Mihai IGNAT: „satira desenată a fost și va fi gustată mereu”

 

Mihai IGNAT: „satira desenată a fost și va fi gustată mereu”

 

 

Mihai Ignat (n. 1954), unul dintre graficienii satirici români cei mai premiați în lume, reprezintă generația cu experiența dublă a traiului în regimul comunist precum și cea din vremurile actuale. O viață trăită cu măsura rațiunii și demnității. De obicei mai puțin comunicativ, graficianul, probabil cu regretul excesului de vorbe în dauna desenului, a răspuns în cele din urmă afirmativ demersurilor de a împărtăși o parte dintre experiențele și gândurile care l-au făcut ceea ce este acum.

II: Domnule Mihai Ignat, în general, memoria este selectivă, reținând numai anume evenimente, restul fiind date uitării. Descoperim cu surprindere, uneori, cât de interesante și importante pentru noi au fost și cele din urmă, toate acele lucruri pe care le trecem cu vederea considerându-le inutile, inoportune sau fără importanță. Consider că aceasta este una dintre ocaziile de a face o dezarhivare și valorizare a evenimentelor din viața dvs., care să aducă o frumoasă și sper, cât mai completă imagine a întregului OM-ARTIST Mihai Ignat. Mă bazez pe sinceritatea și rațiunea dvs și, vă rog, să-mi faceți bucuria de a răspunde la câteva întrebări....

MI: Din păcate noi artiștii suntem foarte subiectivi și avem obiceiul de a exagera. Știu că răspunsurile mele nu pot fi total obiective, dar am să încerc să răspund cât pot eu de sincer. Când răspunzi la astfel de întrebări este ca atunci când faci streaptease cu sufletul...
 

II: Să pornim de la tehnicile și maniera dvs. de lucru: sunteți una dintre rarele prezențe artistice din zona ilustrației și a artelor satirice care a utilizat și poate utilizează, încă, tehnicile reproductive. O tehnică care necesită migală și rigoare. Cum se împacă rigiditatea expresiei și posibilitățile oarecum reduse de culoare ale acestei tehnici cu ceea ce simte și poate crea artistul Mihai Ignat, în acest secol al diversității și minunatelor posibilități ale tehnicii contemporane?

MI: La primele saloane internaționale am trimis gravură. Această tehnică o stăpâneam cât de cât. Debutul meu a fost în anul 1987 la Gabrovo (n.a. Bulgaria) și am fost admis la secțiunea ilustrație și gravură. Norocul începătorului.
Am vrut să particip la mai multe saloane unde trebuiau făcute multe lucrări. Între timp am renunțat la gravură și am început să lucrez în tuș și acuarelă, deoarece gravura necesita un timp îndelungat de execuție. Faptul că am renunțat la gravură este unul dintre marele mele regrete. Gravura te modelează, trebuie să „tai”mult pentru a căpăta experiență. Necesită un desen stilizat, făcut special pentru a fi gravat. Necesită și exercițiu permanent pentru că pierzi ușor îndemânarea prin ne-practicare. Trebuie să ai sculele tale cu care te obișnuiești și care îți devin un fel de prelungire a degetelor.
Nu am avut niciodată un simț cromatic deosebit, alb, negru și gri, mi-au fost îndeajuns. Chiar și azi, după ce fac un desen colorat și nu îmi place cromatica îl transform în sepia.
Când ești tânăr vrei să faci multe lucruri și strângi în sac tot ceea ce ți se oferă. Muncind mai mult într-un domeniu, pe celelalte le neglijezi. În timp, îți dai seama că trebuie să alegi dacă vrei să te specializezi. Începi să arunci ceea ce ai în sac și păstrezi doar ceea ce te definește.
 

II: Tehnicile reproductibile de tip gravură sunt mari devoratoare de timp și manoperă, necesită utilaje costisitoare și materiale speciale care nu sunt tocmai la îndemâna oricui. Pe de altă parte, înainte de 1989, existența atelierelor de gravură și utilizarea unui astfel de utilaj de reproducere trebuia să fie declarată oficial. Utilajele de acest tip erau puține și ele existau numai în ateliere ale universităților și școlilor de artă. Unde ați imprimat lucrările dvs.?

Mihai IGNAT, Premiul 3 la IS&PSAS Ed. 2

MI: La liceul de artă am urmat secția de grafică. Profesorul meu mi-a arătat primele gravuri. Lucrarea de licență a lui Ion State, gravură lemn în cap arăta o execuție perfectă pe desen de tip realist. Am văzut gravuri de Chirnoagă și Mircia Dumitrescu. Aceștia au fost colegii profesorului meu la facultate. Văzând aceste lucrări am simțit o dorință puternică de a face gravură. Nu se învață ușor gravură. Are multe subtilități pe care le înveți lucrând singur. Am început să învăț linogravura. Acest procedeu nu necesită neapărat o imprimare la presă. Linoleumul îl luam de la magazin. Linoleumul de atunci era mai „dus” și mai subțire, diferit de ceea ce găsim astăzi - care este bun numai de pus pe jos. Astăzi se poate achiziționa materialul corespunzător numai de la magazinele de artă, însa este mult mai scump. Gravura în metal îmi plăcea, iar curiozitatea mea era mare. Ajutați de părinți, eu și prietenul meu, am făcut o presă de acvaforte. Timid, am început să fac pointe sèche. Nu am simțit niciodată linia așa cum o simțea soția mea, așa că m-am întors la linogravură. Absolut toate sculele pentru gravură au fost făcute de noi iar rulourile, cerneala tipografică și acidul ni l-am procurat ajutați de unchii și rudele noastre.


II: Cum apreciați manifestările de grafică satirică din țară față cele din străinătate? Ce speranțe aveați înainte, dar acum? Cum vedeți partizanatul politic în țară față de cel din alte colțuri ale lumii? Libertatea de exprimare din România este altfel decât cea de afară?

MI: Cred că specificul evenimentelor artistice de afară este tradiția. Când un festival are tradiție, are timp să își corecteze toate defectele. Sunt festivale care numără mulți zeci de ani, festivale în care s-au lansat mulți artiști, din care unii au devenit celebrii. Mă gândesc la festivalele de la Tolentino (Italia), Aydin Dogan (n.a. Turcia), Knokke Heist (n.a. Belgia).... și multe altele care au devenit motiv de mândrie pentru localitate și organizatori. Artistul care este invitat, este primit ca un prinț. Ai impresia că te confundă cu altcineva. Peste tot ești primit bine, ți se acordă atenție, ești plimbat, dar dintre toți, turcii întrec măsura. Deci vorbim de tradiție, cu tot ce implică ea. Oameni profesioniști care rezolvă toate problemele la superlativ. Au fonduri pentru acest lucru, pentru ca salonul să își crească prestigiul în lume. Nu știu prea multe detalii, dar ceea ce le iese, este absolut remarcabil. Există Uniunea Caricaturiștilor Turci, care are fonduri pentru a face foarte multe evenimente. Au politici culturale prietenoase artiștilor. Ce să mai spun, au festivale ca afară!

Mihai IGNAT, Premiul 1 la IS&PSAS Ed. 3

Să vorbim și despre festivalurile noastre, care sunt ca stelele de pe cer. Pâlpâie o dată și se sting. Apare alta pe cer și se stinge și ea. De obicei festivalurile rezistă până la schimbarea politică. Dacă vrei să inviți prieteni pe care i-ai făcut dincolo, nu poți pentru că uniunea noastră a caricaturiștilor, nu primește niciun fond. Simți o senzație de neputință. Marin Sorescu spunea odată, „băieții aceștia care ne conduc, nu au nimic împotriva culturii, nu știu nici măcar că există”. Cei care au auzit de cultură, știu că nu scoate bani, ci doar consumă și o tratează ca atare.
Îmi cereți să răspund la întrebări care mă depășesc. Vă pot spune ce am înțeles în câteva zile la festivitățile de premiere din străinătate. Ca să faci comparație, trebuie să cunoști foarte bine problemele din acea țară. Nu cred că în România este o restricție în ați expune părerea...câinii latră, ursul merge. Poți să behăi cât vrei, nu te ia nimeni în seamă. Behăitul este interzis în cadrul partidelor care încalcă disciplina de partid. Behăie toată mass-media, dar degeaba. Conducătorii noștri merg mai departe. Avea dreptate ministrul Petre Daea când spunea: „Oaia este simbolul poporului român”.


