duminică, 17 iunie 2012

Azi, ultima zi de festival Street Delivery, be here...



Din 2009 încoace, la mijlocul lunii iunie, strada Arthur Verona, se închide circulaţiei publice rutiere şi devine spaţiu socio-cultural, pentru peste 40 de organizatii şi promotori culturali, arhitecti, artişti plastici, muzicieni, oameni de litere ş.a.m.d.

 Asfaltul turtit, întins, adâncit, mâzgalit de cauciucurile roţilor întreg anul, este acum acoperit pe alocuri de frumoase pajişti cu iarba, copăcei sau invitaţii desenate în crete colorate. Atenţie, aici şi acum, încă se poate călca pe iarbă !

Încă de vineri, s-au ridicat schele pentru ca artiştii străzii să-şi poată transmite mesajele de gen, grafitti, pe spaţii largi.

Organizaţii şi instituţii precum Muzeul Ţăranului Român, Revistele "Arte & Meserii" şi "be where", interacţionează cu publicul, îşi expun modul cultural de a fi,  demonstrând că ea, cultura poate fi oriunde, oricând şi pentru oricine. Se organizează o mulţime de activităţi destinate celor mai diverse vârste şi gusturi  culturale şi chiar unele culinare.


Şi pentru a şti ce se mai întâmplă în cultura noastră trebuie să fii acolo, să participi şi mai ales să simţi Bucureştiul altfel.
 
Irina IOSIP


joi, 31 mai 2012

8.INTERNATIONAL CARTOON FESTIVAL - SOLIN 2012 (CROATIA)

  

1. Participation
The organizer of 8th International festival of cartoon Solin 2012.Is the city Solin.The
festival is opened for everyone regardless of nationality, age,sex, or profesion.

2.Theme:
1. FREE
2.ARHEOLOGY

3.Entries
Conditions of entry:
1. All entries must be original cartoons. Framed works,also,will not be accepted.
2. Entries can be either black and white or colored.
3. There should be the name, surname and the address on the reverse side of cartoons.
4. Maximum 5 entries will be submitted.
5. Maximum size of entries is A3 format (40x30cm)

4.Deadline
Entry deadline is the 10. august. 2012. Please write ; PRINTED MATTER- NO VALUE:

5.Address
8.INTERNATIONAL CARTOON
FESTIVAL SOLIN 2012
«DOM ZVONIMIR»
Kralja Zvonimira 50,
21210 Solin, CROATIA
CARTOON FESTIVAL - SOLIN 2012

6.Prize & Awards
1. PLAQUE....................................................1008 EUR
2. PRIZE CITY SOLIN................................... 3 PRIZE

7.Exhibition
The exhibition will take place in the galery of the culture home „ZVONIMIR“ Solin on the 24.08.2012.

8.Other conditions
Authors of works that quality to the exhibition are given a presentation copy of the exhibition catalogue (DVD). The works will be returned only on the special reqest of an autor.The postage EUR5 will be paid by autor. The organizer reserves the right to reproduce the works sent to the festival, Solin 2012, as the advertising material without being obliged to pay a fee to an author whose work may be used.The prize-winning works become property of the organizer.

Cartoonist-designer
MARKO IVIĆ

President 8. International Cartoon Festival - Solin 2012 - Croatia


ENTERY FORM

LAST NAME ---------------------------------------------
FIRST NAME --------------------------------------------
PSEUDONIM --------------------------------------------
STREET ---------------------------------------------------
POSTCODE ---------------------------------------------
CITY --------------------------------------------------------
COUNTRY -----------------------------------------------
TELEPHONE -------------------------------------------
E-MAIL ----------------------------------------------------
NUMBER OF ENTRIES ----------------------------
MALE-FEMALE ----------------------------------------
  
 

vineri, 18 mai 2012

Noaptea Muzeelor, pentru bucureşteni

    
În București vizitatorii pot alege să-și petreacă noaptea de 19 spre 20 mai 2012 parcurgând atât muzee care și-au facut o tradiție din sărbătorirea acestui eveniment, cât și muzee sau organizații culturale care s-au alăturat în 2011 sau chiar în acest an. Printre acestea amintim: Muzeul de Artă Veche Apuseană “Ing. Dumitru Furnică-Minovici”, Muzeul Național al Pompierilor, Universitatea Spiru Haret, Școala Centrală și Biblioteca Naţională a României (World Press Photo România, în colaborare cu Fundaţia Culturală EIDOS), care sărbătoresc pentru prima dată evenimentul, Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, căruia vizitatorii pasionați de domeniul tehnic i-au simțit lipsa la ediția de anul trecut, Arhivele Naționale ale României, Fundația Lowendal sau Centrul Cultural Art Society, aflate la a treia participare, Muzeul Bellu sau Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, care au participat pentru prima dată anul trecut și s-au bucurat de un real succes. 

