Ana-Irina IORGA despre expoziția Valentinei PARASCHIV, ”Mesajele lumii noi”

 

 UN DISCURS ARTISTIC IDEALIST

Într-o ambianță alb-elegantă, expoziția Valentinei Paraschiv ”Mesajele lumii noi” ne propune reinterpretări semi-poantiliste, în cheie psiho-filosofică, a lumii ... noi. Lumea aceasta poate că este cea dintotdeauna, dar filtrată prin înțelesurile astro-fizicii și prin emoțiile neuroștiințelor. În cele din urmă rezultă un discurs artistic vizual idealist.

Văd o întâlnire a acestor direcții de cunoaștere și simțire în lucrările expoziției, o preocupare pentru  problematica percepției și a limbajului. Artista lucrează într-un filigran de puncte, linii și nuanțe cromatice care rezultă dintr-o descompunere a imaginii sau a obiectului sau a propriei energii modulate de apropierea de obiect sau de imagine. Mecanismul este complex și labirintic. Ceea ce vedem, în final, sunt segmente de realitate, fie ea obiectivă, fie subiectivă. Întregul rareori se bănuiește, sensul rareori se lasă descoperit.

În acest orizont al tuturor posibilităților neuronale și astronomice înțelegem cât de aproape se află micro-cosmosul de macro-cosmos, cât de asemănătoare sunt ele, și ne întrebăm unde este centrul lor comun. Și pictorița se întreabă și caută răspunsuri. Din ceea ce găsește ne oferă și nouă câteva frânturi.

Descoperim astfel ritmicități cosmice în tonuri albastre complementarizate cu auriuri senin temperate sau cu tușe negre tăioase, dar și micro dinamici ale sevei vitale lunecând prin frunze și arbori. Mișcate de adieri exterioare, frunzele par uneori pene și aripi aflate în zbor, în funcție de unghiul interior al privirii și înțelegerii noastre. Ne întâlnim cu vârtejuri de materie călătorind prin spațiu, cu materie care se odihnește în structuri de piatră îndulcite în tonuri de răsărit de lună, cu spirale luminoase care încolțesc apusurile. Materia este un personaj principal al expoziției alături de perceperea ei, sub semnul primatului celei din urmă. Asumarea legăturii indisolubile dintre ele reprezintă o adevărată declarație de idealism subiectiv, în linia solipsismului lui George Berkeley.

Privitorul este cel care, în ultimă instanță, dă sens segmentelor pe care artista ne lasă să le vedem, integrându-le într-un întreg al său, construit subiectiv și aflat la o distanță nicicând deslușită față de întregul originar al Valentinei Paraschiv.

Prof. dr. Ana-Irina Iorga

Victor Eugen Mihai - VEM, Ceci n’est pas un Magritte

 

 

Ceci n’est pas un Magritte

VICTOR EUGEN MIHAI -VEM

14 septembrie - 1 octombrie

Curator: Ioan Viorel Cojan

Asociația „Gil Ioniță”, în parteneriat cu Secția de Artă a Complexului Muzeal „Iulian Anonescu”, organizează, în perioada 14 septembrie - 1 octombrie, prima expoziție de fotografie a artistului caricaturist băcăuan Victor Eugen Mihai - VEM, care încununează activitatea sa de o viață, și mai mult, îl aduce în prim-planul interesului național cu un eveniment de excepție.

COMUNICAT

Unică în țară, expoziția reprezintă o reinterpretare, într-o manieră parodică, a unora dintre cele mai importante lucrări ale celebrului pictor suprarealist René Magritte.
Denumit „Ceci n’est pas un Magritte” („Acesta nu este un Magritte”), proiectul fotografic recontextualizează operele celebrului pictor belgian pentru a expune, într-o manieră inedită, viciile societății și ale umanului în general. VEM își propune astfel să tragă un semnal de alarmă cu privire la aceste aspecte și să invite privitorul la introspecție. „În acest sens, aşa cum Constantin Brâncuşi (conform lui Minulescu) îşi dădu seama că un «om» cioplit în piatră nu poate fi decât o piatră cu chip de om, aşa VEM ilustrează şi evocă ceea ce se petrece la nivelul individului sub stratul superficial al dermei.” (Maria Bilașevschi - critic de artă).
Fotografiile ce urmează a fi expuse se bucură deja de succes pe plan internațional, fiind premiate în cadrul unor competiții de profil din Suedia, Cipru și România.
Pe parcursul proiectului, VEM și artistul fotograf Ioan Viorel Cojan, curatorul expoziției, vor organiza sesiuni de lucru cu elevi din Bacău, în cadrul cărora vor discuta mai multe despre fotografia performativă suprarealistă.
Expoziția face parte din proiectul Suprarealism fotografic băcăuan, cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2023 conform Legii nr. 350/2005.
Vernisajul are loc în data de 14 septembrie, ora 16.00, la Galeria de Artă „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexulului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, strada Mărășești, nr. 12.

***

Victor Eugen Mihai - VEM este membru al Federației Organizațiilor Caricaturiștilor (FECO) și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), având o experiență de peste 30 de ani în caricatură și jurnalism.
Lucrările i-au fost expuse în peste 50 de țări, în special la saloane-concurs de caricatură. De-a lungul carierei sale, a fost recompensat cu 43 de premii internaționale și 17 naționale la concursurile de caricatură / grafică satirică.
Mihai este autorul albumelor de caricatură „Opriți Pământul, vreau să cobor!” (1995), „VEM MANIA” (1997) şi „VEM” (2016).

INTANGIBILUL UMAN ȘI METAMORFOZELE SALE: Sorin Dumitrescu Mihăești, cu expoziția "Glissando"

 

"GLISSANDO"

 

SORIN DUMITRESCU MIHĂEȘTI

 

14 -30 Septembrie, 2023

la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși ” din Târgu Jiu
Cuvânt de deschidere: Conf.univ.dr. Vasile Fuiorea
Curator: Mariana Frătița

 

Regăsim în opera picturală a artistului Sorin Dumitrescu Mihăești, intangibilul, inefabilul și acele metamorfoze ale psihicului și chipului uman, surprinse de artist, mental și vizual, într-o fracțiune de secundă. Precum un fin psiholog, Mihăești poate percepe o succesiune rapidă de sentimente și trăiri ale subiectului său și, cu o tușă proaspăt adăugată în câmpul pictural, poate schimba imediat și complet informația transmisă anterior.

 

Mihăești redă, într-o lume a instabilității în care trăiește omul contemporan occidental, schimbarea chiar în momentul producerii ei, glisarea rapidă între stări, gânduri, sentimente și atitudini, impusă de stimulii externi tot mai pregnanți, mai mulți și mai rapizi: acea clipă de unicitate umană, în care unele stări se nasc, altele mor sau chiar sălășuiesc acolo simultan, în profundul subiectiv, cu o posibilă permanență.

Noua expoziție, "Glissando" se anunță a fi surprinzătoare, fiecare lucrare de tip portret, chiar dacă modelele sunt cât se poate de recognoscibile, putând fi o oglindă a fiecăruia dintre noi, a ceea ce am fost, suntem sau vom fi la un moment dat, preț de o fracțiune de secundă sau, cine știe, a ceea ce suntem cu adevărat în interiorul nostru: un amestec nedefinit de "noi cei vechi" cu "noi cei noi" dar și cu ceilalți.

 

Denumirea expoziției, "Glissando", ne face să ne gândim la termenul cu același nume din muzică, care definește o trecere continuă și treptată de la un sunet la altul (sau o alunecare de la un sunet la altul, o trecere rapidă, la instrumentele cu coarde sau la pian, de la un sunet la altul prin alunecarea unui deget, respectiv a unghiei degetului arătător, peste toate sunetele intermediare). În pictură termenul ar putea defini nu numai un procedeu vizual de sugerare a mișcării continue dar și un întreg șir de metamorfoze în derulare, din domeniul viului sau neviului, formelor și culorilor, concretului sau abstractului.

