Arta cu destin neîmplinit...

LOGO - oraș Alba Iulia

Arta cu destin neîmplinit... sau Epopeea contemporană a unor lucrări rămase la sertar

 

  Oare ce ar fi mai onorant pentru Alba Iulia - inima Marii Uniri decât a avea, spre exemplu, o hartă turistică cu însemne emblematice ale istoriei orașului, semnate de renumitul pictor, grafician și artist media Devis Grebu, deopotrivă român și occidental. Biografia artistică a acestuia cuprinde ilustrație de carte și publicații în cele mai renumite ziare și reviste din lume: The New York Times, Washington Post, International Herlald Tribune, Le Monde, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Ha’aretz, Wall Street Journal, Time Magazine, Life, Newsweek, US. News & World Report, Boston Globe, L’express, Le Point, V.S.D., La Tribune, Le Figaro, Forbes, Business Week, Playboy, Harper’s, Atlantic Monthly, Think-I.B.M., Sports Illustrated, P.C. Magazine, GEO, Psyhology Today, New York Magazine, Seventeen, Telerama, Jardin des Modes, L’Expansion, Liberation, Le Monde Diplomatique, Cațavencii, Idei în Dialog, Cotidianul și multe, multe altele...

Aici nu mai are nici o relevanță originea evreiască a autorului, botezat și crescut catolic în București, obligat să părăsească țara în anul 1964 al stalinismului comunist, după lipsirea libertății de exprimare,

LOGO - oraș Alba Iulia

excluderea din U.A.P. sub acuzarea de cosmopolitism după ce părintele i-a fost întemnițat pe motive politice inventate, deposedarea familiei de bunuri și, în cele din urmă, de perspective de supraviețuire

fizică și spirituală. Probabil că Devis Grebu a rămas pentru totdeauna un călător în alte lumi occidentale, iubitor al țării natale dar desrădăcinat de o copilărie bogată în experiențe culturale și de o tinerețe promițătoare ca student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” - București, căruia i-a fost refuzat și după fragila democratizare a României postdecembriste, dreptul de a participa la îmbogățirea culturală a țării, de a se dovedi a fi un fiu recunoscător al patriei, participant la transformarea acesteia dintr-un neant totalitar într-o grădină înfloritoare multiculturală.

Se discută astăzi despre multiculturalism, care însă practicat discreționar și neadecvat realităților

Carte poștală - Una dintre porțile orașului

autohtone, destramă identități, apartenențe și legături de neam și loc, înlocuindu-le cu un preaplin de elemente străine de spiritul și cultura românească. Se rupe o coeziune de secole în sânul națiunii, născută din aceleași simțiri, practici și idealuri. Se înstrăinează vecinătăți care au funcționat în liberă consimțire, implementând idealuri mercantile, străine de nevoile și armonia acestei țări.

Și de ce, oare, îi neglijăm pe marii oameni de știință și de cultură de talie internațională născuți în sânul poporului român, care au părăsit aceste locuri, lipsiți fiind de recunoașterea sau compasiunea conaționalilor lor, nevoiți să-și lase creația altor țări care le-au oferit un cămin primitor și recunoașterea meritată: Constantin Brâncuși, Henry Coandă, Eugen Ionescu ....

Carte poștală - Una dintre porțile orașului

Probabil, că arta, științele, precum și orice alt domeniu al societății se află sub un control politic ce nu înțelege sau nu vrea a înțelege valoarea și puterea creatoare a unui popor, că dezvoltarea unei societăți stă în membrii și elitele acesteia, și nu în conducătorii lor.

Iată, că munca și celebritatea unui artist, dar și efortul financiar public al unei urbe, nu au fost suficiente și nici, cel puțin până acum, considerate a fi suficient de importante și utile pentru promovarea și dezvoltarea unuia dintre orașele cele încărcate de istorie semnificativă și de frumos ale României, Alba Iulia. 

