marți, 24 august 2010

Stamps . Amprente



vineri, 20 august 2010

Salonul Naţional de Artă Satirică, iulie - august 2010, Galaţi, România


 


Galeria de artă "Nicolae Mantu" din Galaţi, a găzduit până de curând Salonul Naţional de Artă Satirică, organizat de UAP în parteneriat cu pictorul satiric Florian Doru Crihană.
Salonul vernisat de către criticul de artă doamna Mariana Tomozei Cocoş, în prezenţa preşedintelui filialei pictorul Aurel Manole şi a curatorului expoziţiei, a fost încă un dar oferit unui public mult exersat în acest gen de artă.


Reprezentat de un afiş alb/negru, situaţie foarte rar întâlnită astăzi, salonul reuneşte stiluri şi tehnici diferite ce acoperă aproape toate zonele artelor umoristice sau satirice existente în zona bidimensionalului.
Fie deplin stabiliţi în acest gen sau numai aderenţi temporari, toţi creatorii şi-au adus fiecare în ritmul şi cu supleţea sa artistică aportul de idei, linie şi culoare.


Fiecare expoziţie împrumută din suflul, caracterul şi experienţa curatorului său.
Astfel, putem spune că la Galaţi este un sâmbure de emulaţie creatoare ce încearcă absorbţia în genul satiric a celor mai diferite generaţii şi concepţii artistice şi înlăturarea unui şablonism caracteristic acestuia de ceva vreme.


Salonul de la Galaţi, sub curatoriatul lui Crihană, aduce o înviorare a spaţiului naţional al expoziţiilor de artă prin ridicarea umorului desenat, pictat sau numai schiţat în planul vizibil binemeritat. 
 
Irina IOSIP

sâmbătă, 14 august 2010

International Salt & Pepper Satirical Art Salon (click)

REGULATIONS

 The International Salt & Pepper Satirical Art Salon is held by 
„Salt & Pepper” Magazine for visual arts and artists
 
1. Themes
A. SALT and/or PEPPER
B. LIFE
We are expecting your meaningful and cleaver works at an artistic level
 
2. Participants
All artists, professional or not, are invited to take part in the Salon, regardless of gender,
nationality or country of residence
 
3. Works
May be done in
black & white or in colour
Each participant may submit up to 3 (three) works on each theme
  Good quality images of signed works
In JPG format, Max. 800kb/work, at Min. 300dpi resolution
Only works without text are accepted
The participating works could have been previously published but not have won awards
No works with "adult content" will be accepted, regardless of their artistic quality. 
Organizers own the right do not admit in the Salon works that may attempt against individual 
and/or collective rights
 
4. Technique
Is free of choice of the artist, but in two dimensions, such as: graphical art, painting, digital art,
cartoon, illustration etc., no photographic art
 
5. Terms
Start of receiving works: October 1st, 2010
Deadline of receiving works: December 15 th, 2010
 
6. Participation
Each participant will send in the message's body in English language, the personal information, 
in the following order:
name and surname & pseudonym
home address
e-mail
phone numbers (not a must)
personal photo/cartoon self portrait, Max. 250kb at Min. 300dpi
personal web-site
short biography
list of works on each theme
Each work will be identifiable on the participant's lists by:
theme, position in the list of works, title, technique, dimensions, price (in EUR) and the file name 
The file names will be defined as following:
theme_international code of the country_name initial_surname initial_verification code_position
in the list of works
for example: Romania, Ion POPESCU, AZ5, the work is the second in own list of works on the
Life theme.
B_RO_I_P_AZ5_02
Note: the verification code, may be a own sequence of 3 (three) numbers and/or letters 
in any order of artist's choice
 
7. Awards
Three prizes will be available per each theme
The prizes consist in exposure on the Salon's website of
name and surname, a short CV, personal photo/cartoon, price / work and for:
1st prize:10 (ten) works + the awarded work
2nd prize: 5 (five) works + the awarded work
3rd prize: 3 (three) works + the awarded work
The Diplomas will be send by e-mail
The first ranked 25 (twenty five) works on each theme will be exposed on web-site, 
awarded works including.
A list of participants will be published as well
 
8. Winners
The prize winners will be announced by e-mail till January 30 th, 2011.
Till February 15 th, 2011 prize winners must send their works (Max. 800kb, Min. 300dpi) to be included in exhibition, including the information,
in English language, per each work:
title, technique, dimensions, price (in EUR, for the original work) and the corresponding file name
 
9. Jury
Mr. Octavian BOUR, President of the jury, Romania
Mr. Florian-Doru CRIHANĂ, Romania
Mrs. Irina IOSIP, Romania
Mr. Constantin PAVEL, Romania
The jury decision cannot be appealed.
 