 

Deoarece nu este o expoziție dedicată exclusiv portretului, privim cu interes către noi dezvăluiri din alte tematici ale artistului, procesate în aceeași manieră menționată mai sus. Și totuși, pour la bonne bouche, prezentăm, în avanpremieră, câteva lucrări ce fac parte din expoziția ce va fi vernisată pe 14 septembrie a.c. ora 17.00, la Galeriile de Artă "Constantin Brâncuși "din Târgu Jiu, (strada Traian nr. 27, parter. 

Irina IOSIP

 

Ofelia HUȚUL și universul său, în care „rezistența în fața ispitelor de orice fel, liniștea și armonia sunt PRIMORDIALE!”

 

OFELIA HUȚUL și UNIVERSUL SĂU, 

în care „rezistența în fața ispitelor de orice fel, liniștea și armonia sunt PRIMORDIALE!”

 

Complexitatea unei expoziții aparținând unui artist crește o dată cu numărul, varietatea și intensitatea experiențelor vieții personale și profesionale, timpul fiind cel care cerne prioritățile și decantează ceea ce trebuie valorificat.

Ofelia HUȚUL, prof. dr., este unul dintre artiștii vizuali cu multiple valențe creatoare, care emană energie și oferă strălucire oricărui loc, fie sală expozițională sau tabără de lucru fie întâlnire cu prietenii sau colaboratorii săi. Este ca un vârtej care acaparează ființele și obiectele într-o continuă mișcare, experimentul fiindu-i și scopul și finalitatea lucrului, în căutarea celei mai vii și mai expresive exprimări plastice a unei idei, a unui gând sau a unor sentimente.

Un optimism (chiar dacă nu pare a fi) asociat cu o îndârjire a muncii și a căutărilor neîntrerupte, o duce pe foarte sensibila artistă în sferele superioare ale cunoașterii și înțelegerii lucrurilor, ca om și artist de recunoaștere internațională.

Chiar dacă opera sa de o viață artistică povestește îndeajuns și chiar mult mai mult despre Ofelia HUȚUL, vin momente când cuvintele artistei-poet pot exprima cel mai elocvent crezurile, scopurile și trăirile profunde care o impulsionează să continue, în același mod ca până atunci și parcă cu mai multă determinare, lupta sa mucenicească de cunoaștere și auto-cunoaștere prin artă și pentru artă.

Un astfel de moment s-a produs odată cu actuala expunere de la Galeria de artă „Nicolae Tonitza” a U.A.P. din România - filiala Iași, spațiu coabitat într-un armonios parteneriat vizual cu artista Susanna Păstrăguș, între 21 și 31 august, în cadrul evenimentului „Confluențe”, curatoriat de prof. univ. dr. Mihai Dorin.

 

Drumul devenirii fiecăruia dintre noi, indiferent de însoțirile temporare - oricât de excepționale ar fi ele, este unic și personal, de aceea, următoarele destăinuiri ale artistei, din intimitatea sa spirituală și existențială, de o incontestabilă valoare, pot fi receptate într-o subsecventă independență de timp, spații și conjuncturi, lăsând să se întrevadă crezul său uman și artistic, deopotrivă:

„Într-un carusel care nu se oprește vreodată, pe calea vieții, presărată cu ascensiuni și căderi repetate, suntem antrenați într-o luptă continuă cu propriul sine pricinuită de neputința de a ne depăși condiția de oameni supuși greșelii, în pofida dorinței noastre de devenire spirituală.

În speranța de a ne supune firea și slăbiciunile, descoperim că avem nenumărate opțiuni prin care să accedem la purificare, dar felurite piedici ne obstrucționează înfăptuirea desăvârșirii și acest fapt aduce propriului nostru eu o suferință abisală. Paradoxal, tocmai această agonizare continuă ne conduce spre lumină. Cheia decodificării acestui concept se află în semnele, simbolurile și mesajele prezente în lucrările mele: firul-calea, scara-ascensiunea, plasa-captivitatea în propriul trup, nodurile-legăturile toxice inerente, pomul vieții- dorința de a ne redobândi locul din lumină, semnul întrebării-interogații existențiale, mărul mușcat - pierderea edenului...

Capetele-portrete, decopertate de forța și complexitatea angoaselor inerente, lasă la vedere labirintul prin care alunecă, învălmășite și confuze, gândurile noastre bune, dar și cele rele...

Iar ramele-ferestre (cu lucrări), pe care trecutul se odihnește asemeni obiectelor așezate pe geamuri, întocmai ca pe policioare rustice, semnifică soluții ideale prin care am putea să redevenim mai aproape de a fi perfecți, apropiindu-ne de divinitate, soluții pe care oricine le poate accesa: întoarcerea la izvoare, la o viață simplă, la tradiții, la clasicul românesc!

Vă invit, așadar, în universul meu, în care rezistența în fața ispitelor de orice fel, liniștea și armonia sunt PRIMORDIALE!”

Irina IOSIP

 

Ana-Irina Iorga: CARTOGRAFIEREA VIBRAȚIEI SUFLETEȘTI

 

CARTOGRAFIEREA VIBRAȚIEI SUFLETEȘTI

 

Stilul Elenei Felicia Cîmpian este inconfundabil. Îl regăsim și în expoziția ieșeană „Cartografii emoționale” de la Galeria „Nicolae Tonitza”, de la începutul acestui august fierbinte. O succesiune de „hărți” care indică și ascund spațiile afective care se formează și re-formează continuu în prezența divinului.

Trăirile noastre afective sunt dificil de exprimat în ceea ce au ele specific și irepetabil. O descriere poate părea banală. O alegorie solicită interpretări a căror subiectivitate variabilă poate nemulțumi. Poezia este cea mai aproape de esența emoției. Dar cum să scrii o poezie cu vopsele pe pânză? Cum să reprezinți vizual simțămintele cele mai profunde? Cred că aici, ca într-un adevărat loc geometric mental, se află problematica artistei noastre.

Nu întâmplător lucrările din această lună sunt reunite sub semnul unei cartografieri afective, a unei încercări de reprezentare a ceea ce nu este reprezentabil: ce simțim în fața realității reale dar nevăzute, în fața urmei lui Dumnezeu.

Expoziția aceasta mi-a amintit de Gioacchino da Fiore și de efortul său de a reprezenta relațiile dintre persoanele Sfintei Treimi sub forma unor desene sau scheme, pe cât de incitante din punct de vedere teologic pe atât de dinamizante din punct de vedere plastic și estetic. Îmi pare că se poate vedea și la Elena Felicia Cîmpian aceeași nevoie de exteriorizare plastică atât a emoției indicibile cât și a înțelegerii intelectuale pe care le are, se pare constant, în perimetrul religios.

Dar nu icoana este ceea ce caută artista. Cel puțin nu deocamdată. Soluția găsită la problema din locul geometric conturat deja constă în accentuarea coexistenței paradoxale a conținutului cert religios cu forma indubitabil modernizantă. Desenul puternic, apăsat, este însoțit de culori vibrante, dar ferme în așezarea lor pe suport, configurând un văl, când mai transparent, când mai opac, sub care se pot bănui entități sau scene fragile din viața cea mai lăuntrică a autoarei.

Structura compozițională este la fel de încifrată ca și anterior, exprimând nevoia de ocultare a realității obiective care aproape că o consumă pe artistă. Pe de o parte ea vrea să exprime această realitate, iar pe de altă parte vrea să o mențină ascunsă, nu altfel decât Lucian Blaga în orizontul poetic: eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Din acest punct de vedere mecanismul creator al pictoriței se apropie de cel oniric despre care vorbea Freud. Ca și în visul din timpul somnului, sub forma unui hazard de linii și culori aflăm certitudinea unui eveniment supra-mundan cum ar fi întruparea Fiului, Crucea sau minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor.