II: Practicați cu prietenii: mini-expoziții, mini-evenimente, reuniuni colegiale etc.? Considerați că anumite lucruri trebuie să se petreacă în privat?

MI: Când am început să mă ocup de caricatură eram foarte deschis la manifestările artistice din țară. Am participat la toate expozițiile împreună cu colegii mei caricaturiști. Eram în anii '90 și toți aveam speranțe mari. Am donat lucrări unor colegi care aveau veleități de curator, Crihană, Topan iar aceștia au făcut expoziții atât în țară, cât și în străinătate. Între timp, participând la saloanele de caricatură din străinătate, am început să câștig premii și mi-am atras antipatia unora dintre colegi. Astfel, am renunțat la expozițiile organizate în țară, dar am trimis la câteva saloane, dintre care salonul de la Brăila sau la „International Salt & Pepper Satirical Art Salon”.

II: Sigur, vă mulțumim încă o dată pentru participarea la salonul nostru și sperăm că veți fi și membru al juriului într-o ediție ulterioară. Revenind, mai există cenzură la noi? Cum se manifestă ea pe alte meridiane ale lumii?

MI: Concitadinul meu Caragiale, dacă ar fi trăit într-o societate ca cea norvegiană, nu știu ce fel de satiră ar fi făcut... probabil ca aceia din „Stâlpii societății” de Ipsen. Norocul lui și mai ales al nostru, este că a trăit în România și talentul său a rodit în toată splendoarea sa. În România, în ciuda condiției grele a artistului, el poate să găsească infinite subiecte de inspirație, mai ales în satiră. Spun asta ca să arăt că România are și lucruri bune. 

Mihai IGNAT, Premiul „Salt & Pepper” Magazine, Ed. 3

Să revenim la Nenea Iancu, opera sa este extraordinară și noi românii înțelegem toate subtilitățile acesteia. Și chiar dacă este o critică foarte acidă a mentalităților noastre, Caragiale este foarte iubit în România. Dacă prezentăm „O scrisoare pierdută” norvegianului, ce ar înțelege acesta din ea? Că este o fantezie cu accente grotești și multe exagerări. Asta datorită coordonatelor educației sale.

La fel se întâmplă și cu caricatura. Caricatura noastră a fost ca un strigăt de ajutor, un strigăt de ajutor sub cenzura comunistă iar în perioada de tranziție - fără sfârșit, către o „democrație”.... Cred că cenzura lor este dată de cererea publicului lor, pentru a nu-i epata pe burghezi.

Occidentalii gustă în special gag-ul, mai puțin umorul nostru de „râsu - plânsu”. De asemenea, cred că ei nu apreciază caricaturile care atacă subiecte tabu, de tipul non-politicaly correct.


II: Care este părerea dvs. privind „similitudinea” și „plagiatul” în artă, dar despre importanța lor în desenul satiric? Ce le deosebește și de ce se face atât de des referire la ele? De ce sunt atât de căutate de către unii membrii ai breslei? 

MI: Acest fenomen a început o dată cu apariția internetului. Înainte de revoluție exista cortina de fier. În România intrau foarte puține cărți sau reviste de specialitate. Majoritatea acestora erau în bibliotecile tehnice ale instituțiilor. Informația era completată de cataloagele expozițiilor unde participam. În ele erau publicate un număr minim de caricaturi. Dacă debutai în anii '80 nu aveai cum să știi ce s-a făcut în lume, în domeniu, în anii '50, '60 sau '70. În România exista o singură revistă de umor „Urzica”, cu almanahul ei. Astăzi, odată cu internetul s-a deschis larg o fereastră către informație. Putem vedea ce s-a desenat de la Lascaux până azi. Vă dați seama că pot fi descoperite toate similitudinile pământului. Unii au înțeles că orice ar desena are similar anterior. Ei au lăsat creația și au început să caute similitudini în caricatură. Am observat că sunt preocupați de cei care i-au premii, de topul caricaturiștilor contemporani și bineînțeles că la fiecare festivitate de premiere ei găsesc o similitudine. Asta înseamnă că cel care a fost premiat astăzi este un hoț care a furat de la celălalt, anterior. Dar nu întotdeauna această clasificare este făcută onest. Să îl învinuiesc pe cel care a scris „Love story” că la copiat pe Shakespeare? Când știu că și Shakespeare a avut înaintea lui foarte multe lucrări care tratau dragostea nefericită. Poate fi o clasificare foarte subiectivă și autorul îngroașă anumite trăsături și pe celelalte le ignoră.

II: Rolul artei desenate satirice este același acum, aici sau în străinătate, precum în alte perioade istorice (și în perioada comunistă)? Mai poate avea un rol modelator, constructiv în societate? S-au mai domolit luptele, s-au mai tocit armele sau interesul?

MI: Imaginea este foarte importantă în ziua de astăzi, mult mai importantă decât scrisul, pentru că viteza vieții noastre este foarte mare. O imagine bine făcută este ca un editorial scris pe o pagină de ziar. Publicarea caricaturilor pe internet a făcut o revoluție și au făcut ca artistul să nu mai depindă de edituri sau ziare. Șansa vizibilității sale a crescut foarte mult. Satira desenată a fost și va fi gustată mereu pentru că are ceva subversiv. Ea face oamenii să gândească, să se îndoiască de ceea ce li se introduce cu sila în cap, există peste tot în lume și are „slavă Domnului”, multe de spus.

Apreciind răbdarea graficianului de a răspunde la numeroasele întrebări, am redat mai sus un grupaj din interviul mult mai larg desfășurat pe o perioadă destul de îndelungată, incluzând și perioada pandemică. Se alăturează aici imaginile a câtorva dintre lucrările premiate în cadrul concursului „International Salt & Pepper Satirical Art Salon” (IS&PSAS), publicate în conformitate cu regulamentul acestuia.

Irina IOSIP

 

Ilustrații:

Mihai IGNAT, Premiul 3 la IS&PSAS Ed., 2 Tema „Human Being”, http://1stsaltandpeppersalon.weebly.com/2nd-edition.html
Mihai IGNAT, Premiul 1 la IS&PSAS Ed. 3 - Tema „Sleep”, http://1stsaltandpeppersalon.weebly.com/3rd-edition.html
Mihai IGNAT, Premiul „Salt & Pepper” Magazine Ed. 3, Tema „Sleep”, http://1stsaltandpeppersalon.weebly.com/3rd-edition.html

O NOUĂ EUGENIE, DE TIP GLOBALIST?

 

O NOUĂ EUGENIE, DE TIP GLOBALIST?

Ca teorie, disciplină a biologiei și ramură a geneticii, eugenia vizează începând cu ameliorarea genetică a individului uman și a populațiilor, până la ameliorarea genomului uman, prin măsuri genetice precum: selecția părinților, sterilizarea, interzicerea procreării și, mai recent, prin modificări genetice la nivel cromozomial.

Sensul termenului și practicile corespunzătoare au diferit și evoluat în timp, de la experimente pe un număr redus de indivizi, la cele pe grupuri largi de oameni, în general, scopul variind funcție de influențele și interesele unor grupuri reduse de indivizi.

