mai puțin să le materializeze într-o operă artistică. Această înțelegere profundă face să vibreze privitorul, care se încarcă empatic, în dialogul emoțiilor și ideilor care se înfiripă de la nivelul percepției subconștiente până la rațiunea pură, cu energie, compasiune și speranță.

Irina IOSIP

1 Grace Ebert, Anxious Thoughts and Dreams Occupy the Minds of Johnson Tsang’s Porcelain Figures, URL: https://www.thisiscolossal.com/2023/03/johnson-tsang-lucid-dream-sculptures/, consultat în 09.03.2024
2***, Film, URL: https://avax.news/touching/cculpture_around_the_rim_by_johnson_tsang.html, accesat în 12.06.2024
3Josnson Tsang, site oficial al artistului, URL:https://www.johnsontsangart.com/, consultat în 12.06.2024

Bibliografie:
Articole
Ebert, Grace, Anxious Thoughts and Dreams Occupy the Minds of Johnson Tsang’s Porcelain Figures, URL: https://www.thisiscolossal.com/2023/03/johnson-tsang-lucid-dream-sculptures/, consultat în 09.03.2023
Film
***, Film, URL: https://avax.news/touching/cculpture_around_the_rim_by_johnson_tsang.html, accesat în 12.06.2023
Site-uri
Tsang,Josnson, site oficial al artistului, URL: https://www.johnsontsangart.com/, consultat în 12.06.2023

Gabriel RUSU, România: "Vito Nikolic"

 

Gabriel RUSU, România, "Vito Nikolic" (1934 - 1994) -  poet marcant al literaturii muntenegrene, culori de apă, 29,7x42 cm; Premiul I, International Cartoon Festival Kolasin, Muntenegru, 2024

 

 

Liviu STĂNILĂ, România: "Sound absorber"

 

 

Liviu Stănilă, România, "Sound absorber", ink

Ana-Irina IORGA: De la Kabala la artele vizuale. Reflecții despre un act artistic total

De la Kabala la artele vizuale. Reflecții despre un act artistic total

 

O expoziție - de pictură, grafică, sculptură, fotografie - este un act artistic important. Dar o expoziție a cărei viață pulsează și în alte registre artistice generînd texte literare, muzică de operă și film este, de fapt, un act artistic copleșitor, total. Acest gen de artisticitate mi-a deschis un inedit orizont de reflecții despre artă ca experiență ontologică, ca sistem de limbaje și ca tehnici expoziționale.

În mod firesc, arta este indisolubil legată de limbaj, de regulă de un limbaj al ei propriu, de parcă ar fi captivă în structurile acestuia. În mod tradițional, câte arte tot atâtea limbaje. Demersul artistic contemporan propune însă, și realizează totodată, o abordare inter-artistică, prin urmare „inter-lingvistică”.

Tehnic vorbind, orice limbaj presupune un prim efort de codificare a ideilor transmițătorului de către el însuși și de transmitere a mesajului, iar apoi un al doilea efort, de decodificare a ideilor de către receptor. Ulterior, într-o circularitate specifică, se derulează comunicarea. Se pleacă de la premisa că interlocutorii folosesc același limbaj fundamental, deși limbajele lor interioare pot uneori să difere semnificativ dacă urmează sensuri culturale necomune. Cu atât mai mult pot diferi limbajele artelor autonomizate!

Actul artistic total la care mă refer în continuare este o singularitate în peisajul deceniului al doilea. Este vorba despre proiectul „River of Fundament”, propus de Matthew Barney în 2014, cu lucrări de sculptură, pictură, grafică, fotografie, literatură, muzică de operă, cinematografie – prezentate într-o discursivitate segmentată în timp și spațiu.

Termenul „fundament”, utilizat de autor, poate avea, conform graficii expuse, sensul alchimic de Yesod, din „Kabala”, de temelie pe care Dumnezeu a construit lumea și totodată de vehicul al transformării lucrurilor, de putere de a pune în relație tot ceea ce există. Yesod se află în vârful reprezentării piramidale cu baza în sus, realizată de autor, într-o iudaică opoziție cu piramida funerară egipteană.

Această mega lucrare de artă surprinde printr-o abordare extrem de subiectivă a întâlnirii și generării unor inter-textualităților artistice și a comunicării acestei întâlniri unui public despre care nu se poate ști dacă deține toate limbajele multistratificate implicate. Râul este o metaforă a curgerii, a transformării, a generării de conexiuni: curgerea vieții, a morții, a gândirii, a limbajului.