Unele lucrări sunt adevărate hărți care redau spații și drumuri dintr-un foarte intim palat al minții sau al conștiinței. Vedem locuri pe care nu le înțelegem, labirinturi fără ieșire, ascunzișuri scoase la lumină într-o semiotică mută.

Gândirea pictoriței este blagian-contradictorie, prin urmare profund artistică, aducând împreună tendințe care se exclud reciproc: revelarea cu ocultarea, dez-văluirea cu în-văluirea, aprinderea luminii cu stingerea luminii, risipirea întunericului cu sporirea întunericului. Toate principiile aristotelice par a fi încălcate, dar nu pentru a le distruge, ci pentru a face loc albiei prin care să treacă șuvoiul trăirilor subterane, puternice, tensionante, care se aud din ce în ce mai tare și care se cer neapărat și văzute. „Hărțile” sufletești sunt instantanee ale vuietului acestui șuvoi de neoprit. 

 

Emoțiile care însoțesc „evenimentele” plasticizate sunt deosebit de puternice, așa cum ne indică orizontul cromatic personal al pictoriței: răbufniri albastre și țipete roșii pe câmpuri perceptive aurite sau perlate. Uneori pare a fi prezentă o durere imensă temperată de nădejde, alteori o neliniște, un frison, un entuziasm care leagă oameni și îngeri împreună, alteori o uimire sau un entuziasm sau o încremenire.

O mișcare sufletească adâncă care se răsfrânge în dinamica tușelor și a culorilor – aceasta este chintesența Cartografiilor emoționale propuse de Elena Felicia Cîmpian la Iași.

 

Prof. dr. Ana-Irina Iorga

 

CIRCULAȚIA OPERELOR DE ARTĂ - OBICEIURI ȘI TRANZIȚIE ÎN ROMÂNIA ACTUALĂ

CIRCULAȚIA OPERELOR DE ARTĂ

-

OBICEIURI ȘI TRANZIȚIE ÎN ROMÂNIA ACTUALĂ

În contextul societății românești actuale de tip neo-liberal, artistul nu mai este cu adevărat stăpân pe munca sa, adesea fiind lipsit de condiții contractuale minime (pentru drepturi de autor) în timpul circulației lucrărilor de artă. El beneficiază, la vânzarea lucrării, înaintea confirmării valorii sale de artist și chiar după aceea, de o sumă mai mică de bani decât ar valora aceasta pe piața de artă. Artistul însuși nu va putea niciodată să-și vândă lucrările la prețurile spectaculoase obținute de casele de licitații după numeroase rulaje ale lucrării. Un exemplu, în acest sens, este artistul român Adrian Ghenie, care a vândut inițial lucrări cu câteva sute sau mii de euro, acestea ajungând, astăzi, în circuitul mondial, după multiple rulaje, la valori de zeci și sute de mii de euro. Dar, poate, cel mai cunoscut pe plan internațional, este cazul renumitului Van Gogh care nu a vândut nici o lucrare în timpul vieții, dar astăzi lucrările sale valorează milioane de euro. 

În general, valoarea operei de artă este dictată de gustul estetic al colecționarilor precum și de interesele lor financiare. În dorința de a accede la o piață de artă, artiștii acceptă uneori prețuri mici pentru lucrările lor sau chiar renunță la pretențiile financiare în favoarea colecționarilor, în speranța beneficiului publicității. Există colecții clădite pe aceste considerente, care însă nu dau o valoare reală colecțiilor și implicit artei autorilor, lucrări cu valoare estetică oarecare făcând, uneori, obiectul unor expoziții de colecționar. Astfel, unii colecționari beneficiază din plin de condițiile de trai precare ale artiștilor, de imposibilitatea acestora de a intra în circuitul artei fără sprijinul necesar, precum și de lipsa unei legislații viguroase privind circulația operelor de artă. Realitatea dureroasă, este că, fie particulari fie instituții, colecționarii sunt cei care decid atât valoarea de piață cât și cea estetică a operelor de artă, inclusiv informațiile difuzate referitoare la acestea, impunând, astfel, gusturi și valori.

Valoarea artei aflată în circulație este decisă și de casele de licitație, și chiar mai puțin de artiști sau curatori și instituțiile de artă, care au totuși și ei un cuvânt de spus, prin participarea la clădirea renumelui unui artist. 

Acceptarea lucrărilor și autorilor în casele de licitații ține de de genul artistic, de interesele tematice ale acestora, dar, mai ales, de cele financiare. Uneori norocul și conjunctura fac jocurile. 

 

În România actuală, genul artei și perioada căreia îi aparține lucrarea sunt condițiile de selecție principale în circuitul artei. Deocamdată, aici se vinde, cu preponderență, artă interbelică, testată ca fiind profitabilă pe piață.

Arta contemporană românească, aflată în interacțiune crescândă cu multele domenii sociale și ale cunoașterii acum devenite accesibile artistului local, este animată de tendințe contradictorii și convergențe mai mult sau mai puțin aleatoare și persistente. Ea se află, într-o stare de tranziție, neexistând, încă, tendințe artistice de putere, fapt ce nu permite o selecție adecvată pe piața de artă. Pentru a face față noilor și multiplelor tendințe și schimbări în arta românească și a cerințelor pe plan internațional, se impune ca lumea locală a artei să beneficieze de legi adecvate pe care să fie capabilă și doritoare să le aplice, respectiv de sprijinul financiar și educativ dacă nu și coordonator al instituțiilor culturale și educative statale.

Irina IOSIP

 

 

IRINA IOSIP cu expoziția "SUBIECTIV" la Galeria "On top of Bucharest", București

 

Ana-Irina Iorga: Horia Bernea – un neoexpresionist catehumenic

 

Horia Bernea – un neoexpresionist catehumenic

 

1. Artistul, opera și rădăcinile lor transcendentale

Artiștii se definesc prin opera lor, deși ei sunt mai mult decât atât. Opera este rezultatul transfigurării multor elemente care alcătuiesc ființa autorului.

În cazul lui Horia Bernea, a cărui operă magnetizează conștiința, căutarea rădăcinilor transcendentale este pe cât de dificilă pe atât de frumoasă.

Se impune, cu precădere, filonul creștin ortodox, prezent și activ în întreaga trăire decelabilă în spatele lucrărilor, ca o condiție apriori, dar și în țesăturile de linii, texturi și culori, cu alte cuvinte, în chiar trupul picturii. Știm că Horia Bernea a susținut importanța materialității în artă ca o adevărată mărturisire de credință a Cuvântului care S-a făcut trup.

De asemenea, este prezentă, când tăcut, când ostentativ, geometria euclidiană cu toată armonia ei incredibilă. O vedem în „Coloanele” sale din ce în ce mai individualizate, dar o și intuim în arhitecturile interioare ale turlelor de biserică reflectate în „Prapuri”.

Aceeași întâlnire dintre tehnicile construcțiilor antice și trăirea modernă a spațiului în care vrei să-L primești pe Dumnezeu din lucrările lui Bernea o găsim și în pridvoarele brâncovenești, de unde ar putea proveni, pe o filieră venețiană și, probabil, constantinopolitană. Fie că este vorba despre arhitectura bisericească, fie despre cea laică, tranziția interior-exterior nu este directă și abruptă, ci intermediată, îndulcită de pridvorul care face posibilă o nouă respirație.

