„TITANIC”, un spectacol vizual în „regia” lui Florian Doru Crihană, până pe 8 august la Sala „Mantu”, Galaţi, (partea aII-a)

Expoziţia „Titanic”, este una dintre rarisimile bucurii prilejuite de o dramă umană. Ea răspunde imperioasei nevoi omeneşti de optimism, făcând legătura dintre durere şi bucurie în cel mai natural mod, prin râs. Nu se oferă un „respiro” în trăirile provocate de eveniment ci alternativa unei analize din alte perspective, implicit o motivaţie pentru asimilarea trecutului într-un proces pozitiv în evoluţie.

Timpul este aliatul principal în demersul autorului, având în vedere că perioada îndelungată de la producerea evenimentului a permis atenuarea sentimentelor. Tot timpul a demonstrat că dimensiunea dramei o dă şi disproporţia dintre aşteptări şi realizări, nu neapărat numărul de morţi, precum în războaie sau marile pandemii când au fost mult mai multe pierderi de vieţi omeneşti.

„The longest”, 29x42 cm, oil/cardboard

Totuşi, Crihană şi-a asumat un anume risc în alegerea temei, având de înfruntat complexitatea deosebită a subiectului, memoria afectivă a omenirii dar şi preconcepţia legată de umor, care ar implica tratatea subiectului cu o posibilă neseriozitate - în totală contradicţie cu drama.

Toate aceste bariere Crihană le depăşeşte cu succes, printr-un spectacol de manieră felliniană.

Expoziţia are toate elementele necesare unui bestseller cinematografic: o poveste interesantă bazată pe realitate, dramă şi umor, eroi şi o diversitate de evenimente şi personaje ce dau culoare poveştii, inserţii şi suprapuneri temporale, rememorări, salturi în viitor, şi, un plus de calitate oferit de unghiul geometric din care sunt prinse în cadru obiectele sau, zoomul precognitiv asupra unor elemente aparent minore din cadrul scenei.

"The tram", 29x42 cm, oil/cardboard

Personajul principal, Titanicul, născut din năzuinţa de mare, puternic şi fastuos, trăieşte cu puteri de supererou („The longest”, „The tram”, „Departure from Southampton”), dar piere timpuriu, în mod dramatic învins de forţe superioare lui, precum forţele naturii şi hazard („The iceberg”).

Memoria sa rămâne însă vie şi eroul va fi mereu un subiect de comparaţie şi admiraţie („Arriving in New York”).

În toată această derulare de scene, recunoaştem amprenta personalităţii autorului, privind alăturarea de personaje şi obiecte din afara timpului lor („Radar”), manevrarea dimensiunilor şi spaţiului, a timpului (The longest”), punerea în aceeaşi scenă a unor elemente ce par incompatibile („Chimney Sweep”, Big cake”), situaţiile insolite („Commander on waves”, „Full Speed”, „Synchronous dance”, „Pillows”, „Juice”, "Smoke").

"Smoke", 42x29 cm, oil/cardboard

Metafora existenţială, prezentă în toate scenele, uneori îmbracă forme mai explicite precum cele despre fragilitatea vieţii, speranţele şi visurile omenirii şi locul norocului în toate acestea („Sailors Over the Water”) sau despre viaţa de după moarte („Stairs in Heaven”, „Carpathia”), dar este esenţializată într-o imagine ce crează emoţia-suspans a unui final de film („The Chair”).

"Carpathia", 42x29 cm, oil/cardboard

"Stairs to Heaven", 42x29cm, oil/cardboar

 Nu lipseşte nici drama socială („Sailors and Guests”, „Umbrellas”, „Boilers”) sau consideraţiile despre pericolul ce se poate ascunde oriunde, în obişnuit sau frumos („Ice all over”, „Departure from Southampton”˝) şi se poate ivi oricând, în timpul celor mai plăcute sau obişnuite activităţi.

