Pornind de la afiş, care conţine un comentariu de pe forumul publicaţiei „Gândul": "De ce-l scoateţi de la naftalină pe cabotinul ăsta fraţilor ?", gândeam să pornim argumentaţia de la a defini ce înseamnă cabotin (căutăm în DEX şi găsim că termenul provine din limba franceză şi are următoarele sensuri: 1. (în trecut, în Franţa) Actor (sau actriţă) ambulant(ă). 2. Actor (sau actriţă) mediocru(ă) care urmăreşte obţinerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust; prin extindere, o persoană care urmăreşte să obţină succese uşoare prin mijloace ieftine).Cu certitudine Mihai Stănescu nu este actor, deci ar mai rămâne varianta ultimă, care se exclude de la sine.
„Semn că nu a încăput tot: ori lucrările sunt prea mari ori sala e prea mică”, ne spune autorul.
Fie numai discutând cu Mihai Stănescu, neprivindu-i caricaturile, îţi dai seama că spriritul îi este viu, capacitatea de a crea şi simţi umor, fie el „gri” sau „negru” - la o adică, este acelaşi cu cel de dinainte de '89.
Numărând numai articolele de după 2000, de exemplu, constatăm că memoria colectivă încă funcţionează, alegând grâul de neghină.
Articolele şi interviurile din marile cotidiene precum „Jurnalul Naţional”, „Evenimentul zilei”, „Gândul”, „Realitatea”, „Cotidianul” sau apariţiile televizate la „Antena 1”, „ProTv” etc, nemaivorbind de referirile din spaţiul virtual, sunt probă că Mihai Stănescu este un purtător de stindard al caricaturii româneşti şi încă un simbol al libertăţii individuale şi colective.
Abordarea mediatică atât de frecventă este spre meritul şi lauda autorului, dar reprezintă şi unul dintre exemplele pozitive ale jurnalismului postdecembrist, ce caută şi găseşte valoarea şi încă acordă importanţă valorilor naţionale.
Am fost de faţă atunci, când, o persoană a venit în expoziţie special pentru a cumpăra, din nou, un album editat înainte revoluţie, căci precedentul i-a fost „subtilizat” încă din perioada respectivă.
Au căutare albumele noi dar şi cele editate înainte de '89 - acum retipărite; iar ediţiile predecembriste se vând cu succes pe site-urile de anunţuri.
A creat imagini sugestive, le-a completat cu cuvintele potrivite şi le-a propagat în cele patru zări. Astfel, situaţii sau întâmplări de dinainte de '89, în care ne regăseam cu toţii, au făcut înconjurul lumii, aducând autorului premii importante şi implicit, omagiu spiritului poporului român.
Ca mărturie a capacităţii sale de sinteză generalizatoare, caricaturi ce au fost de actualitate în comunism îşi găsesc o interpretare corectă azi, sau, mai mult, acum sunt la fel de actuale ca atunci.
Este adevărat însă, că întâlnind la tot pasul situaţii de tot râsul în România de zi cu zi, parcă ne piere pofta să mai râdem şi recunoaştem, este mai greu astăzi să creezi umor.
Ar trebui să-i mulţumim că a existat atunci (înainte de '89) pentru noi şi să apreciem faptul că există şi creează umor cu acelaşi forţă ca în tinereţe.
Irina IOSIP
Postări