Nu în ultimul rând răzbat în opera lui Horia Bernea ecouri preistorice, ale artei vechi dunărene, poate din cultura Gumelnița, una dintre cele mai interesante din sudul nostru neolitic. Statueta „Femeie cu vas pe cap” atestă, desigur, vechimea și continuitatea viețuirii și a trăirii spirituale din regiunea Olteniei, ceea ce nu putea să-i scape etnologului, dar se constituie totodată ca un eidos al unor nuduri în creion și ca prototip al coloanei. Cariatidele reprezintă un posibil argument în acest sens.

2. Centralitatea materiei în pictură

În opoziție cu teoriile abstracționismelor ultimului secol1, Horia Bernea este preocupat de materialitatea picturii, despre care spune că „se exprimă prin pastă, prin densitate, prin luciu, prin raportul dintre densități, ornamente, vibrație. Nu leg materialitatea strict de prezența materiei, ci de justa ei prezență”2. Găsim o justă și benefică prezență a materiei în lucrările sale care reprezintă hrana, cum ar fi „Natură statică cu mere” (1985) sau „Pâine” (1976), dar și în cele care au generat adevărate serii, cum ar fi „Dealurile”, „Prapurii” sau „Coloanele”.

Acestă materialitate pe care vrea să o impună prin pictura sa este o adevărată mărturisire de credință prin care re-așează, în prim-planul vieții sale lăuntrice, realitatea materială a Întrupării și, implicit, a Euharistiei ortodoxe.3

Demersul său duhovnicesc este ca al unui catehumen care se pregătește, și cu trupul și cu sufletul, pentru luminare, pentru botez. Atenționarea liturgică Ușile! Ușile!, destinată doar catehumenilor, pare să-l fi ținut în pragul întâlnirii artistice cu absolutul. Bernea însuși a spus că ar fi vrut să picteze icoane, dar nu a putut. Privirea sa nu ajunge deocamdată la persoana îndumnezeită.

3. O estetică a ajunării

Experiențele duhovnicești estetizate sunt puse în pagină astfel încât materialitatea prezentă să exprime spiritul activ, fie în mișcare, fie în odihnă.

Dacă Horia Bernea a creat o estetică, ea este una a ajunării, ca să folosim un termen teologic, a postului, a entuziasmului și a pregătirii dinaintea marii sărbători. Marea sărbătoare întotdeauna este întâlnirea cu Dumnezeu.

La Horia Bernea nu este prezentă o estetică paradisiacă, pentru că nu vorbește încă, pictural desigur, despre persoanele din Împărăția Cerurilor, despre faptul că raiul este o stare de a fi persoană; de aceea, estetica sa este o estetică a privirii raiului din gura acestuia, de la intrare. Taina acestui fapt ne-o relevă Părintele Arsenie Papacioc când spune că nu putem vedea Raiul dacă nu-l lăsăm pe celălalt mai întâi să-l vadă.

4. Compoziția ca „îngrășare”4 a picturii

Opera lui Horia Bernea este centrată pe propria sa experiență lăuntrică, mentală și emoțională, iar exteriorizarea ei are valori compoziționale specifice5.

Modularea este neostentativă, aproape delicată, prin suprapuneri transparente, ca în seria coloanelor multiple, sau valorică, prin crearea senzației de spațiu larg, ca în interioarele de biserică.

Contrastul este abordat într-o manieră puternic personalizată. Pictorul atrage atenția că pictura sa este vie și că se raportează cumva independent la lumină.

„Sunt picturi care nu pun atât problema luminii, cât cea a corectitudinii spectrului. Dar aici la mine este problema intensității, am nevoie de intensitate. Pentru aceste picturi, care pornesc de la fonduri negre6, chiar dacă ajung cu ultimele tonuri la valori mai luminoase, am nevoie de foarte multă lumină. Sunt picturi care sug lumina.”7

Pictura lui Horia Bernea are o muzicalitate aparte, cu tonuri puternice și înalte, aproape strigăte – în „Coloane”, dar și cu linii ușoare și line – în „Dealuri” sau „Grădini”, sau murmure abia auzite în „Turle” și interioarele de biserici.

Tema lucrării este cea care impune punctul sau punctele în care privirea se va îndrepta cu precădere. În „Prapuri”, de exemplu, centrul de interes este chiar în centrul imaginii. Prapurul este un steag sacru folosit la anumite slujbe bisericești. Există prapuri cu Iisus Hristos, cu Maica Domnului, cu diferiți sfinți. Prapurii lui Bernea au doar crucea, ca esență a creștinismului, în multiple ipostaze geometrice sau florale, în variate asocieri cromatice. Crucea prapurilor dă naștere unei simetrii radiale. Axis mundi este, desigur, crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Din ea radiază mântuirea oamenilor.

La fel și în cele mai multe din Coloanele sale care sunt plasate în centrul lucrării ca într-un centru al lumii din care izvorăște ordonarea materialității existențelor.

Liniile sunt orizontale atunci când forma este mai importantă decât orice altceva, ca în „Pâine” sau „Natură statică cu mere”, șerpuite ca în „Dealuri”, verticale ca în „Coloane”, radiale ca în „Prapuri”, fărâmițate ca în „Grădini” sau combinate ca în compozițiile complexe cu turle și interioare de biserici.

Importanța materialității pentru Horia Bernea se vede și în diversitatea texturilor utilizate. În unele „Turle”, de pildă, diversitatea acestora este copleșitoare. Ele sunt realizate ca niște dvere, ca niște perdele specifice spațiului bisericesc, așa cum rezultă din încrețirea simetrică din partea de sus. Textura perdelei se așează peste cea a peretelui de piatră, iar pe ea se așează texturile obiectelor reprezentate: turla metalică sau lemnoasă a bisericii din depărtare, cu valori calde sau reci, coloana de piatră a caselor mânăstirești, netedă și fină, pereții zgrunțuroși ai acestor case văruite, suprafața neuniformă a duralei cerdacului. Materie peste materie peste materie. Reprezentarea ca proces cognitiv este atât de solicitată încât generează serii de amintiri tactile, olfactive și gustative. Suprapunerile texturale formează imaginea unui spațiu special creat pentru privitor, un spațiu intim, un spațiu în care poți să visezi, un spațiu desprins parcă dintr-un vis.

Crearea acestor lumi pe cât de reale, în spiritualitatea lor, pe atât de subiective în reprezentarea lor, folosește culorile la temperaturi impuse de ritmicitatea dinamicii sufletești. Deseori ele sunt aproape fierbinți, cu lumina mai întâi înmagazinată în corporalitatea obiectelor și apoi suptă de acolo înafara lor. Privirea este complet invadată de imagine. Alteori culorile se răcoresc, pe măsură ce înaintează în planurile de adâncime ale spațiilor. Privirea se recuperează pe sine.

5. Un spațiu în care poți fi tu însuți

Horia Bernea reinterpretează realitatea vizibilă din perspectiva invizibilului, a lumii materiale la care avem acces cu simțurile noastre din perspectiva inteligibilului, a ceea ce nu se prezintă simțurilor noastre ca atare, dar care nici nu ni se poate face cunoscut decât prin materialitate. De aici și obstinația lui pentru pictura „grasă”, în care materia este prezentă, iar prezența ei are rolul de a revela, de a dezvălui altceva, spiritul, duhul. Această reinterpretare conține o dreaptă proporție între toate elementele aflate pe pânză care descriu un spațiu frumos, un spațiu în care poți exista și poți fi tu însuți.