Privind coexistenţa şi contrastul dintre munca brută şi fastul exclusivist, Crihană, tributar unei viziuni oarecum proletare asupra existenţei ( „Boilers”, „Umbrellas”), ilustrează totuşi o realitate, aceea că, ordinea de salvare a pasagerilor a accordat prioritate celor de la clasele superioare. Se ştie că pasagerii de la clasa a III-a, au fost blocaţi de echipaj, pe punţile lor în spatele gratiilor de fier, rămânând să moară înecaţi o dată cu scufundarea vasului. Foarte puţini dintre aceştia din urmă au reuşit, printr-un hazard, alergând prin culuoare întortochiate, să găsească ieşirea la puntea principală, în timp util.

"Umbrellas", 42x29 cm, oil/cardboard

Elemente care prevestesc urgia, focalizate de obiectivul operatorului Crihană sau introduse "insidios" in scenă apar în „Walking”,„Departure from Southampton”, „Mermaid”.

Aproape nici un aspect, real sau posibil, legat de acest eveniment, de la prezentarea vasului Titanic şi plecarea lui din port până la naufragiu şi urmările acestuia, de la situaţii normale pe vas până la cele imaginate de autor..., nimic nu a fost trecut cu vederea, legătura dintre scene fiind foarte puternică, scenele potenţându-se reciproc în realizarea unui film complex şi unitar.

Într-o dozare suportabilă emoţional, drama în simbioză cu umorul polifaţetat - exprimat în manieră surrealistă de multe ori, parcurge o curbă ascendentă, prin cumulul de evenimente mărunte, finalizând cu cele apoteotice.

Culorile patinate îşi găsesc mai mult ca oricând perfecta justificare tehnică, în armonie cu evenimentul şi călătoria în timp la care suntem invitaţi. Atmosfera ceţoasă, nu este un mediu neutru de desfăşurare a evenimentelor, ci crează acea tensiune necesară pentru primirea cu maximum de receptivitate a celor ce se întâmplă.

Deasemenea, manevrarea informaţiei, prin dozări, fragmentări sau omisiuni voite, crează o anume ambiguitate foarte utilă unor reiterări şi reinventări ulterioare, cu un plus de savoare şi interpretare, este o altă calitate de excepţie a expoziţiilor lui Crihană. Evident, autorul s-a documentat temeinic asupra evenimentului, toate scenele având un substrat real şi o justificare solidă.

O surpriză plăcută, dar nu neaşteptată având în vedere cel puţin ultimele două expoziţii personale ale autorului, o reprezintă detaliile tehnice ale navei (cunoştinţele tehnice navale făcând parte şi ele din personalitatea lui Crihană). 

 

Irina IOSIP

 

"Chair", 29x42cm, oil/cardboard

"Last Melody", 29x42cm, oil/cardboard

„TITANIC”, un spectacol vizual în „regia” lui Florian Doru Crihană la Sala „Mantu”, Galaţi

    

Se deschide cortina unui nou spectacol creat de pictorul umoristic Florian-Doru CRIHANĂ.

Cunoscut ca un maestru în alegerea temelor de lucru, dintre cele mai interesante şi inedite, Chihană face, de acestă dată, un salt îndrăzneţ în tratarea umoristică a unui eveniment profund nefericit, perceput ca atare de la consumarea lui până în zilele noastre, timp de aproape un secol.

Vestea scufundării Titanicului şi boomul media ce a urmat au înconjurat lumea şi nu şi-au încetat nici acum influenţa, de numele vasului fiind legate multe filme, scrieri, evenimente artistice sau afaceri comerciale.

Legende s-au născut despre faptele de laşitate sau eroism, de împrejurări şi evenimentul în sine, de obiectele de valoare scufundate, de oamenii implicaţi şi familiile lor.