Dar revenind, povestea începe cu un contract semnat pentru un an (octombrie 2014 – octombrie 2015) între Devis Grebu și Primăria Municipiului Alba Iulia, privind elaborarea și predarea, respectiv primirea unui set de 12 opere tematice complexe, necesare promovării turistice a urbei. Colaborarea, prevăzută pentru un timp îndelungat, s-a arătat a fi perfectă, deoarece ambele părți și-au onorat obligațiile și au schimbat mesaje de apreciere, primăria prin reprezentanții săi vis à vis de lucrări, iar autorul vis à vis de aprecierea primită și onorariul achitat, dealtfel destul de consistent. Astfel încât, au fost demarate procedurile de întocmire a celui de al doilea contract privind următorul an de zile, pentru care autorul a trimis în avans primăriei, poate cea mai complexă lucrare – planul cetății, dar care contract nu s-a concretizat în cele din urmă, fără a i se oferi autorului o explicație.  

În cele din urmă, colaborarea, ce părea fructuoasă, a încetat în mod inexplicabil, în urma unor mesaje evazive și din ce în ce mai lapidare, din partea Primăriei.

 Materiale promoționale - Cărți de joc

Nici până în acest moment, Devis Grebu nu a primit un răspuns privind situația creată. Faptul că lucrările nu au fost utilizate prin publicare, a generat o nemulțumire în inima artistului care se simte trădat și consideră că lucrările nu i-au fost îndeajuns de bine apreciate. Totuși, autorul avansează și presupunerea că, probabil, lucrările au constituit baza unei cereri de fonduri europene. Este de menționat că, în acest caz, materializarea scopului propus și plățile sunt sever controlate atât intern cât și din partea CE.

O explicație posibilă, dar mai puțin probabilă, este aceea că nu au mai existat fonduri pentru materializarea proiectului. Spunem mai puțin probabilă, căci dacă ar fost așa, nu era nici o problemă ca autorul să fie informat asupra acestui fapt iar acesta să și înțeleagă situația.

Prin bunăvoința autorului alăturăm imaginile câtorva dintre lucrările întocmite pentru acest contract, care demonstrează că la mijloc nu ar fi posibilă o slabă apreciere a lucrărilor sau interpretări politice dezavantajoase.

Una dintre variantele de imprimare a umbrelelor, cu semnătura autorului

A rămas un mister, de ce o zestre atât de valoroasă pentru urbe, lucrări care au costat zeci de mii de euro, zac în sertarele primăriei - dacă mai sunt încă acolo, de câțiva ani. Nici acum nu este prea târziu a fi utilizate lucrările, deoarece nu conțin informații sau date perisabile într-un fel sau altul.

Studiind o parte dintre lucrările transmise sub contract primăriei, pe deplin acceptate și aprobate de reprezentanții locali, nu am putut găsi elemente care să ofere un motiv politic de refuz al utilizării acestora, nici unul economic, atâta vreme cât desenele au fost predate gata prelucrate pentru tipărire și publicare. Și nici nu au fost invocate astfel de motive.

Un efort important financiar a fost deja făcut și un minim de lucrări ar fi putut fi utilizate, totuși, din anul 2014 până astăzi.

Nu au existat nici motive privind temele și calitatea actului artistic atâta vreme cât este vorba de arta unui artist de talie internațională și nu au fost ridicate niciodată aceste probleme. Autorul poate proba acest lucru prin numeroasele e-mailuri pe care le deține prin care autoritățile confirmă că munca sa era cu adevărat apreciată, în totalitate.

Suntem încă în anul centenar al Marii Uniri și credem că nu va fi, prea curând, un altul mai potrivit, cu șansa ca oficialitățile să ofere un răspuns și o rezolvare privind această situație blurată de lipsa informațiilor și, în curând, uitată de timp.

În cele din urmă, ne întrebăm dacă nici notorietatea autorului, nici calitatea și cantitatea lucrărilor, nici bunăvoința și receptivitatea elogioasă a contractorului – manifestate timp de un an nu sunt suficiente pentru a face un bine urbei, atunci ce mai poate fi?

Dar poate sunt la mijloc și alte motive ale căror chei nu le deținem, dar credem că artistul ar fi fost mândru ca numele său să rămână legat, în memoria publică, de cetatea reunificării, Alba Iulia.

Încheiem cu speranța că autoritățile locale de acum, aceleași cu cele de atunci, vor recunoaște public valoarea și utilitatea lucrărilor, prin publicarea lor, împlinind destinul unor lucrări de artă. 

Irina IOSIP

N.B. 