Segregarea ca formă preexistentă a selecției și apoi eugeniei, a existat întotdeauna în societate, împărțind lumea pe diverse criterii: cea rasială - considerând omul alb un specimen cu o inteligență superioară, cea sexuală - femeia fiind considerată inferioară intelectual bărbatului, cea a libertății individuale - stăpâni și sclavi, cea a cantității de bunuri deținute - bogați și săraci ș.a.m.d., fiecare categorie fiind multi-structurată și variabil structurabilă pe baza a numeroase alte criterii asociate unor interese și scopuri declarate sau nu. Dar cel mai cunoscut exemplu de eugenie, a fost în perioada nazismului, în numele rasei superioare ariene fiind comise atrocități asupra unor populații numeroase, precum cea a evreilor sau a țiganilor dar și asupra altor indivizi necorespunzători politic, social, din punctul de vedere al sănătății sau a celor închiși sub diverse alte motive în lagărele de concentrare.

În toate cazurile descrise mai sus, au fost denunțate tare individuale sau de grup, incompatibile cu un viitor al omenirii, care trebuia deținut de o populație (sau o parte a acesteia) cu anume caracteristici genetice superioare. 

 

Chiar și crearea "omului nou" din perioada comunistă a reprezentat, prin implicațiile sale, o segregare eugenică pe criterii ideologice însă, având ca scop epurarea societății de cei indezirabili politic sau social și crearea unei așa-zise clase sociale unice, obediente, clasa poporului muncitor, singura  declarată capabilă de a-și făuri un viitor luminos...

De-a lungul istoriei, scopul de apărare și de ameliorare a zestrei genetice a speciei umane a fost unul dintre stindardele celor cere s-au auto-declarat superiori și s-au instalat în poziții de influență și decizie - nu se iau în considerare aici oamenii de știință.

Utilizând metode psihologice și propagandistice, se lucrează astăzi asupra oamenilor, inducând dorințe, necesități, modele și practici în acord cu o anume "corectitudine politică" globalizată, impusă tot de către anumite structuri de interese. Se produc segregări la nivel planetar, vizând spargerea în secțiuni majore a întregii omeniri. Cei nealiniați la ideile și practicile politice actuale au drepturi și libertăți restrânse față de restul populației, începând cu liberul arbitru, libera circulație, accesul la sănătate, învățământ, muncă, cultură și la dreptul de a decide pentru propria persoană în ceea ce privește sănătatea, dar cu certitudine fără limitarea la acestea - precum se conturează pentru viitor. În această ultimă formă de segregare, în numele protecției sanitare a umanității, se încadrează, mai nou, și împărțirea populației planetei în numai două mari categorii: vaccinații și nevaccinații. Mari mase de oameni sunt determinate, prin manipulare sau chiar prin obligativitate, să se vaccineze cu serurile experimentale actuale contra virusului Sars-Cov-2, care creează dependență fiziologică și psihologică  dar și mai periculos, care produc, precum afirmă din ce în ce mai mulți oameni de știință1, posibile modificări ireversibile la nivelul genomului uman.

Departe de a nu aprecia rolul științei în evoluția civilizației noastre, se constată, însă, producerea unei cotituri importante în istoria umanității prin aplicarea la scară planetară a rezultatelor cercetării științifice insuficient verificate și cu atât mai puțin testate, situație care relevă, încă o dată dacă mai era necesar, necesitatea punerii în acord a științei cu legile generale de etică și moralitate, valabile pentru toți, oriunde și oricând. 

Irina IOSIP

Notă:

1 ***, Cercetătorii Harvard spun că vaccinurile anti-COVID-19 ar putea altera permanent ADN-ul genomic uman, din 27.04.2021, în www.imuno-medica.ro, https://www.imuno-medica.ro/noutati/Cercetatorii%C2%A0Harvard-spun-ca-vaccinurile-anti-COVID-19-ar-putea-altera-permanent-ADN-ul-genomic-uman-29

Festivalul A.R.T.E. 2021 - "CALEA SUFERINȚEI", Iași

Festivalul A.R.T.E. 2021, "CALEA SUFERINȚEI": "... un REMEMBER care să insufle omenirii dorința de pace, de armonie universală și aspirație spre lumina interioară, în care «noaptea minții» să nu mai fie posibilă și ororile aberante, comise în trecut sub teroare, să nu se mai repete vreodată."

Ofelia Huțul - fondator, manager și curator al Festivalului A.R.T.E.

De peste 10 ani se desfășoară la Iași sub coordonarea doamnei Prof. Dr. Ofelia Huțul, Festivalul Internațional A.R.T.E - fiecare majusculă corespunzând unei secțiuni, unui domeniu de activitate, oferit ca sursă de inspirație artiștilor vizuali participanți: Arte, Reciclări, Terapii, Educații. Cu ocazia încheierii celei mai recente ediții, imediat după festivitatea de premiere, curatoarea a răspuns invitației de a oferi câteva detalii despre acest eveniment, care s-a desfășurat de-a lungul timpului în mai multe orașe: Iași, Blaj, Galați, Vaslui și Chișinău.

"2021 este al Xl-lea an de când sunt managerul acestui proiect INTERNAȚIONAL și, până acum vreo doi ani, funcționând ca profesor de EDUCAȚIE PLASTICO-VIZUALĂ în învățământul preuniversitar, prin Inspectoratul Școlar Județean Iași, am tot solicitat și obținut AVIZUL FAVORABIL al MINISTERULUI EDUCAȚIEI pentru a figura cu acest proiect în C.A.E.N., C.A.E.J. sau C.A.E.R.I., adică în CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE la niveluri superioare. Mi-am dorit ca această manifestare artistică să continue și după pensionare, căci... ARTIST rămâi toată viața!

Artiștii au avut de ales între 4 DOMENII: Arte, Reciclări, Terapii și Educații iar în fiecare dintre aceste secțiuni TEMATICA A FOST LIBERĂ, la latitudinea și după preferințele autorilor. În iunie 2021 s-au împlinit 80 de ani de la POGROMUL de la Iași, evenimentul fiind dedicat comemorării victimelor acestuia și holocaustului, așadar tematica expozițiilor a venit de la sine.

Aproape de fiecare dată Proiectul a fost trecut în Calendarul activităților Ministerului Educației din România iar în acest an se află în "Programul Activităților Primăriei Ieșene" ale lunilor iunie și iulie. Inițiat sub semnul dorinței de pace planetară, Proiectul "CALEA SUFERINȚEI", fondat și manageriat de subsemnata Prof. Dr. Ofelia Huțul - artist vizual, este unul "de suflet" și, pentru ca acesta să se contureze și-au dat concursul importante instituții ieșene: Primăria Iași, U.A.P. din România - filiala Iași, Comunitatea Evreilor din Iași, personalități din cadrul Universității de Arte "G. Enescu" Iași dar și din mass media: TeleMoldova Plus și altele.

Așadar, ediția din acest an este dedicată comemorării victimelor Pogromului și Holocaustului și se dorește a se constitui într-un REMEMBER care să insufle omenirii dorința de pace, de armonie universală și aspirație spre lumina interioară, în care "noaptea minții" să nu mai fie posibilă și ororile aberante, comise în trecut sub teroare, să nu se mai repete vreodată...

Manifestarea artistică s-a desfășurat aproape concomitent în mai multe locații ieșene."

În 2021, evenimentul a căpătat o dimensiune superioară, atât prin numărul de locații de expunere cât și prin participarea care pare a fi cea mai largă de până acum. Puteți detalia?

"Comunitatea locală - Primăria Municipiului Iași a primit cu bucurie Proiectul și tema acestuia și ne-a oferit două galerii expoziționale: Galeriile Municipale "Dan Hatmanu" și ale Muzeului Municipal "Regina Maria", la fel și Comunitatea Evreilor din Iași care a fost de acord să expună lucrări de-ale participanților în Sinagoga Merarilor. Deci în trei locații s-au etalat lucrări în total, dar ...cam atât! Așadar, neprimind nicio finanțare pentru proiect, albumul final a fost oferit spre achiziționare oricărui artist care și l-a dorit!

