Și desenele animate instigă la violență
Ne aducem aminte de renumitele desene animate ale Casei de producție Walt Disney de prin anii '30, precum Tom și Jerry și Mickey Mouse, cu care au crescut generații de copii, rămânând până astăzi printre cele mai apreciate. Totuși, industria a crescut pe baza unor studii psihosociale efectuate în timpurile respective, care promovau individualismul, răzbunarea, ura, rasismul și lupta pentru dominație cu orice preț.
Studiile arată că în loc să fie alternative inofensive şi mai blânde ale filmelor de groază şi ale dramelor pentru adulți, desenele animate pentru copii sunt, de fapt, un focar de crime și nedreptăți. Personajele principale din desenele animate prezintă un risc de 2,5 ori mai mare de a muri în comparaţie cu protagoniştii din filmele destinate publicului matur şi de aproape trei ori mai mare de a fi ucise, precizează un studiu din „British Medical Journal“.
Disney a creat filme şi personaje celebre, inclusiv pe Mickey Mouse, cel pe care majoritatea îl consideră alter ego-ul său. Se spunea despre Walt Disney că era misogin, rasist și antisemit.
Informaţiile strecurate în aceste desene animate induc conştiinţa obţinerii binelui propriu cu orice preţ, chiar şi cu cel al vicleniei, minciunii, răului aproapelui și uciderii, în care aproape orice obiect poate deveni o armă. Sclavia albă, hard-pornoul și sexul s-au infiltrat în mintea americanilor și a întregii lumi, sub masca divertismentului și a imaginii personajelor, plăcute, aparent inofensive. În imagini subliminale se ascund simboluri și idei care promovează sexul exagerat, de la vârste fragede.
Desenele animate marca Disney aduc în mentalul copiilor elemente care le modelează conștiința și morala, făcându-i să accepte cu ușurință, ajunși la vârste mature, ocultismul, magia, maleficul, violența și lupta până la moarte.
De altfel, desenul animat, asemenea cinematografiei, beneficiază de câmpul larg de expunere necesar promovării intereselor economice și politice ale finanțatorilor și producătorilor, mizând pe instinctele primare ale omului: sex, dorință de posesie și instinct de supraviețuire.
Animele japoneze actuale sunt și mai dure. Personajele din „Darker than Black”, de exemplu, cu aspect ce poate fi caracterizat ca fiind malefic (sau extraterestru, conform imaginilor „de consum” create pentru eventualele ființe extraterestre), sunt oameni cu puteri supranaturale, care nu mai au emoţii şi acţionează doar în baza logicii şi a raţiunii, folosiţi de cele mai multe ori ca asasini şi spioni de diverse agenţii secrete.
Aceste producții au ca efect o înstrăinare a omului de aspectul și sinele său, o acceptare ca normalitate a anormalului fizic, mental și social, și menținerea acestuia într-o bulă artificială, departe de adevăratele probleme social-economice sau politice. Trăirile personajelor și ale publicului empatic, în condițiile extreme ale vieții, induc în viața reală teama și nesiguranța și ulterior, obediența necondiționată față de putere.
Producțiile media audio-video, ca film, desen animat sau spectacol de divertisment, atrag publicul de la vârste din ce în ce mai tinere (lupta pentru audiență fiind acerbă) și acționează ca un factor de mare putere în conștiința maselor, instituind ca adevăruri, false realități, influențând percepția asupra binelui și răului, frumosului și urâtului, utilului și inutilului, printr-o continuă și intensificată agresiune imagistică, vizând emoționalul și ideaticul.
Ca armă puternică, desenul satiric, pus în slujba unor grupări partinice (difuzare mai ales prin mass media), poate deveni un mijloc de propagandă, de intimidare și agresiune.
Reacția celor vizați sau a celor care se simt lezați în vreun fel de această artă, nu întârzie să apară, uneori cu o violență ieșită din comun. Amintim aici recentele evenimente de la redacția săptămânalului francez „Charlie”, unde au avut loc acte teroriste, soldate cu victime umane.