Toate imaginile au primit amabilul accept al autorului pentru publicare

Selectați cu click imaginile pentru a le vedea la dimensiune mărită

Coperta față - Planul Cetății

Coperta spate - Planul Cetății

Planul desfășurat al Cetății

O expoziție și mai multe talente

O expoziție de pictură care a reunit în spațiul expozițional mai multe talente: Otilia Iliescu - pictor, Cristina Irimia și Tudor Ostafie - actori,  eveniment aflat sub bagheta magică a moderatoarei doamna Ofelia Huțul și a prezentatoarei doamna Cristina Talpan și nu mai puțin sub rigoarea curatorială a doamnelor Anca Dimitriu și Daniela Munteanu.

"Otilia Iliescu... o mare pasionată de cromatică, de pictură... S-a dovedit a fi neîncetat dispusă să experimenteze tehnici preluate din mai multe domenii ale artelor plastice, dintre care pictura în ulei este alegerea ei preferată, utilizând cu predilecție combinația, juxtapunerea sau modularea culorilor.

Fină observatoare a lucrurilor și fenomenelor din natură, dar și a oamenilor de care-i place să se înconjoare, artista imortalizează pe pânză tot ceea ce-i reține atenția, o încânta și-i oferă surse de energie pozitivă.

Lucrările sale de artă, atent puse în valoare prin încadrări originale și expuse încă de pe acum în galerii, o fac vizibilă și foarte apreciată de public.

Particularitățile artei sale îi conferă originalitate iar spontaneitatea tușelor îi impresionează și pe cunoscătorii pretențioși. Compozițiile sale au un farmec aparte, momentele surprinse sunt unice iar efectele scontate - notabile, drept pentru care unele dintre piesele ei "de rezistență" fac parte deja din colecții particulare.

Sensibilitatea deosebită i se dezvăluie în mesajele absconse din picturile care trebuiesc decodificate "cu inimă". O felicităm și îi urăm noi succese!"                                       

prof. dr. Ofelia Huțul, artist plastic

 

Nikola Hendrickx (IOA)- Belgia: "Salt & Pepper"

  

"Sinucidere", culori de apă, creion, spray, 21x29,7, IS&PSAS Ed. 1

Amintiri pentru viitor, "Salonul de desen - 2018"

"Salonul de desen - 2018" curatoriat de Prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu, aflat la a V-a ediție, dedicat celebrării Centenarului României moderne, și-a început călătoria internațională la Art Yourself Gallery, din București, printr-o expoziție redusă la un număr minim de lucrări care să-i reprezinte pe toți participanții la expoziție. Spațiul, amplasat în inima Bucureștiului, deși mic, reprezintă un ambient plăcut pentru expuneri de mici dimensiuni, amintind de căminele familiilor interbelice de intelectuali, de grija acestora pentru estetic și confortabil.

Urmează ca expoziția, cu întreagul său tezaur artistic și informațional, să se desfășoare la Accademia di Romania - Roma, sub înaltul patronaj al Institutului Cultural Român.

Dragoș Pătrașcu "Jurnal"

Alături de nume mari ale graficii și picturii românești, precum Felix Aftene, Nicolae Alexi, Anca Boeriu, Ion Atanasiu Delamare, Raluca Ilaria Demetrescu, Dan Erceanu, Dragoș Pătrașcu, Emilia Persu, Florin Pînzariu, mulți având grade universitare, expun tineri studenți sau absolvenți ale instituțiilor de arte, selectați pe criterii de inventivitate și performanță. Precum mărturisește domnul Pătrașcu, unii dintre tinerii admiși în astfel de expoziții, nu pot aprecia la adevărata valoare, extraordinara oportunitate de a fi selectat și a sta pe simeze alături de profesorii lor, aici sau chiar în galerii internaționale. Odată gestul făcut, profesorul nu poate decât să aștepte concretizarea speranțelor de acum în cariera profesională de mai târziu a elevilor săi, care se pierd adesea pe drumuri mai lesnicioase.

Mai mult, încrederea dascălului merge până acolo încât, nu departajează elevii de profesorii lor printr-un curriculum vitae. Un gest nobil în numele unei profesii vocaționale, căreia ar trebui să i se recunoască, precum merită, rolul progresist în slujba culturii și societății românești contemporane. În acest sens, putem atribui aceastei expoziții rolul de album al gândurilor, deciziilor și faptelor din prezent ce pot capacita înțelegerea corectă a fenomenului România de către Occident și prin libera lor circulație și influență pot genera un sens pozitiv viitorului României.

