Greu de spus care sunt „culorile” satirei, căci satira este cameleonică, împrumută culoarea şi se hrăneşte din substanţa personalităţii creatorului.
Tatiana Dumitrescu, fire echilibrată şi puternică, departe de a fi timidă, fără inhibiţii artistice sau umane, ştie să-şi conducă temele, comune genului şi grupului, pe un drum bine stabilit, în care bucuria şi vigoarea culorilor şi liniei determină un anume ritm ideilor şi sensurilor.
Satira sa, înlesnită publicului larg prin stilul realistic, o paletă luminoasă de culori şi o anume candoare a formelor, aduce în discuţie frumuseţea dar şi urâţenia vieţii.
Surprinde lucrarea prin care, omenirea se autoconstruieşte şi defineşte pe sine, din propriile deşeuri. Ni se aminteşte astfel, că omenirea se repetă în toate greşelile ei, iar viitorul acesteia devine din ce în ce mai nesigur.
Mâna, mâna care cere ajutor la înec, se dovedeşte a fi, la propriu, cu dinţi. Nefericit ar fi acel prieten sau suflet caritabil ce oferă ajutorul...
Sunt lucruri pe care le ştim, trăim şi suportăm cu toţii, rând pe rând, dar repetăm fapta, căci totuşi suntem umani. Însă întrebarea este ... până când ?
Revenită de pe plaiuri străine, neprietenoase cu penelul şi spiritul românesc, prin vernisajul retrospectivei sale de la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”, Tatiana Dumitrescu împărtăşeşte astfel, cu colegii de breaslă, bucuria revenirii la genul satiric.
Irina IOSIP
Postări