Muzeele care s-au alăturat evenimentului încă de la primele sale ediții își așteaptă și în acest an publicul: Muzeul Național al Aviaţiei Române, Muzeul de Artă “Vasile Grigore” – pictor și colecționar, Muzeul Municipiului București (atât cu sediul central, cât și cu Observatorul Astronomic și Curtea Veche), Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană (sediul central și Anexa MNAC), Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional „George Enescu”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (cu programul “Dimineața Muzeului”).
 
Continuând colaborarea de anul trecut, şi de această dată Noaptea Muzeelor conduce MINI. O flotă de automobile ale mărcii va fi disponibilă din nou în principalele locaţii pentru serviciu de taxi gratuit între muzee. Este continuarea unui serviciu deosebit de popular, în 2011 zeci de bucureşteni alegând să călătorească în stilul MINI.

Noaptea Muzeelor 2012 încurajează utilizarea bicicletelor pentru a parcurge mai ușor distanțele între muzeele din București: vizitatorii vor avea la dispoziție 100 de biciclete din cel mai important program național de bike-sharing, I’Velo, puse la dispoziție de Green Revolution și Raiffeisen Bank. Vizitatorii care doresc să folosească bicicletele I'Velo pentru deplasarea între muzeele deschise sunt rugați să trimită un email la adresa mihai.scarlat@greenrevolution.ro (cu nume&prenume, CNP și număr de telefon) până vineri 18 mai, ora 18.00. Bicicletele se vor prelua si preda la centrul I'Velo din parcul Tineretului, în intervalul orar: 22.00 - 00.00 - preluarea, 02.00 - 04.00 - primirea bicicletei. Este obligatorie prezentarea actului de identitate la preluare.

În plus, ca și la alte ediții, autobuze Noaptea Muzeelor oferite de RATB și Primăria Municipiului București vor parcurge circuitul între muzee.

Și pentru că este o noapte specială, vizitatorii sunt invitați în șase locații Samsung înscrise la Noaptea Muzeelor București pentru a câștiga unul dintre cele cinci telefoane Samsung Galaxy Note. Locațiile selectate sunt: Biblioteca Naţională a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român și Observatorul Astronomic. Este nevoie doar de un check-in folosind aplicația de smartphone a evenimentului la minim 3 locații înscrise în program, din care să facă parte și Biblioteca Națională. Vizitează și Samsung te premiază!

Deoarece hărțile cu organizațiile participante au fost apreciate de public, RNMR invită bucureștenii să folosească hărțile tipărite cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, care vor fi distribuite gratuit la sediul muzeelor participante în noaptea evenimentului.  

Totodată, participanţii la eveniment au posibilitatea să câştige una din cele trei biciclete MINI Folding Bike oferite prin tragere la sorţi. Pentru participare trebuie completat cuponul ataşat hărţii evenimentului şi depus în urnele MINI de la: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional „George Enescu”, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie a României și Muzeul Naţional de Artă Contemporană sau la voluntarii Nopții Muzeelor. ( extras din comunicat RNMR )


 La Noaptea Muzeelor participă anul acesta circa 130 de muzee din România - mai multe decât în edițiile anterioare. 

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, organizatorul şi coordonatorul acestuia în România.

N.A. Anul acesta, printre Partenerii Media Online ai evenimentului se află şi Salt & Pepper Magazine

joi, 17 mai 2012

Inedit la Noaptea Muzeelor, 19-20 mai 2012: Obiecte şi poveşti


"Pentru că Noaptea Muzeelor este doar o dată pe an și nu este posibil să fim în mai multe locuri deodată, deși ne-am dori, Noaptea Muzeelor, prin site-ul său  www.noapteamuzeelor.ro, invită la descoperirea, într-o călătorie virtuală, muzeele care ne împărtășesc povestea secretă a obiectelor pe care le dețin.

