Începând cu 2012, "ZIUA MONDIALĂ A ARTEI", sărbătorită în fiecare an la 15 aprilie, celebrează contribuţia artei şi artiştilor la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. A fost declarată prin iniţiativa "Asociaţiei Internaţionale de Artă", în cadrul Adunării generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic.
În timpuri când omenirea se scindează în profesii și preocupări din domenii din ce în ce mai înguste de specializare, dictate de dezvolatarea rapidă a științelor și tehnologiilor, o abordare de tip renascentist a tururor acestor domenii, pare să aducă beneficiul bunăstării spirituale și culturale, care să împlinească ființa umană și să permită evoluția societății în parametrii de coerență, echilibru, etică și, nu în ultimul rând, morală.
În sensul celor de mai sus, ni se pare firească apropirea tuturor creatorilor și practicienilor din deversele domenii ale științei și culturii (arte vizuale, muzică, literatură, arhitectură, teatru și cinematografie, istorie, sociologie, psihologie, științele exacte, istorie, sociologie etc.) unii de alții și
toți de ARTE.
INVITAȚIE
Așadar, îi așteptăm, pe cei care doresc, să-și exprime gândurile / statementul prin răspunsul, de maxim o pagină, la întrebarea:
"CE ÎNSEAMNĂ ARTA PENTRU DUMNEAVOASTRĂ?"
Artiștii vizuali sunt rugați să alăture trimiterii și imaginea unei lucrări semnate.
Textele și imaginile se vor trimite pe adresa
Revistei "Salt & Pepper": salt.pepper.m@gmail.com.
Irina IOSIP
Salt & Pepper Magazine