Profund sensibilizați, pictori, graficieni, sculptori și alți autori care practică tehnici mixte, din cadrul celor mai importante filiale ale U. A. P. din România dar și profesioniști din alte țări, au răspuns cu promptitudine invitației. Este vorba de artiști de elită care, prin participarea lor la acest festival de interes internațional, i-au adus un plus de valoare.

Au participat în total 215 artiști dintre care 41 din alte 14 țări: Israel, Ecuador, India, Rep. Moldova, Muntenegru, U.S.A., Sri Lanka, Anglia, Jamaica, Rusia, Serbia, Germania, Italia și Canada."

Câteva cuvinte despre jurizare și festivitatea de premiere acum la închiderea ediției acestui eveniment comemorativ închinat sacrificiilor umane produse de Pogrom și Holocaust dar care, privind într-o notă optimistă, considerăm a fi și un omagiu adus vieții și demnității umane pe care încă ne luptăm să o recuperăm...

"Juriul în acest an a fost compus din Profesorii Universitari Doctori: Eleonora Brigalda (Rp. Moldova), Petru Bejan și Mihai Păstrăguș - toți aceștia trei fiind și critici de artă, Președintele Filialei ieșene a U.A.P. din România Felix Aftene și Vicepreședintele acesteia Prof. Univ. Dr. C-tin Tofan. De asemeni, din juriu au mai făcut parte: Directorul Muzeului Municipal "Regina Maria" Dr. Aurica Ichim, Președintele Comunității Evreilor din Iași Benjamina Ides Vladcovschi, curatorii: Prof. Dr. Mariea Boz și subsemnata, Prof. Dr. Ofelia Huțul. Lista membrilor evaluatori se încheie cu Președinta Juriului Conf. Univ. Dr. Emanuela Ilie, critic.

Fiecare dintre cele trei expoziții a fost vernisată de către: curatori, directorii locațiilor, eseistul Prof. Dr. Cristina Talpan și criticul de artă Prof. Univ. Dr. Petru Bejan.

Cât privește festivitatea de premiere, aceasta a avut loc la galeria "Dan Hatmanu" în 15 iulie a.c. și a reprezentat încă un moment de recunoaștere a meritelor artiștilor participanți și, în același timp, a subliniat calitatea și anvergura Festivalului Internațional A.R.T.E."

Catalogul expoziției este martorul ce va păstra peste ani în memoria colectivă, atitudinea, sentimentele și arta autorilor participanți privind aceste atrocități care s-au petrecut, trebuie să subliniem, într-o mare parte a lumii, în care parte, din păcate, s-a aflat și România. Și, poate, conținutul lui va influența generațiile și politicile viitoare, astfel încât acest tip de deraieri ale umanității de la morală și spiritul său să nu se mai repete sub nici o motivație, nicicând și niciunde...

"Cu alese mulțumiri criticului Prof. Univ. Dr. Petru Bejan, citez cuvântul acestuia aflat în deschiderea  catalogului:

« Calea suferinței. Despre penitență, rezistență și sacrificiu

Potrivit unei rezoluții asumate în 2005 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, 27 ianuarie a fiecărui an este Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului. În felul acesta, evocarea dramelor individuale și colective presărate în decursul istoriei devine o bună ocazie de a denunța ideologiile intolerante și represive la adresa celuilalt. Supralicitarea orgoliilor identitare, a urii și neîncrederii între state, îndeosebi înainte și pe durata Celui de-al Doilea Război Mondial, a avut ca pandant afirmarea unui naționalism găunos, xenofob, proclamând superioritatea unor comunități asupra altora.

Etimologic, termenul „holocaust” trimite la semnificații precum cele de ardere în foc, ofrandă adusă zeilor, jertfă, sacrificiu. Prin extensie, și adaptat la realitățile ultimului secol, cuvântul a căpătat înțelesul de crimă în masă, masacru colectiv, exterminare a unei populații de către alta, genocid. Principele ținte ale voinței de excluziune? Străinul, diferitul, educatul, înstăritul, întreprinzătorul, minoritarul... Stigmatizați și demonizați în propaganda oficială, astfel de „țapi ispășitori” preluau de pe umerii populației majoritare povara „vinei” și a „răului” pentru frustrările și precaritățile de moment. Pentru mulți nefericiți ai sorții - persecutați, exilați și deportați de tot felul -, calea vieții însumează experiențele tragice ale penitenței, rezistenței și sacrificiului. Printr-un concurs ostil de împrejurări, calea suferinței devine, în fapt, și calea mântuirii.

Asumată cu responsabilitate și discernământ de Ofelia Huțul și Mariea Boz, în dublă ipostază, de curatori și artiști expozanți, Calea suferinței reprezintă un omagiu vizual adus victimelor Holocaustului. Transpus în limbajul imaginilor, evenimentul din capitala Moldovei a reunit în trei spații de expunere importante (Muzeul Municipal „Regina Maria”, Galeria „Dan Hatmanu”, Sinagoga Merarilor) circa 220 de artiști din 13 țări, propunând o întreită miză: comemorativă, artistică și educativă.

Concepută ca un necesar „arc peste timp”, expoziția s-a dorit a fi o contrapondere simbolică la amnezia generalizată care ne face uneori neatenți sau indiferenți față de marile traume ale trecutului. Asemenea lui Francisco Goya altădată, artiștii atrag atenția asupra momentelor insurmontabile de cumpănă și conflict, când „somnul rațiunii” poate naște monștri. Sunt de evitat, așadar, situațiile în care „teroarea istoriei” resimțită în plan comunitar îmbracă formele extreme ale discriminării, violenței și morții. Proiectul este, totodată, și o invitație de a privi cu empatie, cu înțelegere „afectivă”, la suferința celuilalt, căutând să ne transpunem, pe cât posibil, „în pielea”, firea și în sufletul acestuia.

Care ar fi liniile de forță ale expoziției ? Evoc, doar schițat și selectiv, lucrări excelent situate în câmpul problematic delimitat de organizatori... Tabloul lui Horia Gherghina, înfățișând un peisaj crepuscular, apocaliptic, aducând în prim-plan figura încruntat-amenințătoare a lui Hitler, deasupra căreia se ridică o zvastică incandescentă, susținând corpul incendiat al unui prizonier. Eugen Dornescu schițează ipostaze ale omului revoltat, căutând să se descătușeze din strânsorile opresiunii psihice, fricii și prejudecăților. Aurel Bica-Denuța pictează chipurile deformate de suferință ale prizonierilor unui lagăr. Bogdan-Dumitru Enache surprinde moartea unui deținut ce încerca să treacă dincolo de sârma ghimpată, spre lumea libertăților interzise. Maria Mănucă alcătuiește un tablou cu chipuri de copii, victime inocente ale războiului, în ochii cărora se citește atât tristețea, cât și spaima necunoscutului. Viorica Toporaș pictează un vultur negru, planând amenințător deasupra unui peisaj idilic, alb, imaculat, metaforă vizuală a păcii și armoniei pe cale a fi tulburate. Virgiliu Parghel alege tot negrul pentru a simboliza Neantul, dar și regretul, tristețea sau doliul.

Lucrări deosebit de expresive, dovedind deopotrivă rafinament și suplețe plastică, sunt semnate de pictori precum Răzvan Caratănase, Eleonora Brigalda, Silla Maria Campanini, Lucia Pușcașu, Sorin Iacob, Florența Ionescu, Amy Vasilescu, Ciprian Radovan, Viorel Vasiliu, Liviu Șoptelea, Georgeta Gheorghiu, Adriana Podoleanu, Carmen Gâtlan, Dan Neamu, Doru Cernea, Daniela Isache, Marinela Rusu, Victoria Taroi, Codruț Duduman, Florin Mocanu, Lavinia Dima, Lisandru Neamțu, Sabina Drinceanu, dar și de sculptori importanți - Sorin Purcaru, Cosmin Mihai Iațeșen, Gabriel Obreja, Gh. Drăgan, Dumitru Gârea...