Se regăsesc pe simeze, esențe, sinteze sau studiii tematice în tehnici diverse, de la cele  reproductibile la cele specifice desenului, care țin de "exprimarea unei stări de spirit, a unui sentiment, de expresia unei relații, a unei legăruri, a sondării interiorității, de punerea unei întrebări "Ce înseamnă pentru mine România? Cum este privită România centenară, modernă, contemporană de către diverse generații de artiști...fiind , în același timp, o celebrare a libertății de expresie câștigate cu greu spre sfârșitul acestui istoric centenar" / din prefața catalogului expoziției "Salonul de desen 2018" - Prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu

Radu Carnariu "Ce-mi dorești tu mie, dulce Românie"

Anca Boeriu "Memorie reciclată II"

Adriana Lucaciu "Between Alfa și Omega II"

Andreea Constantin "Ordine și Haos"

Felix Aftene "Meditație"

Ion Atanasiu Delamare "Noi"

Emilia Persu "Eu"

Florin Pînzariu "Frigem tot"

Laura Baiu "Spiritus Vitae"

Nicole Alexi "Spălare"

Irina IOSIP (text și credit foto)

Apariții rare pe simeze: „IOSIF ISER gravor", Sala „Theodor Pallady”, Academia Română

"Prima mea gravură", 1924

În perioada 10 – 20 octombrie a.c., în Sala „Theodor Pallady” a Academiei Române se derulează o expoziție interesantă organizată de Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, care deține aproape complet, ciclul de gravuri ale lucrărilor lui Iosif Iser, mai ales în tehnica pointe séche.

Aceasta este una dintre rarele ocazii de a vedea și a aprecia activitatea de gravor a artistului, considerată a fi reprezentativă pentru gravura românească din perioada respectivă, precum a subliniat în deschiderea expoziției doamna Cătălina Macovei, șefa Cabinetul de Stampe.

Iser a practicat gravura, cu aproximație între anii 1921 și 1932 /1934, după ce s-a stabilit cu familia la Paris și a început să lucreze în atelierul prietenului său Jules Pascin.

Spre deosebire de alți gravori, artistul a tras puține exemplare, maxim 5, 6 din fiecare lucrare, dintre acestea, primele exemplare sau chiar exemplarul de artist, fac parte din tezaurul Bibliotecii, fapt ce sporește calitatea și valoarea colecției aflate în patrimoniul Academiei Române.

"Tătăroaica cu turban asezată pe scaun, privind spre stânga cu mâna la obraz", 1928

Fapt inedit, printre cele aproximativ 60 de lucrări expuse ale artistului, se regăsește „Peisaj din Wasserburg” datată în 1922 – considerată în genere prima gravură a autorului, alături de o altă lucrare, „Familie de tătari – o tătăroaică bust, un tătar văzut din față, în interior” (acvaforte), pe suportul de carton al acesteia, în partea dreaptă jos, Iser a consemnat ”Prima mea gravură/ISER” iar în stânga jos a scris anul 1924. Printre alte posibilități ar fi și aceea că autorul a regăsit placa și a reprintat respectiva lucrare în anul 1924, știind că este prima sa lucrare în această tehnică.

Temele abordate în gravură sunt cele predilecte ale autorului, tătăroaice, odalisce, țărănci din Argeș, nuduri, balerine și arlechini, femei în interior și mai puțin peisaje și portrete. Sunt două tehnici de gravură în care mucenicește Iser, cel cam tumultuos, acvaforte și pointe séche, pe alocuri întărite de ruletă. După o perioadă scurtă, de aproximativ 10 ani, artistul părăsește acest gen, prea laborios și riguros, însă gravurile sale sunt impregnate de orientalismul său specific, în care femeia orientală, impune prin formele sale masive și poziția sa sculpturală, încremenită într-o așteptare misterioasă.

Tipologia acestei femei, se repetă aproape până la identificare în portrete orientale, fără trăsături personalizate. Dealtfel, puține sunt portretele reprezentând persoane recognoscibile precum este cazul Suzannei Caudal.

În afară de performanțele lui Iser în arta gravurii, expoziția urmărește și situațiile de influență pe care alți artiști, dintre care unii fiindu-i prieteni, o exercită asupra sa. Astfel, alături de gravurile lui Iser, sunt expuse câteva lucrări ale altor artiști precum: Jules Pescin, Demetrios Galanis, Andre Derain, Raoul Dufy și André Albert Marie Dunoyer de Segonzac.