10. Submission address
International Salt & Pepper Satirical Art Salon
e-mail: salt.pepper.s1@gmail.com
for info: Mrs. Irina IOSIP

11. Other specifications
Participants whose works are selected to be awarded will be notified by e-mail.
The album of the Salon will be edited in electronic format, being available on Salon's web-site 
for printing.
The participants turns over all rights of their works to International Salt & Pepper Satirical
Art Salon and to “Salt & Pepper” Magazine and authorizes them to exhibit, archive 
and publish those works on the media and/or the Internet without limitations.
To promote the International Salt & Pepper Satirical Art Salon, “Salt & Pepper”
Magazine is entitled to use received works later as edited materials with the name of their author
on these, without any compensation to authors.
Participation in International Salt & Pepper Satirical Art Salon means the acceptance of 
all of the above regulations.



joi, 29 iulie 2010

Te aude & Te privește

marți, 27 iulie 2010

Florian-Doru Crihană în contextul european al expoziţiei "Polit-Satiren" din Berlin, Germania


Din luna iunie până la 15 septembrie, în Berlin-Zehlendorf, la sediul local al Uniunii Crestin Democrate, sunt expuse lucrări ale caricaturiştilor: Walter Hanel (Germania) cu 12 lucrări, Florian Doru Crihana (România) cu 10 lucrări, Mariusz Stawarski (Polonia) cu 4 lucrări, Rumen Dragostinov (Bulgaria) cu 4 lucrări, Ion Silveszter (România) cu 2 lucrări, Oleg Dergatchov (Ucraina) cu 4 lucrări, Fritz Wolf (Germania) cu 4 lucrări şi Wladimir Stepanov (Rusia) cu 2 lucrări.
Intitulată „Polit-Satiren”, expoziţia este organizată de către istoricul de artă Gisela Burkamp şi jurnalistul Dieter Burkamp, cunoscuţi colecţionari şi impresari, premiaţi în plan cultural atât în Germania cât şi în Polonia. Aceştia se ocupă de fenomenul caricaturii de peste 40 de ani şi deţin o colecţie de peste 3000 de lucrări originale.

Având ca temă satirica politică, expoziţia mediatizată de presa germană, îi omagiază cu această ocazie pe doi dintre cei mai mari caricaturişti germani ai perioadei postbelice, aproape octogenatul Walter Hanel, cunoscut caricaturist la Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Fritz Wolf cunoscut pentru lucrările din Stern şi Brigitte.

Alături de aceştia îşi găsesc locul binemeritat în ierarhia internaţională, ca lideri ai caricaturii (conform aprecierilor din presa germană) şi alţi şase caricaturişti din Europa. Fiecare desen este o operă de artă în sine, indiferent de stilul abordat.

În deschiderea expoziţiei, Dieter Burkamp deplânge decăderea caricaturii din poziţia meritată în presa scrisă. Deasemenea, precizează că toate ideile lucrărilor expuse sunt bune, chiar dacă timpul a arătat că unele dintre aceste ar fi greşite. 

Este meritorie apariţia caricaturiştilor români Ion Silveszter şi Florian Doru Crihană (consistent reprezentat).

În imaginea din presa germană apar cei doi colecţionari alături de câteva dintre lucrările lui Crihană, ceea ce arată, dincolo de aprecierile generale, opţiunea personală referitoare la arta acestuia.
 
Irina IOSIP
 
Din expoziţie, lucrarea 
„Uniunea Europeană” - ulei/carton, a lui Florian Doru Crihană

duminică, 25 iulie 2010

„Culorile satirei” Tatianei Dumitrescu, la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”


Greu de spus care sunt „culorile” satirei, căci satira este cameleonică, împrumută culoarea şi se hrăneşte din substanţa personalităţii creatorului.
Tatiana Dumitrescu, fire echilibrată şi puternică, departe de a fi timidă, fără inhibiţii artistice sau umane, ştie să-şi conducă temele, comune genului şi grupului, pe un drum bine stabilit, în care bucuria şi vigoarea culorilor şi liniei determină un anume ritm ideilor şi sensurilor.

Satira sa, înlesnită publicului larg prin stilul realistic, o paletă luminoasă de culori şi o anume candoare a formelor, aduce în discuţie frumuseţea dar şi urâţenia vieţii.

Surprinde lucrarea prin care, omenirea se autoconstruieşte şi defineşte pe sine, din propriile deşeuri. Ni se aminteşte astfel, că omenirea se repetă în toate greşelile ei, iar viitorul acesteia devine din ce în ce mai nesigur.