1 „… putem vorbi şi despre artă care, după îndepărtarea sa de origine (după rătăcirea în imitarea naturii), trebuie să se îndrepte spre arta pură, spre «lumea -fără-obiect». Arta mimesisului, pierdută şi denaturată de funcţii descriptive şi narative, îşi atinge desăvârşirea în arta abstractă …” în Laura Codrina Ioniță, Invizibilul în arta abstractă a sec. al XX-lea, Editura Artes, Iași, 2011, p. 13-14.
2 Interviu cu Raluca Alexandrescu, 27-06-2000, https://www.observatorcultural.ro/articol/materialitatea-picturii-pasta-densitate-vibratie-si-adecvare-interviu-cu-horia-bernea/
3 „Interesant este că aproape toată pictura modernă, «care a căutat spiritualul în artă» – pentru că a existat o obsesie în această direcție, de la Kandinsky la Mondrian – a încercat să o facă eliminând materia. Se considera, într-un mod iconoclast (s.n.), că materia - materia păcat în sine (!)- este pentru om un balast – idee profund străină creștinismului.
Este o idee contrară ideii de euharistie?
Exact, este un atac la întrupare (s.n.). Întruparea vine deja într-o civilizație care avea un mare cult pentru trup. Cu alte cuvinte, prigonirea trupului în arta occidentală nu este cu adevărat creștină.” (idem.)
4 „Cu cât vizezi mai mult spiritualul, cu atât ai nevoie de materialitate ca să te agăți de ceva. Am rămas înmărmurit când am văzut că anumite imagini cu sfinți pustnici, descărnați, erau extrem de gras pictate. Când folosesc cuvântul „gras” nu mă gândesc neapărat la ceva urât, la tigaia cu untură, dar nu sunt nici departe de asta. În cărți nu poți să vezi cât de consistentă este pictura pompeiană … ” (idem.)
5 Compoziția ca organizare a vizibilului: „Operele figurative şi-au organizat vizibilul, personajele sau obiectele, după structuri compoziţionale riguroase: proporţii de aur, «raporturi muzicale» sau «geometrice», «armătura dreptunghiului» şi altele” în Laura Codrina Ioniță, Invizibilul în arta abstractă a sec. al XX-lea, Editura Artes, Iași, 2011, p. 7.
6 De exemplu în „Natură statică cu mere” din 1985.
7 Costion Nicolescu, „Bucuria convorbirii”, Editura Teognost, 2007, în https://www.crestinortodox.ro/interviuri/pictura-este-sora-mica-misticii-96286.html

 

Prof. dr. Ana-Irina Iorga

 

Bibliogafie selectivă


HORIA BERNEA - volum editat de Muzeul Național de Artă al României, Departamentul Artă Contemporană, tipărit de Arta Grafică S.A., București, 1997

Gimbutas, Marija, Civilizație și cultură. Vestigii preistorice în sud-estul european, Editura Meridiane, București, 1989

Ioniță, Laura Codrina, Invizibilul în arta abstractă a sec. al XX-lea, Editura Artes, Iași, 2011

Mircea, Corneliu, Arta astrală, Editura Paideia, București, 2023

Nae, Cristian, Moduri de a percepe. O introducere în teoria artei moderne și contemporane, Editura Polirom, Iași, 2015

https://www.observatorcultural.ro/articol/materialitatea-picturii-pasta-densitate-vibratie-si-adecvare-interviu-cu-horia-bernea/

https://www.crestinortodox.ro/interviuri/pictura-este-sora-mica-misticii-96286.html

 

 

Strigătul Sarei, care are nevoie de empatia și ajutorul dumneavoastră azi, acum!

 

 

STRIGĂTUL DE AJUTOR AL SAREI

 

SARA PLEȘA-POPESCU, născută în 1995, a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice "Sigismund Toduță" din Deva, secția Arte Plastice, este licențiată la Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității de Arte și Design Cluj-Napoca și deține un master în Literatură Comparată la Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca.

Încă din timpul studiilor, colegii i-au remarcat inteligența, talentul și posibilitățile multidisciplinare de afirmare. Studiile, practica artistică și jurnalistică o recomandă pe Sara ca artist plastic, fotograf, jurnalist, critic de artă, poet și scriitor.

Primul său volum de poezii, scris direct în limba lui Shakespeare, "Paper Cut. Poems", ilustrat cu lucrări proprii, a apărut în 2021 la editura ePublishers (îl mai găsiți încă pe emag.ro, librariadelfin.ro, magazinul-de-carte.ro și amazon.com), ca reacție la un posibil diagnostic de SM (Scleroză Multiplă) pus atunci. Urmează ca, în lunile următoare, să mai apară un volum, la Junimea, tot de poezii, dar în limba română.

A avut prima expoziție personală în liceu, urmată de participări la numeroase expoziții colective de pictură, desen și fotografie în țară și străinătate, dintre care, în 2017 și 2015, la "Viziuni plastice", Alba Iulia, în organizarea Ianza-Art-Inter-Cultura.

Începând cu anul 2017, a redactat articole culturale, cronici și crtică de artă, eseuri, recenzii literare, lucrări pentru reviste culturale și literare precum "Tribuna", "Arta", "Steaua" și "Egophobia", dar, din păcate, activitatea în acest domeniu, ca și în oricare altul, s-a diminuat din ce în ce mai mult din cauza problemelor de sănătate.

În 13 aprilie 2023, Sara posta pe Facebook: "...Deja încep să uit tot mai des cuvinte uzuale, cuvintele fiind întotdeauna arma mea cea mai de preț, uit numere, date și uneori chiar nume ale cunoscuților. O convorbire telefonică a devenit pentru mine un calvar, nu doar din cauza oboselii cronice cu care deja mă obișnuisem, ci din cauza lipsei totale de concentrare, de atenție și de capacitate de memorare a ceea ce mi se transmite pe cale orală. Totodată, capacitatea mea de exprimare verbală a scăzut considerabil, motiv pentru care optez cel mai adesea pentru transmiterea mesajelor în scris. Slăbiciunea musculară este tot acolo, deși încerc prin anumite exerciții ușoare (încercând să nu traumatizez nici oasele afectate profund de osteoporoză) să nu las atrofierea să își spună cuvântul, iar tremorul a recidivat în cele din urmă, în pofida tratamentului cu levodopamină care părea să își facă efectul. Mă simt singură și îmi e teamă. Îmi e teamă că într-o zi, nu foarte departe de acum, mă voi pierde pe mine. Îmi e teamă că într-o zi, cândva în viitor, îmi va fi dor să îmi mai pot auzi proprii pași.
Sper ca luna ce vine și internarea în afara țării să îmi fie de folos. Sper din suflet ca ceva să se schimbe pentru mine și în bine. Ne aflăm în săptămâna patimilor, dar eu mă aflu de multă vreme în această săptămână, într-o buclă temporală fără de sfârșit. Acum, poate mai mult ca oricând, am nevoie de ajutorul vostru. Vă voi ruga să distribuiți masiv, căci orice donație este absolut vitală și necesară pentru luna ce urmează. Va fi nevoie de sume importante de bani pe care singură, fără ajutorul vostru, nu am cum să le strâng. Va fi nevoie, totodată, să încercați să faceți cât mai cunoscută această postare, acest strigăt de ajutor și poate chiar întreaga mea poveste. Am nevoie de susținerea voastră. Sper și îmi doresc din suflet ca într-o bună zi să mă pot revanșa față de voi, iar tot ajutorul și toată bunătatea voastră să vi se întoarcă înzecit. Vă mulțumesc și vă doresc Sărbători Fericite!
Cu drag, a voastră Sara."

Ultimul strigăt de ajutor al Sarei, postat pe Facebook în 01 iulie 2023, ne atrage atenția asupra unor tragedii văzute și mai ales nevăzute, pe care în graba și trufia vremurilor noastre nu le conștientizăm ca făcând parte din viața posibilă a fiecăruia dintre noi.