Experiența personală a lui Barney parcurge mai multe stadii concentrice, din ce în ce mai ample, cu niveluri diferite de profunzime și de semnificare, concretizate în diferite tipuri de text. Primul text: limbajul literar, adică lectura romanului „Ancient Evenings” al scriitorului american Norman Mailer despre viața, moartea și renașterea unor personaje (Menenhetet I și Menenhetet al II-lea) din Egiptul antic, având la bază structura mitului zeului Osiris.

Al doilea text: transmutarea textului literar în orizontul limbajului psihic. Aici există două etape: identificarea personajelor cu propriul sine și a întâmplărilor romanești cu propria viață și transferarea acestora asupra personajului fictiv Norman Mailer, concretizată în scrierea cărții „River of Fundament”, ceea ce înseamnă un nou limbaj literar;

Al treilea text: transmutarea textului psihic în orizontul limbajului artistic ideatic și obiectual. Acest orizont include limbajul sculptural, pictural, fotografic, cinematografic, muzical etc. și este numit de Barney „lentul proces de distilare de la poveste la obiect”. Aici se produce materializarea ideilor și emoțiilor personale sub forma obiectelor artistice: sculpturi, desene, fotografii etc. La acest nivel se împletesc patru tipuri suplimentare de limbaj: limbajul bărcii în care sufletele traversează râul morții, limbajul interiorului domestic al casei personajului literar Norman Mailer, limbajul turnării metalelor alchimice și limbajul camerei funerare, unde se închide un ciclu existențial și începe un altul.

Al patrulea text: transmutarea textului inter-artistic în orizontul estetico-intelectual al publicului. Prezentarea întregii experiențe literaro-psihologico-artistice se face sub forma unei narațiuni de tip expoziție-film-opera. Aici sunt implicate iarăși mai multe limbaje: limbajul expozițional, limbajul cinematografic și limbajul specific operei.

Expoziția, ca parte componentă a actului artistic total, ea însăși dominată de narațiunea în formă sculpturală, se afla într-o clădire, cea a Muzeului de artă modernă și contemporană din Munchen (Haus der Kunst), a cărei arhitectură are propriul său limbaj, unul funerar oarecum, care îl aseamănă unui mormânt.

Așadar, limbaje în limbaje, structuri cognitive în alte structuri cognitive care interacționează incluziv sau încrucișat, în rețele complexe, similare rădăcinilor silvestre sau firelor de apă subterană, al căror sens este cel alchimic, de reducție la esență și de transmutare a oricărui metal inferior în aur, de elevare a existenței.

Un asemenea dificil sistem de idei, de obiecte și de semnificații, exprimate în multiple limbaje și rețele de limbaje, ridică problema expunerii pentru a fi transmis publicului în mod inteligibil. Alegerea spațiului expozițional, Haus der Kunst, a răspuns temei principale a proiectului lui Matthew Barney: ipostaze ale vieții de după moarte. El însuși vorbește despre o similitudine a spațiului ales cu interiorul unui mormânt egiptean. Încăperile au mai multe deschideri, ceea ce „permite o mișcare episodică și facilitează o citire narativă”, ambele urmărind direcția călătoriei sufletului după moarte.

Analiza acestui grandios proiect, care sintetizează literatura, sculptura, desenul, muzica, alchimia, culturologia și istoria religiilor, cinematografia și opera, evidențiază noi dimensiuni ale conceptului de spațiu, de timp și, în cele din urmă, ale conceptului de expoziție.

Spațiul poate fi modelat pornind de la înțelegerea sa newtoniană, de „loc absolut”, de recipient în care se desfășoară evenimentele, sau de la cea leibniziană, de „relație de coexistență a lucrurilor”. Găsim aceste modele de concepere a obiectelor și chiar de privire a obiectelor în multiple forme expoziționale. Dar perspectiva pe care o deschide proiectul „River of Fundament” este una care se îndreaptă mai degrabă spre continuum-ul spațiu-timp einsteinian. O expoziție de acest tip devine, cumva, ea însăși o lucrare de artă.