Mâna, mâna care cere ajutor la înec, se dovedeşte a fi, la propriu, cu dinţi. Nefericit ar fi acel prieten sau suflet caritabil ce oferă ajutorul...
Sunt lucruri pe care le ştim, trăim şi suportăm cu toţii, rând pe rând, dar repetăm fapta, căci totuşi suntem umani. Însă întrebarea este ... până când ?

Revenită de pe plaiuri străine, neprietenoase cu penelul şi spiritul românesc, prin vernisajul retrospectivei sale de la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”, Tatiana Dumitrescu împărtăşeşte astfel, cu colegii de breaslă, bucuria revenirii la genul satiric.

 
 
Irina IOSIP
 

duminică, 18 iulie 2010

O litografie a Madonei lui Edvard MUNCH s-a vândut la Londra cu aproape 1,5 milioane de Euro


O litografie a Madonei lui Edvard MUNCH s-a vândut la Londra, prin Casa de licitaţii Bonhams, cu aproape 1,5 milioane de Euro, valoare ce o propulsează într-un top al vânzărilor de gravuri pe poziţia a doua în lume.

Se cunosc numai câteva gravuri colorate de mână ale Madonei, multe dintre ele fiind în colecţii publice şi se întâmplă foarte rar ca o gravură de o aşa importanţă istorică să apară în licitaţii publice.

Realizată în 1895, lucrarea a intrat în circuitul public după o sută de ani cât a fost în posesia unei singure familii.
Litografia vândută cu această ocazie este colorată manual, şi reprezintă o Madonă înconjurată de un chenar roşu, iar în stânga jos, spărgând chenarul, un prunc nenăscut.
Ca în toate reprezentările Madonei sale, galbenul aureolei este înlocuit parţial cu roşu, simbol al dragostei şi durerii. Sunt prezente şi impresii de galben, verde şi albastru.

Madona este o temă constantă în opera lui Edvard MUNCH, reprezentare contestată, în care sanctitatea şi senzualitatea sunt prezente deopotrivă.
Între 1894 şi 1895, MUNCH a executat 5 variante în ulei ale Madonei, iar în decursul timpului, a executat şi alte variante în tehnici grafice: litografii, gravuri pe lemn, schiţe în cărbune.

De altfel, realizarea unei lucrări trecea prin diferite etape premergătoare: schiţa în acuarelă, o lucrare în ulei pe pânză şi, de abia după aceea, lucrarea finală pe pânză.

Expresivitatea feţelor personajelor din lucrările sale poate ilustra un manual de psihologie pentru redarea sentimentelor extreme de disperare, groază, angoasă. Lucrarea „Strigăt” rămâne o referinţă în acest sens.
 
Irina IOSIP

sâmbătă, 17 iulie 2010

Results of III Baja Cartoon Competition, Hungary


Theme: PASSION for HUNTING and FISHING

First prize: Slobodan Obradovic (Serbia)


Special award 1: Goran Divac (Serbia)


Special award 2: Aidarbek Gazizov (Kazakhstan)


Special award 3: Halter Andras (Hungary)



Diploma
Gennadiy Nazarov (Ukraine)
Kurt Vangheluwe (Belgium)
Rumen Dragostinov (Bulgaria)
Zygmunt Zaradkiewicz (Poland)
Ashmarin Stanislav (Russia)
Jitet Koestana (Indonesia)

luni, 12 iulie 2010

Peripeţiile unui caricaturist român în spaţiul competiţional, trăite şi povestite de chiar acesta ... (click)


Citind scrisoarea caricaturistului bistriţean Lucian Ioan Dobârtă (LuciDo) aflăm ce şi cum se mai întâmplă pe la concursurile de caricatură. Citim şi luăm aminte: 

„Am plăcerea, bucuria şi onoarea să vă anunţ primirea unui important premiu la o competiţie prestigioasă, Sicaf 2010 din Seul, Coreea: este vorba de Netizen's Choice, sau premiul publicului, prin votare on-line pe parcursul unei luni după afişartea lucrărilor finaliste ... adică 74 din 2978.
Am plecat cu un mare handicap de voturi, recunosc fără ocolişuri, pe care doar tenacitatea şi intuiţia m-au determinat să-l suprim. Din motive "tehnice" pentru ex-coreeni, posibiliatea de votare on-line a fost mult tergiversată, amânată şi scuzată mereu. Am purtat un dialog lung (prin e-mail), uneori obositor, pe parcursul a aproape 2 săptămâni de la începerea efectivă a votării, fără ca să primesc un vot, în timp ce coreenii aveau deja sute de voturi. Dar, am perseverat şi în cele din urmă printr-o asociere de factori, unul descoperit în extremis, întâmplător dar providenţial (link-ul de votare se putea deschide cu absolut orice browser, dar doar cu Explorer nu se bloca în procedura de votare, destul de greoaie şi ea în fapt, fiind vorba de câţiva paşi care trebuiau urmaţi )" ... "Cert este că am început să fiu efectiv votat în a 2-a jumătate a intervalului. Dar, datorită perseverenţei (repet), simpatiei şi susţinerii a sute de oameni...prieteni, cunoscuţi, cunoscuţi ai cunoscuţilor, simpatizanţi, etc....de aproape sau de undeva din lume...am reuşit să recuperez handicapul iniţial şi chiar să îl depăşesc. Mulţumesc de asta tuturor celor care m-au votat ... 