Un catalog de colecție a însoțit lansarea expoziției, realizat de Cătălina Macovei și colectivul de redacție format din: Anca-Gabriela Vitan, Dragoș Nicolae Adriana, Eugen-Mădălin Costache, cu sprijinul financiar al lui Tudor Berza, membru corespondent al Academiei Române.

 

Irina IOSIP

  

Manoj Chopra - India: "Viața"

 

"Viața", tehnică mixtă, IS&PSAS ED. 1

 

Agus Widodo - Indonezia, "Life"

 

"Viața", acuarele, tuș. IS&PSAS Ed. 1

 

Masteranzi ai secției Sculptură de la UNARTE București, la Galeria Simeza - expoziția mai poate fi văzută astăzi și mâine

Joi, 30.08.2018, la ora 19,00, are loc la la Galeria Simeza Finisajul expoziției de sculptură „M3", împreună cu formația „Multumult”.

Trei  tineri sculptori, aflați încă, uneori, în ancorajul ideatic al dacălilor lor, și-au deschis aripile pentru zborul inaugural în profesia aleasă.

Lucrările diferă fundamental unele de altele, atât ca materiale și tehnici utilizate cât și din punct de vedere ideatic, dar formează o unitate expozițională specială: chestionările privind condiția umană îi apropie pe autori ca artiști și ca ființe umane. Fiecare găsește răspunsurile proprii la aceste întrebări, dar în maniere diferite, dintre care nu lipsesc ludicul, optimismul, scepticismul, critica și autocritica.

 

Irina IOSIP (text și credit foto)

Detaliu lucrare - Smaranda Pompiliu Pîrvan

Lucrare - Smaranda Pompiliu Pîrvan

Lucrare - Daiana Savopol

Detaliu lucrare -Daiana Savopol

Detaliu lucrare- Alexandru Dascălu

Detaliu lucrare -  Alexandru Dascălu

Detaliu lucrare - Alexandru Dascălu

"Ava, Calea către Unul", galeriile Sabion, București

Vernisaj: 6 septembrie 2018, ora 19:00,

Curator: Luiza Barcan

"Expoziția Ava, Calea catre Unul, este cea de-a cincea manifestare de acest gen în portofoliul artistei și va cuprinde, pe lângă AVA, un număr de alte șapte vitralii aplicate conceptului de volumetrie 3D sau tablouri în maniera Tiffany.
...
Locația expoziției nu este aleasă la întâmplare, Galeriile Sabion având incorporate în designul unic mai multe elemente de vitraliu ale altui artist român. De altfel, întreg conceptul Galeriilor a fost realizat de artiști români, galeria fiind desemnată în anul lansării ca fiind Cel mai frumos magazin din lume, obținând deasemenea premii pentru maniera de expunere și inovațiile în amenajarea spațiului. Locația este, deasemenea, și flagship store-ul Casei Sabion, producător român de bijuterii."

(extras Comunicat)

FEȚELE VĂZUTE ȘI NEVĂZUTE ALE VIOLENȚEI, Arta și violența (6)

Violența din spatele măștii

Imaginea se poate manifesta ca o unealtă a puterii, cu cât impresionează mai mult cu atât devine în psihicul maselor mai veridică și se confundă cu ideea și subiectul pe care le reprezintă și asupra cărora se transferă caracterul de veridicitate, fără ca acestea să mai fie chestionate în vreun fel. Astfel, este adormită conștiința publică, păstrându-se în fața calculatorului (sau televizorului), indivizi anesteziați mental, depersonalizați și inactivi social, înstrăinați în propria lume reală și malaxați în incomensurabilul spațiu virtual. Astfel, indivizii, obișnuiți cu spațiul virtual și producțiile imagistice ce circulă în acest spațiu, încep a confunda ficțiunea cu realitatea, asimilând obiceiuri, comportamente neconforme cu societatea în care trăiesc. Evenimentele fantastice, fenomenale și spectacolul create în media, acționează ca un drog ce trebuie consumat și reprodus constant.