Este important modul în care expoziția modelează spațiul de prezentare, îl re-creează, dar este important și locul concret în care ea există. O anume consonanță între cele două este esențială: pe de o parte expoziția - ca un conținut alcătuit din obiectele artistice materiale, iar pe de altă parte locul, spațiul în care ea evoluează - ca o formă. Unitatea lor face posibil întregul artistic oferit publicului spre „comuniune”. De exemplu, casa lui Norman Mailer din „River of Fundament”, construită ca o piramidă cu vârful în jos, era plasată în prima parte a încăperii centrale, metaforizată în vas alchimic, arcă diluviană și mormânt transgresor spre viață. Fluxul ideilor artistului s-ar putea regăsi în ordinea prezentării lucrărilor, în trecerea dintr-un spațiu în altul, dintr-o încăpere în alta. După modelul lui Barney, al metaforei râului și al transmutării spirituale, orice expoziție are o fluiditate intrinsecă și totodată un „apriori” al ei pe care este chemată să-l dezvăluie participanților. La Barney acest „apriori” este călătoria spre viața de după moarte, lucrarea alchimică, în cele din urmă - aflarea pietrei filosofale.

Proiectul „River of Fundament”, un adevărat act artistic total, indică existența unei sintaxe spațiale ale cărei reguli sunt dependente de inserția temporalității. Barney chiar vorbește despre o „artificialitate a transformării spațiului”. S-ar putea admite că într-o expoziție există o ordine interioară care însumează succesiunea lucrărilor, succesiunea privirilor, dar și accente și roluri pe care lucrările de artă le-ar putea avea atunci când sunt privite/înțelese/apropriate de către vizitatorul care nu parcurge neapărat o traiectorie rațional-rectilinie, ci uneori pur și simplu se învârte de ici colo, aproape haotic. Vizita într-o galerie sau într-un muzeu este o alternanță de tonalități minore și majore, ca în piesa lui Musorgski.

Expoziția „River of Fundament” este, așadar, o concluzie a unui demers ontologic-artistico-expozițional care utilizeză ca instrumente opere de artă dispuse în spațiu sau în spațiu-timp, și limbajele prin care ele se exprimă. Este un sfârșit al unei experiențe pe care artistul a parcurs-o și care, la rândul ei, l-a parcurs pe artist.

Lecția învățată de la Matthew Barney este că o expoziție este mai mult decât o expoziție, că are tentacule „extra-muros”, în alte forme de artisticitate, că este un limbaj al diferitelor limbaje artistice, un supra-limbaj multi-stratificat. În cele din urmă, ea poate fi chiar un act artistic total.

Prof. dr. Ana-Irina Iorga

Surse:

1. Okwui Enwezor, Matthew Barney. River of Fundament, în https://issuu.com/haus_der_kunst/docs/matthew_barney_katalog
2. Cansın İlayda Çetin, The Relationship between Presentation of Artworks of Various Dimensions and Architectural Design in the Scope of the Development of Exhibition Design, GSED, 2021; Cilt: 27, Sayı: 47: 548-560 - DOI: 10.32547/ataunigsed.974021, în https://dergipark.org.tr/en/download/article-file/1890214
3. https://www.google.com/search?client=firefox-b-d&q=matthew+barney+river+of+fundament+streaming#fpstate=ive&vld=cid:e7cd7850,vid:0Z4-6caP9KQ,st:0
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_Evenings
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Yesod

Prea mult sau prea puțin? Prea devreme sau prea târziu?

PREA MULT SAU PREA PUȚIN? PREA DEVREME SAU PREA TÂRZIU?

 

Conform The New York Times, Grecia va restricționa vizitele de croazieră datorită supraaglomerării cu turiști a insulelor sale. Într-o țară în care turismul reprezintă cheia economiei (o cincime din producția economică națională), prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis adoptă o tendință europeană de reglementare mai strictă a turismului, în condițiile în care Grecia, cu istoria sa grandioasă și salba sa de insule cu peisaje exotice feerice reprezintă ținta a milioane de turiști, cu preponderență europeni, a promovat, până acum, un turism lejer și celor de condiție financiară medie sau chiar redusă.

Se pare că afluxul aparent nesfârșit de turiști din ultimii ani a provocat neplăceri la nivel local în unele dintre cele mai populare destinații, de aceea premierul grec a propus o serie de măsuri menite să reducă unele efecte ale aglomerației în creștere. Modificările includ creșteri importante ale taxelor de andocare pentru navele de croazieră pe unele dintre cele mai populare insule ale Greciei și limite ale sosirilor zilnice ale acestora. Regulile urmăresc să reducă presiunea pe care industria turismului o pune asupra comunităților locale și, datorită impactului social, să răspundă unei respingeri a supraaglomerării sau afectării mediului în alte câteva destinații importante.

Argumentația aduce în atenția publicului noile evenimente și reglementări impuse în marile zone turistice europene: Veneția a introdus o taxă de intrare de 5 euro în anumite zile și vizitele se fac cu programare, localnicii din Barcelona au ajuns să protesteze exasperați de numărul prea mare de turiști, Amsterdam a redus la jumătate traficul de croazieră până în anul 2026.