„Votul a fost unul la vedere, direct şi internaţional exprimat.” 

Pentru mine alegerea, susţinerea şi simpatia sutelor de votanţi constituie un premiu care are o semnificaţie mai mare şi mai valoroasă decât orice alt premiu.”

N.A.: premiul a fost obţinut pentru lucrarea „Ecologyc fashion” de mai sus.

joi, 1 iulie 2010

Albumul „Parc(o)urs” al lui Tudor BANUŞ, lansat de ICR la Bookfest 2010, Bucureşti


„În „vizibil” suntem supuşi gustului epocii; eu însă mă situez la antipod: mă simt la unison cu artiştii care nu şi-au pus problema „modernităţii”, trăind-o în necunoştinţă de cauză ! Mi-ar plăcea să merg, pe aceeaşi potecă, în compania unui Callot atât de uman, a unui Hogarth atât de obraznic uneori, a unui Granville plin de fantezie. Asta... ca să nu-i mai deranjez pe „bătrânii” Bosch, Brueghel sau Dürer.”


„În carte veţi vedea din cine şi din ce se compune lumea mea. Imaginile ignoră trecerea timpului. Descui teme contemporane cu chei de demult, unele ruginite, care au făcut cândva epocă. În spatele uşii închise, la temelia subconştientului, palpită memoria folclorului românesc, cu acea bogăţie de arhetipuri care-mi oferă o distanţă profitabilă faţă de răvăşita lume în care ceez astăzi.” (Albumul „Parc(o)urs”, din cuvântul introductiv al autorului)


Într-o ediţie trilingvă română-franceză-engleză, structurat în mod interesant în jurul aprecierilor critice publicate de-a lungul timpului, albumul prezintă, într-o bogăţie de imagini, viaţa artistică a unui de mult călător pe alte meleaguri.
Pictor, gravor şi ilustrator de carte şi presă, Tudor BANUS s-a stabilit în Franţa, la Paris, încă din anul 1972. O bună parte a activităţii sale artistice se regăseşte pe coperţile şi în paginile a zeci de ziare şi reviste precum: „Le Monde, Die Zeit, The New York Times, L'Express etc.
 
Irina IOSIP 

duminică, 27 iunie 2010

„Arca lui Noe” este aproape de a-şi încheia călătoria. La D Gallery, Bucureşti


Expoziţia „Arca lui Noe”, este aproape de a-şi încheia călătoria. Încărcătura sa specială, personaje şi animale din şi pentru poveşti, într-o multitudine de stiluri, culori şi concepţii grafice se va revărsa în lume, pentru a aduce mai mult înţeles, frumuseţe, bucurie şi speranţă.
Într-un amestec de realitate şi fantezie, construit şi construibil, imaginea depăşeşte dimensiunea bidimensională a formelor şi trece în cea trimensională. Multe şi variate sunt căile alese de ilustratori pentru cearea unei realităţi accesibile şi formatoare pentru copii.

Astfel, prin ilustraţie sau personaje, animale şi obiecte stilizate din lemn, hârtie sau plastic, se completează o realitate exterioară, cu una generatoare de frumuseţe şi idee, învăluită de sentiment, acceptabilă - acceptată de toţi copiii. Copii cu vârste de la 0 la 100 ani, şi peste, căci imaginea povesteşte mai multe, lucrează în noi înainte de cuvânt şi mult după înţelegerea acestuia.
În această expoziţie de consistenţă, prin numărul mare de lucrări şi calitate, predomină formele sintetizate, stilizate, asupra celor realistice, mai aproape de lumea actuală abstactizată în toate planurile ei. Dar plasticitatea formelor şi ingeniozitatea concepţiei artistice completate de o bogată paletă coloristică este comună tuturor modurilor de exprimare prezente aici.
 Lucrările au fost create de ilustratori cu vârste apropiate de copilărie, cu aminirea încă vie a propriilor trăiri şi dorinţe. Ei sunt membri ai Clubului Ilustratorilor: Alina Antemir, Alina Samoschi, Ioana Ursa, Irina Dobrescu, Mihaela Paraschivu, Oana Ispir, Patricia Suliman, Raluca Ilie, Sebastian Oprita, Silvia Olteanu, Stefan Ungureanu, Alina Spatariu, Alexandra Radulescu, Amalia Dulhan, Anca Popescu, Ciprian Udrescu, Cristiana Radu, Doina Butusina, Doina Roman, Florin Pantilimon, George Anghelescu, Stela Lie, Veronica Neacsu, Adrian Mihalcea, Florian Mihalache, Mihaela Schiopu, Gabriela Boiangiu, Agnes Keszeg, Victor Ionescu, Adriana Gheorghe, Adriana Horga, Andrei Gamart, Bianca Hateganu, Livia Coloji, Ilies Eugenia, Andreea Constantin, Alexandra Cor.