"Without words" © Irina Iosip

Chiar și aducerea în fața publicului nediferențiat ca vârstă și nivel de înțelegere, a unor fapte reale de violență, în mod repetitiv, produce efectul psihic de posibilitate, accesibilitate, permisivitate a acestor fapte, în viața obișnuită.

Imaginea conținută de reclame ascunde sensuri mercantile sau politice, de multe ori greu sesizabile. Reclamele sunt elaborate atent de către o armată de psihologi, sociologi și chiar artiști, care studiază caracteristicile pieței și nevoile societății și ale unor grupuri țintă și, conform unor strategii elaborate, imprimă nevoi fictive și dependențe de toate tipurile. Culoarea, puternică și în exces, chiar dacă agresează retina și psihicul uman, prin repetabilitate creează dependență de mult, imprimând ideea că receptorul este puternic, important și adecvat prezentului. Reclamele agresează psihicul, sensibilitatea umană și interesele reale ale populației și dau iluzia unei comunicări și acceptări biunivoce.

În consecință, originea unor comportamente deviate, atitudini antisociale sau anti-personale poate fi găsită și în imaginea media televizată, internet, audio-video, care promovează direct, cu precădere, violența, sexul și intoleranța, dar se și infiltrează insidios în psihicul uman și în viața de zi cu zi a acestuia, hrănind demoni vechi și noi. Prin mimetism oamenii recurg la acte de violență precum cele observate și prezente în mod repetat în viața de zi cu zi sau în mass-media.

Violența, prezentă oriunde se află omul, se manifestă prin toate formele de comunicare ale acestuia, așadar, forme de agresiune (psihică, morală, și mai puțin fizică) pot fi regăsite și în artă, prin linie, culoare, temă, concept ori text, manifestate voit sau involuntar, cu sau fără scop și destinație bine definite.

Intensitatea violenței este resimțită în mod subiectiv atât de autor cât și de publicul pentru care acesta creează, funcție de capacitățile fiecăruia de redare sau receptare. Dar, trebuie reținut, că orice impunere forțată prin violența de orice fel, poate provoca un răspuns egal, dacă nu mai puternic din partea receptorului, iar utilizarea violenței în scopuri pozitive chiar, dar în exces, poate provoca de la reacții individuale la mișcări sociale extreme. Acest lucru înseamnă că și în artă, critica și sarcasmul trebuie utilizate în limitele și intensitățile necesare și suficiente pentru obținerea unui progres.
Acțiunile de protest din zona artelor, formulate într-un mod agresiv sau chiar violent, pot deschide spațiul public pentru o situație de critică și recunoaștere, constituindu-se, în cazuri de criză majoră, mai ales, în mișcări artistice progresiste.

Față de alte modalități de exprimare, artele, indiferent de scopul utilizării lor, nu exercită neapărat o agresiune fizică, ci mai degrabă una legată de comunicare și psihic, putând spune, în acest sens că violența se ascunde în spatele unei măști de catifea.

Irina IOSIP

Jacek Frackiewicz - Polonia: "Salt & Pepper"

 

 

 

"Bucătarul",acryl,30-21 cm, IS&PSAS Ed.1

 

FEȚELE VĂZUTE ȘI NEVĂZUTE ALE VIOLENȚEI, Arta și violența (5)

Și desenele animate instigă la violență

Ne aducem aminte de renumitele desene animate ale Casei de producție Walt Disney de prin anii '30, precum Tom și Jerry și Mickey Mouse, cu care au crescut generații de copii, rămânând până astăzi printre cele mai apreciate. Totuși, industria a crescut pe baza unor studii psihosociale efectuate în timpurile respective, care promovau individualismul, răzbunarea, ura, rasismul și lupta pentru dominație cu orice preț.

Studiile arată că în loc să fie alternative inofensive şi mai blânde ale filmelor de groază şi ale dramelor pentru adulți, desenele animate pentru copii sunt, de fapt, un focar de crime și nedreptăți. Personajele principale din desenele animate prezintă un risc de 2,5 ori mai mare de a muri în comparaţie cu protagoniştii din filmele destinate publicului matur şi de aproape trei ori mai mare de a fi ucise, precizează un studiu din „British Medical Journal“.