Care sunt atúurile de necontestat ale expoziției? O impresionantă mobilizare de forțe, dând evenimentului o anvergură internațională; echilibru optim între subiectul propus de curatori și conținutul lucrărilor etalate; realizări plastice de o certă valoare artistică; un proiect de atitudine, prin care artiștii arată că refuză eschiva și neutralismul, dovedindu-se interesați și de trecut, dar și de ceea ce se poate întâmpla în viitor. Arată, altfel spus, că le pasă. Spre lauda lor... »

Întradevăr, catalogul-album se va regăsi în curând la Biblioteca Națională a României - depozitarul central al memoriei culturii scrise române dar și la alte biblioteci regionale și va fi oferit spre răsfoire publicului larg, mult timp de acum încolo.

Mi-a mai rămas să mulțumesc pe această cale tuturor participanților și colaboratorilor pentru aportul adus la îndeplinirea dezideratelor actualei ediții a festivalului, care parcă au fost mai multe și mai greu de îndeplinit decât în anii precedenți."

Irina Iosip

Jacek Frackiewicz, Polonia: "Human being"

 

"Plus-minus", acryl, 30x21cm, 2nd Prize, "Salt & Pepper Magazine" Prize, IS&PSAS Ed. 2

 

Jovcho Savov, Bulgaria: "Sleep"

 

"Timpul 1", tehnică mixtă, 29,5x42cm, Selected și premiul "Salt & Pepper Magazine" - IS&PSAS Ed. 2

 

 

Sinergii ieșene: Ofelia HUȚUL și Mariea BOZ în expoziția "ALTErNATIVE II", la Căminul Artei (etaj), București / 21 iunie - 5 iulie 2021

Sinergii ieșene: Ofelia HUȚUL și Mariea BOZ în expoziția "ALTErNATIVE II", la Căminul Artei (etaj), București

Ofelia HUȚUL și Mariea BOZ, două artiste ieșene, ambele profesoare deținătoare a titlului de doctor,  având o deosebită reprezentare expozițională în țară și străinătate, formează o echipă atât în curatoria unor proiecte de arte vizuale de anvergură cât și pe simeze. 

Simbiotic, atât, cât și cum poate oferi grupului personalitatea fiecăreia - mai mult sau mai puțin introvertită, lucrările alternează pe pereții galeriei "Căminul Artei" din București, în jocuri de forme și culori luminoase (cu preponderență), generând o stare de relaxare constructivă. Cel puțin tema sondării sinelui interior și  paleta de griuri delicate sau de roșu prelucrat - de la cel mai puternic la cel mai diafan, le apropie pe cele două autoare. Nivelul de abstractizare a informației le deosebește însă, generând un incitant dialog al prieteniei empatice.

În contextul în care prin evenimentul "ALTErNATIVE II" - ce joc de cuvinte ingenios -, se revendică a fi o a doua prezență în duo pe simeze, după ce prima a avut loc la Iași, cu câțiva ani mai devreme, se remarcă cu plăcere o stabilitate în timp a grupului constituit din cele două autoare, care, de altfel, evoluează cu mult succes și individual și în cadrul unor alte grupuri mult lărgite.

Irina IOSIP (text și credit foto)

CALL FOR: Hors les Murs at Jardin des Tuileries, FIAC, Paris

 

Hors les Murs at Jardin des Tuileries

FIAC, Paris

October 21–24, 2021

Jardin des Tuileries

Place de la Concorde
75001 Paris
France

www.fiac.com

FIAC is now accepting applications for the 2021 edition of its Hors les Murs programme.

FIAC Hors les Murs
FIAC Hors les Murs is an exhibition of outdoor artworks presenting sculptures and installations in emblematic public spaces throughout the city. Providing a unique opportunity for artists to enter into a dialogue with Parisian heritage sites, the programme favors ease of access to contemporary creation and encourages broader knowledge through on-site cultural mediation.

FIAC Hors les Murs is housed in prestigious Parisian venues including the Jardin des Tuileries, the Musée national Eugène Delacroix and the Place Vendôme.

Jardin des Tuileries
In collaboration with the Musée du Louvre, FIAC Hors les Murs presents a careful selection of some 20 artworks in the Jardin des Tuileries, deployed in the garden’s fountains, basins, lawns, alleys and groves. Sculptures, installations, site-specific projects, performances and sound pieces are exhibited in the garden, resonating with this heritage setting in the heart of Paris and responding to its scale, perspectives and history.

Applications for FIAC Hors les Murs are free of charge and open to all galleries, whether or not they are exhibiting at the Grand Palais Ephémère during FIAC.

Application deadline: July 2 

The Selection Committee of FIAC Hors les Murs in the Jardin des Tuileries is presided by Dominique de Font-Réaulx, Director of programmes and cultural mediation at the Musée du Louvre. Members include Bernard Blistène, Director of the Centre Pompidou, Jean de Loisy, Director of the Ecole nationale Supérieure des Beaux-Arts de Paris, Cécile Debray, Director of the Musée de l’Orangerie, Guy Tosatto, Director of the Musée de Grenoble, and Quentin Bajac, Director of the Jeu de Paume.

How to apply—FIAC Hors les Murs—Jardin des Tuileries
Application forms are available for completion online and will be open until Friday, July 2. For all queries relating to your applications, please contact the Exhibitor Relations service.

 

AMINTIRI DESPRE VIITOR sau SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI

AMINTIRI DESPRE VIITOR

 

Masca

Pe perioada "pandemiei" de Covid-19, obiceiuri și mentalități pe care le-am acceptat sau cu care ne-am acomodat în timp s-au schimbat. Societatea nu mai este aceeași, pornind de la structura sa de bază până la așteptările, funcțiile și relațiile dintre membrii ei. Sentimente precum frica și vulnerabilitatea s-au accentuat, au devenit omniprezente și generatoare de sciziuni în societate. Dacă în vremea comunismului, salopeta de lucru era cea care asigura aclamata demnitate umană - conform politicii de stat, acum altă înfățișare asigură statutul în societate, cea a purtătorului de mască.

Stawomir Luczynski, Polonia¹

Masca oferă o falsă demnitate celui aliniat la noile norme de comportament impuse de stat prin oficialii săi, sub care, în ne-vederea publică se dezvoltă nestingherite lipsa empatiei, intoleranța, narcisismul, indiferența sau sentimentul de ură, care conduc la încălcarea eticii comportamentale și a moralei - de consens până acum, la auto-justificatele fapte de violență asupra concetățenilor. Se reiterează vechi segregări precum anti-semitismul și se reîncarcă vechi dușmănii istorice, în timp ce se promovează iubirea infinită și necondiționată pentru cei diferiți sexual și rasial, precum și o intoleranță generală a fiecăruia împotriva oricui și a orice nu satisface nevoile personale. Lumea s-a întors la începuturile civilizației, căci singura experiență utilă și valabilă este cea a prezentului personal.

Masca ascunde atât mimica specifică sentimentelor de moment cât și caracterul și nivelul intelectual sau moral. Masca dă drepturi suplimentare precum exercitarea abuzului de putere asupra celui mai slab și mai în nevoie, a aceluia care se consideră deasupra judecății și a legilor morale și de bun simț. Purtătorul de mască, sub anonimatul asigurat de bucata de plastic, poate spune și face orice, poate apostrofa pe oricine. Starea generată de pandemie a produs mici monștrii care au găsit o modalitate de a-și trăi fanteziile dominatoare.

A pornit o luptă a oricui cu oricine și cu toți, a celui sănătos împotriva celui bolnav, a celui puternic împotriva celui slab, a tânărului împotriva vârstnicului, a elevului împotriva profesorului etc. Frica, cunoscut blocator al judecății, a determinat eliminarea omeniei, a stratului superficial de cultură socială pe care am crezut că l-am dobândit în ultimii 30 de ani, care admite și cultivă diversitatea de opinii.