Între ei toţi, se aşează cu modestie doamna Stela LIE, lector la Universitatea de Artă Bucureşti, dar rolul dânsei este esenţial, recunoscut şi apreciat, fiind iniţiatoarea şi coordonatoarea Clubului.
După cuvântul de început al doamnei Stela Lie, expoziţia a fost vernisată pe 11 iunie de domnul Florin BICAN, scriitor şi prieten al Clubului, ce consideră că prin această expoziţie „se caută recăpătarea unei purităţi”, prin „linii pure, culori pure, liniştitoare” şi speră ca prin osmoza ilustratori – scriitori, „curcubeul optimismului” din acest spaţiu să se extindă.

De fapt, acest lucru s-a concretizat deja, măcar în parte, căci pe unele dintre lucrări le-am regăsit în cărţile publicate şi prezentate la Bookfest 2010.

Dar, până pe 2 iulie a.c, editori de carte, creatori şi iubitori de artă sau călători ocazionali, toţi mai pot încă experimenta călătoria în lumea copilăriei cu "Arca lui Noe"
 
Irina IOSIP
 

miercuri, 23 iunie 2010

miercuri, 16 iunie 2010

Florian Doru CRIHANĂ, cu expoziţia “Satirische Idyllen”, la Zemun, Serbia


De curând a avut loc la Zemun-Belgrad vernisajul expoziţiei Salonului Internaţional de Caricatură ediţia a 15-a, urmat în aceeaşi zi de vernisajul expoziţiei "Satirische Idyllen" şi lansarea albumului cu acelaşi nume, ale pictorului satiric Florian Doru CRIHANĂ şi de încă două zile de colonie a caricaturiştilor la clubul nautic Siroka Staza.
Cele trei evenimente, vernisajul expoziţiei salonului, vernisajul expoziţiei lui Crihană şi cele două zile de colonie a caricaturiştilor, au adus un număr record de participanţi. 


În ciuda reducerii numărului de invitaţi faţă de anii anteriori, au fost prezente la evenimente aproape 350 de persoane, dintre care: artişti din Suedia, Scoţia, Bulgaria, România, Belgia, Serbia şi oameni de cultură din Italia, Elveţia şi Germania. 

După câţiva ani de absenţă din spaţiul competiţional, aflat sub povara emoţiei reîntâlnirii cu o expoziţie de consistenţă şi valoare internaţională, dar şi a incertitudinilor pe vremuri de criză, Crihană a avut revelaţia plină de bucurie a recunoaşterii unanime a valorii sale de pictor satiric. 
O comparaţie între cele două expoziţii s-a impus, cert în favoarea autorului român, precum au recunoscut mulţi dintre vizitatori şi chiar înşişi organizatorii.
 

Expoziţia, ce va putea fi vizitată inclusiv în luna iulie a.c. la Galeria Stara Kapetania, reuneşte o selecţie de lucrări din expoziţiile “Nuduri”, “Musca”, “Portrete” şi “Iarna”, prezentate deja pe simezele româneşti. Dar, un fapt important, aprecierile au venit laolaltă cu cele pentru expoziţiile prezentate anterior pe internet “Portrete”, “Musca” şi “Veneţia”. 

Iată cum povesteşte Florian Doru Crihană, pe scurt, periplul său la Zemun:
 

”Până să ajung la Belgrad m-am tot întrebat care va fi reacţia caricaturiştilor şi a oamenilor privind dispariţia mea de vreo patru ani din reţeaua de concursuri internaţionale. Mă vor considera ei "retras" sau un creator în declin. 
... 
Eu am stat lipit de un colţ în expoziţia mea şi am savurat timp de 30 de minute publicul vizionând expoziţia pe trei rânduri, în stare de hipnoză, într-o linişte absolută. A fost încântător... Însusi gigantul caricaturii sîrbe de presă Predrag Koraksic – CORAX a venit la mine să se prezinte, să mă felicite.
...
Majoritatea timpului am fost aproape de prietenul meu Dieter Burkamp – Germania (n.a. Editura TRAG - organizatorul expoziţiei din Serbia şi editorul albumului "Satirische Idyllen")."
 