Spaime şi interdicţii sunt contrazise într-o succesiune de scene plastice, ce reformulează evenimentele şi contextele, într-o regie ce epatează prin umorul construit sau devoalarea celui subzistent (aici, precum în toate aspectele vieţii în general).
Perspectiva timpului şi suprapunerea unor secvenţe temporale diferite imprimă o anume duioşie şi o altă înţelegere în evaluarea evenimentelor.

"Arriving in New York", 29x42cm, oil/cardboard

 Pentru generaţiile mai tinere, obişnuite cu cele mai recente performanţe tehnologice, rememorăm câteva dintre coordonatele reale ale evenimentului.

Titanicul, un colos metalic de 269,1m lungime, 28m lăţime, echivalentul a 25 etaje pe înălţime şi cântărind 48.328 t, construit să transporte maxim 3547 persoane şi proiectat să se deplaseze cu maxim 43 km/h (valoare record la vremea respectivă) şi puterea maximă de 59.000CP, trebuia să fie cel mai mare, performant tehnologic şi luxos din toate timpurile şi părea să fie indestructibil.

Dotările pachebotului depăşeau în lux şi opulenţă toate vasele vremii. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziţie un bazin de înot, o sală de sport, băi turceşti, baie electrică şi o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni costisitoare. Existau biblioteci şi frizerii atât la clasa întâi cât şi la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin şi mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevazută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur şi două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor precum şi cu trei lifturi electrice la clasa întâi şi două la clasa a doua.

Orgoliul invincibilităţii dar şi cheltuielile excesive cu dotările luxoase au permis subminarea siguranţei pasagerilor, bărcile de salvare din dotare fiind suficiente pentru numai 1178 persoane.

Tot grandomania i-a făcut pe constructori să adauge încă un coş la cele 3 coşuri de fum necesare, înalte de 19 m, ce era utilizat numai pentru aerisire dar dădea o aliură mai impozantă ansamblului.

Lansat în călătoria inaugurală pe 10 aprilie 1912, Titanicul urma să facă călătoria de la Sauthampton, Anglia la New York, America, având la bord 2227 (2223 după alte surse) persoane inclusiv echipajul.

În ziua de 14 februarie 1912, pe o mare perfect calmă, Titanicul s-a scufundat la 2 ore de la ciocnirea cu un aisberg. În timp ce orchestra încă cânta „Nearer My God To Thee”, 1517 oameni au murit înecaţi sau îngheţaţi în apa oceanului, majoritatea fiind de la clasa a II-a şi a III-a, deoarece cei de la clasa I aveau prioritate la bărcile de salvare.

La câteva ore de la naufragiu, nava „Carpathia” şi-a făcut apariţia şi a salvat supravieţuitorii aflaţi în bărcile de salvare.

 

Irina IOSIP

"Big cake", 29x42cm, oil/cardboard

(urmează partea a II-a)

The 5th International Cartoon Contest Urziceni & The 16th National Festival Of Humor “Revelionul Caricaturiştilor”, Romania

 

  

CONTEST RULES
OPEN TO ALL CARTOONISTS

Theme 1: LOVE FOR SALE

Entries: max. 5
The works must be accompanied by the author's biography.
Size: A4 (210 x 297 mm) - A3 (297 x 420 mm)
Technique: free
Deadline: November 21, 2011
 

Prizes:
First Prize – 1000$
Second Prize – 700 $
Third Prize – 400 $

Theme 2: PORTRETS OF FAMOUS LADIES FROM ROMANIAN POLITICS

Three Special Prizes – 300$ each

Exhibition: DECEMBER 17, 2011
Catalogue: each selected artist will receive a copy.
Remark: the works will not be returned, they will remain the property of

The Culture House of Urziceni Municipality.
 