Frica și Învățăturile fiului către părinții săi

Darko Drljevic, Muntenegru²

Sub imperiul omniprezentei frici, au ieșit la iveală sentimente și mentalități ascunse. Frica de boală și de moarte, accelerată și întărită de informații mistificatoare venind pe toate canalele de propagandă socio-politică a declanșat modificări profunde în cadrul societății.

Prețioasele învățăminte acumulate și verificate în timp s-au spulberat, căci fără iubire, înțelegere și judecată nimic nu poate fi. Noțiuni preluate din zbor, prin intermediul internetului nu suplinesc sfatul înțelept al experienței de ani a vârstnicilor. Și oricum viteza acumulării de informații nu este de nici un folos pentru păstrarea echilibrului și unității întregului ci calitatea și adevărul conținut de ele.

Frica desparte. Frica învrăjbește. Frica și lipsa legilor clare au determinat, la nivelul profund al societății, schimbări esențiale care se manifestă prin individualism, spirit de "gașcă" - noi versus ceilalți, exagerarea libertăților proprii și îngrădirea libertăților celorlalți și spiritul de "turmă", dar teama resimțită o perioadă îndelungată, nu dispare ușor și chiar provoacă societății boli incurabile.

Din punct de vedere social, masca a anonimizat sub semnul egalitarismului persoane, generații, niveluri de cultură, profesii, realizări și chiar a anulat drepturi presupuse a fi prioritare, precum cele ale copiilor și a dat liber la exprimare unor indivizi cu incerte calități morale, psihologice, intelectuale sau profesionale. Însăși această egalizare forțată reprezintă un atac la sănătatea societății, egalitarismul de orice natură eliminând vârfurile purtătoare de evoluție prin cel puțin a următoarelor mecanisme: lipsa competențelor, a plusvalorii intelectuale și a competiției.

În perioada recent încheiată, reacțiile abuzive și discriminatoare ale lucrătorilor comerciali din magazine, ale personalului din spitale și policlinici sau din instituții private și de stat au avut o frecvență și intensitate ce a atins limitele penalului: lucrătorul dintr-un magazin impune prezentarea cărții de identitate clientului necunoscut aflat la vârsta mijlocie iar unui client cunoscut având peste 70-80 de ani i se permite accesul; un copil cu handicap ADHD este dat afară din magazin dacă masca i-a alunecat sub nas, fără a se ține cont de părintele aflat alături care putea remedia situația, pacienții fac rând la fereastra cabinetului medical, fie ploaie fie vânt sau frig și prin deschiderea cât mai redusă a ferestrei primesc consultația și rețetele solicitate - bineînțeles respectarea secretului actului medical; actul medical din spital este condiționat mai mult decât oricând de vârsta pacientului - dacă este de vârsta a treia tot moare și nu merită banii investiți în tratamente și operații iar bolnavul cronic tot trebuie să moară cândva.

Din situațiile de mai sus se poate deduce și lipsa culturii generale, în afară de lipsa ju­decății, a empatiei, a respectului față de ceilalți și a civismului, compatibile cu o societate ma­tură și prosperă, precum am sperat că avem.

Trebuie să conștientizăm că abuzurile, de orice fel și mărime, în nici un caz nu trebuie să fie tolerate deoarece se vor întoarce și rostogoli asupra societății ca un bulgăre de zăpadă, din ce în ce mai mari și mai greu de controlat și că trebuie să acționăm pentru a remedia devierile apărute.

În timp ce libertatea de exprimare face parte din agenda de lucru a tuturor guvernelor, exercitarea acesteia însă se întoarce ca un bumerang asupra celor care o practică. Acum ne "bucurăm" de o libertate cu pereții din ce în ce mai strâmți și mai strâmbi.

Recompensa pentru ne-muncă

Istoria a demonstrat că societatea a evoluat pe baza muncii. Fizică sau intelectuală, munca a permis recompense care au stimulat creșterea efortului spre satisfacerea nevoilor individuale și sociale. Când a fost sistat lucrul în cadrul firmelor de stat sau private, au fost oferite stimulente-recompensă pentru a acoperi nevoile individuale. Chiar dacă acestea au fost necesare, astfel a fost încurajată ne-munca în condițiile în care pretențiile celor recompensați au rămas la nivelul din timpul prestării unei munci și chiar au crescut. Acest lucru ar fi fost exclus dacă se prevedeau și obligații compensatoare ulterioare.

Vladimir Kazanevsky, Ucraina³

Somnul rațiunii naște monștri

"Pandemia", care se poate denumi astfel și numai datorită implicațiilor sociale, această experiență traumatizantă a cărei cauză naturală sau artificială nici nu mai contează, a modificat definitiv felul de a fi al societății, care a devenit mai fragmentată structural și mai gregară ca oricând.

Mult promovata distanțare socială chiar asta s-a dorit a fi și nu numai o distanțare fizică. Individul singur este irelevant la nivelul umanității, nu are semnificație și nici destin. Mai mulți indivizi, însă, pot crea un curent, pot contura o intenție dar numai întreaga societate are semnificație la nivelul devenirii umanității.

Așadar, în lipsa capacității societății, prin toate pârghiile ei, de a-și selecta valorile pe baza calității indivizilor și a posibilității acestora de a aduce plusvaloare și a se constitui într-o unitate funcțională și superioară calitativ, atunci ea va fi numai o sumă de indivizi ghidați de noroc și instincte primare și va fi împinsă spre sărăcire materială și intelectuală, morală și culturală.

Dacă pandemii au fost descrise în literatura științifico-fantastică cu mult timp înainte și chiar în cea științifică previzionară (?) mai recentă, se pare că în realitatea prezentă ne deplasăm spre punctul "zero" al umanității, al primitivismului la nivel global.

Irina IOSIP

 -------

Notă:

1,2 și 3: Lucrări participante la International Salt & Pepper Satirical Art Salon, Ed. 1 și 2

Foto-Jurnal: Salonul Internațional al Sticlei "GEAMUL" - Ed. 2021, Galeria Orizont, București

 

Credit foto: Irina IOSIP

 

George POPOVICI cu expoziția de fotografie "ALTER EGO", Galeria Muzeului de Istorie a Medicinei, Iași

 

ZIUA MONDIALĂ A PRESEI - lLUSTRAȚIA SATIRICĂ POLITIZATĂ

lLUSTRAȚIA SATIRICĂ POLITIZATĂ

Creatorul își depășește mereu timpul prin creația sa. În acest sens, putem privi și arta satirică și, bineînțeles, arta politizată a desenatorilor satirici, care necesită cunoaștere și discernământ în analiza evenimentelor, pe baza cărora este creată o lume virtuală asociată realității, mai cuprinzătoare și mai obsesivă decât aceasta, oferind o viziune critică cu un posibil impact asupra viitorului.

Rumen Dragostinov (Bulgaria)

Artele satirice sunt menite să susțină în mod constant o atitudine critică în societate, provocând dezbateri și coagulând opinii publice, printr-o abordate ludică de meta-catalizator comunicațional al bunăvoinței, permisivității și empatiei publicului, înscriindu-se, astfel, printre cele mai progresiste arte. În acest sens, este de la sine înțeleasă importanța faptului că spațiul politic, ca domeniu specific al spațiului public, este abordat de artiști ca oameni de cultură care își canalizează gândirea oferind publicului, printr-o exprimare clară și succintă, o extindere a orizontului de înțelegere și opțiuni pentru a alege în viața publică, lucru util mai ales în contemporaneitate, când spațiul public de tip occidental este atât de complex, invadat și dominat de cel politic.