Printre piesele care așteaptă să fie descoperite cu ocazia Nopții Muzeelor se numără obiecte foarte diverse, uneori importante pentru valoarea lor, alteori cu o istorie ieşită din comun, interesante, cu o tradiţie în spate sau chiar cu detalii amuzante. Iată câteva exemple:
• La Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia se află, aparatul cu care s-au realizat cele 5 fotografii ale Unirii din 1918;
• Biroul Dr-lui Ioan Raţiu – la care este probabil să fi fost redactat, în Turda, Memorandumul înaintat Curţii de la Viena – este o piesă de referință a Muzeului de Istorie Turda.
• O mașină zgomotoasă de cărat gunoiul, folosită în București la 1900, a devenit o curiozitate adăpostită de Muzeul Naţional Tehnic „prof. ing. Dimitrie Leonida”.
• Tractorul Fordson, un produs al uzinelor Ford Motor Company (S.U.A.), care deține un motor cu aprindere prin scânteie și a fost achiziționat în jurul anului 1932 de către Barbu Marius, profesor în Arad. Tractorul a trăit o adevărată aventură până să fie achiziționat de Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia în 2001.
• Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, prin povestea Pseudometeoritului Shirokovsky, ne atenționează că trebuie să ne ferim de falsuri, care pot cădea până și din cer.
• Imaginea simbolică a „României revoluţionare” este descompusă de către Muzeul Național de Artă al României, care ne convinge astfel că această pictură este un adevărat puzzle, explicându-ne însă și motivele, pe care vă invităm să le descoperiți.
• Sabia Cavalerului Ubul, castelanul oraşului Caransebeş, ne poartă într-o lume legendară din perioada lui Richard I (Inimă de Leu). Muzeul Județean Argeș dezvăluie detalii despre colecționarii Aureliu și Lelia Popescu, care au fost nevoiți să vândă pentru sume modice obiecte valoroase, printre care și o hartă a Peninsulei Balcanice, datată 1584.
• Muzeul Județean Ialomița ne prezintă un obiect valoros, declarat piesă de tezaur: Rhytonul descoperit în zona sacră a davei getice de la Piscul Crăsani (jud. Ialomița), modelat în formă de corn și datând din sec. I î.Hr.
• Una dintre cele mai vechi ocupații a locuitorilor Dobrogei este reprezentată la Muzeul Național al Țăranului Român, prin Vintirul folosit la pescuit în apele cu adâncimi mici; dar cine și-ar putea imagina că un singur pescar se poate ocupa de aproape 80 de vintire?
• Muzeul Olteniei Craiova dezvăluie povestea unui obiect din ceramică, restaurat din 22 bucăți de dimensiuni variabile – o reconstituire plină de măiestrie, care a redat forma inițială a vasului de nuntă.

Și alte muzee prezintă obiecte cu povești interesante, care așteaptă să fie descoperite atât la Noaptea Muzeelor, cât și în restul anului.


preluare de pe www.noapteamuzeelor.ro

miercuri, 16 mai 2012

Noaptea Muzeelor, 19-20 mai 2012


Binecunoscutul eveniment, Noaptea Muzeelor aflat deja la a opta ediţie, este patronat şi în acest an de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM).
Noaptea muzeelor reprezintă pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, de pe 18 mai. Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul deschizându-şi larg porţile pentru vizite nocturne, dintre care multe gratuite şi organizând programe speciale precum expoziţii noi, spectacole, itinerare inedite etc.
Detalii despre Noaptea Europeană a Muzeelor pot fi urmărite pe adresa  http://nuitdesmusees.culture.fr.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), partener oficial al evenimentului la nivel internațional, care organizează, coordonează şi promovează evenimentul din România, propune vizitatorilor, în acest an, un nou circuit-pilot, la Cluj.
În România aproximativ o sută de muzee din Bucureşti, Cluj dar şi din alte oraşe își așteaptă vizitatorii în nocturnă, conform itinerarelor şi orarului indicat pe site-ul  www.noapteamuzeelor.ro. 
Regalul ce se desfăşoară cu acest prilej se extinde pentru unele muzee sau organizaţii pe mai multe zile, înainte sau după această dată, oferind vizitatorilor o mare varietate de activităţi culturale.