Works will be sent to:
CASA MUNICIPALA DE CULTURA URZICENI
CALEA BUCURESTI NR 27
925300 – URZICENI
JUD. IALOMITA
ROMANIA

Contact details:
+40243254020
culturaurziceni@gmail.com
petras23n@yahoo.com

Gabrovo – Planeta umorului, corespondenţă de la Gabrovo cu Aurel Ştefan Alexandrescu

Gabrovo, oraşul bulgăresc de pe planeta Pământ, pe care l-am vizitat în această primăvară, are şi un teritoriu pe bolta cerească, o stea descoperită la 1 aprilie 1976, primind numele său în cinstea celui mai vechi festival de umor din Balcani şi totodată unul dintre cele mai importante din lume.

Risipit la poalele munţilor Stara Planina, de o parte şi alta a râului Iantra, Gabrovo, inima geografică a Bulgariei, nu este un oraş spectaculos, ieşit din comun, nu are parfumul de epocă respirat la Veliko Târnovo şi nici balcanismul afişat ostentativ al Kazanlâkului. Pur şi simplu, Gabrovo este un oraş obişnuit, tânăr (atestat ca atare la 17 mai 1820) şi, surprinzător, un oraş liniştit. Totuşi, din 1972, la o anumită dată, se întâmplă ceva care schimbă viaţa oraşului şi a gabrovenilor. Atunci se deschide Bienala Internaţională de Satiră şi Umor în Artă, un festival unic care reuneşte, pe lângă Bienala de Umor (cu secţiunile de desen humoristic, gravură, pictură, sculptură, afiş şi fotografie), Carnavalul Măştilor şi Festivalul de Folclor „Balcanii veseli“, toate aceste evenimente artistice făcând din Gabrovo, pentru un anotimp, capitala umorului în Balcani.

Don Quijote şi Sancho Panza stau de strajă la Casa Umorului

La Gabrovo, pe malurile Iantrei, „lumea rezistă fiindcă râde“, cum spune deviza Casei Umorului, iar umorul gabrovenilor, a rezistat prin timp imprimându-le un fel aparte de a privi lumea şi a trece peste necazurile vieţii. Iar pisica neagră, întâlnită în istoriile şi anecdotele gabrovene şi simbolul de azi ale Casei Umorului şi Satirei, este prezentă la tot pasul în oraş, prin afişe, banere, tricouri, umbrele, pe farfurii, căni şi scrumiere. Este o pisică neagră, balcanică, vârându-şi coada peste tot, iar bulgarii care, ca şi românii, fac haz de necaz, pun toate lucrurile rele care se întâmplă pe seama ei.

Criza economică mondială a ajuns şi în Bulgaria, şi bineînţeles la Gabrovo, dar, se pare, a ocolit Casa Umorului şi Satirei, muzeu aflat chiar pe malul Iantrei, pe strada Bryanska, într-o veche fabrică de ţesături şi inaugurat la 1 aprilie 1972.

Colecţiile muzeului, dispuse în zece săli de expoziţii pe patru etaje, numără nu mai puţin de 37.500 de opere de artă, semnate de 9.050 de artişti din 173 de ţări (!), la care se adaugă biblioteca având peste 25.000 de volume, ziare şi reviste umoristice în 35 de limbi (!).

Ediţia din acest an, a XX-a, a adus pe simezele muzeului 956 de lucrări (caricaturi, gravuri, picturi, afişe şi fotografii) şi tot ediţia din acest an a adus, ca invitaţi speciali, la vernisaj, câţiva dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti în viaţă (!) din Balcani, de la Tan Oral (Turcia) la… Ion Barbu (România).

Tan Oral, ALEX şi Eray Ozbek

ALEX şi una dintre participările sale

Carnavalul măştilor şi parada ce au loc în luna mai, în ziua deschiderii Bienalei de Umor, este o sărbătoare a întregului oraş, ce participă cu un entuziasm molipsitor, la o zi specială, plină de veselie, umor şi soare. În acea zi, gabrovenii uită de şomaj şi de criză şi se dăruiesc, din tot sufletul, acestui carnaval, care schimbă pur şi simplu faţa oraşului.