Irina IOSIP


marți, 8 iunie 2010

"ARCA LUI NOE" - Clubul Ilustratorilor, D Gallery, 11 iunie - 2 iulie 2010, Bucureşti



O dată pe an, CLUBUL ILUSTRATORILOR invită publicul în Bookătarie. Pentru a doua oară, aveţi ocazia de a vizita laboratorul, atelierul, bucătăria noastră. Ne-am fi dorit să servim doar produse "coapte" pe la edituri, dar, dacă nu se poate, invităm lumea să deguste mostre, experimente, încercări. Mai mult sau mai puţin reusite, gustoase. Sperăm să expunem cândva şi cărţi, în loc de Bookătărie să vă invităm într-un restaurant cu rafturi pline de cărţi lucioase, cartonate, mirosind a cerneală de tipar. Până atunci, deschidem "Arca lui Noe", cu toate specimenele (de hârtie) salvate din potopul vieţii cotidiene.

Toate poveştile lumii au cel puţin o trăsătură comună în inventarul lor de personaje, dincolo de specificul naţional sau de încărcătura morală, educatională. Secundare sau principale, există nişte personaje care apar peste tot, în toate cărţile, întotdeauna: ele sunt animalele: lupii, iepurii, urşii, şerpii, maimuţele, pisicile şi câinii, păsările de tot felul, chiar şi peştii şi insectele. Tot ce trăieşte pe pământ, în aer sau în apă, în lumea reală sau cea imaginară, animale reale, fantastice sau demult dispărute. Toate animalele copilăriei, creaturile viselor sau coşmarelor noastre. Nu există ilustrator să nu întâlnească în cale acest subiect. Este esenţial pentru un grafician să-şi umple bagajul, caietul, cu studii de animale. Caietul ca laborator personal, inventarul subiectiv, arca sa.

În desene şi-au făcut drum animale celebre din povesti celebre, dar şi animalele noastre de acasă, personaje ale unor poveşti nescrise.

"D Gallery" rămâne, la un an de la deschidere, acelasi spaţiu deschis pentru tineri artişti, promovând evenimente originale prin conţinut, oferind publicului său fidel arta "fresh", nouă, tânără, într-un loc lipsit de constrângeri de orice tip, cu excepţia atracţiei gravitaţionale.

...

Clubul Ilustratorilor a luat fiinţă în 2006 şi este un grup de artişti coagulat în jurul unei preocupari comune: pasiunea pentru lucrul cu imaginea, pentru construcţia de naraţiuni vizuale şi pentru incursiunile în zonele de contact ale textului cu imaginea. Este momentan, alături de proaspăt înfiinţata filială Romania a SCWBI, singura organizaţie care oferă un cadru coerent şi profesionist practicării ilustraţiei de carte ca artă.

(info: Clubul Ilustratorilor)

"Ilustraţii de la XXL la S", Clubului Ilustratorilor la Bookfest 2010, Bucureşti


Sub această temă se prezintă Clubul Ilustratorilor la târgul de carte Bookfest de anul acesta, cu lucrări foarte mari şi foarte mici, toate reproduceri digitale.

Preşedinta Clubului Ilustratorilor, lector la Universitatea Naţională de Artă Bucureşti, doamana Stela LIE,  oferă câteva detalii în avanpremieră:

"Am facut o selectie din lucrările noi dar şi mai vechi ale membrilor Clubului. Aş putea să spun că nu sunt ilustraţii tipărite, deci poate că nici nu sunt ilustratii ci imagini-care-spun-poveşti.
Pe lângă cele câteva printuri mari aparţinând artiştilor Silvia Olteanu, Victor Ionescu, Mihaela Paraschivu, Stela Lie, Adrian Mihalcea - Suru, Marga Udrescu, Alexandra Radulescu, oferim şi un "florilegiu" din cartolinele pe care le-am facut în anii trecuţi cu ocazia diferitelor evenimente, expoziţii în ţară sau străinătate, participări la târguri etc.

Clubul mulţumeşte Asociaţiei Editorilor Români pentru posibilitatea de a expune (din nou) la Bookfest şi speră ca editorii români să treacă şi pe la standul nostru (n.a. Complexul Expoziţional Romexpo, Standul D 63) !"