Pentru a-și stabili mai ușor propriul traseu, vizitatorii bucureşteni şi clujeni sunt invitați să folosească, hărţile cu programul Nopţii Muzeelor în București şi Cluj , tipărite de RNMR cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.  Astfel, ei pot alege să-și petreacă noaptea de 19 spre 20 mai 2012 parcurgând atât muzee care și-au facut o tradiție din sărbătorirea acestui eveniment, cât și muzee sau organizații culturale care s-au alăturat în 2011 sau chiar în acest an.

Cine şi cum  participă la eveniment, muzee şi organizaţii :
Noaptea muzeelor în alte oraşe

info: http://www.noapteamuzeelor.ro/ 

vineri, 11 mai 2012

Rom - Antique - Târgul de antichităţi şi anticariat, 2-3 Iunie 2012, la WTC Bucureşti




Salonul de anticariat şi antichităţi Rom - Antique aflat la a 42-a ediţie, a reunit de-a lungul timpului peste 50 de galerii de artă renumite şi colecţionari particulari din România, Anglia, Belgia, Italia şi Irlanda.

Conform unei tradiţii deja recunoscute, Salonul va prezenta, şi în acest an, obiecte inedite pentru delectarea iubitorilor de artă: mobilier mare şi mic, ceasuri, tablouri, obiecte tradiţionale vechi, carte, numismatică, monezi, lustre din Italia, obiecte mici de colecţie.

Locaţia : World Trade Center Bucuresti - Hotel Pullman, Sala World Trade Plaza şi Centrul de Conferinţe 

Orele de vizitare 10,00 : 18,00
Intrarea este liberă


marți, 10 aprilie 2012

ALEX, expoziţie pe Kurfürstendamm, Berlin

 

Un călător împătimit şi admirator al artei oriunde ar fi ea, în muzee sau expoziţii, în România, Europa sau Asia, Aurel Ştefan Alexandrescu, alias ALEX, are mereu ceva de spus, noutăţi rezultate din comparaţii şi analiza unei realităţi, ea însăşi devenită umoristică.

O dată cu Alex, călătoreşre prin lume şi Revista Rebus, în care graficianul este continuu prezent de peste treizeci de ani (mai precis treizeci şi şase). Aici, prin lucrările sale, graficianul caută soluţii ca noi toţi dealtfel, dar fără pretenţia de a fi găsit rezolvarea. El prezintă situaţia aşa cum este ea, dar mai colorată şi mai elocventă.

Spaţiul expoziţional a fost oferit cu generozitate de graficianul satiric Valeriu Kurtu şi de soţia sa Julia, în galeria acestora de pe bulevardul Kurfürstendamm, principala arteră comercială din plin centru vechi al Berlinului occidental.

Expoziţia este deschisă în perioada 20 martie -15 aprilie şi cuprinde 40 de desene color,  toate pe tema de actualitate "criza mondială". O criză care ne macină, ne scapă de sub control, ne forţează limitele şi riscă să se perpetueze pe o perioadă nedefinită. O criză care a devenit generală, răsturnând valorile esenţiale ale societăţii într-o poziţie nefirească, în mod cert fără echilibru dar şi fără substanţă.
 
Irina IOSIP

   

sâmbătă, 31 martie 2012

INTERNATIONAL BEGGAR CARTOON CONTEST 2012 - CHINA

   

THE CONDITIONS

1.Themes:
A.CARTOON: BEGGAR ( VAGRANT \ FREE)

B.CARICATURE: FREE   
2. The competition is open to professional and amateur cartoonists from all over the world.  
3. Only original cartoons or internet print outs signed by the cartoonists will be accepted for the competition. Photographs, photocopies, etc... will not be accepted.
4. Each entrant should provide title, name, age, address, career, e-mail, and telephone number on reverse.
5. Entries can be either black and white or colour .
6. Size of cartoons should not exceed 100 x 150 cm .
7. Maximum 20 entries will be submitted.
8. Deadline for entries is July 12, 2012.
9. PRIZES:
A. CARTOON:
FIRST PRIZE - 3000 RMB + Medal + Catalogue
SECOND PRIZE - 1500 RMB + Medal + Catalogue
THIRD PRIZE - 1000 RMB + Medal + Catalogue
Five SPECIAL PRIZES + Medal + Catalogue  