În Gabrovo, la acest sfârşit de mai, au înflorit castanii din faţa Casei Umorului şi Satirei, iar parfumul lor dulce ne ameţeşte ca o vrajă şi ne poartă până în sălile muzeului, unde nu mai avem ce face decât să trecem de la un desen la altul, de la o pânză la alta, râzând până la lacrimi sau măcar încercând un zâmbet subţire în colţul gurii, zâmbet care (nu-i aşa?), intră în preţul biletului.

Pe platoul din faţa muzeului, statuile lui Hitar Petar (Petru cel Hâtru), un fel de Păcală de-al nostru, Don Quijote şi Charlie Chaplin, ne reamintesc că suntem la Gabrovo, un loc de pe planeta Pământ unde „lumea rezistă fiindcă râde“.

Cel puţin aşa se vede din cer, de pe steaua Gabrovo!

 

Consemnează, Aurel Ştefan Alexandrescu (ALEX)

  

News from Asian Youth Animation & Comics Contest (AYACC) 2011, China Rp.

  

Asian Youth Animation & Comics Contest (AYACC) 2011

Competition is open to all professional and amateur cartoonists from all over the world.

Additional Theme:  

      Car and Traffic

and 

 
     New Entry Deadline:  August 1, 2011

Secretary in general
The Committee of Asian Youth Animation & Comics Contest (AYACC) 2011

Liuyi Wang

 

Email:

ayacc2011@126.com
ayacc2011@yahoo.com

International Salon of Humour, Bacău 2011, Romania

     

   

The 16th International festival of cartoon ZAGREB 2011, Croatia (click)

 

The Croatian Cartoonist Association announces the results of the contest heaving

the theme: VICES (alcohol, smoking, adultery, gambling ...) 
Over than 331 authors with 744 works, from 61 countries and the names of the winners are:

First prize: SAŠA DIMITRIJEVIĆ, Srbija / Serbia

 

Second prize: MIKHAIL ZLATKOVSKY, Rusija / Russia 

Third prize: GRAHAME ARNOULD, Kanada / Canada

Special Mentions:

DARKO DRLJEVIĆ, Crna Gora / Montenegro

VLADIMIR STANKOVSKI, Serbia

NIK TITANIK, Hrvatska / Croatia

MIKHAIL ZLATKOVSKY, Russia

HUGO NEMET, Serbia

„René Magritte: Principiul plăcerii”, expoziţie retrospectivă, Muzeul Tate, Liverpool

Este cea mai mare expoziţie a artei suprarealistului belgian René Magritte, din Anglia ultimilor douăzeci de ani.

"Le Trahison des Images"

Artistul s-a născut în Lessines, provincia Hainaut, în 1898, fiind primul copil al lui Léopold Magritte, de profesie croitor şi negustor de textile şi al soţiei sale Régina, fostă modistă.

Se cunosc puţine lucruri din perioada timpurie a vieţii sale, fiind important de menţionat însă, sinuciderea mamei sale prin înnec, din anul 1912. Imaginea trupului mamei scos din râul Sambre, având capul acoperit de rochia sa seară, imagine văzută de Magritte sau închipuită (precum afirmă surse mai recente), a marcat profund percepţia artistului, fiind preluată în lucrări din perioada 1927-1928 dintre care şi în renumita pictură „Les Amants”.

"The Announciation", 1939, oil on canvas, 127x158,6cm

Se pare că lecţiile de desen le-a început în anul 1910, iar primele lucrări, datând din anii 1915, sunt în manieră impresionistă. Începând cu 1916, timp de doi ani, Magritte a urmat cursurile Academiei Regale de Arte Frumoase din Bruxel (Académie Royale des Beaux-Arts in Brussels) având ca profesor pe Constant Montald, fapt care, însă, nu l-a inspirat prea mult în arta sa.

Picturile din perioada 1918 -1924 au fost influenţate de diverse stiluri, precum futurismul şi o ramură a cubismului practicată de Metzinger, temele sale predilecte fiind nudurile.