În cadrul târgului, Clubul Ilustratorilor va lua parte şi la masa rotundă despre ilustraţie, eveniment organizat de Federaţia Editorilor şi de agenţia Talk Partners, ce va avea loc pe 10 iunie, ora 14.00 în Cafeneaua Literară, pavilion 14.
 
Irina IOSIP
 

luni, 7 iunie 2010

Expozitia MOnuMENTS - un proiect al grupului focAR, Bucureşti


Universitatea Nationala de Arte - UNAgaleria organizează expozitia MOnuMENTS - un proiect al grupului focAR (Alina Tudor & Razvan Neagoe), Curator Cristiana Radu

Vernisaj 8 iunie 2010, ora 18.00 , la sediul UNA galeria, Str. G-ral Budisteanu nr. 10

Expozitia poate fi vizitata in perioada 8-18 iunie 2010 si in cadrul NAG (www.noapteagaleriilor.ro) intre orele 20:00 – 04:00

"Proiectul MOnuMENTS porneste de la necesitatea unei reflectii asupra relatiei deficitare pe care o avem cu istoria si memoria recenta, urmarind o piesa reprezentativa pentru relatia dintre discursul politic si tesutul urban. Aflat in desfasurare, ca un proiect de termen lung, MOnuMENTS urmareste cartografierea tarii pe zone - Dobrogea, Banat, Muntenia, Oltenia, Moldova, Ardeal, Maramures - documentand si arhivand monumentele de toate tipurile de pe intreg teritoriul tarii. Rezultatul va fi o „harta” identitara a tarii prin prisma monumentelor sale.

Monumentele constituie un indiciu asupra felului in care ne privim istoria proprie si pe noi insine, ca popor. Asupra valorilor ideologice ale unei perioade istorice si asupra felului in care ne-am raportat/ne raportam la ele. Asupra raportului dintre arta si politica. Avatarurile suferite de ele in timp sunt un barometru bun al schimbarilor politice si sociale petrecute in spatiul pe care il populeaza.

Documentarea a inceput in 2007, iar prima actiune a avut loc in 2009, pe traseul Constanta-Bucuresti si a constat in depunerea unui buchet de flori la fiecare monument si respectarea unui moment de reculegere in memoria eroilor. Scopul imediat a fost acela de a atrage atentia asupra unor monumente uitate sau aflate intr-o stare de degradare vizibila.

Tipul de cercetare artistica propus nu isi aroga exhaustivitatea si nici obiectivitatea sau tipul de analiza al cercetarii stiintifice, ci propune o meditatie asupra relatiei dintre individ, comunitate si istorie, o intalnire vie intre „ieri” si „azi”, intre mentalitati si valori diferite, intre noi cei de azi si martorii tacuti ai vremurilor trecute. Noteaza diferente intre dezvoltarea urbana si cea rurala, intre gesturi politice/culturale, gesturi individuale sau colective. Tangential, atinge teme precum arta in spatiu public, urbanism, moduri de comunicare, tipuri de comunitati, totalitarism, manipulare, violenta.

Dorim sa opunem stergerii memoriei colective o memorie „vie”, urmarind in timp avatarurile – dislocari fizice sau dislocari de sens, reconstructii etc - suferite de aceste simboluri nationale. Raportul MOnuMENT – MOMENT este definit de cel putin trei momente semnificative pe care vrem sa le aducem in atentie:

Momentul constructiei si inaugurarii monumentului (data, locatie, autor, tehnica, comanditar etc)

Momentul evocat (tema, reprezentarea, titlu, istoric etc)

Momentul fotografierii (starea lui actuala, eventuale modificari, restaurari, reconditionari, semnificatia lui acum etc).

Proiectul de documentare si cercetare MOnuMENTS a continuat si in Londra, avand curatori pe Lars Vilhelmsen si Karen Ay. In perioada martie - aprilie 2010 am pornit la drum impreuna cu “The Travellers Box Project”, o serie de trei performance-uri adaugand o noua dimensiune proiectului. Observarea prin comparatie a monumentelor din cele doua capitale, Bucuresti si Londra, a permis tragerea unor concluzii interesante privind modurile diferite de raportare la istoria proprie praticate in cele doua spatii, respectul/lipsa de interes fata de insemnele nationale ale trecutului oferind un indiciu asupra relatiei de apreciere/comercializare/conflictuala/indiferenta fata de propriul trecut.