B. CARICATURE:
THE BEST CARICATURE PRIZE - 3000 RMB + Medal + Catalogue
Three SPECIAL PRIZES - Medal + Catalogue  

10.ADDRESS:
HU ZHEN YU
ROOM 341 BUILDING #364, YUN JING DONG LI
ZHAN QIAN BA LI XIAO QU,TONG ZHOU QU,
BEIJING 101121,CHINA
11. Submitted cartoons will not be returned.
12. All cartoonists whose cartoons are published in the catalogue will receive a free copy.
13. The organizers take no responsibility of the damages caused by postal service or bad transport.
14. The organizers reserve the right to publish the cartoons submitted to the festival and use them in any forms. Your cartoon may be used for promotional purposes : cards, posters, catalogs, newspapers, magazine, and books etc.
15. E-mail: redmanart@126.com
WEB: www.redmanart.com ; www.redmancartoon.com

   

Casa de licitatie Monavissa invita la Licitatia din 1 aprilie 2012

     
Casa de Licitaţie Monavissa invită iubitorii de artă şi colecţionarii la licitaţia de Duminică, 1 aprilie 2012, incepând cu ora 11, la Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Şuţu.

Pentru secţiunea de artă contemporană se propun lucrări ale artiştilor precum: Traian Brădean, Augustin Costinescu, Radu Darangă,  Ana Ruxandra Ilfoveanu, Constantin Dărădici, Constantin Pacea, Vergil Cojocaru, Mihai Takacs, Dan Constantinescu, Teodor Vescu şi altii.

Secţiunea de grafică cuprinde o serie de peisaje şi portrete semnate de Alexandru Ciucurencu, Aurel Cojan, Aurel Jiquidi, Partog Vartanian, Michaela Eleutheriade, Octavian Penda, H.H. Catargi, Gheorghe Boţan, Lena Constante, Misu Teisanu şi alţii.

La secţiunea de artă plastică sunt supuşi atenţiei pictori precum: Vasile Grigore, Samuel Mutzner, Aurel Baesu, Ion Popescu Negreni, Otto Briese, Stavru Tarasov şi alţii.

Expoziţia de prezentare este deschisă sâmbată, 31 martie 2012 intre orele 10 şi 18.

vineri, 30 martie 2012

“Gest şi Culoare”, Paul I. POPESCU alături de Gheorghe DICAN, Galeria Simeza, Bucureşti (continuare)



În completarea spaţiului bidimensional vibrant colorat al lui Gheorghe Dican, sculptorul Paul I. POPESCU deschide a treia dimensiune printr-o dizertaţie spiritual-filozofică asupra zborului, fin cizelată în marmură albă.

Fiind chiar din Târgu-Jiu, Paul Popescu, sculptor şi doctor în arte vizuale, este unul dintre stabilii participanţi şi iniţiatori ai restaurării şi conservării lucrărilor brâncuşiene, fie ele din ţară sau străinătate, printre care: Poarta Sărutului şi Ansamblul monumental din Tg-Jiu.
Dar legătura cu genialul Constantin Brâncuşi este una profundă, de esenţă spirituală, de gest şi formă materială, fapt recunoscut şi apreciat de contemporanii şi confraţii săi.

“Surrealismul alb acoperă patetic şi grav orizontul încă îndepărtat al unei păduri de statui, închipuită cerebral şi atrasă manifest în plasa unui absolut făgăduit pe cauţiune unui imaginar proiect iniţiatic. Fragmente de obeliscuri supuse unei mistici ductile rămân întipărite fotografic în cadrele severe ale unui demers original, dispus unui raport grav şi fidel cu un întreg ciclu despre ideea de zbor. Aluzii baroce consimt sfielnic, probând adevărate tandreţuri cu lumina, pentru dimensionarea exactă a efectelor de umbră multiplicată în matca lucrărilor ...” Vasile VASILESCU

Ca toate cele ce se întâmplă în această lume, fiinţă sau concept, zborul trece metamorfozic dintr-o stare în alta, de la banuiala existenţei până la zborul înalt ascensional spre zări îndepărtate, de la incubare, prin naştere, dezvoltare şi în sfârşit lansarea pe drumul firesc al menirii sale.