"Îmi e greu să încep acest paragraf și recunosc că am stat mult timp să mă gândesc dacă să vorbesc despre asta sau nu. Probabil mulți ați înțeles deja că pe lângă bolile grave fizice cu care trebuie să mă confrunt zi de zi (Lyme cronic, sindrom extrapiramidal, degenerare neuronală, neutropenie ciclică, fibromialgie, oboseală cronică, probleme cardiace, colagenoză și sindrom ehlers danlos, osteoporoză avansată, boală demielinizantă a SNC șa.), mă confrunt și cu depresie. Cu o depresie extrem de adâncă. Timp de mai bine de două decenii, corpul și creierul meu au fost într-o continuă stare de fight or flight, în modul de supraviețuire, cu un cortizol mereu extrem de ridicat și perioade în care reușeam să rezist doar prin derealizări.

Există o vorbă care spune că nu te poți vindeca în același loc în care te-ai îmbolnăvit, iar eu m-am îmbolnăvit acasă. În data de 23 decembrie 2022, Sara Pleșa Popescu a murit. Ce a rămas acum este doar o epavă, o umbră. A trebuit să îndur lucruri care multor oameni le sunt străine, iar la un moment dat, corpul meu a clacat. Noaptea de ajun de Crăciun mi-am petrecut-o, după cum unii știți deja, la urgențe, alături de un prieten, același prieten care a stat lângă mine de fiecare dată când am mai sfârșit acolo. Am ajuns în spital din cauza unor lucruri grave petrecute acasă. Un episod atât de sumbru care m-a marcat pe vecie. De atunci, pentru prima dată în 27 de ani, am devenit conștient și premeditat suicidală. Am căutat un notar unde să îmi fac testamentul și tot atunci am ales că voi deveni donator de organe. Apoi, am căutat o cazare cu gândul să îmi iau viața. Știam data și știam cum o voi face. Până atunci, am petrecut zile întregi, ore întregi plângând în camera mea. Singurul ajutor primit a fost din partea puținilor prieteni care mi-au mai rămas alături. Fiecare terapeut și doctor din ultimii ani, neurolog, psihiatru, reumatolog, mi-a spus același lucru: să plec cât mai repede de acasă. De cum intram pe ușă, mă întrebau dacă am traume. Ultimul neurolog s-a uitat peste RMN-ul meu și a întrebat asta fără ca măcar să mă fi văzut sau cunoscut încă în persoană. Aparent, unele răni sunt atât de adânci încât devin vizibile și imagistic.
Am amânat acest lucru în speranța că lucrurile vor fi mai bine. Păreau să meargă în bine. M-am înșelat. De la începutul anului am devenit nomadă, locuind pe la oameni pe unde pot, când pot și atât cât pot. Tot atunci am primit un alt tratament care pe moment a părut să mă ajute. Gândurile suicidale dispăruseră, iar faptul că schimbasem total mediul și că eram sprijinită mă ajuta, chiar dacă traumele și șocurile nu încetau să apară. Apoi am plecat în străinătate, în speranța unui tratament mai bun. De-a lungul ultimilor ani am schimbat zeci de medicamente, unele dintre ele fiind postate și pe această pagină. Degeaba. Bolile au avansat. Șocurile emoționale și stresul aproape continuu au activat tot ce era latent sau asimptomatic până atunci în mine; mi-au rescris întreg ADN-ul.
Nu mai am putere să vorbesc, să umblu, să zâmbesc. Astăzi am clacat din nou. Mâinile îmi tremurau atât de tare încât nu mai puteam ține paharul cu apă și bea din el, miocloniile îmi zdruncinau tot corpul. Nu mai vorbeam și inima îmi bătea cu putere. Mă simt distrusă, spartă în mii de bucăți. Mă simt moartă. În fiecare zi îmi spun că nu poate fi mai rău, iar a doua zi e mai rău. În fiecare zi îmi spun că viața mea începe de mâine. Dar ea se apropie de sfârșit tot mai fulgerător."

În acest ultim mesaj, Sara are încă puterea de a mulțumi pentru orice ajutor primit sau pe care îl poate primi, material sau imaterial, azi, mâine sau oricând, dar mai ales acum, deoarece urmează să plece în Austria pentru stabilirea clară a diagnosticelor și indentificarea unor tratamente cu efect mai sigur și mai îndelungat.

"Nu aveți idee cât de recunoscătoare vă sunt pentru tot ce ați făcut și faceți pentru mine. Când aproape toți cei dragi m-au distrus sau abandonat, voi m-ați făcut să cred în bunătatea străinilor. Voi m-ați făcut să cred din nou în bunătatea oamenilor. Iar pentru asta vă mulțumesc."

Precum scrie Sara pe profilul său de Facebook https://www.facebook.com/sara.kuki, diagnosticul de degenerare neuronală bilaterală i-a fost confirmat deja și este încă sub semnul întrebării diagnosticul de SLA (Scleroză Laterală Amiotrofică). Are boala Lymé cronică, osteoporoză, artrită, boala autoimună colagenoză și sindrom ehlers danlos, sindrom extrapiramidal, neutropenie ciclică, boală demielinizantă a SNC (Sistemului Nervos Central), probleme cardiace, Epstein Barr cronic, probleme tiroidiene, fibromialgie, chist tarlov.

Printre simptomele enumerate de Sara, se află: oboseala cronică, extenuarea fizică și psihică, pierderi masive în greutate, pierderi de memorie - recentă mai ales, dureri articulare, dureri și arsuri puternice de oase, care nu mai cedează la nimic, mioclonii, tremor postural și esențial care s-a agravat în ultimele luni, depresie, slăbiciune în picioare și dezechilibru, parestezii, dureri neuropate, deficit motor, dezechilibru, sensibilitate crescută la lumină și erupții cutanate.

Faptul că scrie și ne scrie, însemnă că Sara vrea să lupte în continuare știind că mai are multe de demonstrat sieși și societății, în ciuda tuturor vicisitudinilor care îi îngreunează viața și a bolilor invalidante.

Sara are nevoie de empatie și ajutor moral și material, pentru ca drumul său în viață să nu se întrerupă brusc, să-și poată continua munca cu rezultate cel puțin la fel de frumoase ca până acum și să se poată împlini ca om și profesionist.

 Irina IOSIP

Să-i împlinim un viitor frumos Sarei!

IBAN ASOCIAȚIA SARA PLEȘA-POPESCU PENTRU BOALA LYME Banca Transilvania:
RON: RO31BTRLRONCRT0665706801
EUR: RO78BTRLEURCRT0665706801
IBAN cont personal în lei Banca Transilvania: RO67BTRLRONCRT0298191001
Aparținător cont: SARA PLEȘA POPESCU
IBAN Revolut: RO86 BREL 0005 5170 1493 0100
Beneficiar: Sara Pleșa Popescu
revolut.me/sara6vva2

 

Silviu Preda: "Purple Glow", la Ornella Fusion Gallery, Timișoara

 

Ornella Fusion Gallery - o nouă galerie de artă, Silviu Preda - prima expoziție de artist

 

PURPLE GLOW – SILVIU PREDA

Vernisaj 30 iunie, 2023, orele 20.00-23.00

 

COMUNICAT

"O nouă galerie de artă își deschide porțile în Timișoara, în anul Capitalei Culturale Europene, extrem de bogat în expoziții și evenimente artistice: Ornella Fusion Gallery, cu accent și interes în artele digitale – colaj digital, artă algoritmică și fractală, vectori, grafică pe calculator, pictură și desen fotografic, pictură și desen digital, fotografie, print 3D.

Galeria are un program curatorial care își propune în primul rând promovarea și susținerea artiștilor români din zona artelor digitale, cu două spații distincte : unul dedicat expozițiilor temporare și un altul, cu o selecție de lucrări reprezentative aparținând artiștilor locali.