Disney a creat filme şi personaje celebre, inclusiv pe Mickey Mouse, cel pe care majoritatea îl consideră alter ego-ul său. Se spunea despre Walt Disney că era misogin, rasist și antisemit.
Informaţiile strecurate în aceste desene animate induc conştiinţa obţinerii binelui propriu cu orice preţ, chiar şi cu cel al vicleniei, minciunii, răului aproapelui și uciderii, în care aproape orice obiect poate deveni o armă. Sclavia albă, hard-pornoul și sexul s-au infiltrat în mintea americanilor și a întregii lumi, sub masca divertismentului și a imaginii personajelor, plăcute, aparent inofensive. În imagini subliminale se ascund simboluri și idei care promovează sexul exagerat, de la vârste fragede.

Desenele animate marca Disney aduc în mentalul copiilor elemente care le modelează conștiința și morala, făcându-i să accepte cu ușurință, ajunși la vârste mature, ocultismul, magia, maleficul, violența și lupta până la moarte.

De altfel, desenul animat, asemenea cinematografiei, beneficiază de câmpul larg de expunere necesar promovării intereselor economice și politice ale finanțatorilor și producătorilor, mizând pe instinctele primare ale omului: sex, dorință de posesie și instinct de supraviețuire.

Animele japoneze actuale sunt și mai dure. Personajele din „Darker than Black”, de exemplu, cu aspect ce poate fi caracterizat ca fiind malefic (sau extraterestru, conform imaginilor „de consum” create pentru eventualele ființe extraterestre), sunt oameni cu puteri supranaturale, care nu mai au emoţii şi acţionează doar în baza logicii şi a raţiunii, folosiţi de cele mai multe ori ca asasini şi spioni de diverse agenţii secrete.

Aceste producții au ca efect o înstrăinare a omului de aspectul și sinele său, o acceptare ca normalitate a anormalului fizic, mental și social, și menținerea acestuia într-o bulă artificială, departe de adevăratele probleme social-economice sau politice. Trăirile personajelor și ale publicului empatic, în condițiile extreme ale vieții, induc în viața reală teama și nesiguranța și ulterior, obediența necondiționată față de putere.

Producțiile media audio-video, ca film, desen animat sau spectacol de divertisment, atrag publicul de la vârste din ce în ce mai tinere (lupta pentru audiență fiind acerbă) și acționează ca un factor de mare putere în conștiința maselor, instituind ca adevăruri, false realități, influențând percepția asupra binelui și răului, frumosului și urâtului, utilului și inutilului, printr-o continuă și intensificată agresiune imagistică, vizând emoționalul și ideaticul.

 Desenul satiric între agresiune, violență și utilitar

 

Artele satirice pot fi cele mai agresive forme de artă, prin modalitatea specifică de exprimare, fiind chiar mai violente. Și nu numai imaginea este implicată aici ci și cuvântul și atitudinea. Privind din punctul de vedere al scopului final, putem afirma că acestea sunt totuși cele mai progresiste dintre arte. Atât subiectele cât și imaginile cuprind exagerări menite să dea un înțeles tematic cât mai clar și mai percutant. Critica asociată cu ludicul poate fi mai dură și mai radicală decât orice expunere descriptivă. Bineînțeles că se pot ridica critici și învinuiri, obiective și subiective, privitor atât la temă, la obiectul criticii cât și la modul de exprimare prin imagine. Subliniem că temele și compozițiile satirice sunt replici la o altă agresiune resimțită la nivel individual de către artist. Răspunsul la factorul declanșator poate fi, evident, unul mai radical și ca atare, mai frustrant pentru cei atenționați în acest fel.

Ca armă puternică, desenul satiric, pus în slujba unor grupări partinice (difuzare mai ales prin mass media), poate deveni un mijloc de propagandă, de intimidare și agresiune.

Reacția celor vizați sau a celor care se simt lezați în vreun fel de această artă, nu întârzie să apară, uneori cu o violență ieșită din comun. Amintim aici recentele evenimente de la redacția săptămânalului francez „Charlie”, unde au avut loc acte teroriste, soldate cu victime umane.
 

Actele de violență pot fi cauzate și de intoleranță, de incultură, de respingerea celor diferiți economic, politic sau cultural, dar desenul satiric, utilizând agresiunea și violența, în scopuri pozitive – de presupus, reușește să neutralizeze sau preîntâmpine evenimente potrivnice unei societăți sănătoase și prospere. Spre deosebire de alte arte vizuale, fiecare desen satiric fiind destinat timpului său, în marea majoritate a cazurilor, temele și motivul acestuia se demonetizează mult mai ușor decât în alte arte, temele politice fiind dintre cele mai susceptibile de subiectivism și partinitate dar și cele mai mari provocatoare de confruntări violente.