Timp de ani buni, nu pictura a fost meseria ce i-a asigurat traiul zilnic. După căsătorie, din motive pecuniare, a practicat mai multe meserii: infanterist în oraşul flamand Beverlo de pe lângă Leopoldsburg, desenator într-o fabrică de tapet, creator de postere şi reclame publicitare. 

Abia în anul 1926 Magritte a reuşit să obţină un contract cu Galeria Centaure din Bruxel, putând astfel să lucreze exclusiv pictură. Tot din acest an datează prima sa pictură suprarealistă "The Lost Jockey" (Le jockey perdu). Prima sa expoziţie, din 1926, a fost aspre sancţionată de critica vremii, fapt ce l-a marcat profund pe artist şi l-a determinat să se mute la Paris, unde, alături de prietenul său André Breton se implică în mişcarea suprarealistă.

"Philosophy in the Boudoir", 1947, oil on canvas, 195 x 152 cm, Thomas Jones Claburn colecţie, New York

Anul 1929 aduce alte evenimente nefericite în viaţa artistului: Galeria Centaure se închide, astfel încât dispare sursa sigură de venit, iar în 1930, impactul lucrărilor sale în Paris fiind mic, se întoarce la Bruxel.

Urmează o perioadă de lucru alături de fratele său Paul cu care a fondat o firmă de advertisement, apoi se mută la Londra pentru pictură, fiind găzduit de către Edward James. Din acea perioadă datează şi lucrările "Le Principe du Plaisir” (The Pleasure Principle)" şi "La Reproduction Interdite" (cunoscută şi sub titlul "Not to be Reproduced"), în care sunt incluse şi înfăţişări ale lui James.

Începând cu ocupaţia germană, urmează o altă perioadă dificilă din viaţa lui Magritte. Anii 1943 şi 1944 sunt recunoscuţi ca perioada Renoir - caracterizată de renunţarea la violenţă şi pesimism, când Magritte adoptă culori mai luminoase şi un ton mai optimist ca reacţie la propriile sentimente de alienare şi abandon datorate constrângerilor vremii.

După aderarea la manifestul "Surrealism in Full Sunlight”, urmează perioada "Vache Period" a anilor 1947-1948, în stil fovist. 

O vreme a produs lucrări sub nume false precum Pablo Picasso, Georges Braque sau Giorgio de Chirico, activitate frauduloasă culminând cu tipărirea de bancnote false alături de fratele său Paul şi de alţii.

Anul 1948 marchează întoarcerea benefică la temele proprii şi stilul suprarealist de dinaintre de război, drum urmat până la decesul ce a survenit în 1967.

Renumit pentru juxtapunerea unor obiecte banale - din utilizarea cotidiană, într-o conjunctură neobişnuită, Magritte se joacă cu ideea de realitate şi iluzie: cuvintele iau locul imaginilor, imaginile anulează înţelesul cuvintelor şi invers. Sugerând o altă realitate aflată din spatele realităţii prezente în faţa ochilor dar şi existenţa altor realităţi posibile, dialogul se continuă în spaţiul exterior tabloului, într-o continuă interogare asupra intenţiei autorului dar şi asupra propriei percepţii a privitorului.

Imaginile lucrărilor sale devin, astfel, un simbol al înţelesurilor ce pot fi percepute diferit în contexte diferite.

Arta lui Magritte a exercitat o puternică influenţă asupra artei pop, minimalismului şi a artei conceptuale. Imaginile lucrărilor sale sunt acum frecvent preluate şi înglobate în arta contemporană, de la reclamă la pictură sau sculptură, de la muzică la poezie.