Inceputurile sunt prinse în forme rotunde, uşor deschise spre exterior, sugerând efortul naşterii, inocenţa, nesiguranţa, iar la vârsta “adultă” de zbor, forma capătă dimensiuni mari, se alungeşte, se diversifică cerebral, apar asperităţi şi forme unghiulare, fragmentări şi urmele unor traume prin scrijelirea suprafaţei de altfel fin şlefuite.

Prin aliura formelor, într-un abstract articulat cu gingăşie aproape maternă, surprinde fragilitatea unor stări mai mult intuite, depăşind percepţia fotografică a ochiului uman, precum în clipa desprinderii, înfiorarea înainte de zbor.
 
Irina IOSIP

luni, 19 martie 2012

“Gest şi Culoare”, Gheorghe DICAN la Galeria Simeza, Bucureşti


“...Alternativa acestui mod de a media relaţia imaginii cu modelul prin prisma unui mimesis – secund, dominat de reverie şi recurenţă a arhetipului – o impune intensitatea participării subiective, înregistrarea directă, francă, a reacţiei la impresia nedizlocată din rolul său declanşator al gestului creator. Tocmai această reactivitate alertă, acest patos al unei descrieri a viziunii ce se suprapune peste realitate, nu excluzând-o, ci doar infuzându-i entuziasmul imaginării, o energie vitalistă şi un acut sens al trecerii timpului, defineşte maniera sa expresionistă intens personală...” Alexandra TITU

Gheorghe DICAN trăieşte intens şi tranşant fiecare clipă ce transferă pe pânză, una câte una, experienţele sale imaginative. Structurile exultă în forme complexe, pensulaţii ferme, culori pline şi dense, ceea ce confirmă concizia şi viteza decizională. Fiecare tuşă este trăită total, cu laceraţii adesea dar şi, câteodată, cu unele gingăşii de culoare sau contrast, elaborarea formelor fiind decisă de ochiul de profesionist, de mâna exersată şi febra momentului.
Chiar dacă lucrează sub imperiul impulsului, lucrările sunt intense şi tonice iar liniile şi culorile inspiră energie pură.
Abstractul practicat de Gheorghe Dican nu elimină complet formele din natură căci adesea pot fi desluşite aglomerări urbane sau dealuri şi văi. Cerul şi pământul se regăsesc în poziţia lor firească, iar între ele, elemente mereu altele, mereu altcum, mereu altundeva, joacă rolul principal fiind factorul dinamizator al lucrărilor.
În planul imaginilor aflate în echilibrul formelor pătrate, arhitectura se desfăşoară cu preponderenţă în plan vertical, ceea ce sugerează dinamica aspiraţională şi inserţia planurilor subtile ale subconştientului.

Şi totuşi, există un timp care se scurge mai incet, acela al echilibrului între exultare şi relaxare, culoare şi semn, al certitudinii de schimbare şi transformare. Continuitatea spaţiu-timp nealterată de recurenţe vizuale oferă discursului său vizual cursivitate, eleganţă şi armonie. (va continua)
 
Irina IOSIP


joi, 8 martie 2012

Happy Anniversary to all women worldwide - March 8 th

“Contagiousequity”, digital media

International Salt & Pepper Satirical Art Salon

"Salt & Pepper Magazine" Mentioned
Aracelli Sollano Garcia (Penelope) - Mexico 

  

luni, 27 februarie 2012

Târgul Mărţişorului la Muzeul Ţăranului Român - până pe 29 februarie a.c.

  
Mici obiecte de privit, de smotocit, de mângâiat, de mirosit, de citit sau de mâncat, toate însă de agâţat cu şnur răsucit din fir alb şi roşu, se răsfiră pe panouri şi tarabe aşteptându-şi cumpărătorii.

Stau frumos la îndemână mărţişoare comestibile (?!) din fructe şi frunze uscate, mărţişoare din coajă de scorţişoară parfumată - pictate şi frumos asamblate de Ştefania Pomparău, personaje delicat asamblate de Laura Belmega din seminţe, frunze şi rămurele, fiecare având altă atitudine şi personalitate chiar dacă par identice.