NY amintește de faptul că 33 de milioane de persoane au vizitat anul trecut Grecia, conform declarației Băncii Naționale grecești, iar cifrele au crescut cu încă 15,5% în prima jumătate a anului 2024.

Conform oficialului grec citat, restricțiile ar urma trendul european, printre motivele invocate fiind și scăderea nivelul chiriilor impus de numărul mare de vizitatori, de numeroasele construcții noi care reduc sursele de apă necesare pe insule, de impactul aglomerării asupra mediului și de supradimensionarea infrastructurii, care nu pot fi suportate de comunitățile locale în condițiile reale actuale.

Presa amintește și de reacția rezidenților de pe o insulă, în mumăr de aproximativ 15.000, care, într-o zi deosebit de aglomerată din iulie a.c., au fost îndemnați de oficialii locali să rămână acasă pentru a face loc celor 17.000 de vizitatori așteptați.

Alături de facilitățile financiare create pentru localnici, în Grecia sunt anunțate majorări de taxe, precum: taxele de debarcare ale vaselor de croazieră (de exemplu, creșterile vor fi, în Santorini, care este cea mai populară destinație de croazieră din Grecia, având 1,3 milioane de vizitatori de croazieră anul trecut, de la 35 cenți la 20 euro), taxele hoteliere și de cazare, precum și reducerea dezvoltării infrastructurii cu case de vacanță.

Privind din altă perspectivă, aceste măsuri pot fi asociate și altor tendințe europene recente, printre care: căderea economică generală și îngrădirea intrării pe la granițele terestre în unele țări (vezi Germania și Austria) - deci reducerea liberei circulații europene și reducerea valului de imigranți provenind din Africa sau Asia.

Cauze ale situației de cădere economică în Comunitatea Europeană sunt și recenta pandemie, care a secat financiar statele și populația dar și suprapopularea, în special a orașelor, cu imigranți fără posibilități financiare și calificare profesională, provenind din țări cu nivel sociocultural scăzut, care impun obiceiuri și culturi ce devin majoritare în țările europene.

Este de la sine înțeles că, este necesar ca fiecare țară să-și protejeze populația indigenă prin orice căi și mijloace posibile, care să îi asigure siguranță financiară, materială și spirituală. Statele europene înțeleg, cu întârziere, că facilitățile și libertățile excesive oferite unor mari mase de oameni inclusiv imigranți vin cu responsabilități și mari eforturi financiare și chiar pierderi ale propriilor valori culturale și sociale. De exemplu, acolo unde populația locală nu se mai regăsește în cultura diferită devenită majoritară, devine instabilă ori cedează moral și spiritual puțin câte puțin și regresează socio-cultural. În loc de a se consolida și asigura pentru populația locală un nivel de viață ridicat, regulile impuse cu forța în Comunitatea Europeană au produs modificări cu efect negativ: viața s-a scumpit și a devenit nesigură, calitatea socio-culturală cunoscută și apreciată ca atare s-a destrămat, valorile naționale au fost subminate, empatia oamenilor a fost înlocuită de neîncredere, frică, nesiguranță iar uneori, respingere, au fost generate tensiuni sociale. Acum se înțelege că, ceea ce este prea mult, prea repede și impus cu forța, fără consultarea largă și informarea corectă a populației, fără studii care să cerceteze implicațiile deciziilor Comisiei Europene, devine nociv, distructiv, dezbinator: siguranța și nivelul de trai au scăzut, cultura și spiritualitatea s-au degradat, stabilitatea populației și libera circulație a persoanelor și a valorilor culturale au de suferit, pacea și unitatea europeană devin chestionabile. Nici persoanele venind din afara UE nu se mai simt confortabil și, poate, nu consideră că evoluează conform așteptărilor. Recent, Spațiul Shenghen pare să nu mai fie agreat de țările care l-au produs și promovat până acum. Puterile politico-economice s-au reconfigurat și polarizat. S-au deschis sau redeschis supapele nemulțumirilor, care proliferează și își lărgesc spațiul de influență. Rezolvarea conflictelor pe căile clasice se arată a fi o iluzie.

Oare măsurile ce se iau în prezent în spațiul Uniunii Europene se dovedesc a fi prea mult sau prea puțin? Este prea devreme sau prea târziu pentru a se mai putea rezolva ceva? Ceea ce s-a estimat a fi un disconfort temporar de adaptare și acceptare ne transformă ca UE, oare, în ceva chestionabil „prin a fi sau a nu mai fi”?

Irina IOSIP