The Travellers Box functioneaza ca discurs artistic, purtat intre artisti, in cadrul caruia atat analiza cat si productia propriu-zisa joaca un rol important. La baza proiectului se afla notiunea de colaborare intre diferitele puncte de vedere ale artistilor, pornind de la interactiunile acestora cu „Cutia”, ca si relatiile care se dezvolta din aceste interactiuni si se manifesta in diferite forme"

(info: focAR group, Alina Tudor şi Razvan Neagoe)

sâmbătă, 5 iunie 2010

Expoziţia "Vizualităţi" a artistului plastic Alexandru Hreniuc


Alexandru Hreniuc, cu expoziţia personală sub numele "Vizualităţi", la Centrul Artelor Vizuale, Galeria Căminul Artei, la etaj.


"Picturile sale trăiesc în calm şi armonie pe peretele alb.

Structurile compuse din forme geometrice exacte, de cele mai multe ori, îşi găsesc echilibrul în spaţiul uni-ton ce le înconjoară, într-o proporţie căutat optimă între plin şi gol.
 
Irina IOSIP (text și credit foto)
 

 

joi, 3 iunie 2010

Lansarea primului roman grafic din România, "Persepolis" al autoarei Marjane Satrapi



Bucureşti, 08 Iunie 2010 - Editura ART şi Asociaţia Jumătatea plină vă invită marţi, 8 iunie, la ora 18:30, la Cafe Verona, să bem un ceai şi să stăm de vorbă despre prima colecţie de romane grafice de pe piaţa editorială românească.

Printre invitaţii care vor despica în patru firul din Persepolis se vor număra Adrian Cioroianu (istoric, jurnalist şi eseist pasionat de benzi desenate), Alexandru Ciubotariu (streetartist şi autor de benzi desenate), Miloš Jovanovič (Hardcomics) şi Anamaria Pravicencu (Jumătatea plină).

Persepolis este autobioagrafia alb-negru a autoarei franceze de origine iraniană Marjane Satrapi, traversând graniţele dintre culturi cu luciditate şi simţul umorului. Inclus în toate listele de „lecturi obligatorii\' când vine vorba de romane grafice, romanul în benzi desenate este revizitarea, la persoana întâi, a copilăriei pe care Satrapi şi-a petrecut-o la Teheran, într-o familie cu convingeri de stânga, implicată în mişcări politice încă de dinainte de Revoluţia Iraniană. Urmează anii petrecuţi la liceu în Viena revenirea în Iran, spre sfârşitul războiului cu Irak, şi plecarea definitivă în Franţa. Vălul care acoperă, de regulă, sensibilele chestiuni legate de politică, religie şi istorie se ridică în cartea autoarei stabilite în Franţa pentru a face loc multor nuanţe de gri camuflate în imagini exclusiv alb/negru. Dincolo de privirea de insider pe care o aruncă în „măruntaiele\' unei lumi conflictuale, Persepolis (de)construieşte în cele aproape 400 de pagini o altă dimensiune familiarizată cu tabuul: condiţia femeii în lumea islamică. Fără să cadă în păcatul tezismului, Satrapi găseşte fomula perfectă între episoadele dramatice, umorul (de cele mai multe ori negru) şi analiza socială, fără să neglijeze ritmul poveştii.

Persepolis s-a vândut în peste două milioane de exemplare şi a fost de mai multe ori premiată la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (Franţa), iar în Spania a fost recompensată pentru mesajul antifundamentalist. Transformată într-un lungmetraj de animaţie, ai cărui coregizori au fost chiar Satrapi şi artistul Vincent Paronnaud, Persepolis a primit în 2007 Premiul Juriului la Cannes, fiind nominalizat şi la Oscaruri.

Marjane Satrapi (n. 1969, în Iran) şi-a petrecut copilăria în Teheranul de dinaintea Revoluţiei Iraniene, teama părinţilor de violenţele politice determinând-o să urmeze liceul la Viena. Întoarsă în ţara natală, a mers la universitate şi s-a căsătorit la 21 de ani, pentru a divorţa trei ani mai târziu. După un masterat în comunicare vizuală urmat la Teheran, Satrapi a plecat la Strasbourg, pentru a se stabili apoi la Paris, unde lucrează ca ilustratoare şi regizoare. După succesul Persepolis - atât în benzi desenate, cât şi în formula animată, Satrapi colaborează acum cu artistul şi regizorul Vincent Paronnaud la adaptarea unui alt roman grafic al său, Poulet aux prunes. Îîn 2009 a fost numită Doctor honoris causa de către Universitatea Catolică din Louvain, Belgia.

După aproape trei ani de activitate, Editura ART s-a fixat în conştiinţa publicului prin cel puţin câteva colecţii: „Cărţi cardinale“, „Demonul teoriei“, „Dulapul îndrăgostit“, seria de autor J.M.G. Le Clézio, precum şi cărţi ilustrate. Nu facem recomandări speciale, lăsăm cititorilor noştri plăcerea şi dificultatea alegerii.

(comunicat: Editura ART)