Irina IOSIP

FEȚELE VĂZUTE ȘI NEVĂZUTE ALE VIOLENȚEI, Arta și violența (4)

Protestul în artă, este o formă de violență?

La vederea atâtor cuie înfipte cu furie în globul pământesc, în lucrarea Marilenei Preda Sânc, ne putem gândi la un protest ce s-ar asocia cu o oarecare violență, dar mesajul este clar o metaforă, care, în condițiile societății actuale, poate fi cu ușurință înțeles ca un protest intelectual.

Marilena Preda Sânc, https://www.google.ro/search?q=Marilena+Preda+S%C3%A2nc&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=_7KdM0h3EZg6bM%253A%252CR5vDiH-nGEbi8M%252C_&usg=__K7qSdWDhLZlQIn6Aymi73JX5fIk%3D&sa=X&ved=0ahUKEwiM6_iGzaPcAhVCliwKHTsLClcQ9QEITTAG#imgrc=_7KdM0h3EZg6bM:

Acțiunile de protest din artă nu pot dizolva o criză politică sau socială, însă pot deschide spațiul public pentru o situație de critică și recunoaștere. Mișcările artistice de protest permit o reconceptualizare a condițiilor de posibilitate și funcționare a sferei politice. Mai mult, ele pot să ofere un răspuns la condițiile de reprimare politică sau socială (a se vedea mișcarea Dada și Suprarealismul). Acest lucru însemnă că forțele politice sau economice pot fi influențate și, într-un bun caz, redirecționate prin cultură.

Dealtfel, pentru a caracteriza o situație de violență, trebuie luată în calcul și energia pe care o degajă, respectiv efectele pe care le produce, precum și condițiile concrete în care se manifestă. În cazul unui război clasic, de exemplu, individul este obligat prin forța împrejurărilor să-și apere viața și cum altfel, decât prin violență.

Un artist destul de constant în utilizarea manifestului este Marilena Murariu, care face o critică socială asupra mass-mediei și persoanelor angrenate în viața politică, prin expozițiile sale din ultimii ani. Adoptând liberul arbitru, face o analiză comparativă între două societăți (înainte, respectiv după 1989), relevă asemănările dintre acestea și identifică o continuitate de scopuri și practici ale unei clase „elitiste” active în societatea românească contemporană. Personaje precum Elena Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu apar alături de personaje din sfera mass-mediei, economicului, socialului și politicului recent sau actual: Dan Diaconescu, Mărioara Zăvoranu, Vlad Voiculescu, Dinu Patriciu și miliardarul Remus Truică, precum și patru foști sau actuali președinți.

Bineînțeles că actul artistic al autoarei a fost considerat un act de violență asupra unora dintre personaje sau asupra unor grupuri de persoane și interese, fapt ce a atras și crearea unor piedici în desfășurarea unor expoziții și chiar interzicerea altora.

Murariu („Duminică noapte în familie”, ulei pe pânză, 145/180cm în Catalogul expoziției „SHOW-OFF, OF, OF !”) expune o panoplie de realități, în care și-au făcut loc confortabil: imorala (sau amorala), kitsch-ul, oportunismul, incultura, parvenitismul și încă multe alte tare ale societății noastre.

Dar și arta conceptuală, se poate considera că uneori ridică probleme vis à vis de o conceptualizare excesivă.  Lipsa vizualității contemplative, poate fi asimilată cu o agresiune asupra însăși ideii de artă asociată cu frumosul estetic și a percepției omului despre frumos, ca armonie și echilibru.

În zilele noastre, un plus pentru artă și comunitate, este că artiștii, indiferent de forma de artă pe care o practică, urmează tendința artei contemporane românești și a celei postmoderne internaționale, în care atitudinea și angajamentul socio-politic al artistului devin mai vizibile și mai active în spațiul public, reprezentând factori puternici dinamizanți în evoluția societății. În acest context, aspecte precum ludicul, critica și angajamentul socio-politic prin artă, se dovedesc a fi printre soluțiile menținerii unei societăți sănătoase și în progres.

Irina IOSIP