Vineri, 30 iunie, are loc vernisajul primei expoziții de artist : un solo show semnat de fotograful timișorean Silviu Preda, „Purple Glow“. Cu un titlu inspirat de versurile lui W.B. Yeats (“There midnight’s all a glimmer, and noon a purple glow”/ « Când miezul nopții-i licărire, amiaza-strălucire violet»), dar mai ales de cercetările lui Preda legate de culoare în fotografie, expoziția include serii deja binecunoscute publicului, cu un istoric impresionant de expoziții naționale și internaționale (« Personal Impulses », „Horry“, „Diform“, « Radiography“), precum și lucrări și instalații recente, prezentate în formate și dimensiuni noi, între care seria «Purple Easter», expusă public în premieră.

Cu un interes marcant în analiza refracției și dispersiei culorilor, Preda folosește cercetările sale tehnice în construcția și afirmarea unui stil artistic propriu. Dincolo de propensiunea pentru imaginile vibrante, artistul s-a remarcat în ultimii ani prin compoziții baroce, cu personaje alegorice și accente de critică socială, ale căror elemente de scenografie sunt gândite și executate în detaliu, dar și prin serii de fotografii orientate către studiul formelor și al culorilor, pline de poezie și fragilitate.

Silviu Preda realizează și controlează toate etapele procesului creativ, de la mesaj și concept, până la mise-en-scene, fotografiere, prelucrare și imprimare digitală, cu preocuparea constanta pentru păstrarea nealterată a viziunii artistice orginale.

Biografia sa este deja impresionantă: alături de numeroase participări la prestigioase expoziții de grup naționale și internaționale (menționăm « Experimenta – The Other Photography Exhibition, Roma 2022, « Ost Anders Festival », Germania 2022, « The Art of Photography », Barcelona 2023), a avut cateva expozitii personale foarte bine primite de public și presă, între care « The Autopsy of an Ephemereal Society » (galeria Europa, Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2021), « 5 O’Clock Pandemic Tea » (Tiny Griffon Gallery Nürnberg, 2022), « Dystopia » (galeria ARTEX a UAP Valcea, 2023), « Twisted Mind » (Centrul Bastion Timisoara 2021). Preda este absolvent al Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest Timișoara, membru UAP, fost bursier al Fundației Regale Margareta a României și laureat al premiului «Griselini Master». În 2022, a primit medalia de aur la Budapest International Photo Awards.

Expoziția personală Purple Glow semnată de Silviu Preda este curatoriată de dr. Cristina Simion și va fi vernisata vineri 30 iunie (orele 20.00-23.00). Poate fi vizitată până pe 30 august 2023 la Ornella Fusion Gallery, Strada Gh. Lazar nr.9, Timișoara. Program de vizitare : de luni pana vineri, intre orele 10.00 și 18.00.

Pentru informații suplimentare : Diana Andreescu,
office@ornelaefusiongallery.com"

 

 

Din Catalog, prezentarea apreciatei curatoare Cristina Simion venite tocmai din Nürnberg

 

"Cu un titlu inspirat de versurile lui W.B. Yeats (“There midnight's all a glimmer, and noon a purple glow”/ « Când miezul nopții-i licărire, amiaza-strălucire violet», din “The Lake Isle of Innisfree”), dar mai ales de cercetările lui Preda legate de culoare în fotografie, expoziția include serii deja binecunoscute publicului, cu un istoric impresionant de expoziții naționale și internaționale (« Personal Impulses », „Horry“, „Diform“, « Radiography“), precum și lucrări și instalații recente, prezentate în formate și dimensiuni noi, între care seria «Purple Easter», expusă public în premieră. 

Cu un interes marcant în analiza refracției și dispersiei culorilor, Preda folosește cercetările sale tehnice în construcția și afirmarea unui stil artistic propriu. Dincolo de propensiunea pentru imaginile vibrante, artistul s-a remarcat în ultimii ani prin compoziții baroce, cu personaje alegorice și accente de critică socială, ale căror elemente de scenografie sunt gândite și executate în detaliu, dar și prin serii de fotografii orientate către studiul formelor și al culorilor, pline de poezie și fragilitate.

Lucrările acestor ultime serii, dintre care câteva sunt parte integrantă din expoziție, sunt inundate de o singură culoare declinată în tonuri diferite, cu compoziții aerate, ascunzând forme și siluete elongate și eterice, în aparent contrast cu compozițiile pline de detalii aproape documentare ale fotografiilor cu temă socială.

Preda nu lucrează niciodată împins doar de inspirația de moment : el dedică mult timp investigării conceptuale, își pregătește compozițiile cu o rară subtilitate a imaginii (incluzând și elemente care nu vor fi niciodată văzute), metamorfozând și distorsionând controlat formele, culorile, mediul, percepția, până când acestea corespund esteticii sale. El e regizor, scenarist, operator, costumier, scenograf și multe altele, înainte de a fi fotograf. Deși foarte tânăr, are mii de ore de experiență și experimente la activ, căci și-a descoperit devreme și a cultivat neîntrerupt pasiunea pentru fotografie. Numeroasele proiecte comerciale l-au ajutat de asemenea să își perfecționeze tehnica și să evolueze în utilizarea mijloacelor aflate la dispoziția sa.

Privirea lui filtrează altfel lumea, descoperind detalii inedite în cele mai comune împrejurări, dar mai ales construind fără grabă conceptul și scena lucrărilor sale.

Încă de la primul său solo show, Preda a impresionat: unii i-au descoperit cu încântare stilul viu și ireverențios, alții au fost iritați de exagerările sale, de grotescul situațiilor, de parabolele exasperante, de umorul dificil de patruns, de gravitatea ocazională a compozițiilor. Dar nimeni nu l-a trecut cu vederea și nimeni nu l-a uitat. În doar doi ani - dificili pentru artă și societate, ani de pandemie, de război la graniță, de inflație și repetate crize, Preda s-a afirmat cu o exemplară siguranță si cu maturitate. Semnătura sa artistică a devenit inconfundabila, într-o lume în care fotografia este atât de comună, încât a devenit cea mai democratică artă, atunci când evadează sensului utilitar.

Biografia sa este deja impresionantă: alături de numeroase participări la prestigioase expoziții de grup naționale și internaționale (menționăm « Experimenta – The Other Photography Exhibition, Roma 2022, « Ost Anders Festival », Germania 2022, « The Art of Photography », Barcelona 2023), a avut câteva expoziții personale foarte bine primite de public și presă, între care « The Autopsy of an Ephemeral Society » (galeria Europa, Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2021), « 5 O’Clock Pandemic Tea » (Tiny Griffon Gallery Nürnberg, 2022), « Dystopia » (galeria ARTEX a UAP Valcea, 2023), « Twisted Mind » (Centrul Bastion Timișoara 2021). Preda este absolvent al Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest Timișoara, membru UAP, fost bursier al Fundației Principesa Margareta și recipient al premiului «Griselini Master». În 2022, a primit medalia de aur la Budapest International Photo Awards.

«Purple Glow» nu este prima expoziție personală a lui Silviu Preda în Timișoara, spațiu în care s-a format academic, dar este, cu siguranță, cea mai complexă de până acum, reflectând o plenitudine artistică excepțională și un stil personal favorizând experimentul ludic, fără a renunța la viziunea și temele care i-au adus recunoaștere și apreciere."

O expoziție eveniment: "Nicolae Grigorescu - mereu surprinzător", Muzeul Bucovinei, Suceava

 

COMUNICAT

 

Muzeul Național al Bucovinei vă invită duminică, 2 iulie 2023, ora 17, la vernisajul expoziției "Nicolae Grigorescu - mereu surprinzător", care va avea loc la Muzeul de Istorie din Suceava, str. Ștefan cel Mare nr. 33.

Sunt expuse 77 de lucrări provenite de la șapte muzee din țară: Muzeul Municipiului București, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu - Quintus”, Muzeul Național Brukenthal, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și de la Muzeul Național al Bucovinei.