În ciuda caracterului ludic, artele satirice pot fi cele mai agresive forme de artă, prin conținutul și modalitatea critică de exprimare, resimțite uneori de cei vizați ca pe o formă de violență. Și nu numai imaginea este implicată aici ci și cuvântul și atitudinea manifestă. În abordarea subiectelor, autorii recurg adesea la exagerări menite să dea un înțeles tematic cât mai la obiect și mai percutant, astfel încât critica asociată cu ludicul poate fi mai dură și mai radicală decât orice expunere descriptivă vizuală sau verbală. Bineînțeles că pot fi ridicate obiecții și lansa învinuiri, obiective și subiective, privitoare atât la artist, la temă, la obiectul criticii cât și la modul de exprimare, dar nu trebuie pierdute din vedere nici esența și nici scopul acestor forme de artă. Chiar dacă istoria a demonstrat că desenul satiric, precum și orice altă formă de artă critică, nu poate dizolva o criză politică sau socială, s-a verificat totuși, în timp, că el poate deschide spațiul public pentru o situație de reflecție, analiză sau (re)cunoaștere, atribuindu-și astfel un rol utilitar de corecție în societate.

Pe de altă parte, realitatea a arătat că desenul satiric pus în slujba unor grupări partinice, difuzat mai ales prin mass media, poate deveni o armă puternică și un mijloc de propagandă, de intimidare și agresiune, în condițiile în care este subordonat unei ideologii și unor scopuri nu totdeauna conforme cu nevoile societății sau comunităților. Dar, chiar și în aceste condiții, se reține faptul că polifonia și diversitatea vocilor critice este o necesitate într-o societate contemporană sănătoasă.

În acest spațiu al ilustrației satirice politizate autorul poate fi un simplu pion sau poate deveni un erou, ambele poziții cumulând avantaje și dezavantaje, iar expunerea morală, psihică și chiar fizică a autorului se poate perpetua pe termen nedefinit... 

Irina IOSIP

Christos a înviat! Sărbătorile Pascale în lumină, pace și binecuvântare!

 

 

O lume nebună

 

"O lume nebună - Edgar Allan Poe"

, Irina IOSIP

 

"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?"
Spuse Corbul: "Nevermore" - Edgar Allan Poe

Estetica banalului netransfigurat

 

ESTETICA BANALULUI NETRANSFIGURAT

Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, teoreticienii artei și filozofiei, precum Arthur Danto și Romand Barthes, remarcă conturarea unei estetici a banalului netransfigurat, menită să evidențieze „banalitatea banalului ca atare”1.

Paradigma conform căreia arta ar trebui să reflecte adevăruri universale (o formă a seriosului) și să reprezinte excelența, idealul, sublimul țintind de transcendental, a fost în mod repetat chestionată și reevaluată, prin diverse teorii și practici, ajungând în cele din urmă să fie acceptată continua remodelare a principiilor estetice, urmând fluxul transformărilor în lumea artei și mai larg, în lumea culturală.

Utilizarea ready-made-ului a fost o primă transformare care a dat peste cap tot ceea ce gândea a fi artă (pătrunderea artefactului vulgar în domeniul esteticului), apoi au urmat teoriile precum „nediferențierea generală” a lui Robert Filliou – principiul de echivalență „Bine făcut, rău făcut , nefăcut” (1968) și conceptul lui Lawrence Weiner: „1. artistul își poate transpune singur ideea în obiectul artistic; 2. transpunerea poate fi lăsată în seama unui tehnician oarecare; 3. transpunerea poate să rămână nerealizată”2- manifestate de neo-dadaism, Fluxus, în parte de pop-art și minimalism, și în cele din urmă adoptarea kitsch-ului ca formă de artă propriu-zisă. Adoptat mai întâi ca o ironie în anii '60 (pop-art) a devenit în anii '80 -' 90 o apologie a lipsei de stil „ca replică în plan estetic a dezindividualizării  individului în societățile de masă și mai ales a trivialității înstăpânite pe imaginarul acestuia”3

În practică, de la insinuarea că arta nu este ceva important și lucrarea nu mai trebuie să transforme ceva banal în ceea ce ar trebui să fie o revelație artistică, se trece la a considera că arta este inutilă – Marcel Broodthaers cu expoziția „Vers un art sans importance?” (1969), „Casserole and Closed Mussels” (1964, v. https://www.tate.org.uk/art/artworks/broodthaers-casserole-and-closed-mussels-t01976).

Fondul acestor transformări, se traduce printr-o desacralizare a artei și o demistificare a artistului, care iau forme diverse.

Arta anilor de după '90, se pare că se înscrie într-o „artă simplă”4 (în sensul de neelaborată). Într-o lume dominată de obișnuit, plină de prejudecăți și repetiție, artistul însuși se afirmă deschis ca neavând însușiri deosebite, că practică o artă banală, având ca model o lume banală, opera sa fiind fără nici un înțeles, altul decât cel aflat la vedere, neelaborată și, banală. Această situație, care privește banalul ca tehnică artistică, subiect, atitudine și gust estetic ca dominanta sfârșitului de secol trecut și începutul secolului nostru, pare să devină un „agent al non-culturii”5. Artistul renunță la statutul său și al artei sale, la arta sa, ca rezultat al sublimării artistice și umane a trăirilor, gândirii.

Irina IOSIP

1    D. N. Zaharia, Estetica Postmodernă, ed. a II-a, Iași, 2008, p. 246 - 257
2    Ibidem, p. 247
3    Ibidem, p. 247
4    Ibidem, p.248
5    Ibidem, p.248


Bibliografie
Zaharia, D. N., Estetica Postmodernă, ed. a II-a, Iași, 2008

INSOMNIAC . INSOMNIACUL, Fragilitate . Fragility

 

"Fragilitate", Irina IOSIP

 

Octabvian Bour, România: "Human being"

 

Fără titlu, digital, Premiul "Salt & Pepper Magazine" - IS&PSAS Ed. 2

 

Henryk Cebula, Polonia: "Human being"

Fără titlu, tuș, acuarele, 21x29,7cm, IS&PSAS Ed. 2

 

Pavel Hafizov, Lituania: "Salt & Pepper"

 

 

"Zebra", tuș și colorare digitală, 30x21cm, IS&PSAS Ed. 2

Octavian Bour, Romania: "human being"

 

Fără titlu, digital, IS&PSAS Ed. 2

 

Tărgul de mărțișor, Muzeul Tăranului Român, 22 februarie - 7 martie 2021

 

 

Octavian Bour, România: "Human being"

Fără titlu, digital, IS&PSAS Ed. 2

 

Jovcho Savov, Bulgaria: "Sleep"

 

"Timpul 3", tehnică mixtă, IS&PSAS Ed. 2

 

Sărbători binecuvântate! La mulți ani 2021!

ARTE și SOCIETATE #1, o nouă revistă culturală independentă

 

 FOTO-Jurnal

 

ARTE și SOCIETATE #1: Mihai MOLDOVANU, tapiseria în sincretismul artelor

 

PORTRET DE ARTIST

Christian Garduño Ortiz (RocKo) - Mexic: "Life"

 

Fără titlu, tehnică mixtă, IS&PSAS ed. 1

 

Estetica banalului - Sec. XVII-XlX

 

Estetica banalului - Sec. XVII - XIX

Moartea artei și a artistului, atât de reclamate începând cu secolul trecut, se prezintă, astăzi, nu ca o posibilitate imediată ci ca o transformate din ceva cunoscut în ceva mai puțin cunoscut.

Astfel, în evoluția transformărilor care s-au accelerat și manifestat mai pregnant în perioada postmodernă și continuă a marca lumea artei, se poate înscrie și estetica banalului.

Traversând secole, arta a căutat să se adapteze condițiilor sociale, economice, politice și tehnologice ale timpului, adoptând teme, medii, tehnici, stiluri diverse.