Informaţiile strecurate în aceste desene animate induc conştiinţa obţinerii binelui propriu cu orice preţ, chiar şi cu cel al vicleniei, minciunii, răului aproapelui și uciderii, în care aproape orice obiect poate deveni o armă. Sclavia albă, hard-pornoul și sexul s-au infiltrat în mintea americanilor și a întregii lumi, sub masca divertismentului și a imaginii personajelor, plăcute, aparent inofensive. În imagini subliminale se ascund simboluri și idei care promovează sexul exagerat, de la vârste fragede.
Desenele animate marca Disney aduc în mentalul copiilor elemente care le modelează conștiința și morala, făcându-i să accepte cu ușurință, ajunși la vârste mature, ocultismul, magia, maleficul, violența și lupta până la moarte.
De altfel, desenul animat, asemenea cinematografiei, beneficiază de câmpul larg de expunere necesar promovării intereselor economice și politice ale finanțatorilor și producătorilor, mizând pe instinctele primare ale omului: sex, dorință de posesie și instinct de supraviețuire.
Aceste producții au ca efect o înstrăinare a omului de aspectul și sinele său, o acceptare ca normalitate a anormalului fizic, mental și social, și menținerea acestuia într-o bulă artificială, departe de adevăratele probleme social-economice sau politice. Trăirile personajelor și ale publicului empatic, în condițiile extreme ale vieții, induc în viața reală teama și nesiguranța și ulterior, obediența necondiționată față de putere.
Producțiile media audio-video, ca film, desen animat sau spectacol de divertisment, atrag publicul de la vârste din ce în ce mai tinere (lupta pentru audiență fiind acerbă) și acționează ca un factor de mare putere în conștiința maselor, instituind ca adevăruri, false realități, influențând percepția asupra binelui și răului, frumosului și urâtului, utilului și inutilului, printr-o continuă și intensificată agresiune imagistică, vizând emoționalul și ideaticul.
Desenul satiric între agresiune, violență și utilitar
Artele satirice pot fi cele mai agresive forme de artă, prin modalitatea specifică de exprimare, fiind chiar mai violente. Și nu numai imaginea este implicată aici ci și cuvântul și atitudinea. Privind din punctul de vedere al scopului final, putem afirma că acestea sunt totuși cele mai progresiste dintre arte. Atât subiectele cât și imaginile cuprind exagerări menite să dea un înțeles tematic cât mai clar și mai percutant. Critica asociată cu ludicul poate fi mai dură și mai radicală decât orice expunere descriptivă. Bineînțeles că se pot ridica critici și învinuiri, obiective și subiective, privitor atât la temă, la obiectul criticii cât și la modul de exprimare prin imagine. Subliniem că temele și compozițiile satirice sunt replici la o altă agresiune resimțită la nivel individual de către artist. Răspunsul la factorul declanșator poate fi, evident, unul mai radical și ca atare, mai frustrant pentru cei atenționați în acest fel.
Ca armă puternică, desenul satiric, pus în slujba unor grupări partinice (difuzare mai ales prin mass media), poate deveni un mijloc de propagandă, de intimidare și agresiune.
Reacția celor vizați sau a celor care se simt lezați în vreun fel de această artă, nu întârzie să apară, uneori cu o violență ieșită din comun. Amintim aici recentele evenimente de la redacția săptămânalului francez „Charlie”, unde au avut loc acte teroriste, soldate cu victime umane.
Actele de violență pot fi cauzate și de intoleranță, de incultură, de respingerea celor diferiți economic, politic sau cultural, dar desenul satiric, utilizând agresiunea și violența, în scopuri pozitive – de presupus, reușește să neutralizeze sau preîntâmpine evenimente potrivnice unei societăți sănătoase și prospere. Spre deosebire de alte arte vizuale, fiecare desen satiric fiind destinat timpului său, în marea majoritate a cazurilor, temele și motivul acestuia se demonetizează mult mai ușor decât în alte arte, temele politice fiind dintre cele mai susceptibile de subiectivism și partinitate dar și cele mai mari provocatoare de confruntări violente.
Irina IOSIP
Postări