Expoziția este organizată cu ocazia împlinirii a 111 ani de la aducerea tabloului "Păstorița" în Bucovina, lucrare aflată în Fondul memorial-documentar Leca Morariu deținut de Muzeul Național al Bucovinei.

În anul 1902, Nicolae Grigorescu (1838-1907) pictează lucrarea "Păstorița" și o dăruiește amicului său Alexandru Vlahuță, care, la rândul său, o dăruiește românilor din Bucovina și anume Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina.

Profesorului universitar Alexandru Leca Morariu, fost decan al Facultății de Litere și Filosofie din Cernăuți, este cel căruia i se datorează întoarcerea lucrării în patrimoniul public, prin donația pe care soția sa Octavia Lupu Morariu a făcut-o în 1967 Muzeului Județean Suceava, alături de cărți, manuscrise, documente, publicații și alte câteva tablouri semnate de Ștefan Luchian și Epaminonda Bucevschi.

La 41 de ani de la ultima mare expoziție dedicată lui Nicolae Grigorescu la Suceava, "Păstorița" iese din uitare, restaurată și înnobilată cu o ramă de tip Grigorescu cu sprijinul Fundației Umanitare „Assist”.

În cadrul vernisajului se vor lansa: albumul de artă "Grigorescu - mereu surprinzător" și Catalogul de grafică "Mărturii din atmosfera unei epoci. Grafica lui Nicolae Grigorescu la Muzeul de Artă Cluj", semnat Ioana Filipescu, publicații care vor aduce în fața specialiștilor și a publicului larg lucrări mai puțin cunoscute ale pictorului Nicolae Grigorescu.

Expoziția va fi deschisă până pe 3 septembrie 2023.

Muzeul Național al Bucovinei

24 IUNIE, ZIUA UNIVERSALĂ A IEI

 

IA, un cuvânt dintr-o silabă, ca o boare de vânt, ca o petală de floare, ca o pasăre în zbor, ca o binecuvântare

Cuvintele scurte par a fi cele mai obișnuite și mai utilizate din limba unui popor, care nu mai au nevoie de completare pentru definirea obiectului, ființei sau conceptului respectiv.

IA este cămașa care face parte din portul popular românesc, comună tuturor regiunilor țării (alături de fotă, bundiță, ilic, cojoc, pieptar, năframă, basma, batistă etc.), purtată de femei, existând și varianta mai puțin ornamentată sub forma cămășii bărbătești, împodobită cu motive asemănătoare.

Dovezi scrise legate de existența iei românești există de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, deși ea apare în picturi sau icoane mai vechi. Unii cercetători remarcă apariția iei femeii dace, croită simplu, încrețită la gât și cu mâneci scurte, pe metopele edificiului roman de la Adamclisi, Tropaeum Traiani (anul 109 e.n.), dar se pare că ea a fost utilizată încă din preistorie, ca produs specific al satului.

Ia era cămașa folosită în toate zilele și momentele anului dar era diferită pentru zilele de lucru, sărbătorile creștine, evenimente de viață, funcție de vârste sau statut social, prin varietatea de culori sau bogăția ornamentelor, culoarea dominantă, materialele pânzei (in, borangic, bumbac) și a broderiei (cu fire din lână, bumbac, mătase, metal – uneori din aur mărgele sau paiete). Motivele utilizate, majoritatea cu semnificații străvechi al căror înțeles s-a pierdut în timp, funcție de zona tării de unde provin, cuprind simboluri florale și vegetale, zoomorfe, cosmice, antropomorfe, legate de activități, geometrice și stilizate sau abstracte. Aceste simboluri se regăsesc adesea și pe obiectele de uz casnic, pe porți și ușile caselor sau în structura de lemn a clădirilor, biserici sau case de locuit sau a crucilor și obiectelor de cult. Aceste motive reprezintă legătura cu ancestralul, cu sacrul, cu legendele, poveștile și cumulul experiențial al oamenilor satului trăitori pe aceste meleaguri.

Tradițional, cusute de mame ca zestre, materială și spirituală, fiicelor lor, fiecare având destinația și timpul ei de purtare (în zi de lucru, în zi de sărbătoare, la evenimente de viață sau ale comunității sau funcție de vârstă), iile reprezentau zestrea și moștenirea pentru o viață de om a unei femei. Punct cu punct, semn cu semn adăugat în cusătură, seara, după truda zilei, la lumina lămpii sau a lumânării sau la șezătorile cu cântece și voie bună, semnele tradiționale se împleteau cu iubirea, gândurile, urările, speranțele și visele unei mame pentru copila sa, ca adolescentă, tânără, mamă și femeia matură de mai târziu. 

Printre cusături, la vedere sau ascuns, se introducea uneori și straja, semnul sau crâmpeiul de cusătură diferită față de restul ornamentației, al cărui înțeles și scop îl cunoștea, de obicei, numai cea care a cusut ia, având ca scop protecția purtătoareai împotriva deochiului și a vrăjilor. 

Culorile erau armonizate estetic și corespundeau și ele vârstelor purtătoarelor sau evenimentelor la care erau purtate. Fetele nemăritate purtau culori vii, iar femeile mature culori mai sobre dar corespunzător zonei geografice respective și cu modul obișnuit de manifestare al oamenilor locului. Uzual, culorile se asociază astfel: albastrul și argintiul cu apele, auriul și verdele cu câmpia, iar roșu și maro cu munții. Conform unor cercetări, au fost identificate peste 200 de culori în portul popular tradițional, diferențiate de originea culorilor de natură vegetală, obișnuite din: foi de ceapă, din sfeclă de zahăr, gutui, liliac, coajă de răchită, coajă de nucă sau frunze de nuc, flori de rapiță etc. 

În prezent, o dată cu apariția vopselurilor artificiale, culorile sunt mai contrastante și într-o gamă mult mai variată. Nici materialul de bază sau firul broderiei iei nu mai este același, existând o varietate mare în combinațiile de fibre naturale și sintetice, dar conceptul și stilul tradițional al iei românești a rămas intact, o dată cu care s-a transmis, din generație în generație, zestrea spirituală a neamului românesc de dincoace și de dincolo de Prut.

Un semn al frumuseții iei și al continuității peste veacuri a importanței și originalității acestui obiect vestimentar simbol îl reprezintă și transpunerea în artele plastice a imaginii ei (Nicolae Grigorescu - „Țărancă cu fuior”, Franciszek Ejsmond -„Tânără româncă”, Constantin Daniel Rosenthal - „România Revoluționară” etc.), a obiectului în sine (Mircea Cantor - „Anthroposynaptic Dior/Bihor”) sau a conceptului și a simbolurilor conținute de aceasta în ținutele haute cuture (Casa de modă Cristian Dior, care se face vinovată de copierea, conform lui Cantor, a cojocului tradițional din Bihor, transformat într-o vestă pentru colecția vară-iarnă 2017).

Irina IOSIP

cojocul tradiţional din Bihor, transformându-l într-o vestă din colecţia toamnă-iarnă 2017
Citeşte întreaga ştire: VIDEO/Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior! Celebra casă de modă era acuzată că a copiat modelul românesc

a copiat, în detaliu, cojocul tradiţional din Bihor, transformându-l într-o vestă din colecţia toamnă-iarnă 2017
Citeşte întreaga ştire: VIDEO/Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior! Celebra casă de modă era acuzată că a copiat modelul românesc

Christian Dior a copiat, în detaliu, cojocul tradiţional din Bihor, transformându-l într-o vestă din colecţia toamnă-iarnă 2017
Citeşte întreaga ştire: VIDEO/Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior! Celebra casă de modă era acuzată că a copiat modelul românesc

Imagine: „Tânără româncă”, în portul popular muscelean (Franciszek Ejsmond, 1885)