"Linii frânte", expoziţia de grafică satirică a lui Constantin PAVEL, aprilie - mai 2010, la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”, Bucureşti (continuare)

Conversaţia cu Constantin Pavel se desfăşoară rapid, cu replici acide îndreptate, în elanul şi sinceritatea sa, înclusiv asupra propriei persoane. În tot acest timp se vede însă, că mintea îi lucrează în propriul folos: potrivirea unor noi idei în lucrările sale.

Nimic nu pare să fie definitiv, totul este supus interogării, de ce aşa şi nu altfel. Cu o mobilitate deosebită trece de la o încadrare a situaţiei la alta, de la o temă la alta, totul este fluid, susceptibil de transformare. Cu un singur cuvânt răstoarnă înţelesul unei situaţii ce o credeai definitivă, clară, fără echivoc.

Pornind de la situaţii şi încadrări banale prin normalitatea lor, inversează sensul firesc al desfăşurării evenimentelor, cauza devine efect şi invers (un exemplu fiind caricatura în care actorii de pe scenă îşi întrerup spectacolul pentru a aplauda prestaţia unicilor doi spectatori din sală, ce sunt angrenaţi de fapt în desfăşurarea propriei lor idile).

Simte, gândeşte şi crează cu un umor sincer şi spontan, inteligent. Ideile sunt cuceritoare prin simplitatea şi ineditul lor. Din orice face umor, asta este structura sa dar, spre deosebire de alţii care numai constată faptele, el le inventează.

Lecţiile sale de viaţă sunt simple, dezlegările de situaţie trebuie să fie la fel. Astfel, ne arată metaforic, ce şi cum nu trebuie să se întâmple (lecţiile de tehnică de zbor date de muscă progeniturii sale sau planurile de joc, prea tehnice, prezentate de antrenor echipei sale de fotbal).

Situaţiile descrise pot fi extraordinar de fireşti dar şi surprinzătoare în acelaşi timp. Comicul de situaţie rezultat din conflictul dintre nevoile individuale şi prestaţia oficială impusă de moment fiind un exemplu (coloana oficială se opreşte pentru ca demnitarul să-şi satisfacă necesităţile fireşti oricărei fiinţe umane).

Regăsim în personalitatea sa o blândeţe aproape feminină faţă de copii. Ne arată ce şi cum nu trebuie să li se întâmple acestora (copii fără mamă, din nevoia copleşitoare de tandreţe maternă, se mulţumesc şi cu un substitut „mecanic”, şi acela cumpărat).

Surprinde cu fineţe latura duală a vieţii (în fiecare om este un copil pus pe joacă, pe care, fiecare, cu cât înaintăm în vârstă, cu atât ni-l reprimăm mai aspru).

În structuri grafice şi tehnice corecte, omuleţii lui Pavel sunt inconfundabili, mereu în aceeaşi linie grafică şi mereu altfel prin atitudinea individuală dar, mai ales, prin aglomerarea în grupuri mari ce gândesc şi / sau acţionează ca unul.

Autorul este un maestru în desfăşurarea şi organizarea maselor de oameni din punct de vedere grafic, dar, important, mai ales din cel ideatic. Un exemplu elocvent este caricatura unde o masă de oameni, formând o roată acţionează, printr-un complicat sistem de transmitere, un simplu ventilator de uz casnic. Aici sunt atinse mai multe puncte nevralgice ale vremurilor din totdeauna: mase de oameni pot fi şi sunt organizate şi manevrate pentru a lucra în beneficiul unora puţini, cine şi câţi sunt aleşii, cât de întortochiat şi lung este drumul de la cei ce produc la beneficiarii muncii, cât de indoielnice pot fi interesele pentru care se consumă acest efort, consumul excesiv de energie pentru realizarea unor scopuri mărunte etc.

Astfel, în compoziţii realistic bine conturate, culori adecvate, forme plăcute şi uşor de decelat, se solidifică idei ce ating, uneori, un grad mare de generalizare.

Fiind uşor de „citit” şi asimilat, fie şi numai la nivelul unui înţeles parţial, umorul său este instantaneu gustat de public, juriul suprem al unei expoziţii.

Toate cele de mai sus ne fac să înţelegem că afirmaţia precum că aripile caricaturii „sunt FRÂNTE iremediabil” este urmată de o virgulă, graficianul şi omul Constantin PAVEL demonstrând prin demersul său expoziţional exact contrariul.

(Irina IOSIP, aprilie 2010)