 

Irina IOSIP

HOME

"Home", Irina IOSIP

"Luminile iubirii", poeme în interpretarea actriţei Manuela Golescu

 

Poemele maicii Teodosia (Zorica Laţcu Teodosia) scrise în prima jumătate a secolului XX, au fost interzise în perioada comunistă şi au provocat chinul măicuţei în închisorile vremii. Datorită părintelui Teofil de la Sâmbăta de Sus, care a moştenit manuscrisele, acestea au fost publicate, în sfârşit, în anul 2000, în volumul "Poezii", la editura Sofia.

Versurile măicuţei, de o desăvârşită curăţenie spirituală şi har literar, prind zbor înalt prin şoapta, strigătul sau tăcerile pline de înţeles, în interpretarea dramatică a Manuelei Golescu. Cuvânt cu cuvânt se înlănţuie într-o simfonie a trăirilor adevărate vibrând, prin vocea actriţei, când cu sunet de clopoţel, când în geamăt de clopot.

"Luminile iubirii", volumul II al poemelor în format digital, a apărut sub motto-ul "De-aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimica nu sunt" (Sf. Apostol Pavel, I Corinteni, 13 v.2), având de această dată acompaniamentul muzical al lui Radu Miculiţă.

 

Irina IOSIP (text și credit foto)

International Cartoon Contest at the 6th edition 2011, Brăila, Romania

Organisers: Braila Country Council & The Country Center for Preservation and Promotion of Traditional Culture Braila

Regulations

Contest: open to all cartoonists.

Theme: DOCTORS AND PATIENTS

Entries: max. 5

The works must be accompanied by the author's biography.
Size: A4 (210 x 297 mm) - A3 (297 x 420 mm)
Technique: free
Deadline: 1^st September, 2011
Prizes:

Great Prize                 –1500 €;

First Prize                   – 1000 €;

Second Prize             –  800 €;

Third Prize                 –  500 €;

3 Special Prizes         –  3 x 300 € (each)

Exhibition: 30^th September, 2011
Catalogue: each selected artist will receive a copy
Remark: the works will not be returned, they will remain the property of The County Center for Preservation and Promotion of Traditional Culture Braila

The works should be sent to:

The County Center for Preservation and Promotion of Traditional Culture Braila No. 1, Aleea Cresei, Cartier Viziru I, 81040, Braila, Romania

Contact details:

centrul_creatie@portal-braila.ro

costel_patrascan@yahoo.co.uk

maria.puscaciu@yahoo.com

„Despre Elena în general”, Marilena MURARIU, galeria Simeza, Bucureşti

  

„Desigur, semnificaţia ilariantelor scene este deschisă interpretărilor iar tratarea lor oximoronică urmăreşte depăşirea simplei contradicţii din antinomia „râsu-plânsu”, cea dintâi care ne vine în minte în contact direct cu pictura.Titlul expoziţiei însuşi, datorită ambiguităţii sale, sugereză că „în special” în expoziţie ar fi vorba despre altcineva, poate despre oricare dintre noi – un posibil răspuns s-ar afla în „anonimele” portrete în uniformă care completează „modelele criante” de pe suprafeţele mari. Dincolo de posibile alte tălmăciri credem că importantă rămâne determinarea artistei de a încălca tabuuri. Nu în sensul abaterii de la normele consacrate ale artei în sine – cel mult depăşirea inerţiilor propriei arte – cât violarea unor convenţii sociale, a unor credinţe înrădăcinate ale publicului, pe care îl invită acum la o „dezbatere” neconvenţională asupra conştiinţei individuale." (extras din Catalogul expoziţiei, Marian Constantin)

 

„Despre Elena în general”, expoziţia abia închisă a Marilenei MURARIU, provoacă în continuare alte şi alte comentarii şi controverse în mass-media şi lumea artelor, subiectele în discuţie fiind încălcarea tabu-urilor de către un pictor femeie, personajele integrate în lucrări, valoarea actului artistic în contextul dat ş.a.m.d.

Cert este că Marilena MURARIU, personalitate a contrastelor şi a cuceririi de sine prin explorarea exteriorului înconjurător, a interiorului personal şi a exprimării fără inhibiţii, a generat o expoziţie eveniment, un discurs de anvergură, polifaţetat, ce impune respect faţă de tăria de caracter şi determinarea umană şi artistică a autoarei.