  


Sculpturi miniaturale în lemnul din cel mai fin, multe reconstituind iconiţe sau simboluri tradiţionale româneşti - fiecare cu legenda sa povestită frumos pe hârtie, amintesc de portul popular, de vasele din lut sau de porţile sculptate de meşteri populari.


Bijuteriile din argint lucrate cu migală şi har de artişti plastici precum Liana Salagean aduc zâmbet şi bucurie în sufletul celor mai cochete vizitatoare.
 

Nici obiectivele celor ce vor să protejeze resursele naturale nu au fost uitate, căci obiecte trash-made atestă faptul că inventivitatea nu are limite. Împătimiţii sau împătimitele de computer sunt printre cei mai vizaţi dintre cumpărători.


Toate vietăţile din cer şi de pe pământ (sau de sub pământ), colorate, stilizate şi adunate aici laolaltă, te fac să te simţi bine, confortabil, mai puţin pretenţios faţă de viaţă, mai prietenos.

Mărţişoarele, aceste obiecte mici, de dat la fete şi băieţi de 1 Martie, te fac să nu uiţi de lucrurile mărunte care te fac fericit şi sunt în fapt o urare de sănătate şi belşug pentru întreg anul.

Nu ştiu cum este în alte părţi vremea sau cum va fi peste puţin timp, cert este că la Muzeul Ţăranului Român a venit primăvara. 
 
Irina IOSIP
   

duminică, 26 februarie 2012

La IRECSON, expoziţie de fotografie şi spectacol în omagiul Părintelui Teofil Părăian

  

Imagini alb-negru ale unuia dintre cei mai mari duhovnici ai României, Părintele Teofil, aflat în conferinţe sau întâlniri, acoperă pereţii albi ai sălii expoziţionale de la IRECSON. Sub fiecare fotografie, alături de informaţiile referitoare la evenimentul imortalizat, stau gânduri de viaţă şi simţire ale părintelui. Conferenţiar de excepţie fiind, părintele se exprimă în cuvinte simple dar pline de înţelepciune, în bunul simţ al prietenului mereu aproape la nevoie.
Părintele Teofil, duhovnic pentru monahi şi mireni în acelaşi timp, este descris de contemporani ca fiind un creştin de largă deschidere spirituală, cu un mare echilibru lăuntric, al cărui fundament este bucuria. "Am fost un om al bucuriei. Sunt un răspânditor de bucurie, un lucrător de bucurie. Aşa e formaţia mea. Aşa m-a lăsat pe mine Dumnezeu: cu o înclinare spre mulţumire, spre bine. Câteodată mă gândeam că oare n-o să mi se întâmăle ceva? Că n-o să mor de bucurie, de câtă bucurie aveam din rugăciune? Eu, dacă mor, vreau să mor de bucurie!", spunea la un moment dat părintele.

N.B.: Părintele Teofil (n.1929), pe numele de mirean Ioan Păcăian, a venit pe lume într-o familie de condiţie modestă, de tărani plugari din apropierea Sibiului, Născut fără vedere, copilul a dorit să înveţe. A urmat cursurile gimnaziale la şcoli pentru nevăzători, iar apoi cursurile liceului teoretic din Timişoara, alături de colegi cu vederea normală. În perioada de licean îl cunoaşte pe Părintele Arsenie Boca, cel care îi devine învăţător în cele duhovniceşti. Sub îndemnul inimii urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu (1948-1952). În 1953 se alătură obştei Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi se călugăreşte, primind numele de Teofil, nume de origine greacă, care în traducere ar însemna "iubitor de Dumnezeu".
În 1983 este hirotonisit preot şi duhovnic, în 1986 protosinghel, iar în 1988 arhimandrit.
Începând cu anul 1992 participă la conferinţe duhovniceşti, călătorind astfel prin toată ţara.
Prin trecerea la cele veşnice (d. 2009 )  Preotul Teofil a lăsat o moştenire impresionantă, 40 de cărţi publicate, nenumărate înregistrări de predici, conferinţe sau interviuri, realizate în ultimii 20 de ani de viaţă. În tot acest timp nu a încetat să-i onoreze şi să-i celebreze pe îndrumătorii săi spirituali, Părintele Arsenie Boca şi Părintele Paesie dar şi spiritul maicii poete mistice Maica Teodosia - Zoica Laţcu.