Roland Freart de Cambray semnala încă din 1662 o „decădere” a picturii, iar Tzvetan Todorov remarcă invazia cotidianului în pictura olandeză în jurului anului 1650, situație care aduce în atenție diversele ocupații meșteșugărești și activități casnice. În pictura olandeză sunt abordate subiecte privind îndeletnicirile profane ale personajelor biblice, aluzii la dogme creștine și mitologice și, mai târziu, apar personaje obișnuite îndeletnicindu-se cu ocupațiile casnice sau obișnuite din viața de zi cu zi, scene de depravare colectivă etc. (Rembrandt van Rijn - „Femeie bătrână citind”, Frans van Mieris - „Scenă de han”, Jan Steen - „Păcatele luxului” etc.). Se caută frumusețea în tot ceea ce este finit și particular, scopul artistului nemai fiind educația (religioasă, etică, istorică, prin scene și personaje biblice, mitologice, istorice care promovau sensurile profunde și extraordinarul, excelența) ci „o glorificare a lumii vizibile și a realului pe care îl percepem în mod nemijlocit”1.

Se operează selecții și decupaje din realitate, se fac combinații și restructurări ale compoziției, prelucrate în atelier, după criterii estetice, urmărind armoniile cromatice. În cele din urmă, se poate spune că pictura a suferit o transfigurare a banalului prin atribuirea detaliului o importanță echivalentă cu cea a ansamblului, până la eliminarea distincției dintre cele două și importanța ce se dă vieții cotidiene și frumuseții personajelor – proprie maeștrilor Renașterii (estetice și etice), într-o interpretare „între real și ideal, frapant primul, discret al doilea, dar cu rol decisiv în transfigurarea obținută de olandezi în condițiile aparentei supremații a cotidianului ți domesticului în tablourile lor”2.

Rembrandt van Rijn

Jean-Francois Millet

Simbolistica proprie renașterii, cu semnificație precisă, obligatorie pentru înțelegerea mesajului, accesibilă ca înțeles unor categorii privilegiate este înlocuită, în pictura olandeză, cu alegorii ce fac trimitere la banalul cotidian.

Senzația de mister menționată de Tzvetnan Todorov3, ca fiind specifică lucrărilor olandezilor până la sfârșitul secolului al XVII-lea -dată printre altele de ecleraj, care scoate în evidență numai o parte a scenei, restul rămânând în umbră, zone de sugerare a unui alt tărâm plin de mister- dispare către sfârșitul secolului, artiștii menținându-și, însă, atenția spre cotidian și tehnica artistică.

În secolele al XVIII-lea și al al XIX-lea, în plină perioadă de transformări sociale, istorice, politice și tehnologice, artiștii vremii și în special barbizonienii au pus în lumină un realism transfigurat, ce glorifică omul obișnuit și munca lui, alăturând uneori și un sens social lucrărilor lor, precum Jean-François Millet -„Culegătoarele” (1848). 

Irina IOSIP

1     D. N. Zaharia, Estetica Postmodernă, ed. a II-a, Iași, 2008, p. 239
2     Idem
3     D. N. Zaharia, op. cit.,  apud Tzvetnan Todorov, Éloge du quotidien, Essei sur peinture du XVII-e siėcle, Adam Biro, Paris, 1998

Descoperirea unor detalii uimitoare ale picturii lui Giotto

 

 Pictura lui Giotto, din Capela Peruzzi a bisericii Santa Croce din Florenţa, și-a revelat acevărata splendoare și au putut fi văzute detalii originale ascunse ochiului liber de secole, atunci când, utilizând raze ultraviolete, restauratorii au demarat proiectul de restaurare a lucrării.

Mai mult de doisprezece restauratori şi cercetători au demarat un proiect ambiţios de diagnosticare neinvazivă a stării celor 170mp pictaţi aici de Giotto, în jurul anului 1320. Scopul demersului fiind restaurarea pe viitor a capelei. Dar, utilizând lumina violetă, au făcut o descoperire uluitoare:  detalii uimitoare, invizibile cu ochiul liber de secole întregi.

Sub această lumină, scenele redevin tridimensionale și se pot vedea efecte de clar-obscur și se pot observa corpurile de sub veşminte.

Se crede că tocmai această pictură din capela Peruzzi a avut o influenţă decisivă asupra lui Michelangello, care, născut cu 140 de ani mai târziu a pictat Capela Sixtină.

Un șir de evenimente nefericite au distrus parțial pictura originală. Capela a fost restaurată în anii 1700 de familia de nobili Peruzzi, care a comandat acoperirea pereţilor cu alb, peste pictura existentă, cu scopul redecorării. În plus, restaurarea din 1840, prin utilizarea tehnicilor timpului (solvenţi duri şi materiale abrazive), a produs tocirea suprafeţei pictate şi omogenizarea picturilor. În secolul 19, au fost repictate zonele distruse şi a fost adăugată culoare pentru a pune în evidenţă ceea ce nu mai era vizibil din fond. În 1958, restaurarea a înlăturat ceea ce s-a adăugat în secolul precedent, păstrând numai părţile originale ale picturii lui Giotto și este ceea ce vede vizitatorul de azi cu ochiul liber.

Parte datorită timpului dar şi restaurărilor succesive, pictura a fost compromisă şi nu-şi mai poate arăta frumuseţea originală și detaliile luxuriante. Imaginea a rămas fără viaţă, palidă şi plată, pentru todeauana.

Lumina ultravioletă poate pune în evidenţă detaliile uimitoare, dar, din păcate, pictura se poate distruge şi mai mult la o expunere îndelungată.

Singura soluţie pentru publicul larg, ar fi maparea sub lumină ultravioletă a întregii capele şi, cu ajutorul softurilor, asamblarea într-o imagine virtuală accesibilă publicului.

 

Irina IOSIP

 

ARTE si SOCIETATE, o nouă revistă culturală independentă

 

COMUNICAT DE PRESĂ

    ARTE și SOCIETATE, o nouă revistă culturală independentă, apare ca manifest cultural în vremuri atinse de pandemii politice, economice, sociale și psihologice ce provoacă rupturi profunde în cadrul societății, spargerea unității identitare, sociale și a nucleului familiei.

 

    Ca urmare a efortului îndelungat aplecat spre reflecție și analiză al unui colectiv redacțional restrâns la care se adaugă un număr în creștere de colaboratori entuziaști, revista apare semestrial, în format digital și cuprinde studii, eseuri, foto-jurnale, opinii critice asupra artelor contemporane românești și internaționale, interviuri, portofolii de artiști, note despre evenimente culturale cu impact în societate precum și opinii vizând domeniul de interes sau creații artistice individuale.

    Revista se dorește a fi echilibrată, oferind posibilitatea autorilor și intervievaților să-și exprime liber opiniile și ideile dar și generatoare și unificatoare de energii creatoare, firele nevăzute din țesătura imaterială necesară într-o societate sănătoasă.

    Redacția crede în puterea legăturilor tradiționale culturale și spirituale în cadrul societății și în unitatea de cuget și simțire a membrilor acesteia, în contradicție cu spațiul uniform "igienizat" la nivel global, în care se modifică inclusiv istoria, cultura și arta, constituite în timp de popoare sau comunități.

    Considerând că lumea nu se îndreaptă, astăzi, neapărat spre bine, etic sau moral, membrii redacției speră în puterea binelui general și a artelor ca factor de progres care nu implică neapărat confort ci eliberarea energiilor creatoare spre reevaluare, confruntare, și, în fine, spre recalibrarea societății la valorile umane și sociale superioare echilibrate prin etică și moralitate.

    ARTE și SOCIETATE provoacă, așadar, la un schimb de opinii și idei, având permanent în obiectiv decența, respectul și atitudinea culturală în tratarea tuturor subiectelor din paginile sale.

Irina IOSIP

redactor-șef

ARTE și SOCIETATE
adresa redacției: artesisocietate@gmail.com

https://artesisocietate.weebly.com/