Indiferent de interpretările posibile: politice, etice, filozofice sau atistice etc., cert este faptul că acest demers (putând fi caracterizat ca fiind şi social prin implicaţiile ulterioare), deschide cutia Pandorei pentru reprezentările satirice în arta contemporană românească din zona artelor aşa-zis „grele”.

Foarte interesantă metafora expoziţiei, inedită alăturarea de personaje ca o punte peste timp, şocant conţinutul, dar mai ales modul de exprimare, toate fiind calculate pentru un impact public cât mai puternic.

Marilena MURARIU lucrează cu uneltele prezentului: dezgolirea fără inhibiţie fizică şi morală, grandomanie, mistificare, opulenţă sfidătoare, oportunism etc, totul expus la scară mare, la propriu şi la figurat.

Cazul Elenei Ceausescu ca om şi politician, nu este unic in lume, dar înfăţişarea ei şi a contemporanilor noştrii intr-o astfel de postură explicită, este totuşi o surpriză de proporţii.

Câteva tabu-uri sunt arse prin această expoziţie, printre care şi faptul că femeile, prin natura lor delicată, nu pot şi nu trebuie să ilustreze scene atât de explicit sexuale. 

O Elenă puternic erotizată, voluptoasă, ludică, acordând graţiile sale cu aceeaşi dezinvoltură tuturor participanţilor la joc, personalităţi româneşti din trecutul comunist şi din cel postdecembrist în egală măsură, mereu satisfăcută, indiferent de conjunctura în care se află, este catalizatorul unor metafore vizuale inspirate dintr-o realitate mai mult sau mai puţin obiectivă.

 

Recunoaştem o Elenă în fiecare domeniu al vieţii publice: justiţie, mass-media, politică, cultură etc, sau în caracterul fiecărei persoane publice. În toate este implicată o manevrare ideologică, în toate este câte o Elenă.

Omniprezenţa acesteia insinuează subtil, multe posibile înţelesuri dar şi interpretări care poate nu justifică totdeauna prezenţa tuturor personajelor, în toate contextele din imagini.

Metafora şi compoziţia induc privitorului un umor de loc confortabil, generator de întrebări şi nelinişti, iar dacă exprimarea atinge poate uneori cote prea largi de libertate, putem spune că aceasta este gândită în slujba unui mesaj asumat în totalitate. Dimensiunea mare a lucrărilor impresionează şi intimidează în acelaşi timp, confirmând încă o dată, dacă mai era cazul, determinarea artistei în demersul său.

Ca şi titlul expoziţiei, titlurile lucrărilor sunt voit aiuritoare, uneori subversive, ce incită la analiză şi lasă ca misterul să fie dezlegat numai de imagine, căutarea fiind astfel mai delicioasă: „În general, politician”, „În general, actor”, „În general, jurnalist”, „În general, vecin”, „Originea Lumii Noi”, „Freci Can-Can”, „Presidents are Girl's Best Friend”, „Hai să ne lustrăm sâmbătă seară, iară !” etc.

In tot acest amestec de neconvenţional şi inedit, arta picturală a Marilenei MURARIU este peste tot recognoscibilă şi firească, iar tuşele delicate de culoare crează un contrast binevenit cu ideea lucrării.

Criticii de artă Marian Constantin şi Vlad Morariu aduc, în Catalogul expoziţiei, pe lângă aprecierile critice corespunzătoare şi ample devoalări ale evenimentelor şi contextelor ce au generat ideatica demersului vizual.

Evenimentul ce rămâne de referinţă, va fi urmat cu certitudine de o avalanşă de manifestări asemănătoare mai mult sau mai puţin artistice, dar şi de show-urile mediatice corespunzătoare, politizate sau nu.

 

Irina IOSIP