Expoziţia itinerantă de fotografie ce-l celebrează pe Părintele Teofil a prilejuit desfăşurarea unui recital de muzică şi poezie sacră, eveniment de marcă organizat de Fundaţia Golescu. 
Fundaţia s-a alăturat mişcării de renaştere spirituală creştină, oferind spectacole unice în România. De ani buni, prin acţiunile sale, actriţa Manuela Golescu împrospătează memoria colectivă cu fapte şi cugetări ale marilor învâţători spirituali creştini ai neamului.

Muzica vocală sacră, rostită uneori chiar în limba greacă - muzică bizantină autentică - interpretată de preotul Dimitrie Voicescu, a alternat cu poemele creştine ale maicii Teodosia, în interpretarea magistrală a actriţei Manuela Golescu, care este prima (şi singura) care le-a dat voce.
Spectacolul s-a desfăşurat ca dintr-o singură respiraţie, căci publicul nu a îndrăznit să rupă vraja prin aplauze fragmentare. A fost reculegere, atenţie maximă, respect şi, precum ar spune Părintele Teofil, "multă bucurie".
 
Irina IOSIP
 
CD-urile intitulate "Te port în mine" şi "Luminle iubirii", cuprinzând poemele Maicii Teodosia, recital de poezie în interpretarea actriţei Manuela Golescu şi acompaniament de muzică religioasă     

duminică, 19 februarie 2012

Obstacol...



 

   
 

vineri, 17 februarie 2012

Valoarea artei în plină criză economică mondială

 

Valoarea artei în plină criză economică mondială


La licitaţiile din februarie anul acesta, casele Christie’s şi Sotheby’s din Londra, au înregistrat vânzări de 5 ori mai mari decât în aceeaşi perioada a anului 2009, considerat an de maximă turbulenţă financiară.

Volumul mai mare de obiecte de artă şi antichităţi puse în vânzare acum, confirmă criza financiară, iar faptul că licitaţiile s-au soldat cu un procent de maxim 10% obiecte nevalorificate este un argument în plus. A nu se uita profesionalismul experţilor licitaţiilor dar şi apetenţa publicului pentru arta impresionistă şi contemporană, ofertată în mod preponderent în ultima vreme.

În presa franceză de specialitate se menţionează că vânzările acestor case s-au ridicat la peste 131,2 milioane de lire în februarie, în condiţiile PIB-ului în scădere de anul trecut (producţia industrială a scăzut cu 1,2%) concluzionând că licitaţia de artă ca activitate financiară  poate reprezenta un motor pentru susţinerea economiei naţionale.

De reţinut că printre autorii vânduţi la Christie’s a fost şi un autor german contemporan cu o lucrare abstractă din 1994 care a fost adjudecată la de două ori preţul estimat de aprox. 4 milioade de lire.
 
Irina IOSIP
 

miercuri, 1 februarie 2012

AMATERAS International Annual "Paper Art - Art on Paper" Exhibition/Competition 2012 , Bulgaria




The Art Studio AMATERAS in Sofia, Bulgaria has the pleasure to launch series of international paper art events. This year it will be a part of Sofia Paper Art Fest.

After its successful third edition, showing 72 paper artists from 30 countries, the AMATERAS  Foundation has pleasure to announce this year’s exhibition/competition for paper art in 2D and 3D, created by artists from all over the world without restrictions of techniques, styles or materials.  This exhibition is for small paper works (2D - no larger than A4 size and 3D no bigger than 15/15/20cm) and will be held from May 2 – June 2, 2012 at Art Alley Gallery, Sofia, Bulgaria.  An international jury of selection will award cash prizes for AMATERAS - Best of Show Award, Young Artist Award, Innovation Award and Bulgarian Artist Award. Deadline for entries is March 1, 2012.

Please find the Regulations and Entry Forms as an attachment to this email, or for more information and to download Regulations Entry Forms directly in .doc format, please visit our website: www.amateras.eu

Or contact Daniela Todorova, M.A. at:  paperart@amateras.eu.

Daniela Todorova MA
www.amateras.eu